Ce este acest sentiment si cum sa-l anihilez
Raspunsuri - Pagina 2
inbox spune:
Eu cred ca nu are legatura cu exul neaparat, ci pur si simplu atunci cand s-a rupt relatia din cauza respectivei ai acumulat fara sa-ti dai seama un sentiment de frustrare, de inferioritate fata de aceasta persoana si incerci sa le depasesti acum dupa atata timp.
Cand vei realiza ca femeia respectiva este o femeie ca oricare alta, poate cu probleme, poate fara, ca nu este extraordinara, ca printr-o conjunctura a ajuns sa se interpuna in relatia ta, ca sentimentele nu au legatura cu anumite calitati extraordinare ci de cele mai multe ori nu alegi sa te indragostesti ca sa faci rau, ci pur si simplu se intampla...poate te vei simti mai bine!
Eu as fi pus subiectul la PSI.
luisa1983 spune:
Sunt de acord cu inbox, si dupa parerea mea este un sentiment de frustrare !
In momentul cand mi s-a spus ,,sa fii fericita pentru fiul pe care-l ai... ar fi putut fi al meu" am simtit ca acea persoana are acest sentiment numit frustrare ,de ura fata de mine din acest punct de vedere ,nicio alta afirmatie din partea lui nu am perceput-o astfel !
Cred ca ,in ceea ce te priveste , trebuie sa accepti ideea ca vina pentru ceea ce s-a intamplat atunci nu este in totalitate a individei.
Pune-te in locul ei(exceptand "calitatile" pe care zici ca le are), gandeste-te ca ai incerca sa te bagi in viata altora ,sa cuceresti acel barbat .
Daca el pune valoare relatia pe care o are,iubeste si respecta femeia de langa el,nu va accepta ,poate doar sa aibe o aventura!
Afirmatiile gen :,,nu stiu ce-a fost cu mine/am crezut ca n-o sa fie ceva serios si m-am prins fara sa vreau/ nu pot sa scap de ea/ nu pot s-o ranesc" sunt dupa parerea mea si nu numai ( sunt si barbati care spun aceste lucruri) niste texte ieftine ce prind la femei. 
Zice-se ca femeia este sexul slab!
Si pentru ca viata ta a luat o intorsatura atat de frumoasa , trebuie sa crezi in destin . Destinul tau nu a fost cu acel barbat! Nimic nu este intamplator , din cate scrii, o mare parte din ceea ce ti-ai dorit s-a implinit !
Ceea ce s-a intamplat cu cei doi despre care vorbesti, nu cred ca tine de calitatile pe care le au ci tine in mare parte de destin.
Acum depinde de fiecare in parte ce-si doreste,ce realizeaza din ceea ce si-a dorit,ce greutati are sau a avut, cum invinge greutatile...
Dupa parerea mea destinul pentru fiecare dintre noi este deja scris iar in momentul cand ,,simti" ca este ceva in ,,neregula" (vorbesc de mine aici),trebuie sa schimbi ceva,nu poti sti niciun rezultat daca nu faci schimbarea!
Si:,,Dusmanim unele persoane pentru ca nu le cunoastem si nu le cunoastem pentru ca le dusmanim .Charles Caleb Colton
,,Daca urasti pe cineva, urasti ceva din acea persoana care face parte din tine . Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza ! Herman
luisa1983 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui corap ideea era ca autoarea subiectului isi otraveste singura o existenta care, din spusele ei, este ok. si parerea mea este ca isi induce sentimentul si il face sa creasca inauntrul ei. asa ca ratiunea ar trebui sa opreasca vrejul de fasole a lui jack, ca altfel o sa-i fie rau. |
Exact!
Si cum spunea cineva aici :,, totul dar absolut totul se plateste in viata!"
Cred ca experienta lui Kecristiana din tinerete am cam trait-o majoritatea . Oare toti revazandu-i pe ,,autori" la fel am reactionat ?! Sincer , eu nu, probabil datorita indiferentei vis-a-vis de ceea ce nu ma intereseaza sau probabil cu trecerea timpului s-au sters din memoria mea toate amintirile urate!
msl1 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui kecristiana Acum vreo 10 ani eram intr-o relatie stabila de lunga durata (de la inceputul liceului) cu o anumita persoana, aveam chiar si planuri de casatorie. O femeie care era si ea indragostita de acest om (avusesera o relatie de scurta durata chiar inanite de relatia noastra sau poate in acelasi timp cand a inceput relatia noastra, nu stiu daca chiar conteaza) s-a bagat intre noi, ajungand sa aiba o aventura (cand eu eram la facultate) punct in care eu nu am mai vrut sa continui acea relatie, m-am retras si mi-am vazut de viata. Intre timp am avut si alte relatii, apoi l-am cunoscut pe sotul meu, un om minunat cu care am plecat departe de acel loc unde mi-am petrecut copilaria. Suntem casatoriti de aproape 6 ani, sunt o femeie implinita cu 2 copii reusiti. Despre El am mai auzit vesti de atunci, l-am si vazut intamplator dar nu mi-a trezit nici un sentiment de parere de rau sau ceva. Ba chair ma bucur ca nu m-am casatorit atunci, nu eram pregatita pentru casatorie si acum stiu ca nici nu era persoana potrivita cu care sa-mi impart viata. Despre Ea nu am mai auzit nimic in ultimii 8 ani. Imediat dupa, a fost cu El cam un an si ceva, aveau planuri de casatorie, apoi Ea l-a parasit. Acum recent am vazut-o din nou, intamplator, si mi s-au inmuiat picioarele. primul impuls a fost o ura imensa condimentata cu dezgust. Am aflat multe detalii din viata ei personala si cred ca as putea sa-i fac rau daca as vrea, dar nici macar nu vreau sa incerc si in momentul de fata as vrea sa nu mai am acest sentiment care pare a fi ca o obsesie. Deja faptul ca scriu acest mesaj mi se pare prea mult. Nu-mi pot explica de ce nu pot fi la fel de indiferenta fata de Ea asa cum sunt fata de El. La urma urmei nu mai concuram pentru nimic suntem in directii total diferite cu sanse extrem de mici de a ne mai intalni sau confrunta vreodata. A mai trecut cineva prin asa ceva? |
Buna!
Citind povestea ta, mi-am amintit exact de a mea...exact prin asa ceva am trecut si cu toate ca eram tinara , 18 ani, totusi m-a marcat enorm...EA...profesoara mea de geografie s-a cuplat cu prietenul meu cu care eram de vreo 1 an jumate...si cu care aveam intentii serioase...atit de serioase incit am renuntat la a pleca intr-o tara din W Europa si de a avea un viitor bun....deci mi-am sacrificat propriul "bine" pt "iubirea" mea care s-a (u) cuplat cind imi era mie lumea mai "draga"eram in examene pt faclutate (pe care le-am picat bineinteles din cauza "problemelor" cauzate de cuplarea lor)...in fine...
Ea a incercat sa ramina cumva "prietena" cu mine, iar el mi-a dat "tircoale" citiva ani dupa ce s-a insurat cu ea, nu stiu care era faza, nu era fericit cu ea sau se simtea vinovat fata de mine?
In fine, au trecut citiva ani in care nu i-am mai vazut dupa care brusc ne-am intilnit fata in fata eu cu EA la un curs...nu spun ce sentimente de furie de ura de nici nu stiu cum sa le descriu am simtit, pt ca nu as fi vrut sa o mai vad niciodata...EL a aparut la un moment dat la curs cred din curiozitate sa ma vada, ar fi vrut sa vorbeasca cu mine dar nu am putut, nu am vrut, ultima data l-am vazut la MCD. dupa ce m-am maritat si inainte de a pleca din tara, aceleasi sentimente neplacute m-au invadat, nu pot sa uit si pace ce mi-au facut amindoi ( pe ea am ajutat-o ca nu avea unde sa stea si i-am oferit locuinta lui
, ei asa se intimpla cind ai incredere...)Deci da, si mie mi s-a intimplat aproximativ la fel...si nici in ziua de azi nu pot sa uit si sa LET GO...pt ca imi dau seama ca viata mea ar fi muuullt diferita azi daca nu s-ar fi intimplat asa....
kecristiana spune:
Buna seara la toata lumea,
Msl1 cred ca te-ai simtit bine sa iti descarci povestea, eu am fost mai usurata dupa ce am postat mesajul desi mi s-a parut ca tu ai si un oarecare regret cu privire la respectivul sau poate am inteles gresit.
Am citit toate parerile voastre, si vreau sa va multumesc pentru toate, unele am simtit ca mi se potrivesc mai mult, altele mai putin, insa am incercat sa iau latura pozitiva din toate.
Referitor la unele nelamuriri care am vazut ca poate le aveti, pot sa precizez ca eu nu stiam de existenta Ei cand a inceput acea relatie. Aveam amandoua in jur de15 ani, eu pot sa zic ca aveam alta minte fata de acum si chiar nu stiu cum as fi procedat daca as fi stiut. Am aflat la vreo 2 ani dupa ca ceva a fost intre ei nu stiu exact ce anume, in orice caz nu dadusem prea multa importanta, eram tanara si cu capul in nori.
Apoi la 21 de ani s-a intamplat toata povestea. Dupa ce m-am retras, El ma cauta sperand sa ne impacam desi erau impreuna de ceva timp. Ea imi trimitea amenintari, de genu ca ma bate pe strada cand ma vede, prin diferite cunostinte,amenintari ce au ajuns si la urechile parintilor mei. Am evitat cat de mult am putut conflictul mergand pe acasa din ce in ce mai rar.
Dupa ce s-au despartit, sora lui cu care mai pastram legatura mi-a zis ca de fapt Ea nu a avut niciodata intentii bune si a vrut sa se razbune pe El pentru ca a facut-o sa sufere cu aproape 6 ani in urma. Poate ca nu a vrut sa-mi faca mie rau, eu fiind doar o victima colaterala, cu toate astea simt ceea ce simt fata de Ea.
Stiu ca toata lumea plateste rautatile care le face si poate Ea a si platit deja, as vrea sa nu ma bucur de necazurile care le are dar o fac, si ma simt prost pentru ca am acest feeling.
Ma gandesc ca daca ar fi sa ne intersectam vreodata pe strada, in magazin (sunt ceva sanse avand parintii in aceeasi localitate) as putea mima indiferenta, dar nu vreau doar sa mimez, vreau sa fiu indiferenta.
Va multumesc inca odata pentru parerile voastre.
msl1 spune:
Kecristiana,
Nici nu stiu ce sentimente mai am fata de el; ceva indiferenta impletita cu regrete ca s-a intimplat asa si mi-a zdruncinat increderea...increderea in mine in alte persoane si in viitor; regret propriu zis pt el nu cred ca am pt ca imi dau seama acum ca nu cred ca as fi fost prea fericita cu el; am auzit tot felul de povesti cum ca el ar fi inselat-o pe EA in toate felurile cu mai multe femei, si ca ar fi ajuns pina in pragul divortului, dar nu stiu cit este de adevarat, insa sint convinsa ca prea fericita nu e sau nu a fost toti anii acestia; si eu as (fi) vrut/vrea sa imi fie indiferenta si sa nu ma mai intereseze insa nici eu nu stiu de ce ii port asemenea sentimente negative si sa nu ma bucur de fiecare data cind aud cite o poveste despre ei cum ca ar avea x problema...
floaredemac spune:
Kecristiana, si eu te inteleg perfetc. Eu am fost in aceeasi incapere cu "iubirea vietii" celui care fusese pana in urma cu cateva saptamani logodnicul meu, dupa o relatie de 3 ani, o relatie de oameni maturi in care am investit f mult, am lasat rude, casa, job si m-am mutat pt el intr-un orasel minuscul. Pana sa ajung cu ea in aceeasi incapere imi inchipuiam ce i-as face daca m-as intalni cu ea, si nu erau ganduri prea pasnice. Dar, cand a venit cu el sa isi mai ia din lucruri in apartamentul pe care il impartisem cu logodnicul "nostru" si in care ramasesem doar eu, dupa ce el s-a mutat cand am aflat eu de domnisoara respectiva, nu am fost in stare sa ii fac nimic. Din contra, m-a jignit si mi-a ras in fata. I-am urat pe amandoi ani de zile (6, mai precis), si am norocul de a nu ii intalni prea des. De fapt, pe ea nici nu o mai tin minte, am fost atat de traumatizata atunci incat efectiv am uitat cum arata. Si acum ma gandesc ce fraiera am fost, puteam sa o iau de parul ei buclat din care gasisem fire pe hainele pe care i le spalam eu barbatului cu care urma sa ma marit...puteam sa o lovesc, puteam sa ii dau un pumn,... dar am inteles ca nu sunt un om rau, violent, si am fost mandra de mine. Inca mai sper sa ii pot ierta. Daca Dumnezeu imi ajuta, o voi face candva. Le sunt insa recunoscatoare amandurora pt aceasta experienta: acum am un sot minunat si doi copii care sunt lumina vietii mele. Daca relatia noastra ar fi continuat, ar fi aparut o alta "iubirea vietii" lui si probabil ca tot asa s-ar fi incheiat, doar ca ar fi fost posibil sa sufere copiii, daca am fi avut.
Au ramas totusi sentimente de frustrare, de umilinta, care nu s-au dizolvat total si cand si cand razbat. Daca esti credincioasa si frecventezi biserica, poti discuta cu un preot acest lucru, dar tu singura vei avea puterea sa ierti, intr-o buna zi. Acea zi o astept si eu