Cum ?

manuelacrina spune:

Hannen o imbratisare si din partea mea si un umar pe care poti sa plangi ...
oofff ... vor mai fi multe astfel de zile mizerabile ... lacrimile se vor mai rari dupa un timp (cand, depinde de fiecare...), vor ramane insa nesecate lacrimile din suflet.

Incearca sa-ti imaginezi si treptat vei simti asta efectiv ceea ce ai scris la semnatura "Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA", sigur o vei simti foarte aproape de tine, de sufletul tau...
... s-a dus numai fizicul ei, casa a ramas goala, nu mai raspunde vocea cunoscuta la telefon, dar te vei simti mai alinata sa stii ca sufletul, spiritul ei este acum langa tine, il vei simti in cele mai grele sau in cele mai neasteptate momente din viata. Ce crezi tu ca zice/gandeste maicuta ta acum cand te vede chinuita de durere si sfasiata de lacrimi ? tu o cunosti cel mai bine, tu poti sa-ti imaginezi cuvintele ei in aceste momente ... probabil plange si sufera si ea ... probabil sufera si ea pentru durerea ta ... dar sigur te alina cu vorbe de incurajare ! imagineaza-ti vorbele ei, poti face asta ! ... raspunde-ti tu tie cu vorbele ei cum te-ar incuraja mama ta ... sigur sufera ca te vede asa, sigur ar vrea sa-ti aline durerea, sigur are cuvintele potrivite sa te intareasca, sa te incurajeze, sa te mangaie si sa-ti spuna cum sa te ridici ... mama ta si-ar fi dorit pentru tine sa fii puternica, sa nu te distrugi. Vorbeste cu ea ...

Nasterea, iubirea si moartea vor ramane cele mai mari mistere ale vietii omului ... cat ne-am stradui sa le explicam, sa le cuprindem sau sa le stapanim nu vom reusi ... suntem mici ... poate daca reusesti sa te privesti pe tine, durerea ta, familia ta, casa ta de undeva de sus, de deasupra norilor, sa te inalti cu mintea deasupra pamantului, deasupra sistemului nostru solar, daca poti sa-ti imaginezi ce vezi de acolo privind spre pamant ... poate durerea ta ar lua o alta dimensiune, s-ar diminua considerabil (pentru putin timp)... suntem un furnicar, oameni mici, fiecare cu bucuriile, cu durerile lor ...
Dumnezeu, soarta, destinul ne da la fiecare portia lui de fericire si portia lui de durere ... numai Dumnezeu stie cand si in ce ordine...

Sunt 2 ani si 4 luni de cand sotul meu a murit intr-un accident de masina ... ...mai avea putin si implinea 32 de ani ... intrebarile DE CE ?, CUM ? , lacrimile, durerea sunt la fel ca atunci ... dar pe mine m-a ajutat un pic gandul ca e tot timpul cu noi, ca a ramas cu noi, il simt si m-a ajutat enorm in acesti ani, el, spiritul lui ... in situatii incredibile ... l-am simtit si il simt tot timpul cu noi ... desi nu l-am visat decat de cateva ori ...
iar la intrebarea CUM cum sa fac, cum sa traiesc, tot la el am gasit raspunsurile ... ne-am cunoscut atat de bine, am fost suflete lipite 12 ani, incat stiam si stiu cum ar fi gandit in fiecare situatie dificila in care sunt... tot timpul m-am intrebat si ma intreb "Ce ar fi zis V, ce m-ar fi sfatuit V sa fac ?" si-mi dau singura raspunsul ...

Plangi, urla, tipa ... sufletul tau trebuie sa-si exteriorizeze durerea ... asta e perioada de jale ... da-ti tie insati timp si ai rabdare cu tine ... dar incearca sa-ti inchipui aripa ingerului deasupra ta si cauta raspunsurile in zambetul sau ! Oare mama ce zice cand te vede asa, cum te alina, ce te sfatuieste sa faci ? ... vorbeste cu ea !

Durerea nu se va stinge ... dar ce nu te doboara, te intareste ...o vei pastra tot timpul in sufletul tau, in inima ta ... si va rabufni din cand in cand, in zile urate ...

Hai, poate iti aduc si un zambet azi Am fost de curand la un control cardiologic de rutina, ekg, eco, consultatie, m-a ascultat dra. dr. f constiincioasa pe toate partile, m-a tot intrebat de probleme cardio anterioare ... nu am avut; tot timpul consultatiei am fost f rezervata si f curioasa sa vad daca-mi gaseste ceva... si am fost f socata in mintea mea la sfarsit cand mi-a spus ca sunt bine ... cum ?! cum sunt bine ??? nu a vazut ca inima mea e sfasiata, ca sangereaza, ca e plina de lacrimi ??!! nu a vazut nimic doctora asta ? nici la eco nu a vazut ca e sfasiata in bucatele ?!! ... o incompetenta

Si Hannen, parerea mea, nu cred ca este bine sa uiti, nu te mai gandi la pastile de uitare ... vei reusi sa traiesti cu amintirile astea ultime dureroase, se vor mai estompa in timp ... dar da-le intaietate si lasa-le sa-ti invadeze mintea amintirile frumoase, gandeste-te la momentele extraordinare petrecute cu mama ta ... stiu, acum si aceste amintiri sunt dureroase si-ti provoaca lacrimi in suflet si pe obraji ... dar amintirile astea nu trebuie sa le uiti, le vei povesti copiilor tai si maicuta ta va retrai prin voi.
Sufletul ei e cu tine !

isabela spune:

Sabina,
Nu stiu nici acum sa explic de ce am considerat-o vinovata ca nu a luptat cu boala, cand stiu foarte bine cat s-a chinuit saraca, si cat de mult isi dorea sa traiasca. Am fost acolo, ora de ora, si stiu efectiv toata durerea.Dar pur si simplu asta am simitit: ca nu a luptat destul, ba chiar am ua urat-o, daca pot spune astfel, ca m-a lasat singura, desi aveam 32 ani si un copil de 2 ani. Ce am simtit atunci a fost mai presus de mine, a fost o durere cummplita, si poate ca visand-o in fiecare noapte am reusit sa trec peste acea perioada.

Sincera sa fiu, poate ca ar fi fost bine sa apelez atunci la un psiholog.

andacos spune:

Exact acelasi lucru l-am simtzit si eu,desi partea mea logica incerca cu disperare sa i-a suprematzia...tot nu incetam s-o acuz pe mama(si asta s-a intimplat ani de-a rindul)ca n-a luptat destul,ca nu si-a dorit cu disperare sa ramina linga noi!

Eu cred insa ca e o reactzie normala,de autoaparare in fatza durerii imense ce o simtzi!

Hannen,am citeva zile de cind m-am intors de acasa si vreau sa-tzi spun ca acolo e totul neschimbat,tata are inca in sifonier o parte din hainele mamei!Si sunt 15 de ani de atunci!

Dana

www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

hannen spune:

Of,am atat de multe de zis.Nu stiu daca reusesc acum!

Nu vreau sa va numesc,toate insemnati la fel de mult pt. mine .Am sa raspund din ce imi aduc aminte ca s-a scris pe ultimele pagini.

Alina,la noi a fost un an jumate de la un diagnostic cumplit,o operatie atunci cica reusita,o stare de bine pina aproape de Paste cind totul s-a schimbat brusc.Exista posibilitatea sau chiar probabilitatea ca acest lucru sa se intimple,dar noi am sperat.Si ea,si noi!Am sperat la un miracol.
Starea ei s-a inrautatit brusc si intr-o luna s-a dus Sunt multe de povestit,asta e doar in mare.

Dana,Isabela,eu nu o pot invinovati!Stiu ca nu a depins de ea.Macar atit lucru am reusit sa-l inteleg.Stiu ca si ea si-a dorit inca sa traiasca.Avea doar 56 de ani !(ps. si eu tot 32,hai 33 fara 2 zile cind s-a dus)

Dana,eu sper sa mai gasesc ceva pe acasa,sor-mea are mania aruncatului.A inceput deja sa dea de pomana dar sper din suflet sa pastreze cite ceva din lucrurile dragei mele.Ea mi-a zis sa nu o inteleg gresit,ca nu vrea sa arunce dar nici sa pastreze nu poate pt. ca-i amintesc de ea la fiecare pas.
Daca ar fi dupa mine totul ar ramane intact ca in ziua in care a plecat.Eu am mai multi pitici pare`se!

Manuelacrina,ai scris atit de frumos!Cred ca am nevoie de mesaje de astea care sa ma zguduie,sa ma trezeasca putin la realitate.
Sa nu mai zic cit am plins
Imi pare rau pt. pierderea ta dar ma bucur ca ai gasit o cale,ca poti sa-l simti,ca ai reusit cit de cit sa te mentii intreaga la cap desi cu inima singerinda .Sa nu ma lasi,te rog.Mai spune-mi cite o vorba doua cind ma vezi ca o iau iar pe alaturi de drum.

************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!

Acum am un inger pazitor,cel mai frumos si bun inger din lume!MAMA!Te voi iubi etern!
****************************************************

Luna1 spune:

Hannen

Cuvintele nu au sens in momentul asta, nu stiu efectiv ce sa-ti scriu.

Mi-am pierdut tatal la 16 ani, am trecut prin pierderea lui atat de stoic ca probabil multi din familie au considerat ca nu-mi pasa. Insa eu si doar eu stiu ce am simtit (si ce mai simt). Oamenii reactioneaza diferit, e bie ca iti poti striga si plange durerea. Durerea nu trece, se estompeaza doar cu trecerea timpului. Raman doar regretele...

Te pup inca o data.

manuelacrina spune:

Hannen, imi pare rau, nu am intentionat sa te zgudui ...
... si din tot ce ai povestit tu, mie nu mi se pare ca ai luat-o "pe alaturi de drum", sunt sentimente, trairi, manifestari normale in astfel de situatii, prin ele am trecut si mai trec si eu ... si inca multe altele ...

Si daca dau impresia ca am reusit "cat de cat sa ma mentin intreaga la cap" este si in mare parte datorita ingerasului meu cu care am ramas pe pamant ... daca nu o aveam pe fetita noastra probabil nu mai eram aici ...

... treptat ajungi sa te rafuiesti din ce in ce mai rar cu D (sa-i ceri explicatii, sa te consideri pedepsita, chinuita si nedreptatita), treptat vei ajunge sa vezi "jumatatea plina a paharului" si sa intelegi muuult mai profund si mai simplu indemnul crestin de a te simti "binecuvantata cu ce ti-a dat Dumnezeu" ...

... nu stiu cum sa explic mai bine asta ... si nu stiu daca asta este o cale de alinare pentru fiecare ... la mine "merge", uneori
... de exemplu: acum te doare si suferi enorm ca mama ta a murit la numai 56 de ani, este nedrept, da stiu, dar durerea ta se mai alina in timp daca reusesti sa apreciezi ca mama ta a fost alaturi de voi 56 de ani, ca ai avut o copilarie minunata, ca a trait alaturi de voi evenimentele importante din viata voastra, ca si-a vazut nepotii, daca reusesti sa te simti binecuvantata ca ai avut-o alaturi toti acesti ani ...

Si Hannen, sotul si copiii tai sunt binecuvantarea ta ! ... nimeni si nimic nu poate inlocui golul ramas in urma de cel drag disparut, dar Hannen gandeste-te ca nu ai ramas singura pe lume, asa cum iti inchipui si simti acum !

... eu m-am simtit mai puternica cand am reusit (dupa mult timp de la accident) sa ma simt privilegiata ca am trait alaturi de V 12 ani si jumatate extraordinar de impliniti, asa cum altii nu reusesc sa traiasca o viata intreaga ... ca m-am imbogatit sufleteste si spiritual prin el, prin relatia cu el si tot el imi da puteri si acum ...
... insa nu reusesc nicicum sa depasesc gandul ca fetita noastra a avut parte de taticul ei numai 3 anisori si 8 luni ...

raman pe aproape ...

giulia71 spune:

hannen, l-am pierdut pe tati cand aveam 18 ani, el 39..intr-o zi frumoasa de august. A fost un soc pentru mine, pentru sora mea si pentru biata mama.
Atunci cand s-a intamplat, am aflat vestea de la bunica, scurt "a murit tact'o", am fugit pe strada tipand. M-a oprit o batranica si m-a intrebat de ce urlu, i-am zis ca mi-a murit tata si mi-a zis "lasa maica, ca toti ne ducem!" , a avut un efect anesteziant in sensul ca m-am gandit ca nu voi suferi vesnic si ca, cumva, undeva ne vom reintalni.

Am plans, am tipat, a durut ca naiba, dar a trecut...
A ramas insa speranta ca ne vom vedea poate intr-o zi, nu stiu, undeva intr-o alta dimensiune.

Pe mama o pretuiesc enorm de atunci. Incerc sa ma bucur de fiecare minut, iar cand imi apare gandul ca nu va mai fi, ma cuprinde o durere imensa si imi pun aceeasi intrebare.

Multa putere. Lupta, cu siguranta dumneaei doreste sa te stie puternica!

uneori gandesc prea mult....

Starlet spune:

Se fac 5 ani de cand mi-am pierdut fratele.Avea doar 32 de ani. Totul a fost subit.A murit intr-un accident, iar eu eream la mii de kilometrii distanta. Cerul sa prabusit peste mine.Aranjasem absolut totul ca sa fie aici aproape de mine.
Am suferit enorm si stiu ca voi suferii toata viata dar am avut puterea sa trec mai departe cand am privit-o pe fetita mea si stiu cata nevoie are de mine. Timp de un an de zile nu aveam curajul sa ma uit pe poze.... dar treptat mi-am revenit.Inca sufar si ma intreb- De ce??????Totul putea sa fie altfel! Puteam sa-l am aici langa mine!Erea un om deosebit si plin de talente. Dar am inceput sa realizez ca atat a avut de dus pe aceasta lume. Atat i-a fost scris. Cu totii avem un destin. Il purtam in inima noastra si ne aducem aminte cu placere clipele petrecute impreuna si suntem fericiti ca a facut parte din viata noastra!
De 2 ani de zile a aparut in viata noastra un baietel care ii seamana enorm. Cand il privesc imi vad fratele.Vreau sa ofer copiilor mei o viata frumoasa sa stie sa profite de ea la maxim.
Niciodata nu stim ce se va intampla maine. Cu totii ne nastem, traim si murim!
Dar.... Durerea mea nu cred ca sa comparat cu durerea mamei mele.Aproape ca isi pierduse mintiile. Am incercat sa o ajut enorm dar nu am reusit. Starea sanatatii ei sa inrautatit si de 1 an am pierdut-o si pe ea.Nu mai erea nimic de faut! S-a chinuit ingrozitor dar acum sunt convinsa ca este fericita si este impreuna cu fratele meu poate intr-o lume mai buna.
Acum tin sa spun ca ii simt foarte aproape pe amandoi. Poate ca sunt ingerii mei pazitori. Adeseori ma trezesc ca vorbesc cu ei si le cer sfaturi in tot ce fac. Simt ca ma privesc de undeva de sus ... si vreau sa-mi duc viata inainte , sa ma bucur de ea, sa fac lucruri bune si asa le cinstesc numele si parca ii fac si pe ei fericiti. Eu sunt convinsa ca exista ceva DINCOLO DE MOARTE, si ca ne vom intalni candva!

Rufus spune:

Asa tot citind eu...
Ma cam intristeaza sa ma gandesc ca fetele mele ar suferi in felul asta dupa ce nu voi mai fi...n-as vrea sa le stiu cu o astfel de povara.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

michelle-usa spune:

mama mea e bolnava de multi ani de cancer si in urma cu 2-3 ani i-a recidivat si e din ce in ce mai rau.
face saptamanal chemo, are 2 zile rele si una buna.
Se chinuie de ani de zile cu tratamentul,efectele negative, cu gindurile negre...cu multe.

ma bucur cand pot sa o sun si sa vb cu ea, dar prea mult se chinuie si uneori ma gindesc ca mai bine sa mearga la Domnul decat sa fie langa noi in asa chinuri.

Ma doare cumplit cand ma gindesc ca eu nu voi avea privilegiul sa fi langa ea cand va pleca, ca nu sunt langa ea nici acum sa o mangai, sa o tin de mana cand face tratamentul, sa-i fac mancare...

Nici nu-mi pot imagina cum va fii cand nu imi va mai raspunde la telefon. Stiu ca va fi dureros pentru noi, dar pentru ea va fi mai bine.

Hannen, tu esti in Romania acum?

Hannen ma rog la Dumnezeu pentru tine sa-ti dea pace si sa-ti aline durerea.
Suntem aici, alaturi de tine.

michelle