Rugaciune colectiva pt. a dobandi prunci buni (77)
Raspunsuri - Pagina 15
sandaa spune:
Doamne ajuta!
sinaxarul de azi
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie09.htm
Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana
Ioachim si Ana - Sfinti Dumnezeiesti Parinti !
(9 septembrie)
Condacul 1:
Insotirii celei de Dumnezeu alese, dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana, ca celor ce ati nascut pe Maica Vietii noastre, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cantari de lauda aducem voua noi, rugatorii vostri; iar voi, ca cei ce aveti indrazneala catre Dumnezeu, paziti-ne cu rugaciunile voastre de toate primejdiile pe noi, cei ce cantam: bucurati-va, parinti de trei ori fericiti!
Icosul 1:
Ingerul cel mai intaistatator din cer a fost trimis sa spuna vestirea de bucurie dreptului Ioachim, zicand: Ioachime, Ioachime, auzitu-s-a rugaciunea ta; si iata, femeia ta va naste tie o fiica de care cerul si pamantul se vor bucura, laudandu-te pe tine si zicand:
Bucura-te, Ioachime, mangaierea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mijlocitorul iertarii celui gresit;
Bucura-te, ca rugaciunile tale au strabatut cerurile;
Bucura-te, ca darul cel mai presus de lume ai dobandit;
Bucura-te, ca de aceasta Anei grabindu-te ai vestit;
Bucura-te, ca si acesteia de asemenea i s-au descoperit;
Bucura-te, luminatorul cel cu raze veselitoare;
Bucura-te, aducatorule de roada mantuitoare;
Bucura-te, ca ai odraslit din semintie imparateasca;
Bucura-te, ca ai marit vrednicia arhiereasca;
Bucura-te, cel ce ai intrecut cu darul pe Avraam;
Bucura-te, cel prin care intristarea nerodirii s-a pierdut;
Bucura-te, Ioachime, parinte prea fericite!
Condacul al 2-lea
Vazandu-se Dreptul Ioachim defaimat din pricina nerodirii, s-a departat in pustie, cu post si cu lacrimi rugandu-se lui Dumnezeu, de la Care castigand darul cel mai presus de lume, s-a bucurat cantand: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Sfatul cel mai inainte de veci venind sa se plineasca, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul cel mai intaistatator sa vesteasca bucurie Sfintei si Dreptei Ana, zicand: Ana, Ana, s-a auzit rugaciunea ta; si iata, vei naste pe Nascatoarea de Dumnezeu Maria, prin care lumea se va mantui, laudandu-te pe tine si zicand:
Bucura-te, Ana, asteptarea cea mult dorita de stramoasa Eva;
Bucura-te, luna care ai risipit negura intristarii;
Bucura-te, gradina de Dumnezeu sadita;
Bucura-te, ca ai odraslit floarea cea nevestejita;
Bucura-te, ca de nasterea ta lumea s-a bucurat;
Bucura-te, ca prin tine starpiciunea s-a dezlegat;
Bucura-te, ceea ce ai hranit pe hranitoarea Vietii;
Bucura-te, mangaierea celor necajiti;
Bucura-te, bogatia celor lipsiti;
Bucura-te, ca prin tine s-a facut incepatura Darului;
Bucura-te, ca prin nasterea ta s-a stins datoria pacatului;
Bucura-te, Ana, maica prealaudata!
Condacul al 3-lea:
Vazandu-se pe sine Sfanta si Dreapta Ana intru intristarea nenasterii de prunci, plangand cu amar in gradina sa se ruga lui Dumnezeu, zicand: Doamne al puterilor, cel ce stii ocara nerodirii, dezleaga-mi starpiciunea, ca roada pantecelui meu in dar o aduc tie, laudandu-Te si cantand: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Alergat-a Ioachim in Ierusalim la Biserica Domnului, dupa ce i-a grait lui Arhanghelul, si afland pe sotia sa, i-a spus vestirea cea de bucurie; si au multumit impreuna lui Dumnezeu pentru mila aceasta, pentru care si noi il laudam pe dansul, zicand:
Bucura-te, batranule de Dumnezeu iubit;
Bucura-te, prealaudate parinte al Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, sfesnicul lui Dumnezeu cel in fapte bune imbatranit:
Bucura-te, cel ce din coapsele tale ai imbogatit lumea;
Bucura-te, pomul psalmistului ale carui frunze nu au cazut;
Bucura-te, ca intru tine s-a plinit proorocirea;
Bucura-te, cu tu pe toti parintii ai intrecut;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit a fi parinte Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, radacina sadului celui dumnezeiesc;
Bucura-te, ca ai odraslit din neamul imparatesc;
Bucura-te, ca ai bineplacut lui Dumnezeu pe pamant;
Bucura-te, ca ai impodobit Ierusalimul cel de sus cu odrasla ta;
Bucura-te, Ioachime, parinte preafericite!
Condacul al 4-lea:
Intelegand batranul sfatul lui Dumnezeu pentru rascumpararea neamului omenesc, intrand in biserica impreuna cu sotia sa, cea de Dumnezeu inteleptita si inchinandu-se, a cantat lauda: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Auzind rudeniile dumnezeiestilor parinti ca a marit Domnul mila Sa fata de dansii, au alergat laudand intr-un glas pe preainteleapta Ana, zicand:
Bucura-te, ceea ce ai prefacut in bucurie lacrimile Evei;
Bucura-te, ca intru nasterea ta ingerii dantuiesc intru veselie;
Bucura-te, corabia care porti pe porumbita in cetarea potopului;
Bucura-te, maslin plin de roada in casa Domnului;
Bucura-te, ceea ce porti scaunul imparatului;
Bucura-te, ca prin nasterea ta se surpa imparatia iadului;
Bucura-te, tarina bine roditoare;
Bucura-te, holda hranitoare a saracilor;
Bucura-te, podoaba si lauda maicilor;
Bucura-te, ajutatoarea si mangaierea celor sterpe;
Bucura-te, camara imparatesei ingerilor;
Bucura-te, vistieria mangaierii celor pacatosi;
Bucura-te, Ana, maica prealaudata!
Condacul al 5-lea:
Steaua cea cu stralucire dumnezeiasca rasarind din pantecele tau cel preafericit, Ana de Dumnezeu iubita, vesteste bucurie la toata lumea, si pe toti ii indeamna a canta cu un glas: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Vazand Dumnezeu-Cuvantul zidirea Sa chinuita de tiranul diavol, si voind a-si pregati pe pamant camara insufletita, pe tine, Ioachim, te-a chemat la o vrednicie ca aceasta, ca din coapsele tale sa rasara Mireasa cea preacurata; pentru aceasta graim tie:
Bucura-te, sadul crestinatatii cel prea-stralucit;
Bucura-te, incepatorul darului cel prea-marit;
Bucura-te, ca din samanta ta s-a lucrat cortul cel insufletit;
Bucura-te, ca acesta mai desfatat decat cerurile s-a aratat;
Bucura-te, mester intelept care ai intrecut pe Solomon;
Bucura-te, ca fiica ta s-a facut Biserica a lui Dumnezeu;
Bucura-te, radacina pomului vietii;
Bucura-te, temelia turnului credintei;
Bucura-te, rau care ai adus pe margaritarul cel de mult pret;
Bucura-te, ca pe acesta in Sfanta sfintelor l-ai pus;
Bucura-te, cel ce ai primit fagaduinta prin arhanghel;
Bucura-te, ca prin aceasta s-a plinit sfatul cel mai inainte de veci;
Bucura-te, Ioachime, parinte preafericite!
Condacul al 6-lea:
Dupa zilele acelea, incredintandu-se Ioachim ca fagaduinta cea data lui prin arhanghel s-a plinit, aducand jertfa si arderi de tot, a fost binecuvantat de arhiereu, de preoti, de leviti si de tot poporul ca s-a invrednicit de un dar mare ca acesta si impreuna au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Apropiindu-se zorile mantuirii neamului omenesc nascut-ai, Sfanta si Preafericita Ana, pe prunca cea fagaduita tie de la Dumnezeu, pe pururea Fecioara Maria; pentru aceasta te laudam:
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Imparateasa cerului;
Bucura-te, lana cea preacurata din care s-a tesut cortul imparatului;
Bucura-te, mijlocitoarea iertarii si a darului;
Bucura-te, steaua Nazaretului cea mult luminoasa;
Bucura-te, podoaba Bisericii cea prea-frumoasa;
Bucura-te, lauda patriarhilor si a dreptilor;
Bucura-te, maica nadejdii crestinilor;
Bucura-te, chivot purtator de tablita darului;
Bucura-te, cuibul porumbitei raiului;
Bucura-te, stalpul cel neclintit al Bisericii;
Bucura-te, reazemul cel nemarginit al credinciosilor;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe cea fagaduita lumii;
Bucura-te, Ana, maica pururea laudata!
Condacul al 7-lea:
Vrand dumnezeiasca Ana sa-si plineasca fagaduinta, a adus pe prunca cea daruita ei de Dumnezeu in Biserica Domnului si in Sfanta Sfintelor a asezat-o pe ea, ca ziua si noaptea sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Aratat-a faptura noua Stapanul tuturor, din dreptul Ioachim rasarind pe innoitoarea Evei si mieluseaua cea mai inainte vestita de prooroci; pentru aceea auzi de la noi asa:
Bucura-te, pastratorul tainelor celor nespuse ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, plinitorul sfaturilor Lui celor nepatrunse;
Bucura-te, lucratorul camarii de mire celei preacurate;
Bucura-te, parintele miresei celei cu totul neintinate;
Bucura-te, ca fiica ta a nascut pe Hristos Domnul;
Bucura-te, ca tu pentru aceasta de toata lumea esti laudat;
Bucura-te, plinitorule al Legii;
Bucura-te, incepatorule al darului;
Bucura-te, grabnic ajutator al celor neroditori;
Bucura-te, calduros mijlocitor al pacatosilor;
Bucura-te, temelia cea neclintita a Bisericii;
Bucura-te, pavaza cea nebiruita a credintei;
Bucura-te, Ioachime, parinte preafericite!
Condacul al 8-lea:
Vazand nastere din fagaduinta daruita de Dumnezeu lui Ioachim si Anei, sa ne ridicam mintea la cer si sa cantam cu bucurie lauda Celui ce a aratat cele preaslavite, zicand: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Cu totul dupa legile firii a fost nasterea ta, Ana prealaudata; dar fiica ta, nascand pe Dumnezeu-Cuvantul a ramas fecioara; pentru aceasta te laudam pe tine, zicand:
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe lauda fecioriei;
Bucura-te, ca prin fiica ta s-a platit datoria stramoasei;
Bucura-te, ca ai purtat in bratele tale pe fiica Parintelui ceresc;
Bucura-te, ca printr-insa s-a facut mantuirea neamului omenesc;
Bucura-te, ca din sanii tai ai hranit pe Imparateasa fapturii;
Bucura-te, ceea ce ai nascut dupa fagaduinta pe Maica luminii;
Bucura-te, liman de scapare a celor credinciosi;
Bucura-te, grabnica tamaduire a celor neputinciosi;
Bucura-te, lauda cea preamarita a drept-credinciosilor;
Bucura-te, podoaba preastralucita a arhiereilor;
Bucura-te, munte inalt care nu te ascunzi de la nazuinta noastra;
Bucura-te, acoperamantul ceor ce se roaga tie cu credinta;
Bucura-te, Ana, maica pururea laudata!
Condacul al 9-lea:
Nu pricepem de unde vom incepe a-ti aduce lauda, maica preafericita, sau cu ce cununi te vom incununa pe tine, care ai nascut pe Imparateasa cerului si a pamantului; numai sa laudam cu umilinta pe Dumnezeul minunilor, cantand: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Zicerile sfintilor prooroci cele din descoperire dumnezeiasca vazandu-le plinite si stand langa scaunul Dumnezeirii, prea-fericite Ioachim, auzi-ne pe noi, care graim tie:
Bucura-te, ca te desfatezi cu heruvimii in lumina cea necuprinsa;
Bucura-te, ca vezi scaunul cel preainalt daruit fiicei tale;
Bucura-te, ca dansa a fost invrednicita a sedea de-a dreapta Fiului sau;
Bucura-te, locuitorul ierusalimului celui de sus;
Bucura-te, cel ce nu ne uiti pe noi rudenia ta cea de jos;
Bucura-te, cel ce petreci cu arhanghelii;
Bucura-te, impreuna-vorbitorule cu apostolii;
Bucura-te, veselia mucenicilor si a cuviosilor;
Bucura-te, lauda patriarhilor si a proorocilor;
Bucura-te, luminatorul Legii si al darului;
Bucura-te, vestitorule de bucurie celor din ascunzatorile iadului;
Bucura-te, cel prin care incepe plinirea fagaduintei de mantuire;
Bucura-te, Ioachime, parinte preafericite!
Condacul al 10-lea:
Vrand sa mantuiasca lumea impodobitorul tuturor, in lume, careia fusese fagaduit, a venit; si intrupandu-Se din sangiuirile cele preacurate ale fiicei tale celei cu totul nevinovate, preafericite Ioachime, ne-a rascumparat pe noi din robia diavolului; pentru aceasta cantam cu bucure: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Zid de aparare esti credinciosilor si turn de scapare tuturor celor ce alearga la tine, Ana, cea cu nume de imparateasa; ca prin mijlocirea ta se mantuiesc cei ce te lauda pe tine, zicand:
Bucura-te, ceea ce in chip nemijlocit vezi frumusetea Dumnezeirii;
Bucura-te, ceea ce necontenit sadesti pentru noi darul mantuirii;
Bucura-te, ca de nasterea ta s-au ingrozit puterile iadului;
Bucura-te, ca printr-insa s-au deschis noua usile raiului;
Bucura-te, ca vezi intru veselie pe fiica ta cea preabinecuvantata;
Bucura-te, ca nascand-o pe ea, de toata lumea esti prealaudata;
Bucura-te, ceea ce ai crescut pe vita cea adevarata;
Bucura-te, ca aceasta a odraslit pe strugurele vietii;
Bucura-te, fantana de daruri izvoratoare;
Bucura-te, raza aducatoare de bucurie;
Bucura-te, cea ce ai nascut caruta cea purtatoare de fulger;
Bucura-te, ca ai purtat scaunul cel impodobit cu chipul Soarelui;
Bucura-te, Ana, maica laudata!
Condacul al 11-lea:
Pereche preafrumoasa si insotire de Dumnezeu aleasa, Ioachim si Ana, cei ce sunteti acum straluciti cu dumnezeiasca lumina si va veseliti cu ingerii si impreuna cu fiica voastra cea de Dumnezeu daruita, aduceti-va aminte de noi cei de pe pamant, care cantam: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Sfesnic purtator de lumina te are Biserica pe tine, dumnezeiscule parinte Ioachim, care indreptezi spre cunostinta cea dumnezeiasca pe toti cei cu dor te lauda pe tine, zicand:
Bucura-te, luminatorul celor ce sunt in intunericul necunostintei;
Bucura-te, carmuitorul cel bun al celor ce inoata in marea vietii;
Bucura-te, grabnicule ajutator al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, dulce mangaietor al celor intristati;
Bucura-te, cel ce usurezi necazurile vietii celei grele de purtat;
Bucura-te, ajutatorul cel preainalt al mantuirii;
Bucura-te, nadejdea neinfruntata a celor ce te cheama pe tine;
Bucura-te, indemnatorul celor insotiti catre fapte bune;
Bucura-te, temelia insotirii celei de Dumnezeu randuite;
Bucura-te, radacina mladitei celei nevestezite;
Bucura-te, iertarea celor ce mult au gresit;
Bucura-te, ridicarea stramosilor;
Bucura-te, Ioachime, parinte preafericite!
Condacul al 12-lea:
Podoaba de mare cuviinta a castigat Biserica prin pomenirea voastra, prealaudatilor parinti; pentru aceea va rugam, pomeniti-ne pe noi inaintea lui Dumnezeu, si din toate nevoile izbaviti-ne, pe noi cei ce cu dragoste va laudam pe voi, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Laudand nasterea ta cu cantari de Dumnezeu insuflate, Ana de trei ori fericita, slavim pe Cel ce cu un dar ca acesta te-a invrednicit pe tine si cu dragoste graim tie:
Bucura-te, ceea ce ai odraslit pe vita Mladitei celei nevestejite;
Bucura-te, ca ai nascut pe Maica Luminii celei de negrait;
Bucura-te, ceea ce mijlocesti noua bunatatile ceresti;
Bucura-te, ceea ce esti daruitoare imbelsugata si de cele pamantesti;
Bucura-te, lauda cea mult-stralucita a femeilor;
Bucura-te, cununa cea nevestejita a maicilor;
Bucura-te, nascatoarea prea laudata a Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, sotie bineplacuta lui Dumnezeu;
Bucura-te, ascultatoare blanda a celor ce te cheama pe tine;
Bucura-te, cea care implinesti cererile cele bune ale credincisilor;
Bucura-te, bogatia saracilor si a vaduvelor;
Bucura-te, ceea ce esti vindecare a neputinciosilor si a bolnavilor;
Bucura-te, Ana, maica pururea laudata!
Condacul al 13-lea:
O, preafericita insotire, a dumnezeiestilor parinti Ioachim si Ana cei ce stati langa scaunul Dumnezeirii, primind laudele acestea ale noastre, izbaviti-ne cu rugaciunile voastre de chinurile cele vesnice si de toata ispita, ca impreuna cu voi sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.
Ioanact spune:
Doamne Ajuta!
Ca_Mila Felicitari! 
Dumnezeu sa-ti ajute sa ai o sarcina usoara si un bebelus sanatos nascut la termen! 
ALINA 
de 
IOANA (11 Ianuarie 2008) + 
JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!
Ca_Mila spune:
Multumesc Ioana 
si voua va doresc multa sanatate SARBATORI FERICITE
6+
pogonici1977 spune:
La multi ani
ingerasul de pinuta, pentru implinirea primului lui anisor din viata alaturi de niste parinti dragi (noi iam cunoscut de mos nicolae-sunt tare dragalsi toti)
sandaa spune:
Dragele mele o predica frumoasa a parintelui Galeriu pentru evanghelia de azi
Pilda celor poftiti la cina - Predica la duminica a 28 - a dupa Rusalii
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,
Era o zi de sambata – sarbatoare a Vechiului Testament. Domnul tocmai vindecase un bolnav. Unul dintre fruntasii fariseilor il roaga sa ia cina in casa lui. Mantuitorul raspunde chemarii si, luand seama cum ceilalti invitati isi alegeau locurile, foloseste prilejul si-i povatuieste: “Cand esti chemat impreuna cu altii la vreun ospat, nu te aseza in locul cel dintai, ca nu cumva sa fie chemat altul mai de cinste decat tine. Si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, iti va zice: Da acestuia locul. Atunci, cu rusine, te vei duce sa te asezi pe locul cel mai de pe urma… Tu asaza-te in cel din urma loc. Si vazandu-te cel ce te-a chemat, sa-ti zica: Prietene, muta-te mai sus” (Luca 14, 7-9).
Cu grija, Domnul previne si fereste de calea dureroasa care te da in jos, te pravale. Dar de jos nu ai unde sa cazi; in schimb, ai unde sa urci – cu duhul.
Si Domnul continua: “Cand faci pranz sau cina, nu chema pe prietenii tai, nici pe fratii tai, nici vecinii bogati (...). Cheama pe saraci, pe neputinciosi, pe schiopi, pe orbi. Fericit vei fi, ca nu pot sa-ti rasplateasca. Ti se va rasplati la invierea dreptilor. Atunci, auzind unul din cei care sedeau cu El la masa, I-a zis: Fericit este cel ce va pranzi in imparatia lui Dumnezeu” (Luca 14; 12-15). Cuvantul era inspirat de insasi prezenta Domnului, era imaginea unei cine impreuna cu Fiul lui Dumnezeu, o anticipare a Imparatiei. Ucenicii vor si spune mai tarziu: “Noi am mancat si am baut impreuna cu El” (Fapte 10, 41). Intr-o asemenea atmosfera duhovniceasca, liturgica, Mantuitorul rosteste cunoscuta Pilda a celor chemati la cina. Si a zis:
“Un om oarecare a facut cina mare si a chemat pe multi. Si a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca sa spuna celor chemati: Veniti, ca iata toate sunt gata. Au inceput insa toti, cate unul, sa-si ceara iertare. Cel dintai i-a zis: Doamne, tarina am cumparat si am nevoie sa ies ca s-o vad; te rog iarta-ma! Altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc; te rog iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni. Intorcandu-se, sluga a spus stapanului sau acestea. Si atunci, maniindu-se, stapanul casei a zis: Iesi indata in pietele si in ulitele cetatii, si pe saraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i aici. Si a zis sluga: Doamne, s-a facut precum ai poruncit si tot mai este loc. Si a zis stapanul catre sluga: Iesi la drumuri si la garduri si sileste sa intre, ca sa mi se umple casa, caci zic voua: Nici unul din barbatii aceia care au fost chemati nu va gusta din cina mea”.
Preaiubitilor, aceasta este parabola. Mantuitorul a rostit-o in chip deosebit – atrag aceasta luare aminte. Caci L-am auzit pe El vorbind, chemand la cina, la Cina impreuna cu El; tainic, precum la cina de dinaintea jertfei, patimii Lui, cand a rostit: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu; beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu”. Adaugand: “Aceasta sa o faceti intru pomenirea Mea”. Cand Iisus rosteste parabola aceasta, sa facem legatura adanca intre cuvintele ei si Cina cea de Taina.
El le-a vestit atunci celor de fata: “Un om oarecare a facut cina”. Omul care a facut cina este Dumnezeu. Mantuitorul asa se numea mereu: Fiul Omului. De la Sfintii Parinti am inteles ca se numea asa fiind intre oameni, facandu-Se Om: iata, Eu Om m-am facut pentru voi; si Eu ca Om, ca Dumnezeu si Om, fac cina si va chem la aceasta cina, la aceasta impartasire cu Mine; cina – darurile Lui, bunatatile acestui pamant al Lui, viata Lui insasi. Chematii cei multi suntem noi. Toti suntem chemati la acest ospat. Nu insa toti si alesi. Domnul va spune altcandva: “Multi chemati, putini alesi”. De ce? “Ales devine cel ce raspunde la chemare” (Sf. Chiril al Alexandriei).
Asa s-a petrecut si in parabola. Chemati au fost multi. La ceasul cinei, dupa obiceiul timpului, a fost trimis slujitorul sa spuna celor poftiti de mai inainte: “Veniti, ca iata toate sunt gata”. “Gata”, ca in zilele creatiei. Pentru fiecare zi a creatiei Sfanta Scriptura graieste: “Si a vazut Dumnezeu ca este bine, ca este frumos...”. Iar la zidirea omului, “a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata, erau bune foarte” (Facerea 1, 31). Acum, la pregatirea acestei Cine, Domnul da porunca slujitorilor sa spuna celor chemati: “Veniti ca iata toate sunt gata”. Sunt cu desavarsire gata; caci, iata, acum a venit “plinirea vremii, cand Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau nascut din femeie (din Fecioara-Maica), nascut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea”(Galateni 4; 4-5), sa dobandim darul infierii divine; dar in cel mai real, concret fapt: cinand, mancand cu El. Si nu numai primind din mana Lui, nu numai cu ceea ce aduce El la Cina, ci cu Trupul Lui: “Ca Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te imparti, Hristoase Dumnezeule”, se roaga preotul la aducerea Sfintelor Daruri. “Gata sunt toate” pentru ca de fata este Cel prin Care Tatal toate le-a facut; acum, Cel Care trup S-a facut de la Duhul Sfant si din Fecioara e de fata si cheama: “Veniti la Cina! Imparatul ne asteapta”, oferindu-ne Painea cea vie care S-a pogorat din cer, painea – “Trupul Meu care da viata lumii”(Ioan 6, 51).
Cuvantul Ziditorului este numai da: “Veniti la Mine. Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara”. Faptura Lui, omul, poate sa spuna si nu. Dar ferice de cel ce spune nu numai raului. Unul din cei chemati i-a vorbit slujitorului despre tarina lui: “Tocmai am cumparat-o acum si am nevoie s-o vad”; altul: “Cinci perechi de boi am cumparat si ma duc sa-i incerc”; in sfarsit, al treilea: “Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni” . Impiedicau acestea prezenta celor chemati la cina? Sau nesocotea Ziditorul aceasta lume, a Lui? Nu, pentru ca “toate printr-Insul s-au facut” (Ioan 1, 3) si pe toate le iubeste. Pamantul il numeste doar “asternut picioarelor Lui” (Matei 5, 35); boul si asinul Ii incalzesc trupul in pestera nasterii Lui, aceste vietuitoare recunoscand in iesle pe Stapanul lor (Isaia 1, 3); de asemenea, El, Hristosul Domnului, binecuvanteaza nunta din Cana Galileii (Ioan, cap. 2). Deci pe toate acestea: tarina, boii, familia, le cuprinde in grija si iubirea Lui divina. Putea atunci stapanul sa se mahneasca si sa osandeasca pe cei ce I-au refuzat cinarea impreuna pentru ca iubeau si ei aceste fapturi pe care El le-a zidit?
Dar iata: tarina, boii, familia umana; altfel spus, in cateva cuvinte e cuprinsa lumea toata. Aici este un adanc de intelegere, negrait. Anume: El cheama la Cina si Cina e implinita, e randuita, e gata, e facuta, daca vreti, din toate aceste categorii, din intreaga faptura, si pentru om. De aceea si in Apostolul care se citeste astazi (cu legatura adanca intotdeauna intre Apostol si Evanghelie), vedem ca in Hristos “avem rascumpararea prin sangele Lui, prin iertarea pacatelor (prin jertfa Lui), El Care este chipul lui Dumnezeu Celui nevazut, mai intai nascut decat toata zidirea” (Coloseni 1, 14-15). El e Capul intregii zidiri. Asa cum Sfantul evanghelist Ioan spune: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acesta era intru inceput la Dumnezeu. Toate printr-Insul s-au facut; si fara de El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” (Ioan 1, 1-3).
Avem in aceasta parabola a Mantuitorului participarea, partasia intregii creatii. Deodata, Cina ni se descopera drept jertfa Lui. Si iarasi, citim mai departe in Apostolul de astazi: “...intru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie incepatorii, fie stapanii. Toate s-au facut prin El si pentru El. El este mai inainte decat toate si toate prin El sunt asezate. El este capul Trupului, al Bisericii; El este inceputul, intaiul nascut din morti, ca sa fie El cel dintai intru toate. Caci in El a binevoit Dumnezeu, sa salasluiasca toata plinirea” (Coloseni 1, 16-19). Pe noi toti Tatal vrea sa ne stramute in imparatia Fiului iubirii Sale.
Deci in aceasta marturie sfanta toate sunt cuprinse – simtim si privim in adanc cu ochii duhului – in El, in Hristos, El Care “Dumnezeu fiind, Om s-a facut” si ne cuprinde pe noi in Sine. Aici se dezvaluie taina intruparii Sale, taina inomenirii Sale. Toate cele savarsite sunt facute, sunt create din nimic, iubitilor, caci zidind Dumnezeu lumea, faptura, din nimic, El coboara la ea, Se uneste cu aceasta faptura, sa o indumnezeiasca, sa o patrunda cu dumnezeirea Lui, sa nu o lase prada nimicului. Iar ispita demonului aceasta a fost – cum ne incredinteaza dumnezeiestii Parinti, indeosebi Sfantul Atanasie cel Mare: ca noi, ramanand numai in lumea creata din nimic, despartindu-ne de Dumnezeu si de vesnicia Lui, sa tindem catre neant.
De aceea spunem in rugaciunile de seara: “Atottiitorule, Cuvinte al Tatalui… Nu te dezlipi de mine… Cel ce esti pastor bun al oilor Tale! Nu ma da ispitei sarpelui, nu ma lasa in pofta satanei, odihneste intru mine pururea, robul Tau!...”. Rostul adanc al acestei rugaciuni este ca eu, cel muritor, sa simt odihna lui Dumnezeu intru mine. Pentru ca demonul – si il simtim atat de bine – se ascunde, se face oarecum nevazut ochilor nostri. Dar ori de cate ori omul gandeste numai trupeste (“Treci zi, treci noapte, apropie-te moarte”), in el se usuca parca simtul nemuririi, al vesniciei, se usuca simtul credintei in Cel Vesnic; si in boala, in suferinta, cade sub povara obsesiva a gandului mortii. Iata, aceasta e ispita pacatului! Dumnezeu ne cheama spre viata, nu spre moarte.
Or, toate cele trei categorii evocate in Sfanta Evanghelie – cel cu ogorul, cel cu vietuitoarele, cel cu casatoria – absenteaza de la Cina. Refuza, sub pretexte lumesti, sa se uneasca cu Hristos, cu Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care toate le-a facut: si ogorul, si vietuitoarele, si lumea oamenilor. Dar, in marea Lui bunatate, acestei lumi, zidita din nimic, El ii intinde inelul Lui de logodna, harul Lui. Il cheama pe om la aceasta Cina, adica dumnezeiasca Impartasanie; il cheama pentru a-l scoate din lumea mortii si a-l uni cu El; El Care uneste cerul cu pamantul, dumnezeirea cu omenitatea.
Se dezvaluie aici pacatul din adanc al omului care se lasa “inspirat” de demon. Cum vedea Dumnezeu atunci, si mereu in istorie, traim intr-o lume desacralizata, care uita de El. Erau si atunci oameni “putin credinciosi”. Dar astazi?! S-a si intrebat Mantuitorul: “Cand va veni Fiul Omului, gasi-va El oare credinta pe pamant?” (Luca 21,17). Voiau cei de atunci – si voiesc tot mai mult cei de azi – sa cineze fara Dumnezeu. La porunca biblica “Din tot pomul din rai sa mananci...” (Facerea 2,16), Sfantul Ioan Damaschin talcuieste: “Prin aceste cuvinte socotesc ca a vrut Dumnezeu sa spuna: Suie-te prin toate fapturile la Mine, Viata cea adevarata”. Dintru inceput, Dumnezeu toate le-a pregatit pentru Euharistie, pentru Cina Lui. Sa nu pierdem acum din vedere acest gand si fapt: Cel Ce rosteste parabola ascultata de noi, Cel Ce cheama: “Veniti la Cina...”, este Acelasi Care la Cina cea de Taina zice: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu… Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu...”. Cina, masa aceasta divina, este una cu El, este una cu ceea ce este El – Dumnezeu si Om, Dumnezeu unit cu toata faptura Lui si, in chip sublim, cu omul.
Pe cand omul este ocupat: cu ogorul, cu vietuitoarele, cu femeia; ocupat cu toate acestea, dar fara Dumnezeu, fara Ziditorul lor. Doamne, Tu esti acolo, sus, la originea lor, departe, departe in timp si departe in spatiu, iar noi suntem aici, departe de Tine, in lumea seculara a veacului acestuia. Le avem pe toate si Te-am uitat pe Tine; si fara Tine petrecem cu ele. Ne implinim poftele prin ele. Cat de tragic! Fara Tine petrecem numai cu cele trecatoare, create din nimic, petrecem in intuneric, “in latura si-n umbra mortii”. Stim ca Tu ai zis: “Despartiti de Mine nu puteti face nimic”. In realitate, ramanem cu acest “nimic”, cei ziditi din nimic, din neant. De aceea si auzim nu o data spunandu-se, cand cineva isi da obstescul sfarsit: “cutare a trecut in nefiinta” – in neant; am devenit filosofi ai neantului.
Dar ele, cele ale ogorului, vietuitoarele, adancul, “omul tainic al inimii”, n-au oare glas, nu spun nimic? Nu cumva le auzim? Caci dintru inceput Adam a fost chemat prin porunca: “Poti sa gusti din toti pomii gradinii”, cu intelesul dat de Sfantul Ioan din Damasc: “Gusta din toate un singur fruct: viata Mea”. Nu le auzim noi cum striga: “noi, omule, suntem pentru tine Impartasanie, Euharistie. Nu ma intina cu departarea ta de Dumnezeu, apropie-te, atinge-ma, primeste-ma ca pe un sfant dar! Pentru ca din mine se aduc Sfintele Daruri. Din holda mea – striga ogorul – se aduce painea care e trupul lui Hristos, din boabele mele de struguri – striga via – se alege vinul care devine sange divin, al Impartasaniei!”
Si odata cu glasul lor cheama Hristos: M-am pogorat din cer, din vesnicie sa Ma unesc cu tine si cu cele aduse din nimic, din neant, si pandite de neant, ca sa le dau si sa va dau eternitate; intai de toate, tie, omule, care te rogi in fiecare seara: “Atottiitorule, Cuvinte al Tatalui, Tu singur fiind desavarsit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta nu Te dezlipi de mine, robul Tau, ci odihneste intru mine pururea, Cel ce esti pastor bun al oilor Tale. Nu ma da ispitei sarpelui, nici nu ma lasa in pofta satanei, ca samanta putreziciunii este intru mine...”. Da, samanta putreziciunii si a mortii, semanata de demon, prin care el vrea sa ma desparta de Tine, sa ma desparta de Viata. Pentru care iarasi ma rog catre Preacurata, cea care Te-a purtat pe Tine, Viata: “Nepatata, neintinata, nestricata, pururea Fecioara, a lui Dumnezeu Mireasa, care pe Dumnezeu-Cuvantul cu oamenii ai unit prin prea curata nasterea ta, si firea cea lepadata a neamului nostru cu cele ceresti o ai impreunat...” (din rugaciunile pentru Sfanta Impartasanie). O, auziti: firea fiecaruia dintre noi! Noi spunem adesea cand ne vedem in slabiciunea noastra, in neputinta noastra trupeasca: “Doamne, samanta putreziciunii este intru mine”. Deci, cand te vezi in slabiciune, gusti parca samanta putreziciunii. Cand te vezi falnic si maret, cum zice canonul, te cuprinde ispita trufiei. Si intr-un caz si in altul, despartit de Dumnezeu, esti cazut. Fie ca te sminteste maretia, barbatia, frumusetea cuiva, fie ca te scarbeste neputinta, putreziciunea, care vezi ca e deja semanata de demon. Dar, dimpotriva, cand esti cu El la Cina, atunci te impartasesti. Fie ca e cuvantul lui Dumnezeu, care este Dumnezeu, fie rugaciunea (mai ales), in care vorbesti cu Cel vesnic, fie Impartasania. Pentru care si zice Canonul Sfintei Impartasanii (cand citim sa ne cutremuram, sa avem teologia rugaciunii, gandirea rugaciunii!): “Paine a vietii vesnice sa-mi fie mie prea curat Trupul Tau si prea scump sangele Tau! Tamaduieste toate patimirile mele!”. Iar dumnezeiescul Simeon Noul Teolog spune in rugaciunea lui: “Tu, Doamne, Tu, prin trupul si sangele Tau, ma luminezi si ma faci partas cu lumina. Stralucesti in mine si ma faci partas dumnezeirii Tale, fara pizmuire (adica Tu nu esti pizmas pe mine, Doamne)”.
Adica omul ramane doar in lumea aceasta; unul langa ogorul lui, potrivit meseriei, altul langa vietuitoarele lui, altul cu familia lui, dar fara Dumnezeu. Ramai in lumea mortii. Desi toate dau cuvant si slava lui Dumnezeu. Simti parca intreaga faptura: bobul de grau, bobul de strugure, cum striga: “Eu sunt Impartasanie! Eu sunt Euharistie!”. Caci striga lanul de grau: “din mine ia Hristos painea si o preface in trupul Lui” iar strugurele spune: “Din mine, din boabele mele ia Hristos si din vin face sangele Sau”. Toate striga, toate marturisesc ca sunt Impartasanie. Ele striga, iar noi nu auzim. Or numai in El e salvarea noastra, viata noastra. Si, dimpotriva, fara El, ramanem in lumea mortii. Caci Dumnezeu – si aici este taina – a creat lumea aceasta, dar si-a logodit-o Lui prin harul Lui. Harul lui Dumnezeu este inelul nostru de logodna cu Dumnezeu. Si El a devenit Mirele Bisericii (asa Il numeste si Scriptura, si Biserica) spre a ne cununa Lui; si faptele acestea sunt logodna a Imparatiei.
Asadar – citim in Scriptura – a trimis stapanul pe sluga: “Mergi in piete si in ulitele cetatii, si cheama-i pe schiopi, pe saraci, pe lipsiti, pe toti”. Si i-a adunat si a venit sluga spunand stapanului: “Mai este loc”. “Mergi atunci din nou, la uliti si la garduri (adica la cei care, sarmanii, se tineau de garduri ca sa poata merge) si sileste-i sa intre, sa mi se umple casa!”. Si sluga i-a adunat.
Un cuvant aici ne cere o judecata si o intelegere mai adanca: “Sileste-i sa intre”. Un mare teolog apusean, pe care din veneratie nu-l numesc, talmaceste acest cuvant prin “forteaza-i sa intre”. El socotea la vremea lui ca afla aici temei in Sfanta Scriptura pentru a forta pe eretici sa intre in Biserica. Adica in afara e silirea, constrangerea, iar inlauntru se naste convingerea. Acest teolog interpreta Sfanta Evanghelie in chip exclusiv juridic, autoritar, cautionand chiar violenta, care anuleaza vointa, libertatea constiintei, crezul launtric, deschizand astfel in istorie calea tragediilor inchizitiei. Si e stiut ca inchizita s-a indepartat de la Evanghelie, de la Noul Testament, de la Noul Adam, Care “S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria” si asa S-a facut Om; si a poruncit ca intreg lucrul Bisericii in lume sa se implineasca numai prin puterea Duhului. De aceea Domnul insusi “cu Duhul lui Dumnezeu izgonea si demonii” din oameni (Matei 12; 28), nu cu rugul sau cu sabia. Contemporan unei astfel de interpretari apusene, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: “Cel ce ucide un eretic savarseste un pacat de neiertat”. Si, unanim, Parintii rasariteni afirma: “Un lucru nu-l savarseste Dumnezeu: Nu-ti impune sa-L iubesti”. Iar Sfantul Ioan Damaschin aduce o nuanta noua: “In necesitate nu e virtute”. Ceea ce este impus, ca necesar, nu mai e virtute. Daca folosesti forta, atunci nu mai e virtute. Numai in libertate este virtute; de aceea, adauga Sfantul Vasile cel Mare: “Daca i-ai luat virtutii libertatea, i-ai luat esenta”. In tinerete, pe la douazeci de ani, cugetam si eu: “Doamne, nu mai am nevoie de libertate; am nevoie de mantuire. Vreau, nu vreau, mantuieste-ma!”. Mai tarziu mi-am dat seama – o data mai mult – de taina aceasta a Duhului Sfant si a libertatii; numai asa se castiga virtutea (care inseamna barbatie; de la latinescul vir, viri – barbat).
Exista insa o “silire” pe care o accepti de buna voie, despre care Sfantul Ioan Scararul spune: “Adevaratul crestin e o silire a firii”; si care te invata sa adaugi mereu: “zel peste zel, ravna peste ravna, foc peste foc”. Iar aceasta, plinind cuvantul Mantuitorului, care zice: “Imparatia cerurilor se ia prin straduinta, si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Matei 1, 12). La Cina Mantuitorului, la dumnezeiasca Euharistie, la impartasirea din viata Fiului lui Dumnezeu, cu “silire”, cu ravna si focul duhului ajungem; cu acel foc care mistuie in noi “spinii patimilor”, ai urii, ai orgoliului, cei care ucid comuniunea. Prin acest foc al iubirii sfinte sa intampinam acum venirea Fiului lui Dumnezeu in lume!
Deci in Duhul Sfant, in Duhul Adevarului, in Duhul luminii si al iubirii divine este marturia adevarului. Aceasta a insemnat porunca stapanului: “Sileste-i sa intre”. “Caci adevar zic voua: Nici unul din cei trei nu va gusta din Cina Mea”. Adica nici unul din cei care au refuzat sa ia parte la cina. Repet: in toata faptura e prezent Dumnezeu. Harul e legatura de unire intre lumea zidita, creata din nimic, si Cel Ce este Vesnicul Dumnezeu. Si numai legatura mea cu Dumnezeu ma inalta, ma impartaseste pe mine de vesnicia Lui. Si aceasta legatura, impartasire de vesnicia Lui, eu o dobandesc prin rugaciune (caci eu ma rog Celui Vesnic), prin cuvantul Evangheliei (cuvantul vietii vesnice) si prin dumnezeiasca Impartasanie, prin participarea, partasia mea la dumnezeiasca intrupare a Fiului lui Dumnezeu.
Un episcop a fost intrebat: “De care fapte se teme diavolul mai mult? Care sunt puterile care il opresc pe el?”. Si acest episcop marturiseste ca i-au raspuns chiar demonii: “Trei sunt puterile voastre, pentru care noi nu ne putem atinge de cel credincios: unul e darul pe care il poarta el atarnat de grumaz; altul e apa; iar altul e trupul lui Hristos”. Semnul si darul pe care-l poarta crestinii la grumaz e semnul Sfintei Cruci; apa e taina sfantului Botez; trupul e dumnezeiasca Impartasanie. Cei care se simt loviti, bantuiti de duhurile rele sa cugete totdeauna la aceste trei daruri dumnezeiesti.
Toate cele trei categorii – ogorul, vietuitoarele, omul – asa le vede si le cere Mantuitorul: sa fie ca o ofranda adusa lui Dumnezeu. Sa ma simt totdeauna in starea aceasta de oferire, de jertfa. Nu in sensul mortii, pentru ca jertfa nu e moarte; e moarte numai a raului, a pacatului. Altfel, adanc, moartea este inconstienta; jertfa o savarsesc constient. Jertfa e da; moartea e nu; jertfa e lumina, moartea este intuneric; jertfa e profetie, viziune a viitorului, a invierii; profetia mortii e groapa. Deci starea aceasta de jertfa, de oferire lui Dumnezeu – asa cum rostim la dumnezeiasca Liturghie: “Ale Tale dintru ale Tale, Tie Iti aducem de toate si pentru toate”; ale Tale sunt, Doamne, si ogorul, si vietuitoarele, si sotia sau sotul; dintru ale Tale, Tie Iti aducem de toate si pentru toate – aceasta a vrut sa spuna dumnezeiasca Evanghelie, in lumina Cinei, Evanghelia care e citita astazi tocmai pentru intampinarea venirii, intruparii Fiului lui Dumnezeu, cand crestinii se spovedesc si se impartasesc.
O pomenim astazi, de asemenea, pe Sfanta Lucia; Lucia, care inseamna lumina. Ce nume minunat! O mica paranteza: vedeti, cuvantul lume, la noi, vine de la lumina. E un cuvant latinesc, dar din latina noastra populara, de aici, venita din sudul Dunarii, unde s-a intins Imperiul Roman inca pe la anii 165, dupa o batalie prin care a fost cucerita Macedonia. Si aceasta limba latina, populara, am primit-o in sufletul nostru si am pecetluit-o cu duhul nostru. Daca in Apusul latinofon lumea este el mondo (in spaniola), il mondo (in italiana), sau le monde (in franceza), la noi nu vine de acolo; vine de la cuvantul lumen, care inseamna lumina (a cazut n si a ramas lume). Deci, la noi, cuvantul lume vine din lumina. Fapt de mare insemnatate: lumea e lumina pentru noi; si lumina trebuie sa fie.
Deci Lucia, pe care o pomenim astazi, aceasta inseamna: lumina. Sfanta Lucia a trait pe la anii 300 d.Hr.; era din Siracuza. De copila, pe la cinci ani, i-a murit tatal; si a crescut, in sfatuirile mamei ei, Eutihia, cu mare evlavie si curatie. Facandu-se marisoara, s-a imbolnavit mama ei. Si a ingrijit-o cu sfintenie negraita. Si tot suferind mama ei – avea o pierdere de sange continua – auzi ea intr-o zi in Evanghelie ca o femeie bolnava de aceasta pierdere de sange s-a atins doar de vesmintele Mantuitorului si s-a vindecat… Se afla prin locurile acelea mormantul unei martire, Sfanta Agata. Si evlavioasa Lucia si-a zis: daca va merge mamica mea si se va atinge de moastele, de mormantul ei, se va vindeca. Si a mers impreuna cu mamica ei si cu credinta s-au rugat si cu lacrimi (credinta care pleaca din adanc, din acel adanc care are legatura cu Dumnezeu) si s-a vindecat.
Iubitilor, rugaciunea nu trebuie s-o rostim asa, fara cugetare la ea; ci gandit fiecare cuvant. Aceasta cugetare adanca e in suflet. Si cand eu, cu credinta rostesc orice cuvant al rugaciunii Tatal nostru – Te simt, Tata, pe Tine, sau cand rostesc Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu – simt, constientizez ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu Celui viu, iar cand ma impartasesc, realizez ca Tu esti Cel Care “ai venit sa-i mantuiesti pe cei pacatosi...”. Cu aceasta stare s-a rugat Sfanta Lucia, in acea adancime a sufletului ei, locul de talc al omului cu Dumnezeu, mai adanc decat trupul.
Or, cei poftiti la cina din pilda Mantuitorului n-au trait in adancul lor aceasta legatura cu Stapanul care ii chema la masa Lui; ci numai in trup. Si daca eu imi indrept atentia numai catre trup, o indrept catre muritor si catre moarte. Si daca eu mananc doar paine si vin, si orice din lumea aceasta, fara sa simt ca e darul lui Dumnezeu, atunci ma unesc cu ce e mortaciune. Si uit parca, si sunt surd la glasul fapturilor care, cum spuneam adineaori, toate striga, si bobul de grau, si bobul de strugure: “Eu sunt menit pentru Impartasanie”.
Asadar, revenind la Sfanta Lucia, mama ei s-a atins de trupul sfintit al Sfintei Agata, si s-a vindecat. Daca s-a vindecat, au hotarat sa traiasca intr-o stare de jertfire in fata lui Dumnezeu. Si au inceput sa daruiasca sarmanilor tot ce aveau. Dar logodnicul Luciei si-a intrebat slugile: “Dar ce e cu Lucia? (El avea de-acum plan de casatorie.) De ce da toate acestea?”. Una din slugi i-a spus: “Vrea sa adune bani ca sa obtina o mostenire deosebita, o mare mostenire” (intelegeti talcul). Prin urmare, observand el ca ea nu osteneste in darnicia ei, a intrebat-o ce are de gand. Ea a raspuns: “De-acum eu mi-am descoperit Logodnicul si Mirele meu”. Era, vai, in vremea prigoanei lui Diocletian. ”Vei da seama pentru cuvantul tau”, i-a fagaduit logodnicul ei si a parat-o mai-marelui cetatii. A fost chemata in judecata, cum erau atunci chemati crestinii, iar cei dintre ei care ramaneau nestramutati din credinta lor erau supusi torturii.
In fata judecatorului a spus: “Eu pentru aceasta traiesc. Tot ce am agonisit am oferit ca jertfa Mantuitorului pentru Cina Domnului, saracilor. Sa ia parte ei la aceasta Cina, caci toate le socotesc un dar al lui Dumnezeu. Iar acum nu mai am nimic si ma ofer pe mine ca jertfa Mantuitorului. Eu sunt ofranda, jertfa Lui”.
Erau de fata si logodnicul, si chinuitorul ei: “Aceste cuvinte spune-le crestinlor tai, nu mi le spune mie! Noi ne inchinam mai-marilor nostri”. “Sunteti liberi s-o faceti. Dar eu nu cunosc alt mai-mare. Mai mare este Hristos”. “Indata vor inceta cuvintele acestea in gura ta” – a strigat schingiuitorul ei. “Niciodata, a raspuns ea, niciodata cuvantul lui Dumnezeu nu va inceta in lume”. Atunci a fost supusa caznelor; intre altele, au aprins foc mare in jurul ei. Ea a stat cu mainile inaltate la cer si s-a rugat Mantuitorului, si flacarile n-au atins-o. Si a fost lovita cu sabia.
Si asa a mucenicit aceasta Lucie, aceasta lumina, iubitilor. Cu asemenea marturii intampinam noi astazi pe Hristos, Cel care S-a facut noua jertfa, ca prinsi, cuprinsi si noi in jertfa Lui, sa-L simtim in noi ca ofranda – repet – mai ales in cele trei ipostaze: in cea de rugaciune, in cea de citire a cuvantului dumnezeiesc si in cea de Impartasanie. Sa simtim impartasirea cu vesnicia lui Hristos, iubitilor! Sfantul Simeon Noul Teolog, tanguindu-se la o impartasanie de starea lui sufleteasca, zice: “Doamne, adeseori primesc Trupul si Sangele Tau, si stiu teoretic ca eu ma impartasesc cu Trup si Sange, dar eu nu simt, Doamne! Tu, Care ai trecut prin usile incuiate (deci Tu, al carui Trup e indumnezeit), Doamne, lumineaza-ma cu Duhul Tau cel Sfant. Induhovniceste-ma, Doamne! Sa simt cu duhul in painea si vinul de pe altar, Trupul si Sangele Tau! Induhovnicite, indumnezeite, Doamne!… Si asa, din Tine sa ma impartasesc, si asa sa traiesc mereu taina Ta, Doamne, taina venirii Tale. Sa simt ca Impartasania este darul eternitatii Tale, Doamne! Ca in toate eu Te vad pe Tine, caci toate prin Tine s-au facut, si toate sunt un dar, o Euharistie, toate dorind sa devina trup si sange dumnezeiesc”.
Si eu insumi sa fiu partas la Cina Ta, la Trupul si Sangele Tau, la masa Ta, in casa slavei Tale… Cu Tatal si cu Duhul Sfant, cu rugaciunile Maicii Tale si ale tuturor sfintilor. Amin.
Parintele Constantin Galeriu
sandaa spune:
Ca_mila FELICITARI! Sarcina usoara si sa mai intri sa ne mai scrii.
Va imbratisez pe toate si va doresc o duminica placuta.
Doamne ajuta!
pinuta spune:
Vad ca se poasteaza tot mai rar
.....pacat
, ca eram, sau cel putin asa imi placea sa cred, o mana de prietene, pe care le-am simtit alaturi in cele mai grele momente, chiar daca eram de cele mai multe ori 
.....Oricum imi cer scuze celor pe care le-am deranjat cu postarile mele in acest an...mai bine nu mai comentez...
Histamina multumesc mult pentru sfaturi , am primit email-ul!
Pogonici multumim din suflet!
Intradevar minunea noastra a implinit un anisor ieri!
Poftiti la un si o prajiturica de post, ca tortulet facem de Craciun, cand vin nasii sa ne taie "ciuful"!
Astazi s-a implinit un an de cand l-am tinut in brate prima data...Doamne!...cate emotii, cate sentimente, cate temeri, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al Sf. Nectarie toate s-au terminat cu bine si astazi ne putem bucura de puiutul noastru. De cand il avem viata noastra a capatat un sens...tuturor!
Am o comoara: Rares- Nectarie!
http://lb1m.lilypie.com/XoYHp2.png
http://davm.daisypath.com/zC3pp2.png
pinuta spune:
Ca_mila felicitari
! O sarcina usoara si un bebe sanatos!
Am o comoara: Rares- Nectarie!
http://lb1m.lilypie.com/XoYHp2.png
http://davm.daisypath.com/zC3pp2.png
Ca_Mila spune:
Sandaa si Pinuta va multumesc pt. urari, Pinuta LA MULTI ANI piticotului, sa creasca mare si sanatos si voi sa fiti sanatosi sa va bucurati de el.
Inca o data multumesc pt. urari, va doresc la toate sanatate, post usor in continuare, fara ispite si spor duhovnicesc 6+
Ioanact spune:
Doamne Ajuta!
Pinuta La multi anisori, sanatosi lui Rares Nectarie!
Eu nu am prea multe sa va zic, sau daca as avea as fi .
ALINA de IOANA (11 Ianuarie 2008) + JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!