din postura de fiica...

Dorsilia spune:

Spui ca ar trebui sa "muncim" sa deschidem relatiei noi perspective, sa iesim din cercul vicios, sa trecem dincolo de niste praguri, insa acum ajungem la adevarul enuntat de roxi mai jos, anume ca e vb de o relatie intre doi adulti nu intre un adult si un copil, asa ca daca unul nu intelege sensul schimbarii, motivul si semnificatia, implicatiile, atunci e DEGEABA. eu am incercat ani la rand, zeci de ani sa "deschid" si ma regasesc si in prezent obosita si cu lehamite pana si de a mai spera ca voi reusi vreodata schimbarea, si daca o voi reusi va fi too late si pt mine si pt ai mei, pt mama mea.

Eu asa am ajuns la o oarecare stare de confort psihic in privinta alor mei si a altor rude sau cunostinte. Sunt genul deschis, spontan, imi place sa bucur oamenii si particip, sa ma implic activ cu tot ce pot, sunt foarte efuziva in interiorul meu, nu sar de gatul nimanui si nu obosesc pe nimeni cu afectiunea, insa am capacitatea de a simti sufletele oamenilor, si de a le simti daca rezoneaza la ceea ce am eu de oferit. De multe ori constat ca nu, si initial "ustura", apoi imi zic, dupa ce m-am clatit putin cu niste lacrimi, sa treaca usturimea, ca daca atata poate, atata da inapoi, incerc sa nu ma victimizez si sa nu fac o drama din asta, sa nu devin altfel decat sunt, sa nu ma umplu de resentimente, de dorinta de razbunare, de ura sau ciuda. Eu raman la fel, dar relatiei nu-i mai ofer intregul meu credit, fac un mic pas in spate si raman in stand by. in momentul cand partenerul de relatie (fie ca e mama, tata, fratele, amica) fac un pas spre mine cu intentii bune si atitudine ok, ii ofer reciproc. Ce NU mai fac? nu ma mai zbat cat pentru doi sa tin relatia pe linia acceptabila, asa cum o vad eu o relatie acceptabila, calda, loiala, mutual- suportiva.

terishka spune:

[quote]citat din mesajul lui rrox3

Terishka pentru ca o relatie intre doi adulti sa se schimbe e nevoie sa si-o doreasca, si sa fie capabili de efort in directia asta, amandoi adultii.
Altfel singura solutie e acceptarea. Atat poate celalalt. Cand ai acceptat asta, o sa te simti mai bine.

Rrox, imi dau seama ca trebuie sa si-o doreasca amandoi. Ce vreau eu sa spun este ca eu vad "circumstante" pentru care anumiti parinti nici macar nu stiu cum sa inceapa sa vrea sa faca schimbari la ei.

Nemora, asta cu x ii spune tot maica-sii si tu nu i-o zice si bunica-mea maica-mii si maica-mea mie:) De-aia zic cu cercul vicios. Tu vorbesti de relatie profunda, de abandon, de acceptare, dar ei nu stiu ce inseamna asta.
Si eu si fratele meu i-am zis amandoi mamei exact treaba asta de ai zis-o tu. Mama mea nu e un om abuziv, nu ne-a facut rele voit niciodata. A avut si o viata care a incercat-o destul. Insa ea nu stie sa arate ca iubeste, nu stie sa vorbeasca cu caldura; nu face nici invers, adica sa vorbeasca rece sau sa se poarte rece - dar nu transmite caldura, iubire, zici ca e un robot. Ei, cand i-am spus astea, ea nu a inteles, intreaba cum adica, efectiv nu intelege ce vrem de la ea.

Dorsilia, nu este o relatie intre un copil si un adult intr-adevar. Este o relatie intre 2 adulti, dar dupa mine unul dintre el este in continuare schilod - parintele. Nu ma refer la parinti care comit abuzuri grave aici.

nemora spune:

terishka, pai si mie de-aia mi-au placut numai barbati super tari dpdv cognitiv - mintea merge brici, dar emotional - un ghiveci in care nu gasesti o bucata de cartof intreaga - de-aia de nici ei macar nu stiau ce simt, darmite io. asa o fi si maica-ta biata.



Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

bird70 spune:

Nemora,
nu ma pricep la psihologie dar stiu ca o fata este foarte influentata in alegerea partenerului de relatia cu tatal ei. De asta mi se pare aproape criminal pentru o femeie sa stea intr-o relatie cu un barbat toxic pentru ca distruge copiii, le distruge sansele de-a fi fericiti si echilibrati.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

nemora spune:

bird, asa e, fiindca inconstientul alege ceva cunoscut. ca fata poti sa alegi unul care seamana cu mama sau cu tata (constient nu iti dai seama, si asemanarile pot fi extrem de subtile, dar de obicei partenerul are trasaturi pe care copilul a vrut sa le repare la parinte astfel incat sa-l aiba sanatos).

eu am avut norocul de mai multe experiente, am avut numai "tampiti" sa zic asa, pana mi-am dat seama ca de fapt nu vreau de-astia. sotul meu e absolut ok, poate de-aia nici nu a fost cu el o dragoste din aia de sa ma orbeasca si sa ma innebuneasca (cum a fost cu "tampitii").

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

bird70 spune:

Nemora,
tu esti o norocoasa pentru ca ai reusit sa intelegi si apoi sa alegi un sot decent. Ai reusit sa rupi cercul vicios si copiii tai vor avea un alt start in viata, nu vor mai avea bagajele pe care le porti tu.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

rrox3 spune:

Terishka nu intelege ce vreti de la ea, fiindca ceea ce exprima e tot ceea ce simte. Nu are acces la altceva.
Foarte multi adulti au problema asta, multi dintre ei fara macar sa-si dea seama. Nu sunt "tampiti", sunt doar handicapati emotional.

E in principal o caracteristica a atasamentului evitant din copilarie. Practic copilului nu i s-a raspuns emotional, dupa un timp el a renuntat sa mai ceara sau sa mai astepte un raspuns fiindca era mult prea dureros sa nu-l primeasca si s-a adaptat (trecand succesiv prin etape ca: protest, disperare, detasare) si si-a reprimat nevoile emotionale, intrerupand pur si simplu contactul cu emotiile lui. Ajunsi adulti au mari dificultati de a simti propriile emotii, functionand practic ca si cum ar avea un filtru emotional. In constiinta lor ajung doar emotiile extrem de puternice.

"Absenta conexiunilor relatationale – sa spunem între un parinte care respinge si un copil aflat în distres – poate împiedica dezvoltarea conexiunilor neuronale, limitând astfel abilitatea copilului de a-si simti propriile emotii" (David Wallin)

Lucrurile astea se pot recupera, dar e un efort de durata si necesita o relatie terapeutica foarte buna.

terishka spune:

Rrox ai explicat foarte frumos, multumesc. Dar oare se mai pot recupera oamenii la 60 de ani? Un terapeut mi-a spus candva ca poate fi riscanta inceperea unei psihoterapii la varsta asta, ca omul isi poate da seama cat a pierdut in atata vreme si asta sa se adauge depresiei uneori inerente inaintarii in varsta. Era vorba de psihoterapie psihanalitica.

Nemora scuze ca m-am cam bagat peste subiectul tau

nemora spune:

rrox, foarte bine ai exprimat; am folosit io un cuvant cam dur pentru persoanele cu aceasta anestezie emotionala (dar aveau si alte bube fostii mei - alcool, zgarcenie, lipsa de empatie, egoism...)

terishka, creierul uman e plastic pana la moarte, deci la orice varsta se poate schimba un om. problema e din ce vad io faptul ca NU VOR sa se schimbe. de ce sa faca un efort asa mare? raman in cunoscut si familiar. mama mi-a zis clar, eu am 50 si de ani, eu la varsta asta nu ma mai pot schimba.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

andata spune:

Concret, nu stiu ce as face in situatia ta. Mama mea e minunata, nu imi spune problemele ei, trebuie sa o trag eu de limba cand simt ca e suparata. M-a ajutat de cate ori am avut reala nevoie de ajutor, nu de cate ori am vrut insa. Mica fiind, credeam ca nu ma iubeste, ca e mai apropiata de fratele meu. Abia mai tarziu, cand am devenit si eu mama, am inteles ce e in sufletul ei, macar in parte.
Voi vorbiti de "anestezie emotionala", de incapacitate de a simti emotii, eu cred ca e vorba doar de incapacitate de a le exprima.
Copilaria mea a fost presarata de certuri ale parintilor, de lungi episoade de morala, de obicei la masa, de seri repetate de abuz de alcool din partea tatalui. Aceeasi raceala, duritate aparenta, fara emotie, dar cu despicat firul in patru de zeci de ori...
Mi-am dat seama ca e doar aparenta prima data cand m-am maritat si am dormit prima mea noapte in noua casa.
I-am gasit dimineata pe amandoi plangand dupa mine...
Si a doua oara cand mi-am vazut tatal plangand si am inteles ca el ma iubeste imens dar nu poate pur si simplu sa fie expansiv si declarativ a fost in momentul in care socrul meu m-a vorbit de rau in fata lui. Pe moment l-a facut cu ou si cu otet si cand am ramas singuri a inceput sa planga si sa-mi spuna "cum a putut sa spuna asta despre tine, tu, fata mea...?"



Mami de un fecior, o fecioara si o scumpa racusoara

Tutu land

blog de mama
Si ingerii au nevoie de ajutor
Blogul lui Mihaita