Help-despre sinucidere
Raspunsuri - Pagina 2
sanziana72 spune:
Din ce povestesti tu, in momentul de fata e disperat si nu mai suporta suferinta care il bantuie, din aceasta cauza sinuciderea i se pare o binecuvantare. Pentru ca nu stie cum altfel sa scape de suferinta. Ii e greu sa inteleaga ca suferinta va trece sau se va atenua (dar orice trece, cel putin faza acuta).
Terapia scormone acolo unde il doare mai tare, iar medicatia este ca un fel de anestezic emotional, pentru ca nu poate face fata singur durerii. Daca iei un algocalmin cand te doare capul, nu inseamna ca vei deveni dependent de algocalmin, doar tratezi criza dureroasa. Poate ar intelege exemplul acesta.
Ar fi bine daca ar putea sa isi ia o vacanta intr-un loc care sa il impinga sa traiasca din nou. Sa se indeparteze de cauzele stressului si de propriile amintiri. Dar o vacanta activa, cu multa miscare, sport, aer liber, socializare... nu sa se inchida singur cu propriile ganduri.
Il pot ajuta si niste calciu, B-uri, magneziu... Starea fizica joaca un rol important asupra psihicului.
Nu e nici o persoana la care sa tina destul de mult incat sa se agate de viata pentru ea? Stiu eu, un parinte, o iubita...
Kariris spune:
Prietena mea buna a trecut printr-o situatie similara. Era diagnosticata cu sindrom maniaco-depresiv. In timpul tratamentului a avut o perioada cand nu isi amintea ce a vorbit cu 10 minute mai devreme, in care nu simtea nimic in afara de faptul ca nu isi gasea locul, nu simtea placere, satietate, multe simturi ii erau atrofiate.
Pana la urma a facut-o: a in ghitit sute de medicamente (adunate de luni in urma) iar eu am gasit-o la aprox 48 de ore de la ingestie in coma profunda. Arata ca si cum ar fi fost moarta prin innec: imflata toata, culoarea tegumentelor alb-albastruie, ochii aproape iesiti din orbite. Brrrr! Lucra la mine la firma (de fapt nu lucra, dar vroiam sa o tin integrata intr-un colectiv, sa nu o las sa se izoleze) si am desccoperit-o duminica seara in garsoniera ei. Imi daduse cheile cu cateva zile inainte si eu o sunam de control in WE.
Eu eram la randul meu in depresie post-partum, cu medicatie, dar am banuit ce a facut desi nu amintise niciodata de asa intentie si m-am dus la ea. Am reusit sa o ducem cu ambulanta la urgenta toxicologie si cam in 3 zile au readus-o la viata. Cu blocaj renal, organe distruse si o gramada de stricaciuni colaterale de la acele pastile.
Acum e in viata, spune ca nu ar mai repeta figura, dar e la satu-mare la parinti, nu mai lucreaza, va lua tot restul vietii tratament si... din pacate nu mai este cea pe care am stiut-o eu odata.
Eu iti propun sa iei urgent legatura cu cea mai apropiata persoana di orasul in care locuieste si propune-i sa il supravegheze sau sa mearga la psihiatrul lui sa-i vorbeasca. E delicat, nu prea poti duce cu forta un astfel de pacient la spital. Are nevoie de supraveghere permanenta si multa iubire. Trebuie sa se simta util.
Parerea mea e ca diagnosticul nu e simplu depresie ci unul mai complex, in care depresia e doar una dintre manifestari.
Nu-l "scapa din ochi"
Mindy spune:
Kariris
ma intreb de ce iti daduse cheile cu o zi inainte?! oare nu din nevoia/speranta de a fi gasita in ultimul moment si salvata?
faptul ca prietenul alinei i-a spus acesteia ca are de gand sa se sinucida dupa parerea mea e un strigat de ajutor.
chiar daca in sinea lui vrea sa termine cat mai repede cu viata sa scape de durere, in subconsitent ar vrea sa ii fie intinsa o mana de ajutor.
m-am uitat la documentarul "The Golden Gate brige". toti acei oameni care s-au aruncat de pe pod (majoritatea barbati tineri, sub 40), s-au aruncat in plina zi cand lumea circula pe pod, majoritatea vorbeau la telefon inainte si au avut clipe lungi de ezitare pana sa decurga la acel gest ca si cum ar spera ca cineva sa ii traga inapoi in ultimul moment.
multi zic: 'cine si-a pus in cap sa se sinucida, sigur o va face'. eu
nu cred asta.
alina, el e un tip izolat, mai are prieteni? nu-i poti scrie? daca zici ca la telefon te evita.
ar fi foarte important sa se simta util, sa nu se izoleze, sa simta cat de importanta e familia lui, oamenii din viata lui.
alinas spune:
da,e un tip mai singuratic.am vorbit ieri cu mama lui si mi-a zis ca o tine la distanta.ea i-a spus unui prieten apropiat ca fiul ei e depresiv si s-a il supravegheze discret iar el s-a suparat foarte tare,ca de ce vorbeste mama despre el.cred ca ii e rusine ca are probleme.
nemora spune:
eu zic sa nu te lasi tu trasa in jos. depresivii au un dar de-ati imprumuta starea lor. ajuta-l, dar detasat. desi nu cred ca astfel de persoane pot fi de fapt ajutate. doar daca au ele o farama de dorinta de supravietuire si ajung la un terapeut ok, etc, etc...
ideea mea este ca ok, el e depresiv, dar si tu ai viata ta si in plus n-ai nicio vina pentru ceea ce i se intampla lui si nicio obligatie.
Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)
Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.
Vic spune:
alinas, abordarea cea mai buna este sa-l intrebi direct daca are planuri si in ce consta - fara sa-l judeci, sa-i spui ca-i tampit sa se gandeasca la asa ceva etc. Doar sa-l intrebi si sa-l asculti. Apoi il rogi sa nu actioneze inainte sa... vorbeasca cu tine data viitoare, sau cu psihologu sau cu mai stiu eu cine, sau pana va vedeti data viitoare... Un fel de contract. Cel mai adesea merge. Iar daca afli planurile - si cand intrebi direct si fara sa-l judeci, o sa-ti spuna - poti sa iei masuri in cazul in care afli ca se va intampla curand, sa trimiti pe cineva sa stea cu el. Apoi incearca sa-l faci sa se concentreze pe viitor, pe parinti, pe cineva drag care ar suferi la pierderea lui. trecutul si prezentul sunt bune acum doar ca sa-i arati ca e puternic si ca a facut fata traumei pe cont propriu atat de mult timp. Acum e timpul sa foloseasca puterea respectiva la facut planuri de viitor. Iar cand vorbiti cu el si raspune nervos, spunetii doar ca va era dor de el, ca nu l-ati mai auzit de mult, ca vroiati sa stiti ce a mai facut, si sa impartasiti din ce ati mai facut voi - normalizati discutia, asa cum faceti cu orice prieten, in loc sa va axati doar pe problema lui. Asa ii transmiteti si lui ca ii simtiti lipsa si ca il vreti in viata. Ceretii sfatul legat de o problema - chiar si una imaginara, sau rezolvata deja - sa vada ca e util, si subliniati asta ("ce ma faceam daca nu vorbeam cu tine").
Apropos de Golden Gate Bridge, unul din paznici ii facea pe sinucigasi sa se razgandeasca prin faptul ca-i intreba ce problema au, si ce planuri au pentru ziua urmatoare. Iar daca spuneau ca nu stiu, ii lua sa faca planuri impreuna pentru acea zi, spunandu-le ca daca nu iese bine, se pot intoarce ziua urmatoare acolo sa sara de pe pod.
Alta abordare este sa-i prinzi gandurile distorsionate in discutii, gen generalizare (daca nu pot sa fac XXX sunt un ratat; toti pot XXX numai eu nu) sa-i arati ca exista nenumarate exceptii de la regula respectiva, toti oameni fericiti si realizati.
Dupa mine, discutia despre trauma a inceput prea repede si dur, inainte ca medicatia sa aiba timp sa-si faca efectul propriu-zis pentru a-l ajuta sa faca fata stresului.
Kariris spune:
Mindy, nu, nu a vrut sa fie salvata ci gasita moarta si incinerata. Imi lasase scrisoare cu nr de la crematoriu din Bucuresti unde sa o incinerez. Adica nu a vrut sa zaca acolo timp indelungat.
Cheile mi le daduse nu cu o zi inainte ci cu circa o saptamana, pastilele le-a luat vineri la pranz dupa ce a plecat mama ei la satu mare de unde era, iar ea s-a gandit ca pana luni cand voi observa ca nu e la birou va fi totul terminat. Doar ca duminica, ingerasul m-a pus s-o sun, am sunat-o si pe mobil si pe fix ore in sir incepand de dimineata si ambele intrau pe robot. M-a sunat si mama ei si mi-a spus ca de vineri seara nu-i raspunde la tel (si ca ultima oara vorbea foarte anapoda parca ar fi fost beata) si ce o fi cu ea. In clipa aia mi s-a aprins becul, am chemat bona de acasa sa-mi stea cu gemenele, l-am luat pe sot si pe inca un coleg (ca sotul e fricos si sa nu faca vreun infarct) si ne-am dus toti 3 la ea acasa unde era cum am descris-o.
Mi-a reprosat ca am salvat-o de nenumarate ori, dar se pare ca acum i-a iesit intentia din cap, cel putin temporar.
Parerea mea e ca din nefericire cei labili psihic, daca au intentia sa se sinucida pana la urma o fac si reusesc cu adevarat.
E un subiect delicat, au nevoie de mult suport psihic si tratament si supraveghere permanenta.
Da, ai dreptate si eu consider marturisirea intentiei de a-ti lua viata ca pe un strigat de ajutor. Cei care chiar vor asta cu toata fiinta lor se comporta normal pana in ultimul moment cand te pun in fata faptului implinit.
david_lucian spune:
Pe langa sfaturile primite, care sunt foarte bune, as adauga rugaciunea ta pentru el si o discutie despre pacatul sinuciderii care nu se iarta, durerea provocata tuturor apropiatilor care nu se vor impaca la gandul ca nu l-au putut ajuta sa treaca peste deznadejde.....
Tu stii cel mai bine in ce fel sa-i spui lucrurile astea, in functie si de apropierea lui de lumea spirituala. Trimite-i o carte motivanta, religioasa sau nu, pozitiva.
Nici noi nu ne declaram fericiti pe deplin, asa e viata, insa cautam sa ne bucuram de ceea ce ni se ofera zilnic, toate binecuvantarile de care avem parte, iar pentru altii sunt doar un vis.
Doamne ajuta-l sa revina la viata!
Bee spune:
Cand vorbesti cu el, incearca sa afli daca exista ceva care-i face placere. Dar nu direct, fiindca-ti va raspunde ceva de genul "crezi ca ma mai intereseaza ceva pe lumea asta?".
Poti pune problema "cate tzigari ai mai fumat in ultima vreme?" sau "abia astept sa bem o bere impreuna, de cand n-ai mai iesit undeva?".
Psihologul meu imi spunea ca orice semn ca mai exista placeri in viata unui depresiv, e unul bun.