Psihiatrie infantila-pareri?
Raspunsuri - Pagina 7
Didididi spune:
Buli, acum daca mamica din postare a gandit asta, nu inseamna ca toti gandim asa. Pot sa spun ca in foarte putine cazuri nu am stiut de ce plange copilul. Eu intotdeauna am crezut ca este foarte expresiv, dar poate ca simteam eu mai bine nevoile copilului.
Asta cu jucarii la schimb merger foarte rar. Generatiile de astazi au un simt f dezvoltat al proprietatii, chiar daca nu se joaca cu respectivul obiect nu il dau.
Didi si bb Mihail (22.08.2008)
denizel spune:
Didi, de ce crezi ca generatiile de azi sunt mai "posesive" decat cele de dinainte? :)
Didididi spune:
Din comparatie: in generatia mea, a fratilor mei, erau 1-2 copii care nu imparteau ce aveau; acum 1-2 impart ce au. Noi suntem 3 frati si niciodata nu ne am certat pe jucarii, ca nu aveam 3 la fel.
Didi si bb Mihail (22.08.2008)
Luna1 spune:
La noi a functionat mereu schimbul si in generatia fiului meu care are acum 10 ani aproape, si a fiicei mele de nici 4 ani.
Daca ai o jucarie destul de atractiva, care sa-l atraga pe copilul dupa a cui jucarie plange al tau, sunt sigura ca va functiona. E instictiv, copilul respectiv va dori jucaria lui al tau si tu ii spui frumos "uite te poti juca cu ea dar te rog il lasi si pe fiul meu sa se joace cu jucaria ta?"
Despre impartit iar cred ca parintii trebuie sa lucreze la asta insa gentil. Eu am vazut parinti care isi obliga copiii sa imparta. Eu nu o oblig pe a mea. Ii explic doar ca daca imparte se pot juca impreuna mai frumos, cu mai multe jucarii, altfel se joaca singurica. Dar decizia ii apartine, nici mie nu mi-ar placea sa vina o prietena sa-mi ia masina in ideea ca e frumos sa imparti. Sau sa-mi ia sotul.
Didididi spune:
Eu cred ca in Bucuresti (ca aici ma invart intre copii)este o "problema" a generatiilor de dupa '89. Si crede-ma de multe ori vor sa se joace cu jucariile lui Mihai, dar nu ar renunta la a lor. Nu imi place ca si Mihai a copiat acest mod de interactionare, pentru ca asa a vazut. Incerc sa ii explic ca este un mod de a se juca impreuna, dar cedeaza mai ales daca este vb de un copil mai mic decat el.
Si imprumutul de jucarii nu il compar cu imprumutul sotului, ca nici Mihai nu cere cu imprumut mama sau sora.
Didi si bb Mihail (22.08.2008)
Luna1 spune:
Didi si Cosmin tot in Bucuresti a crescut pana la 4 ani si mergea cu succes schimbul. Asta daca spuneai clar din prima in ce consta "dealul": cand Cosmin vroia o jucarie scenariul era cam asa "poate sa se joace si Cosmin cu lopatica ta?" Raspuns: NU! Ok. Scoti din sacosa o camioneta de nisip si spui clar copilului cu lopatitca (caruia sigur i-ai captat atentia cu camioneta) "uite vrei sa te joci cu camioneta? Da? Pai atunci facem schimb, tu te joci cu camioneta si Cosmin cu lopatica ta! Binenteles ca tu iti vei primi lopatica inapoi si Cosmin camioneta!"
Eu nu compar impartitul sotului, aia era o gluma, insa impartitul masinii da. Sau eu stiu, al telefonului, al laptopului, etc. Pentru ca astea sunt echivalentul la varsta mea. Sunt "jucariile" mele. Si daca prietena mea vine la mine si imi cere laptopul poate vreau sa o las sa-l foloseasca, poate nu. In general da! Dar daca ar veni asa, nepoliticoasa, ar sari direct sa-mi ia laptopul sau telefonul normal ca nu mi-ar conveni. Sau daca s-ar duce direct la cheile de la masina si ar pleca cu masina. Mi se pare normal pentru copiii mei sa hotarasca singuri cand doresc sa imparta si cand nu. Si asa i-am tratat de mici, si crede-ma impart fara probleme, Adelise are doar cateva jucarii de suflet (doua papusi si niscaiva fleacuri mititele) pe car nu le imparte niciodata. Si ii respect dorinta. Insa imparte fara probleme restul tonelor de jucarii pe care le are, tocmai pentru ca a invatat ca nu le va pierde, i se inapoiaza, nu TREBUIE sa le imparta daca nu vrea, insa o face pentru a arata ca e generoasa si tine la prietenii ei.
Eu nu cred ca generatiile isi schimba instinctele. Instictiv copilul isi apara bunul lui, jucaria lui, de teama sa nu o piarda. Tot instinctiv, cand scoti o alta jucarie din sarsana copilul care nu o are isi va dori sa o analizeze. Si de aici incepe negocierea schimbului.
Iar daca Mihai pare ca a copiat un comportament neplacut sa stii ca nu e asa. Mihai e doar un copil de nici 3 ani care inca incearca sa inteleaga cum se desfasoara lucrurile. Ii e teama ca daca va lasa un alt copil se se joace cu jucaria lui o va pierde. Tot prin schimb invata si el imparteala: daca vrei sa te joci cu jucaria lui X trebuie sa ii dai si lui jucaria ta. Si asta e un proces de durata.
Si apropos, imi povestea mama ca eu aveam cam 2 ani, ma scotea la plimbare in fata blocului cu jucariile mele, cica ma asezam jos, imi adunam jucariile MELE langa mine sa nu puna mana niciun copil pe ele, apoi vroiam sa ma joc cu jucariile altora. Asta se intampla acum 30 ani. Si am invatat cu timpul sa impart, sa imi impart jucariile caci altfel copiii nu ma includeau in jocul lor.
Didididi spune:
Luna 
. Sa stii ca am mai procedat si eu la fel. Dar nu ma simt confortabil ca trebuie sa il "santajez" pe copil. Imi pare cumva ca fac uz de pozitia mea de adult.
Ma straduiesc sa il invat ca daca imparte se poate juca mai frumos. Nu il oblig, pentru ca ideea e sa invete si nu sa se isterizeze. Mi se pare normal ca la 2-3 ani sa nu stii/vrei sa imparti, dar deja la 5-6 ani, ar trebui sa intelegi ca este un schimb, mai ales ca intreb eu intotdeauna daca se poate.
Am invatat multe din discutiile de pe forum si va multumesc la toate!
Didi si bb Mihail (22.08.2008)
viviana spune:
A mea e nesuferita cand este obosita sau plictisita.
Asa a fost de cand era mica. Asa e si acuma.
Diferenta e ca atunci cand era mica facea "scene" acuma da din gura pentru a ma scoate din sarite si a porni o cearta pentru a se defula.
A tinut de vreo 2 ori pana m-am prins de strategie.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
IonescuOana spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pisigri Deci in afara faptului ca topicul ala vechi ne demonstreaza ca da, si alti copii fac tantrumuri, este cam de speriat ce citesti pe acolo. Ok, baietelul a vrut sa bage bancnota in bancomat si nu a putut; explicat frumos si calm ca nici n-o sa poata, ca nimeni nu poate, ca doar un angajat al bancii vine din cind si deschide o usa speciala, cu o cheie speciala, ca sa puna acolo bani, sa poata mami sa scoata cind merg la cumparaturi; si pentru ca nenea ala umbla cu foarte multi bani la el, este insotit de politisti si de o masina speciala, blindata.... continui? Pot sa compun si sa brodez vo juma de ora pe tema asta. Si cred ca povestea este si destul de captivanta pentru un baietel de 4 ani. Ce banuiesc eu e ca mama este atit de stresata si de rusinata si de proecupata sa nu cumva sa o faca iar de ris, sa faca iar "istericale", incit "se blocheaza" si in loc sa gestioneze toate situatiile cu calm si sa incerce sa previna escaladarea situatiei si ajungerea la tantrumuri, se lasa dusa de val, proiecteaza in viitor crizele copilului, stie dinainte ca "o sa fie naspa"... http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) |
Pisigri, nu avea cum sa-i explice frumos si calm in acele momente, pentru ca era acoperita de urlete. Explicatiile calme i le da acasa,fii sigura ca i le-a dat, dar problema este ca se intampla in public astfel de scene. Exemplul pe care l-am dat este cat de cat nepericulos, ceea ce vreau sa subliniez e faptul ca baietelul nu asculta ,si nu e vorba de obedienta exagerata,ci de un minim de ascultare fata de parinti. Se poate ajunge la situatii cand e vorba de siguranta copilului mic care e in responsabilitatea parintilor.
Un alt exemplu ar putea fi acesta: dimineata,mamica ii duce la scoala/gradinita, fiind obisnuiti sa intre toti 3 in masina, in spate.
Fiind deja rutina nu a mai asteptat sa intre toti 3 apoi sa se duca in fata,a vazut ca au inceput sa urce si s-a asezat si ea pe locul soferului. Cel mic insa in loc sa intre in masina si sa inchida usa dupa el-cum facea de obicei- a inchis usa masinii insa din afara, ramanand el in afara masinii. Mamica si-a dat seama si a sarit imediat afara sa-l prinda, pentru ca deja se departase de masina putin. Nu se putea intampla ceva grav daca Doamne-fereste trecea o masina in viteza? Uneori sunt suficiente cateva secunde...De atunci bineinteles ca sta planton pana intra si el in masina, dar nu poate avea incredere,cum are in ceilalti...
Stressata in adevar este in situatiile respective, dar nu si rusinata. Este o persoana increzatoare, chiar daca trece prin momente cand intoarce lumea capul dupa ei.
Personal nu sunt de acord ca nu e nici o problema, ca scenele pot continua si ca parintii sunt singurii vinovati. Este normal ca mamica sa vrea sa aiba incredere in copilul ei, este normal sa-si doreasca sa poate iesi ea cu toti 3 in oras (fara exagerari pentru cel mic care are programul specific pt 4 ani)independent de ajutorul bunicii/bunicului acum, cand totusi copilul a trecut de perioada de bebelus si nu mai trebuie in permanenta sa roage pe cineva sa vina cu ea ca s-o ajute.
IonescuOana spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Luna1 Si inca ceva: parintii sa aiba grija ce-si doresc, e usor de obtinut un copil docil si ascultator, mult mai usor decat sa obtii un copil adevarat. Insa mai tarziu tot ei se vor plange pe aici sau pe la psiholog (psihiatru daca au sezatia iarasi ca e copilul cu capul) ca al lor copil e diferit, ca nu are personalitate, ca e prea timid, ca sterge lumea cu el pe jos, etc. |
Referitor la ceilalti copii,crescuti de aceeasi parinti, nu cred ca sunt lipsiti de personalitate,cel putin nu arata: fetita cea mare cere cate o recompensa pentru fiecare "foarte bine" luat la scoala si "negociaza" cu tatal orice serviciu pe care il face pentru cei mici - deci stie sa isi urmareasca interesul. Cu baietelul al doilea, care este nascut la diferenta mica fata de cel mic (doar 1 an) se poate discuta normal, e pasionat de masinute, cere ceva foarte insistent pana obtine, nu mi-a facut impresia unui copil cu personalitatea reprimata.