Nevoile mamei vs. nevoile copilului

Marina spune:

Saddie, o de la mine pentru prezenta tatalui, ma tot chinuiam sa imi amintesc cum ma duceam eu la manichiura si coafor cand erau bbeii mici, in afara faptului ca am avut niste copii de pus la rana pe care i-am carat cam peste tot am avut si un TATA extrem de implicat care m-a suplinit oricand am avut nevoie. Cam asta lipseste din ecuatia multor familii, un TATA care sa fie mai mult de cel care aduce salariul pe 25.

addinel spune:

mie mi se pare ca e o problema de asteptari. mi se pare nerealist sa iti imaginezi ca o sa ai copil mic si ca o sa bantui mall-urile si o sa dormi pana la 10 dimineata si o sa ai manichiura perfecta in fiecare clipa si cate si mai cate. de aici si frustrarile si depresia si senzatia ca nu mai esti femeie. si dorinta de evadare. eu personal, fara a acuza pe nimeni, ma gandesc uneori de ce o femeie cu astfel de asteptari face copii. e clar ca perioada de dupa nastere, oricati bani si oricate bone si menajere ai avea, este una care pe tine, ca mama, te implica extrem de mult. si iti asumi sau nu acest lucru. daca in manichiura si coafor sta fericirea ta ca femeie, atunci nu mai face copii, mergi pe drumul care te face implinita. pe de alta parte sunt total de acord ca o mama frustrata si nervoasa va creste un copil plin de frustrari si agitat. si sincer, mai bine o mama la serviciu in timpul zilei si senina seara decat una "crizata" acasa non-stop. sincer, pot intelege o mama care se intoarce la serviciu pentru ca vrea independenta financiara, cum spunea libelula, sau pentru ca isi doreste/ urmeaza cariera, insa nu pot intelege una care se plange ca nu are timp de manichiura sau de shopping (nu le acuz, nu le arat cu degetul, insa nu le inteleg).

si da, implicarea tatalui rezolva multe probleme. cred ca in Romania ar trebui schimbata mentalitatea ca daca stai acasa cu copilul trebuie sa faci si mancare si curat si cumparaturi, etc. la noi in familie statul acasa cu copilul era job-ul meu. seara cand venea sotul acasa unul statea cu copilul si altul trebaluia. nu spun ca daca maia dormea in timpul zilei nu mai faceam cate ceva. dar ce faceam era pentru ca vroiam eu, era optional, ca sa spun asa, nu era o obligatie care trebuia indeplinita, nu ptr ca sotul bombanea cand venea acasa ca nu are mancare aburinda pe masa. dar stiu alti soti care au pretentiile astea... si de aici alte frustrari.

saskia spune:

De codependenta intre mama si copil n-am auzit sau daca asa se cheama acum, faptul ca un bebelus se naste din burta mamei si se pune la san, atunci e codependenta, dar una buna. Nu cred ca isi lasa vreuna dintre mamele de aici copiii de izbeliste de frica codependentei. Sau? Inteleg ca din clipa in care merg si mananca singuri sunt trimisi in lume? Sa fim seriosi.

Si ce legatura au femeile estice, pai femeile estice in general au bone garla si bunici si matusi folosite pe post de bone. Mai bine intreaba femeile vestice cum se descurca, ca alea ori isi dau copiii la cresa de la 3 luni ca nu au alta solutie ori stau cu ei ceva ani pana ajung la gradinita/scoala, devreme in general.

Evident ca daca cineva alege un stil de viata carierist nu are cum sa fie o mama prezenta mult timp in viata copilului, dar asta e riscul meseriei si inteleg ca n-are nevoie de validarea altor femei pe care le desconsidera de-a dreptul.

Dar ce legatura are asta cu nevoile copilului. Sau nevoia de manichiura e de-a dreptul inaltatoare si nu poate fi data la o parte decat cu riscul crearii codependentei toxice?

bird70 spune:

O persoana echilibrata. Daca mama merge la lucru ca sa-si pastreze echilibrul atunci e de preferat o bona echilibrata + o mama echilibrata unei mame deprimate si nefericite.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

bird70 spune:

Sunt de acord cu ce spui cu mentiunea ca natura creaza codependenta intre mama si copil, intre parteneri, etc prin secretia de hormoni in creier. La fel, codependenta intre mama si copil asigura supravietuirea copilului. In relatia mama-copil codependenta e normala, e de dorit.

Nu neg insa, ca exista cazuri cand codependenta ajunge patologica. O prietena de-a mea nu a lasat copilul nici macar 5 minute cu altcineva pana pe la 7 ani, NIMENI nu stia sa aibe grija de copilul ei, nici sotul, nici maica-sa. O alta cunostinta a alaptat exclusiv pana la 2 ani pentru a tine copilul dependent de ea, refuza sa hraneasca copilul pentru ca 'nu mananca altceva' desi maica-sa hranea copilul pe ascuns si copilul era ok sa manance. A avut nevoie de ajutorul unui psiholog ca sa obtina un fel de echilibru.

Cred ca e normal sa pui interesul copilului in fata interesului personal. Eu nu as clipi sa-mi dau viata pentru copiii mei, si e firesc sa fie asa. Dar cred ca exista circumstante cand interesul copilului e interpretat gresit. O familie echilibrata, armonioasa e mediul ideal pentru un copil, indiferent daca mama lucreaza sau sta acasa.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

ruxij spune:

Exista o diferenta intre responsabilitate si exagerare. Codependenta este o forma ede aroganta si control. Codependentul se sacrifica, este un martir, stie cel mai bine cum trebuie facute lucrurile, isi dedica viata altora si este de neinlocuit.

Eu comentez la intrebarea din titlul cu "nevoile mamei vs. nevoile copilului". Indeplinirea nevoilor copilului este normala, exagerarea cu renuntarea la nevoile proprii dincolo de limita este patologica si intra la categoria codependenta. Care cum zisei, e o forma de aroganta si control.

ruxij spune:

Nu e codependentza.

ruxij spune:

Aia nu e codependenta, inca odata.

Fomalhauti spune:

Cred ca am scris exact acelasi lucru in dimineata asta la alt subiect: fiecare alege. Fiecare alege pentru el (ea) si pentru copilul ei (asta e, el, copilul, nu are cum sa aleaga, cel putin o vreme).

Eu cred ca ideal este ca fiecare sa aleaga asa cum simte, sa nu se lase influentat de "gura lumii" (nici de a forumului). Atunci cand faci un lucru pentru ca asa trebuie, asa ti se impune, te vei simti frustrat. Ciudat este ca atunci cand faci acelasi lucru pentru ca asa doresti ai cu totul alte sentimente. Mereu ma gandesc la salamul cu soia. Cand a aparut, inventat de Ceausescu (asta era parerea noastra atunci!)toata lumea il evita si il barfea si ni se parea culmea mizeriei si a saraciei sa ajungem sa "apelam" la salamul cu soia. Acum cumparam de buna-voie salam cu soia, ba chiar salam DE soia. Doar ca nu mai suntem obligati....

Ca o poveste...Cand eram foarte tanara eram foarte implicata profesional. De fapt eram implicata profesional inca inainte de a avea profesia. Era ceea ce azi s-ar numi voluntariat. Unii erau mirati de aceasta implicare, imi spuneau ca "la varsta mea" ar trebui sa ma ocup mai mult de petreceri, de exemplu. In perioadele (frecvente si lungi) cand nu aveam un prieten, discutiile deveneau mai "nuantate", adica se presupunea ca ma ocup de partea profesionala fiindca nu am un prieten.

Apoi l-am cunoscut pe sotul meu si ceva s-a schimbat. Si iar au inceput diferite discutii, adica de ce am renuntat "asa usor" la ambitiile mele profesionale (care, intre noi fie vorba, nu erau "ambitii", nu doream sa ajung undeva anume, doream doar sa invat, imi placea sa invat).

Lucrurile s-au schimbat din ce in ce mai mult dupa ce am avut copii, totul a fost progresiv (poveste lunga, se intinde deja pe mai mult de 20 de ani). Au fost tot felul de presiuni din partea familiei dar si din partea unor persoane cu care aveam foarte putine legaturi. Uneori m-am intrebat, doar asa, in gand, de ce cred anumite persoane ca eu mi-as construi viata asa cum cred ele; de ce cred ca ele stiu mai bine decat mine "ce e bine"; si de ce cred ca eu as considera ca ele stiu mai bine. Nu am gasit un raspuns. Mai simplu spus, inteleg de ce unii se cred mai destepti decat mine dar nu inteleg de ce cred ca si eu sunt de parerea asta, de ce nu isi dau seama ca eu, la randul meu, ma cred mai desteapta decat ei.

Apogeul discutiilor a fost cand mi-am dat demisia. Eu imi amintesc cu multa placere ziua, m-am dus cu copilul in carut, era o zi insorita, am vrut sa pastrez senzatia...Am intrat in institutia unde lucram si mi-am amintit de prima data cand am intrat acolo, de visele si planurile pe care le aveam si de marea dorinta de a lucra intr-o zi exact acolo. Si nu mi-a parut rau de nimic, am stiut ca e decizia mea si ca eu asta imi doresc. Imi era draga si fetita (prin comparatie) care eram cand am intrat prima data acolo, cu visele si aspiratiile ei; imi era draga si femeia care devenisem intre timp. Nu am simtit niciun regret dupa visele si aspiratiile avute cu ani in urma, visele mele se schimbasera.

Dar asta nu inseamna ca nu accept faptul ca alti oameni au alte vise, complet diferite de ale mele. Pot sa inteleg ca unele femei nu se simt bine daca nu au manichiura facuta sau daca le-a cam crescut parul pe picioare. Pot sa cred ca unele femei nu se simt bine daca nu au incaltaminte scumpa sau haine pe care altii sa le admire (si trebuie sa munceasca pentru a avea aceste lucruri). Pot sa inteleg ca unora le place sa conduca alti oameni (mie de exemplu a fi sef mi se pare groaznic - pentru mine).

Mai stiu ca foarte multe persoane "proiecteaza" felul lor de a fi asupra celor din jur, mai ales asupra copiilor. O mama care nu se simte bine daca nu este eleganta va considera, de fapt va simti, ca nici fiica ei de 3-4-5 ani nu se simte bine daca nu este eleganta. O mama care isi doreste o poseta de firma va fi ferm convinsa ca fiica/fiul ei nu se simte bine pe o tricicleta/bicicleta cumparata din piata, e "musai" una de firma. Nu cred ca cineva poate schimba convingerile acestor persoane. Aceste mame vor merge la servici pentru a face rost de bani si a satisface "nevoile" copiilor lor. Multe dintre aceste mame m-ar condamna (si sunt convinsa ca unele mame, de la scoala sau gradi sau din parc chiar ma condamna) daca ar auzi ca unul din copiii mei imi cere ceva si eu spun "n-am bani". Ar spune ca nu trebuia sa fac mai multi copii daca nu le pot satisface "nevoile" sau ca nu trebuia sa imi dau demisia, eventual trebuia sa imi iau chiar mai multe job-uri ca sa pot sa le ofer copiilor "totul".

Si notiunile astea doua, "nevoi" si "totul" sunt intelese de fiecare in felul lui si nu cred ca ne vom putea pune de acord vreodata.

Bun subiect! Chiar bun!

pisigri spune:

Nu stiu daca iti dai seama cit de jignitor este mesajul tau.
Topicul l-am deschis nu din vreo nevoie de validare - sint f impacata cu mine si cu felul in care mi-am crescut copilul, exceptind incercarea de a o da la gradinita la 1 an si 6 luni.
L-am deschis pornind de la niste discutii iscate pe marginea unui alt topic, initiat de oana_lex, in care discutia deviase intr-un mod interesant zic eu (oricum, mai interesant decit continuele "schimbari de decor" din postarile initiatoarei, care a inceput panicata sa ne spuna ca vrea sa se intoarca la job cu 4 luni mai devreme dar ii e mila sa dea copilul la gradi, dupa care ajunsese sa ne spuna ca daca se intoarce la job il da pe copil la soacra-sa in alta localitate, dupa care cind multe mamici i-au spus ca ele nu ar face asa ceva, s-a mai gindit si a descoperit ca de fapt copilul va lipsi de acasa 2-3 nopti pe luna....si tot atit a mai invirtit-o de nici ea nu stiu daca mai stie ce si cum).
Si am vrut sa continue, cu atit mai mult cu cit 1)de mult timp ma "roade" asta cu "binele mamei", 2)cum am deschis gura acolo a sarit o simpatizanta de-a mea sa-mi dea peste degete refuzind apoi sa isi exprime si o parere civilizata, motivind ca ar fi offtopic si 3)pentru ca incercarile mele de acolo de a continua discutia pe temele colaterale au fost "reduse la tacere" de acelasi minunat "offtopic", ca si cum topicul nu ar fi fost deja lamurit.
Asa ca am zis ...hai sa discutam NUMAI asta.

daca tu ai impresia ca validarea sau nevalidarea primite de la niste ilustri necunoscuti de pe un forum, care fireste ca de cele mai multe ori sunt tentati sa prezinte numai "plusurile" deciziilor luate de ei, ar fi cine stie ce importante pentru mine, te inseli.
Au scris aici tot felul de "modele" de mame, care au luat tot felul de decizii legate de cine, cum si cit le creste copiii.

Dar ce sa-i faci...daca mie nu mi se pare ca as fi "deprofesionalizata" si "defeminizata" pentru ca am stat acasa cu copilul mai mult de un an, se pare ca nici altora nu li se pare corect sa le fie pus la indoiala stilul de "mamiceala".

Cit despre codependenta patologica...vorbe mari, cam fara substrat in acest context. Primul an de viata al copilului este unul in care copilul este total dependent de mama, asadar mama ar face bine sa ii satisfaca nevoile (nu numa' alea de nani si papa, ci si pe cele afective). Primele luni ale copilului sunt o etapa in care se produce o fina si lenta separare a celor doua fiinte care atita timp au depins una de cealalta. Deci cind incepem sa vorbim de dependente bolnavicioase?



http://scrisoaredelamosul.blogspot.com/

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)