Dilema: egoism vs bunul samaritean

Nu este vorba despre o discutie de principiu, ci despre cum ne afecteaza viata in general (si cea de cuplu, in particular) modul in care interactionam cu cei din jur.

Noi (eu si sotul meu) am fost intotdeauna genul de persoane dispuse sa intinda o mana de ajutor celorlalti, si nu de putine ori asta s-a intamplat in detrimentul rezolvarii propriilor probleme. Este adevarat ca au fost momente cand am simtit ca se abuzeaza de acest lucru (pe principiu "dai un deget, ti se ia toata mana"), dar nu am putut niciodata sa ignoram si sa ne detasam de nevoile celor din jurul nostru (altfel spus, ne simteam mai impacati cu noi insine in postura de "fraieri" decat in cea de "indiferenti").

Nu cred ca este gresita abordarea asta pana la un punct... acela in care se ajunge sa se renunte la rezolvarea unor probleme personale importante. Printr-o dilema de acest fel am trecut de curand; desi avea programare la medic (facuta cu mult timp in urma, iar urmatoare ar fi disponibila de abia peste 2-3 luni) sotul meu a decis sa o anuleze pt a merge sa isi viziteze parintii (tatal are probleme de sanatate). Nu s-a pus nici un moment problema sa nu se duca, dar as fi preferat ca acest lucru sa se intample dupa consultul medical, chiar daca asta ar fi insemnat "disconfortul" de a-l ruga pe fratele lui sa plece mai devreme iar el sa ajunga cu cateva ore intarziere. Din pacate, sotul meu nici macar nu a incercat sa faca acest lucru, a preferat varianta cea mai usoara, aceea de a renunta la programarea la medic.

Incerc sa imi dau seama daca nu vad lucrurile in mod eronat (sub impulsul primei reactii) si cumva acesta este motivul pt care am dechis acest topic.

Sunt foarte suparata de faptul ca pe sotul meu il preocupa mai mult soarta celor din jur decat propria persoana, atitudinea fiind una de genul "de ce sa faca fratele / prietenul meu un efort in plus, daca exista si varianta de a evita acest lucru, cu ceva sacrificii din partea mea?". Sau poate ca este vorba despre o problema de comunicare cu cei din jur, un soi de "camuflare" a faptului ca simtim si noi uneori nevoia ca cei de langa noi sa ne intinda o mana de ajutor doar ca ne este greu sa facem asta, mai ales daca acestia nu par atat de deschisi / disponibili sa o faca?

mirela0521 spune:

sunt barbati intre barbati! unii mai legati de fusta parintilor, altii de fusta femeii din viata lor. unii mai cocosi decat altii... depinde fiecare cum a fost obisnuit. fiecare are prioritatile lui si independenta sau dependenta lui pe care si-o gestioneaza dupa propria pricepere.
spre exemplu sotul meu m-ar consulta intr-o astfel de problema, poate chiar si mai putin importanta decat asta. mi-ar cere parerea, cum cred eu ca este mai bine, si am ajunge amandoi la un acord.
total opus, tatal meu nu i-ar da darea de seama mamei mele. ar face cum l-ar taia capul, indiferent ca e o decizie buna sau mai putin buna, eventual mama nici nu ar afla ca tata nu a mai fost la dr si a plecat la tata sa-si vada parintii.


Eu + Rares (19 aug 2006) + Rebeca (4 iun 2008)

XIO spune:

Mirela, nu te supara dar mie mi s-ar parea absurd sa cer sfatul prietenului meu si sa ma consult cu el intr-o astfel de problema (dovada ca fiecare om e altfel).
Adriana, depinde pt. ce problema se ducea sotul tau la consult i ce problema avea tatal lui acasa.
Cred ca s-a gandit mai mult la parintele bolnav decat la cum ar putea sa ajute situatia fratelui / sa nu il deranjeze.
Tu in ce relatii esti cu familia lui? Ca din ce povestesti nu pare ca sunteti prieteni f. buni

***Fur is for petting**
http://www.flickr.com/photos/greecky/?saved=1

http:/www.4animals.ro/ajuta.html/ www.adoptiicaini.ro www.adoptiipisici.ro
www.accesoriisihaine.blogspot.com

Adriana mica spune:

Mirela, sotul meu nu a luat decizia de unul singur; am discutat, am incercat sa privind problema din toate unghiurile dar intrucat orice varianta avea impact asupra celorlalti, a ales-o pe cea mai lipsita de complicatii.

Xio, cu siguranta ca sotul meu este ingrijorat pt starea tatalui, dar asta nu cred ca este singurul motiv pt care a luat decizia asta, nefiind prima oara cand ezita sa comunice celor din jur (chiar si celor apropiati) o situatie de acest gen. Pana la urma era vorba doar de o intarziere de cateva ore, nimic mai mult. Iar urgenta prezentarii la medic era legata de faptul ca o alta programare este aproape imposibil de gasit in urmatoarele luni.

Desi nu cred ca este relevanta in contextul acestui topic, relatia dintre mine si familia sotului este una foarte buna; in general ne ajutam reciproc, doar ca au fost uneori situatii (mai ales in ultima perioada - mai dificila ce-i drept pt toata lumea dpdv al organizarii vietii in general) cand ar fi putut fi mai deschisi in a initia un gest / o actiune care sa ne ajute intr-o anumita situatie (asa cum suntem noi fata de ei). Si cred ca asta il descurajeaza pe sotul meu sa comunice deschis, temandu-se poate ca va trebui sa se justifice sau ca va fi judecat pt faptul ca se gandeste si la propia persoana. Poate ca s-a inteles altfel din prima mea postare: cred ca este foarte bine sa te gandesti la cei din jur (mai ales daca vorbim despre familie / prieteni apropiati), insa nu in contextul in care iti neglijezi prin asta problemele personale. Iar lucrurile astea trebuie comunicate celor implicati, chiar daca uneori este posibil sa genereze situatii mai putin confortabile (gen tensiuni, nevoia de a te justifica si alte asemenea).

gabitza2005 spune:

Pai e o diferenta f mare de la om la om.

De exemplu sotul meu ar fi facut exact ca sotul tau dar numai sa nu se duca la medic -are fobie la spitale, medici, dentisti...


Daca eram in locul tau, ca zici ca ati dezbatut problema, ii ofeream ajutorul meu: ma duc eu la tatal tau pana vii tu de la medic.


Eu am incredere in sotul meu, in alegerile pe care le face chiar si fara sa ma consulte deoarece intotdeauna alege solutia care ne aduce beneficii nu prejudicii. La fel si el in ceea ce ma priveste pe mine.

mirela0521 spune:

mie nu mi se pare deloc absurd sa comunici, sa te consulti cu familia pt orice problema. consider ca asta denota respect, ca tine cont de parerea mea, si ca poate eu ii ofer o alta perspectiva de a vedea lucrurile, care lui ii scapa. poate chiar gasesc o solutie de a rezolva situatia, de a impaca si capra si varza, asa cum se zice.
la urma urmei nu era vorba de a cere parerea sa cumperi lapte sau nu, ci despre a te duce sa-ti vizitezi parintele (la care puteai merge lejer si cu 2-3 ore intarziere) in detrimentul programarii la medic, programare facuta cu greu rost si importanta banuiesc pt sanatate lui. de obicei mergem la medic cand realmente avem o problema, nu doar pt un control de rutina.
fiecare ramane la parerea lui!


Eu + Rares (19 aug 2006) + Rebeca (4 iun 2008)

XIO spune:

Adriana, te-am intrebat de relatia cu parintii pt. ca reiesea o nota de ostilitate cand ai scris de familia lui (drept dovada ce ai scris mai devreme, ca se astepta o initiativa de la ei ).
Mie nu mi se pare deloc absurd sau egoist(fata de sine de data asta ) ce a facut sotul tau, mi se pare chiar normal, si eu as fi facut la fel.
la medic se poate duce oricand, nu doar peste 3 luni, ca daca e vreo problema se duce la un cabinet privat, la policlinica, la urgente etc etc. dar problema cu tatal lui era mai importanta la ora aceea.


Mirela, da, e buna comunicarea, dar exprimarea ta l-a introdus pe sotul tau automat in categoria a doua de soti descrisi de tine "mi-ar cere parerea, "m-ar consulta" , "cum cred eu ca este mai bine" si un credit mic lui "am ajunge amandoi la un acord", din astea am dedus ca mai mult conteaza ce crezi tu. fara suparare, doar iti spun ce mi s-a parut mie.
Si in mod normal trebuie sa mergem la medic pt. control, nu cand avem o problema care arde Preventia va scoate sistemul sanitar din groapa.

***Fur is for petting**
http://www.flickr.com/photos/greecky/?saved=1

http:/www.4animals.ro/ajuta.html/ www.adoptiicaini.ro www.adoptiipisici.ro
www.accesoriisihaine.blogspot.com

Mediajust spune:

Eu zic asa:
Cred ca cele doua variante din titlu nu se pot aplica familiei. Nu poti fi bunul samaritean cu mama - esti, pur si simplu, acolo unde trebuie sa fii, daca simti asta. La randul lui, parintele la fel face (sau o fi facut, cat a putut si cat ai avut nevoie).
Pentru asta cred ca nu este nevoie nici de consultari, nici de simpozioane - ci de un instinct care in mod firesc functioneaza. Daca-l asculti si-l urmezi, inseamna ca aia trebuie sa faci - nu mai convoci masa rotunda pentru asta.
Un exemplu - poate incomparabil ca dimensiune, dar in esenta pornit din mecanismul de mai sus: in urma cu cateva luni, mama mea a suportat o interventie chirurgicala grea. In preziua operatiei, ni s-a spus ca nu prea este sange, si ar fi bine sa vina niste donatori. "Si daca nu gasesc"? "Operatia tot trebuie facuta, o sa gasim - dar ar fi bine..."
Dau aceste amanunte pentru a fi clar ca nu in sangele ala statea viata mamei. Am dat cateva telefoane, am primit niste promisiuni - dar a doua zi dimineata eram acolo sa donez eu prima. Pe usa, afis mare: "varsta intre 18-50 de ani, minim 50 kg." Mi se da o fisa, completez eu tot felul de date, iar la intrebarea cu greutatea scriu mare, fara sa-mi tremure mana: 52! (am 46).
In viata mea n-am facut o falsa declaratie, sunt prima care ma bat cu pumnu-n piept ca regula (buna-proasta) trebuie respectata, stiu mai bine decat altii riscurile. Cand am ajuns in josul paginii, unde ti se reaminteste ca esti sub incidenta Codului penal - am avut o scurta ezitare, si-am semnat. Mai jos am scris "imi asum orice consecinta care rezulta din acest act" - s-a uitat asistenta lung, dar m-a primit fara sa ma urce pe cantar.
Asta-i bun samaritean? Nu, este instinct pur si simplu. N-am gandit foarte mult, mi-a trecut prin cap ca o sa ma intind pe acolo (era singurul risc - dar eram intr-un spital, deci nu muream din 300 ml de sange, la nastere am pierdut aproape un kil.)

M-am intins. Si despre sfatuit si comunicat - noi facem "sedinta" doar la lucrurile foarte, foarte importante, la mari hotarari - in rest, fiecare ia decizii pentru sine si pentru casa (ba uneori si fiu-meu), respectate de ceilalti. De regula nu gresim - sigur ca mai apare "eu n-as fi facut asa" - dar as innebuni sa am discutii pe tot felul de nimicuri, mimand consultarea, cand oricum eu decizia mi-am luat-o.

Adriana mica spune:

Xio, inteleg perfect ceea ce vrei sa spui. Si nu, nu este vorba despre ostilitate.

Eu am fost crescuta intr-o familie unde exista comunicare deschisa intre rudele apropiate si acest lucru presupunea sa spui lucrurilor pe nume (cu bune si mai putin bune), sa fii receptiv la nevoile celuilalt (si chiar sa ii oferi din initiativa ta un sfat / sprijin), samd. Din punctul asta de vedere mi-ar placea ca sotul meu sa fie mai apropiat de fratele lui, sa poata comunica deschis (fara sa se gandeasca: "oare ce crede despre mine daca...?"). Dilema cu care am deschis topicul este un exemplu (cel mai recent) de situatie cand comunicarea despre care vorbesc a lipsit. Iar eu incerc sa il ajut pe sotul meu sa depaseasca aceasta bariera; in plus cred ca ar trebui sa incerce sa puna in balanta dorinta de a le face viata mai usoara celor din jur cu necesitatea de a rezolva propriile probleme. Despre asta este vorba pana la urma.

Off-topic: intr-adevar, nu etse vorba despre o urgenta medicala care sa ii puna viata in pericol. Insa programarea era facuta inca de acum 2 luni la o clinica privata; medicul in cauza este extrem de cautat, toate locurile (la ambele clinici la care activeaza) sunt ocupate pana la sfarsitul anului in curs (+ o lista de asteptare inca o data pe atat). Daca ar fi fost o consultatie de rutina la medicul de familie, ar fi putut fi reprogramata cu usurinta.

Adriana mica spune:

Mediajust, exprimarea din titlu nu se refera la a fi sau a nu fi alaturi de familie in situatii de acest gen (medicale sau de alta natura); pt ca ai perfecte dreptate: aceste lucruri nici macar nu sunt subiect de discutie, nici nu se pune problema sa nu facem tot ce ne sta in putinta sa ii ajutam.

Eu ma refeream la faptul ca sotul meu a refuzat sa discute cu fratele lui despre posibilitatea gasirii unei alte variante decat aceea de a pleca impreuna la aceeasi ora (adica de exemplu sotul meu sa ajunga putin mai tarziu, cu cateva ore intarziere), gandindu-se ca fratelui lui i-ar fi mai usor daca ar fi amandoi acolo in acelasi timp.

Mediajust spune:

Am inteles, Adriana.
Stii, eu cred ca parintii nostri aveau ceva mai multa disponibilitate in a discuta tot si pentru ca era mai mult timp, lucrurile erau mai asezate, oarecum.
Noi traim cu o viteza mai mare, cu presiunea slujbei si a banilor, trebuie sa avem "forta de reactie rapida", ca la razboi (exagerez, dar uneori eu chiar asa simt).

Mirela - mie mi s-ar parea de-a dreptul absurd sa discut tot-tot. Sigur ca nu vand si nu cumpar casa singura, nu iau bilete de vacanta fara sa vedem toti trei unde (si ca sa nu risc sa plec singura daca fix atunci mi-e barbatu' ocupat). Dar altfel - tot ce tine de deciziile zilnice (mici investitii, programari, parinti, servicii diverse), nu mi se pare deloc lipsit de respect sa luam hotarari asumat, singuri, cu responsabilitate (este vorba despre casa si fiecare pentru el - n-o sa-mi programez barbatul la frizer inainte de a-i consulta programul). Din contra - daca ar trebui sa facem asta ne-am simti nesiguri, ezitanti - or nu avem nici croieli, nici ocupatii/profesiuni care sa justifice acest tip de atitudine.