Casatorie din interes .... .... -ul copiilor ?!!??

Dragi mamici, iubite, sotii ... si tatici, soti, iubiti ... va rog sa-mi impartasiti cateva opinii ca eu una am ajuns la un impas ...

Am o prietena din facultate care imi e ca si o sora, sa-i zicem Amica ... m-a ajutat fata asta de cate ori mi-a fost mai greu, si cu o vorba buna si cu o mana de ajutor si am admirat intotdeauna judecata ei "realista" si pozitiva.
Dupa ce am terminat facultatea ne-am intors fiecare in orasul sau, f aproape una de alta. Dar viata asta ne-a rezervat multe surprize ... ea s-a casatorit cu un coleg de al nostru din facultate , sa-i spunem Mr.B., eu mai tarziu cu un coleg de servici ... ea a fost o printesa, casatoria mea a "scartait" dintotdeauna, ea a nascut un baietel superb si dupa doi ani am reusit si eu performanta asta .
Era fericita si se citea pe fata ei ca este cea mai iubita si fericita si rasfatata si implinita femeie din lume. Mr.B era pentru ea sufletul pereche, au realizat multe impreuna si aveau planuri mari de viitor, inclusiv o surioara pentru D.
De ce vorbesc la trecut ?! pentru ca atunci cand D. avea vreo 5 ani, Amica si Mr.B au avut un accident cu autocarul cu care veneau dintr-o excursie... printre victime a fost si Mr.B , iar Amica a fost in coma vreo cateva zile cu multiple fracturi, doua luni prin diverse spitale ... si o perioada lunga de recuperare...
Toti am fost alaturi de ea, parintii ei, parintii lui, fratii ei, eu, sotul meu... i-am cautat cei mai buni doctori si spitale, am cautat sa-i ridicam moralul si i-am intarit ideea ca mai are pentru cine sa "lupte" sa traiasca, baietelul lor D., care era purtat saracutul de la o bunica la alta si la mami la spital, bulversat ca viata lui s-a schimbat deodata intr-o masura de neinteles pentru un copilas
Dupa ce s-a refacut cat de cat fizic si a ramas doar cu o carja, la sfaturile noastre Amica a mers si la cateva sedinte la psiholog, a urmat chiar si un tratament prescris de acesta cateva luni, din cate stiu eu ...
Incet, incet, cu ajutorul familiei "s-a pus pe picioare", Amica mea s-a dovedit puternica si in situatia asta, dupa ce viata i-a dat asa o grea povara de dus ... sau cel putin asa o vedeam noi, ca strangea din dinti si mergea inainte, a incercat sa fie si mama si tata pentru D.... dar poate numai cei care-si cresc singuri copiii o pot intelege cel mai bine. Mie una mi-a depasit toate asteptarile, eu una in locul ei as fi ajuns la balamuc ...
... si-a schimbat serviciul cu unul mai bine platit, dar si cu munca mai multa, munceste sa-si plateasca ratele la casa, le-a facut program la bunici sa stea cu D., noroc ca ii are aproape, i-a gasit o scoala mai buna lui D., desi era inca in carje a stat cu el prin spitale ca a avut nevoie de doua operatii (minore) micutul, cand s-a refacut cat de cat a inceput scoala de soferi ca se poate descurca mai bine cu D. cu o masina ... Din cate mi-a spus, noua "filozofie" a ei de viata este sa-i ofere lui D. o viata cat mai normala si cel putin la fel de frumoasa cum a avut-o ea pana la accident ... iar pentru ea personal nu-si doreste decat sa-si indeplineasca "misiunea" asta, dupa care sa moara si sa ajunga iar langa Mr.B sa-l stranga in brate ... Vi se pare normal ?? eu si sotul meu am incercat din rasputeri sa o aducem la ganduri mai fericite, oare dna. psiholog ce i-o fi spus daca a auzit-o cum gandeste ?!
Oricum nu am "cicalit-o" prea mult pentru ca la un moment dat ne-a spus ca vrea sa-i ofere o familie lui D., ca asta face parte din "misiunea" ei, ca D. va creste mai "normal" si mai fericit intr-o familie cu mami si cu tati, ca prea tanjeste mititelul dupa atentia si afectiunea tuturor rudelor-barbati din jurul lui. Asta am luat-o ca pe un semn bun, asta vroiam si noi sa-i sugeram, dar nu am stiut exact cand este pregatita pentru asta. Am sperat pentru ea ca va fi din nou fericita.

Incerc sa scurtez cat pot cazul meu, dar nu mi-ati intelege intrebarile daca nu stiti contextul.

A mai trecut un an si "nu s-a legat" nimic. Eu nu stiu chiar toate "contactele" pe care le-a avut ea, dar impresia mea este ca e destul de dificil pentru un barbat sa intre intr-o relatie cu o femeie care a trecut prin ce a trecut ea ... si mai este si cu un copil. Nici nu am puterea sa ma inchipui eu in locul ei ...am incercat, dar nu pooot...
Pana intr-o zi cand imi povesteste sotul meu despre seful lui T de la lucru, ca i-a murit sotia, dupa o boala lunga, cred ca leucemie, in bratele fetitei lor de 8 ani... ... am auzit multe in viata mea, dar se pare ca nu destule... am plans vreo doua zile, chiar o cunosteam putin pe sotia sefului de la o serbare de Mos Craciun de la firma sotului ...
... si nu stiu cum, poate era normal, poate nu, in mintea mea am facut "conexiunea" cu Amica.
Cand i-am spus gandul meu sotului, din prima reactie mi-a retezat-o: "Nu se potrivesc deloc, nici nu te gandi la asta !"

Dar eu, femeie incapatanata, nu am putut sa-mi scot din cap gandul asta ... pana la urma viata asta ne da atatea suturi, de ce sa nu fim si noi in stare sa-i facem in ciuda, sa ne rasturnam destinul ?!
Dupa cum banuiti le-am dat datele de contact, cu acordul fiecaruia... ce a urmat, eu nu stiu f exact, dar "din afara" parea ca se inteleg destul de bine, desi erau la 100km distanta, au inceput sa mearga impreuna cu copiii in excursii, la bunicii fiecaruia, au fost chiar intr-un concediu in afara tarii, spre "invidia" mea de atunci... Amica "nu mai avea timp" de mine, dar ma bucuram ca nu-i mai vedeam ochii plansi; dupa cateva luni bune mi-a confirmat ceea ce am observat si eu la ei in vizitele scurte pe care o rugam sa ni le faca atunci cand veneau in oras la noi (in vizita la T) : ca D. tine mult la T, ca T este un parinte exemplar, isi adora fetita, dar se joaca cu aceeasi placere si cu D., fetita nu mai este asa "retrasa" ca la inceput si groaza din ochii sai s-a mai risipit, cu Amica este buna prietena, dar cu D. nu se prea intelege, nu au multe preferinte in comun ... iar T pentru Amica a devenit un bun prieten, mi-a spus ca e primul barbat pe care l-a cunoscut de cand a murit Mr.B care-i intelege starile de depresie si episoadele de crize de plans care nu s-au rarit prea mult ... normal, mi-am zis eu, daca si el a trecut prin aceeasi tragedie ... si au descoperit ca au aceeasi "misiune" in comun - fericirea copiilor lor - sa le asigure o viata "normala"...
... dar un amanunt mai mi-a zis atunci Amica, pe care eu l-am trecut cam repede cu vederea ... mi-a spus ca nu sunt compatibili deloc fizic, ca nu exista o respingere intre ei, dar oricat s-ar stradui, dupa o astfel de "incercare" ea este si mai deprimata ... atunci i-am spus ceva de genul "lasa, ca asta se rezolva in timp !".
Eu nu m-am confruntat niciodata cu problema asta, dar atunci mi se parea minora... asa ca am fost cea mai mare sustinatoare a ideii atunci cand si-au propus sa se mute impreuna, sa formeze o familie, sa nu mai fie tot timpul in vizite .

T s-a mutat cu serviciul la o sucursala a firmei lui din orasul ei, chiar daca a pierdut "pozitia" de sef, au inscris-o pe fetita la scoala lui D. si stiu ca Amica a facut tot posibilul sa le asigure "un transfer" cat mai usor. Este foarte incantata de fetita, este copila pe care si-a dorit-o dintotdeauna, chiar o rasfata mai mult decat T.; D. este fericit ca poate sa le zica baietilor rai de la scoala ca "las' ca vin eu cu tata !" ... si-au gasit o doamna invatatoare, pe care "au scos-o" din invatamant cu o "oferta" mai buna si sta si face lectiile cu copiii pana vin ei de la servici , m-au impresionat pana la lacrimi cand am vazut ca sarbatoresc ziua fiecaruia, inclusiv a lui mami si tati din ceruri, au 4 torturi si doua colive pe an ... dupa ce si-a obtinut permisul, Amica a primit in dar de la T un Fiat, sa poata sa-i duca cu randul pe copii la cursurile de karate, dansuri si la bazin

Dar de curand am fost in vizita la ei... si am avut mai mult timp de discutii cu Amica, asa ca altadata ... si m-am intristat f rau, a plans tot timpul cat am fost numai noi ... Amica tot mai are crize de depresie si crize de plans destul de dese, plange in baie, in masina, pe strada, noaptea, numai in fata copiilor este vesela, jucausa si surazatoare... da, are doua "fete" ... de ce plange ?! de dorul lui Mr.B ... desi au trecut aproape 4 ani... imi spune ca simte un dor mistuitor, dureros si de-abia asteapta sa treaca timpul, sa moara si sa ajunga sa-l imbratiseze din nou pe Mr.B ...
Va rog din suflet, dragi sotii/iubite care v-ati pierdut sotul/iubitul sa-mi spuneti daca reactia ei este normala... dupa aproape 4 ani... eu nu am experienta si puterea sa o judec ... mi-a spus ca episoadele de plans nu au trecut niciodata, doar au fost mai dese sau mai rare in ultimii ani. Nici nu am stiut ce sa-i zic sa nu o ranesc si mai tare ...
Si fata de T plange cand o apuca, in bratele lui, T o intelege si o calmeaza oarecum... este prietenul ei cel mai bun, comunica f bine impreuna pe orice problema, din cate afirma ea, si eu nu pot decat sa o cred, el chiar a ajuns si o iubeste in felul lui, mai mult poate decat iubesc multi dintre sotii nostri ... se sfatuiesc si se inteleg cu privire la orice problema ...
... mai putin cu , adica este mai rau ca la inceput ... de abia acum am inteles cu adevarat replica sotului meu ca "nu se potrivesc" !... eu am crezut ca orice se poate, nici nu am dat prea multa atentie acestei probleme, m-am gandit tot timpul la alte "riscuri". Eu stiu din casnicia mea ca o "partida" buna ma incarca cu energie si-mi asigura zambetul pe buze pentru toata ziua si ne da energie la amandoi sa ne rezolvam restul problemelor, care sunt muuuulte ...
Daca eram tinere la inceput de drum si ar fi avut aceasta "problema" i-as fi spus clar si ferm sa renunte la individ; dar asa, nu am stiut ce sa-i zic. M-am simtit tare neputincioasa ... si pe urma m-am gandit la voi, poate aveti mai multa experienta, m-ar ajuta mult opiniile voastre , mi se rupe inima sa o vad iar cu ochii afundati in orbite si plansi si sa nu mai stiu ce sfat sa-i dau; mai ales ca ma simt f vinovata ca am facut "lobby" sa se mute impreuna cu T si cu fetita... desi stiu ca Amica a actionat cum a crezut ea atunci ca este mai bine si nu am fost eu factorul decisiv.
I-am sugerat acum sa reia sedintele la psiholog, dar mi-a replicat printre lacrimi ca "dna. psiholog nu poate sa adauge acolo unde nu este si sa reduca de acolo de unde este prea mult..."
Nu indraznesc sa-i spun sa se desparta de T.; stie si ea ca pentru copii ar fi o a doua trauma si ei nu ar intelege despartirea asta pentru ca nici T si Amica nu ar avea cum sa le explice "motivele"; copiii ar avea cel mai mult de suferit si copiii lor, pentru ei amandoi, sunt mai presus de orice ...

Ma intreb si va intreb, daca relatia lor ar fi fost "in regula" sau cat de cat satisfacatoare si in pat, Amica ar mai fi avut crize de depresie si plans si dor nemarginit fata de Mr.B. ??
Incerc sa fiu realista si sa admit ca ei doi nu formeaza un cuplu tocmai "armonios" si "echilibrat" fizic ... cred ca exista destule "gure rele" care sa le si aminteasca asta... dar din cate o cunosc pe Amica replica ei a fost dintotdeauna in situatii de barfa "lasa gura satului sa vorbeasca ce o stii, daca mie imi este bine asa, nu ascult la ei" ... dar acum "nu-i este bine" asa.
Rog pe cei care au avut "probleme" de "incompatibilitate" fizica sa-mi sugereze cateva idei, daca sunt ...
Daca nu sunt solutii si cei doi si-au asumat riscul unei familii fara satisfactie si pe plan sexual, desi au pana in 40 de ani, ce sanse de reusita credeti ca are aceasta relatie ??? nu cumva, indirect vor suferi si copiii din asta ?? chiar daca Amica este numai lapte si miere cu amandoi, si D. si fetita sunt sufletul ei acum ...

Multumesc celor care au avut rabdarea sa ma citeasca, vorba lunga ce sunt ... si celor care pot sa ne impartaseasca ceva din experienta lor.

Marisa, mamica de Andrei

oana_lex82 spune:

Wow....incurcata povestea ta...multa suferinta..uneori suferinta uneste...nu vorbesc din proprie experienta, am un sot, traieste, e sufletul meu..de cand l-am cunoscut am stiut ca e sufletul meu pereche si , la fel ca amica ta, cred ca daca ar pati ceva (Doamne fereste!!) as inumara clipele pana la marea reintalnire..nu cred ca conteaza intr-o relatie ff mult..eu cred ca iubirea chiar inseamna altceva..sexul e doar o nevoie fiziologica...il faci cu placere, nu zic nu, dar mai importante sunt sentimentele...daca el e un om deosebit, daca e atat de atasat de baiat, daca ei ca si cuplu se inteleg ff bine...nu cred ca sexul conteaza asa mult..dar totusi daca intre ea si primul sot viata sexuala conta ff mult si ea era ff mul;tumita de aspectul asta probabil ca se intoarce in trecut in momentele actualului de "esec"/Pt mine sexul nu e important dar depinde de fiecare persoana in parte...Ceea ce ma face pe mine fericita nu il face pe X, Y, sau Z...asa ca e ff greu de spus care este motivul pt care ea plange mereu..poate nici pe ea n-o intereseaza prea mult partea asta..poate chiar nu-l poate uita pe B...n-o putem judeca...cuma ziceam mai devreme nici eu n-as putea trece peste asta...Fereasca Dumnezeu....

LauraNicole spune:

Marisa, prietena ta nu si-a revenit in urma mortii sotului sau( Mr. B.) si nici in urma accidentului care a putut lasa urme mult mai adanci decat s-ar crede. Are neaparata nevoie de un psiholog pentru ea in particular si de un consilier familial care poate sa-i ghideze pe amandoi si sa-i ajute sa ajunga o familie adevarata. Incearca sa o convingi sa faca asta. Daca ar fi fost aici, in U.K., ar fi fost trimisa urgent la ceea ce se numeste aici grieving counselling si care ar fi ajutat-o mult.

----------------------------------------------
Povestile Alexei: http://forum.desprecopii.com/forum/log.asp?log_id=148914


O palma nu inseamna educatie!O palma inseamna ABUZ emotional si fizic asupra copilului !ZERO TOLERANTA PENTRU CEI/CELE CARE-SI LOVESC COPILUL FIZIC SAU PSIHIC !

PUTETI AJUTA CU O JUCARIE,O HAINUTA,UN BANUT AICI:
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=152788&whichpage=11

marisaaa1973 spune:

Multumesc pentru raspunsuri, chiar ma gandeam ca nu am postat subiectul la capitolul potrivit si cei care au probleme mai grave in viata de cuplu vor considera subiectul meu "o fita".

oana_lex82 cred ca ai dreptate ca ea sufera in continuare enorm pentru Mr.B, si probabil numai cei care iubesc din tot sufletul si si-au gasit sufletul pereche o pot intelege cu adevarat ... dar eu ma intreb: pana cand ? Problema cu incompatibilitatea in pat nu are importanta capitala pentru ea, cred ca mai mult eu, in inconstient, am asociat si aceasta "problema" cu suferinta ei, pentru ca la mine acest "capitol" e cam singurul care functioneaza bine.
Din cate am observat eu, pe ei ii leaga sentimente de prietenie, respect si o mare dragoste ... fata de copii. Daca ei ii plange sufletul pt. Mr.B, nu cred ca mai poate iubi cu adevarat pe altul; nu stiu, complicat e sufletul omului.

LauraNicole multumesc pentru sfat . Ea a fost la psiholog, la ea in oras, un oras de provincie. Nu stiu daca a facut terapie de doliu. Incerc sa-i caut un psiholog cu mai multa experienta, poate in Bucuresti.

Marisa, mamica de Andrei

inaioana spune:

Marisa, este adevarat ca si compatibilitatea sexuala este importanta, dar in cazul prietenei tale nu se poate pune problema nici de compatibilitate nici de incompatibilitate deocamdata, este pur si simplu un domeniu fata de care ea nu are cum sa deschida.
Daca au trecut 4 ani si ea este aproape in aceeasi stare de depresie, atunci asta este depresie cronica, nu ceea ce este firesc si se numeste depresie de doliu si care se estompeaza dupa o vreme. Daca depresia normala de doliu nu se estompeaza serios dupa ani, atunci inseamna ca functionarea fireasca a neurotransmitatorilor a fost usor afectata si asta se rezolva atat cu medicatie cat si prin psihoterapie de buna calitate, nu cu mers la psiholog si in niciun caz cu sex , fie el si de calitate.
Vestea buna este ca iata, ea a avut atata putere si dorinta de viata (chiar daca disimulata de alte justificari) incat sa porneasca aceasta relatie, dar relatia a pornit prea devreme in drumul vindecarii ei de depresie incat sa poata fi functionala perfect acum.
Prin urmare, cred ca cea mai buna idee este sa gaseasca un psihiatru-psihoterapeut bun si sa se poata regasi pe sine si vindeca (lucru pe care cel mai probabil ar trebui sa il faca si sotul ei separat) si abia apoi sa inceapa sa judece disfunctionalitatile relatiei acesteia, daca ele vor mai exista la acel moment (pentru ca e foarte posibil sa nu mai existe).

Edit: PS Activeaza-ti PM, te rog.

Ioana cu Katja (30 martie 2004),Serghei (2 mai 2006) si www.youtube.com/watch?v=jioYwuky3tk" target="_blank"> Gruia (DPN ian.2011).

marisaaa1973 spune:

inaioana multumesc ! am activat PM.

Marisa, mamica de Andrei

Insider spune:

Daca au trecut 4 ani e ceva mai grav cu siguranta ... ar trebui sa vada pe cineva sa faca o terapie. In mod normal perioada de depresie dupa accident se poate intinde pana la maxim 1 an si jumatate din cunostintele mele. Oricine depaseste aceasta perioada ar trebui sa consulte un specialist. Cu atat mai mult cu cat prietena ta a avut norocul sa gaseasca pe cineva care sa o inteleaga si a avut conditii sa treaca peste fiind ajutata din toate partile.

MACARIE spune:

cand iti pierzi sufletul pereche intr-o asa tragedie este crunt , simti ca nu mai ai aer si indiferent cine vine in viata ta tot timpul faci comparatie , ea a avut sun sot cu care probabil se intelegea din priviri si nu poate intelege cum de a fost posibila asa ceva si probabil ca isi doreste ca sa fi murit ea in locul lui , trebuie neapart sa o convingi pe Amica sa mearga la psiholog (chiar daca a mai mers), nu se va vindeca niciodata complet si nici dragoste cu un alt barbat nu va face asa cum a facut cu el dar va intelege ca T (sau oricare altul ) este un alt barbat cu care trebuie sa o ia de la capat
Doamne cata suferinta ..............

--------------------------------------------------------------------

Nu va ingrijorati de ziua de maine,caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi.Ajunge zilei necazul ei.......Iisus Hristos