In cautarea sufletului pereche

Cred ca, de fapt, nici nu mai aspir sa-l gasesc pe cel ''pereche'', ci mai degraba pe unul mediocru, cat de cat similar cu mine, care sa ma placa intr-o oarecare masura :))))... Nici nu mai visez la maritis (nu in viitorul cat de cat apropiat, in orice caz), ci la o relatie normala, fara visuri mari de viitor, dar normala!!! Pentru ca se stie ca,in timp, cu cat primesti mai putin, cu atat ti se micsoreaza cerintele.

Am inceput sa cred cu convingere ca gasirea persoanei potrivite e un joc de noroc. Altfel nu pot sa-mi explic cum, cu toate eforturile mele, sunt atat de ghinionista in dragoste. Nu am crezut niciodata ca o sa ajung la 30 si n-o sa fiu cel putin intr-o relatie stabila (nu mai zic maritata si cu copii, ca deja cer prea mult). Ok, nu am 30, am 29, dar stim cu toti ca atunci cand ai o viata extrem de ocupata lunile trec precum saptamanile. 30 chiar nu e departe...

Exista persoane pentru care a fi intr-o relatie nu este chair atat de important. Bravo lor ca pot fi atat de independente si happy with it. Dar exista si alte persoane, asa ca mine, care nu se simt fericite decat atunci cand fac parte dintr-un cuplu. Mie nu mi se pare asta un semn de slabiciune sau de insecuritate. Dimpotriva, mi se pare normal, atunci cand esti singura intr-o tara straina, atunci cand simti ca nicaieri in lume nu ai o familie la care sa te intorci daca ai nevoie de sprijin, sa vrei sa ai o persoana care sa te sustina, o persoana pentru care tu esti cea mai important din lume.

Tin minte esecurile adolescentei... De fiecare data imi spuneam ca e ok, o sa gasesc pe altcineva, o sa am o suta de prieteni mai buni decat cel dupa care urlam. Tin minte prima relatie de lunga durata (17- 20 ani). Ce frumos a fost sa simt ca eu si el aveam un secret al nostru, pe care nu-l intelegea nimeni,ca aveam cea mai frumoasa relatie si intelegeam exact ce simte celalalt. Normal, ca multe dintre relatiile incepute cand esti necopt, ne-am schimbat, si relatia s-a destramat. Am ramas buni prieteni.

Au urmat un esec, doua (nimic suparator ca doar eram tanara si aveam timp sa sarut o gramada de broaste pana dadeam de fat-frumos). A urmat mutatul in Anglia, de una singura, depresia realizarii ca sunt SINGURA printre straini, singura pe lume!! (nu sunt orfana, am un tata dar e ca si cum nu l-as avea). Si iar am luat-o de la capat cu cautatul. Nu pot sa zic ca am o fixatie pt un anumit tip de barbati. Sunt foarte normala, echilibrata. Am iesit si cu barbati timizi, si cu barbati mai ''smecheri'' , si cu barbati care erau pregatiti sa se insoare si sa aiba copii, si cu barbati care aveau o mare fobie de responsabilitate. Am facut compromisuri, am inchis ochii la unele defecte...sunt convinsa ca asa au facut si ei dar - n-a iesit nimic! Nimic! Fie eu eram lesinata dupa vreo unul care nu ma placea suficient, fie ei ma adorau dar eu nu simteam nimic pt ei. Nu mi s-a intamplat sa fiu pe aceiasi lungime de unda cu cineva, the chemistry just wasnt right!!

La 25 ani mi-am cunoscut fostul prieten. A fost dragoste, da, am fost impreuna 3 ani si am locuit impreuna 2.5 ani, dar cred ca am stiut amandoi de la inceput ca noi nu o sa ajungem niciodata sa ne casatorim si sa facem copii. Cred ca, din parte amandoura, nu a fost destula intensitate (si eu cred cu convingere ca trebuie sa fie ceva foc la inceput ca sa mai ramana un pic de cenusa calda peste ani si ani). El nu a fost niciodata pe punctul de a ma cere de nevasta, eu nu l-am vazut niciodata ca pe tatal copiilor mei. Dar a fost o relatie frumoasa, nu am absolut nici un regret. Asa ca la 28 ani am hotarat sa ne despartim, ca sa pot si eu sa gasesc pe cineva ca pana la 30 sa fiu pe punctul de a ma marita, cu planuri de a face 2 copii pana la 35 ani...

Ca sa fac o paranteza...citeam despre Jenifer Aniston...cum spunea ea pe la 30 ani, cu toata convingerea, ca tatal copiilor ei ''merge'' pe strazile Los Angeles-ului chiar in acel moment... si ca ea o sa-l gaseasca... Si chiar a incercat!! Si acum, la 41 ani, tot singura este, fara copii. Doamne, ce-o fi in inima ei...:((((

Sa revin. 28 de ani, iesita dintr-o relatie frumoasa de 3 ani, amintirile esecurilor trecute estompate, increzatoare in sine... The world was my oyster...or so I thought. Dar nu e usor sa gasesti pe cineva in Londra. Si mai ales UNDE sa ii gasesti? In Romania, daca ieseam intr-o seara, pana ajungem acasa sigur imi cereau vreo 5 baieti nr de tel (care cereau, la randul lor, numarul altor 5 fete). Aici barbatii sunt mai...timizi, cred. Mai greu se intra intr-o conversatie intr-un bar. Nu pot cunoaste pe nimeni prin prieteni pt ca nu am multi prieteni ( din Romania nu mi-am adus iar in cadrul serviciului nu am cunoscut multa lume). Asa ca am incercat sa ma descurc cu resurse limitate.

Ce a urmat? Un an intreg de dezamagiri crunte... Si nu mai am 22 ani, nu mai pot sa zic dupa fiecare ca am timp sa-l cunosc pe fat-frumos, acum imi zic ca urmatorul e sigur ''the one''. Si tot nu e...si devin tot mai nesigura, si incep sa ma indoiesc de mine... Am cunoscut un barbat foarte hotarat sa fie cu mine, cu planuri de viitor pt noi chiar de la a doua intalnire. Abia pe la a 4 intalnire mi-am dat seama ca nu ma intrebase absolut nimic de mine, de cine sunt si ce vreau(nici chiar chestii banale de genul ''mai ai frati, surori''). El vroia sa fie cu cineva, e clar, dar acea cineva putea fi oricine. Am iesit cu un tip care era atat de speriat de dezamagire ca-mi spunea regulat: ''trebuie sa nu te indragostesti de mine ca sa nu te fac sa suferi, iar eu n-am sa ma indragostesc de tine ca sa nu ma faci tu sa sufar''. E logic ca m-am chinuit degeaba sa-l fac sa nu-i mai fie teama, nu a iesit nimic intre noi. Apoi am avut o scurta relatie si cu un barbat care s-a indragostit de mine fulgerator si intens, ca dupa o luna jumatate sa se intoarca la fosta iubita fara macar o explicatie (motivul pt care m-a parasit a sosit 2 luni mai tarziu, intr-un mesaj). Dar chiar si acum mai tin minte diminetile alea cand dormeam la el si ma trezea, inainte sa plece la munca, si imi spunea: ''daca mai ramai de multe ori la mine o sa-mi explodeze inima de fericire''. Si sunt convinsa ca in momentele alea el chiar credea ce spunea... Mi-e ingrozitor de dor de momente de genul ala.

Nu mai am putere sa sper, ma analizez tot timpul, am facut si terapie in urma cu vreo 2 ani, si stiu ca sunt NORMALA, dar nu inteleg de ce nu pot gasi pe cineva potrivit. Nu sunt extrem de mofturoasa, nu cer mai mult decat pot oferi, imi cunosc calitatile si defectele si sunt pregatita sa fac compromisuri in functie de ele...

La un moment dat mi-am spus ca poate daca incetez sa-l caut o sa apara singur(mda, o sa-mi bata sigur la usa asa, din senin!!!).

Am incetat sa mai caut...

Acum 2 saptamani am iesit intr-un bar cu 2 colege de munca... La un moment dat au intrat niste tipi in vorba cu noi. Unul dintre ei mi-a cerut numarul. I l-am dat din inertie. Ajunsa acasa am fost hotarata sa nu ies cu el, sa iau o pauza de la ''dating'' pt ca nu mai pot suporta inca o dezamagire. M-a sunat...m-a tot sunat...m-a convins. ''Am pus botul la vrajeala'' (haha, ce-mi mai place expresia asta pe care o foloseam in Romania cand eram copchii). Ne-am intalnit vinerea trecuta. Mi-a placut enorm de mult, din primele cateva minute. Am vorbit depre toate nimicurile. Planuisem o intalnire scurta si am petrecut 5 ore impreuna. A fost minunat. Best first date ever. Am ajuns acasa plina de speranta,mi-am zis ca s-a meritat pupatul broastelor, ca l-am gasit, poate ca l-am gasit chiar pe EL... Mi-am zis ca e adevarata faza cu fat-frumos care apare atunci cand incetezi sa il mai cauti

A urmat that sinking feelings de a doua zi, cand iti dai seama ca nu suna, apoi a treia zi... Cunosc f bine sentimentul si semnificatie lui, l-am experimentat in trecut de atatea ori. Mi-am pregatit sufletul ca sa il accept. L-am sunat azi, ca o femeie matura ce sunt, pt ca nu vreau sa joc jocuri copilaresti. Iar el, ca un om matur ce este, m-a reasigurat ca sunt o fata grozava, dar ca nu a simtit destula ''chemistry''si ca n-o sa ma mai vada vreodata. Si sentimentul asta il cunosc, pt ca pana la ora actuala in 40% din cazuri nu am simtit eu destula chemistry (chimie sau cum se traduce??), in 40% din cazuri nu au simtit ei, iar in 20% a fost chemistry din amandoua partile dar n-au mai fost si alte ingrediente si a iesit un dezastru...

Ok, iar singura...
What am I doing wrong??!!!
O iau de la capat cu cautatul sau iau o pauza?
Imi permit sa iau o pauza cand 30 se apropie cu pasi repezi? Nu visez sa ma marit la 30 ani, nu sunt naiva, dar macar sa fiu intr-o relatie stabila, sa am macar speranta ca duce la maritis si la o familie. FAMILIE - asta vreau. Nu cariera, nu o viata afluenta. Doar o familie... Asta nu ma face cu nimic mai putin ambitioasa sau decat alte persoane (Londra e un oras in care ambitia si cariera sunt pe primul loc), ci efectiv ma face sa fiu ambitioasa in alte domenii decat cele hotarate de societate.

Incerc sa ma incurajez singura, imi zic ca fiecare isi gaseste perechea, dar am 3 prietene de 40 ani, singure, fara copii, care mi-au spus sincer ca au cautat ce am cautat si eu, dar efectiv nu au gasit. Trenul maritisului a trecut pe langa ele si ele nu au apucat sa se suie...

Am scris ca o disperata. Sunt disperata...

Oare chiar e posibil sa nu-l gasesc nicioada?

Mai sunt fete care au trecut chiar prin ce-am trecut eu si care si-au gasit perechea dupa 30 ani? Care au facut chiar si copii dupa aceea?

Probabil nu mi-ar pica bine sa citesc incurajari de la fete care erau deja maritate si aveau copii la 25 ani, pt ca ele chiar nu vor sti niciodata ce simt eu acum, si nu vor intelege niciodata. Si nici criticile nu mi-ar prinde bine, deja incredere in mine e la nivelul zero...

Cel mai teama imi este ca n-am sa-l cunosc la timp sa fac copii. Si nu cred ca as face fatza sa cresc un copil fara ajutorul nimanui pt ca, asa cum am mai spus, sunt singura (bine, deja presupun ca si la capitolul inseminare o sa me descurc singura)

P.S. Cand am inceput eu sa vizes la barbatul ideal, in urma cu muuuuulti ani, aveam o lista lunga cu toate calitatile pe care trebuia sa le aiba. Acum am un singur cuvant pe lista: sa fie un BARBAT :))

maru spune:

aniela, fara frumoasa, nu am trecut prin ce treci tu, dar ti-am citit povestea cu nesat si am sperat pana la final ca l-ai gasit pe el, printul fermecat.
citesc ca nu e asa, si mi s-a strans inima....dar citindu-te nu pot decat sa zic ca el e aproape, ca tu ai o personalitate tare placuta,sunshine type, ca esti echilibrata si ca nu se poate sa nu il gasesti.

fa o pauza...si o sa apara cand nu te astepti. Crede-ma ca asa e. Asa mi s-a intamplat si mie, si nu numai cand mi-am gasit brotacul potrivit de pupat, dar si in celelalte cautari avute in viata mea matusalemica.

pe de alta parte 30 e doar un numar. De ce trebuie sa fie un prag?

danielatt spune:

Buna Aniela,

Uite, eu am sa-ti povestesc un pic din viata mea, astfel incat, sper eu, sa reusesc macar sa-ti ridic increderea in viata ta si in tine ca persoana.
m fost si vreau sa cred ca mai sunt inca, o femeie frumoasa. Mereu curtata de barbati - mereu barbati mai in varsta ca mine - puternici - de la care am avut multe de invatat. Am trait povesti de dragoste absolut fantastice, dar din pacate..ori frica mea de implicare si responsabilizare 100% ori teama de o casatorie care sa ingradeze spiritul meu liber a facut sa ajung la 30 de ani nemaritata. Binenteles ca am trecut si eu prin ceea ce treci tu acum, de aceea am decis sa-ti scriu. Am cautat ca o disperata, peste tot, ieseam mai mult din disperare decat din placere. Apoi am atacat toate site-urile (mare greseala). Da, am cunoscut cativa barbati de pe aceste site-uri dar..dezamagire totala.
Au trecut anii si odata cu ei, am inteles ca viata mea si fericirea mea nu depinde de altcineva decat de mine. Am inceput sa investesc in propria persoana, am inceput sa lucrez cu mine si sa ma fac sa inteleg ca daca sunt disperata nu-mi fac decat rau. Acum, sunt la 40, am un copil minunat dar sunt necasatorita. Sincer..nici nu stiu daca m-as casatori acum. Insa am ajuns la o liniste si o pace cu mine insami, imi accept viata mea asa cum este ea. sigur, portile inimii mele raman deschise, insa nu este pe primul plan acest target - de a gasi barbatul perfect.
Acum am o relatie frumoasa, cu un barbat care ne vrea ca si familie insa eu sunt cea care inca ma mai gandesc.
Am invatat sa apreciez viata si fericirea prin alte valori.
Am inteles ca daca va fi sa fie, va fi iar daca nu...viata mea si a celor din jur va merge inainte.
Sfatul meu este deci sa incerci sa te detasezi de acest aspect al vietii. Sigur ca nu este usor, este oarecum dureros insa gandeste-te ca iti inchizi viata intr-un cerc din care vei iesi mai greu.
Nu pot sa te asigur ca va aparea printul tau, dar nici ca nu va aparea.
Pot sa-ti spun doar sa te bucuri de viata ta si sa incerci sa te realizezi cat maimult, sa-ti iei fericirea din orice lucru frumos ai in jurul tau.
Hai, capul sus, esti tanara si te asteapta o viata frumoasa.
Incearca !

Crinutz spune:

aniela, probabil ca Dzeu sau cineva acolo sus are un plan cu tine, cineva te-a aparat pana acum de niste relatii care te-ar fi facut sa suferi mai rau decat ai facut-o, poate acel "el" trebuie sa vina la o anumita data in viata ta si atunci ai sa intelegi si de ce. Nu te mai intreba acum de ce si cand. Mai bine iei o pauza de la cautat, iti faci de lucru ca sa ai mintea ocupata si cand va fi sa fie va fi. Macar incearca o perioada si vezi cum merge, cum te simti nemaicautand.
Stii ce ? Eu am 32, sunt maritata de 9 ani si ce-i cu asta? E ca si cum as fi singura si e cu atat mai rau ca nu pot face nimic sa ies din starea asta (motivele sunt nenumarate si obiective si...etc), indragostita nebuneste de un alt barbat care nu ma mai vrea....Nu am copii, desi mi i-am dorit la un mom dat, acum nu vreau in situatia in care sunt. Deci ce am rezolvat ca-s maritata daca nu e ceea ce vreau eu ?
Ideea e sa fii sigura de ceea ce alegi atunci cand vei alege. Stii melodia Crash, bomm, bang Roxette ? Zice la un moment dat intr-un vers: "when you've found your man, make sure he's for real!"....si toata melodia e pt fete ca noi ;), trista dar atat de adevarata.
Si hai sa fim seriosi, 30 nu e chiar atat de mult, plus ca inca nu ai 30...nu te mai gandi la varsta, e doar un nr si atat, conteaza cum te simti tu in interior. Distreaza-te cat mai ai timp si cat esti free si nu ai de dat socoteala nimanui si vor veni toate asa cum le vrei tu.
te pup si ai grija de tine si de sanatatea ta !

mirela0521 spune:

aniela, nice name by the way, cred ca esti o persoana super ok. pari volubila, vorbareata, vesela si pozitiva/optimista. nu cred ca ai de ce sa iti faci probleme ca nu iti vei gasi un barbat! nu vad nimic in neregula la tine.
din propria experienta nu am ce sa iti povestesc, pt ca intru in categoria celor de 25 de ani si citez: " "Probabil nu mi-ar pica bine sa citesc incurajari de la fete care erau deja maritate si aveau copii la 25 ani, pt ca ele chiar nu vor sti niciodata ce simt eu acum, si nu vor intelege niciodata. Si nici criticile nu mi-ar prinde bine, deja incredere in mine e la nivelul zero..."
insa ce iti pot povesti, chiar daca nu i-am cerut acordul nu cred ca s-ar supara, este de o prietena fff buna de-a mea, aproape ruda, daca pot sa o numesc asa, cu care te-am asemanat intr-o anumita masura din prima clipa cand am citit povestea ta.
ea este o tanara care si-a ascultat mereu parintii fara sa carteasca prea mult hotararile lor, a urmat facultatea de medicina din timisoara (pt ca asa au hotarat parintii, pt ca si sora ei era tot acolo), insa nu si-a facut vre-o rel serioasa in 6 ani de zile cat a stat acolo. toti prietenii ei ii puteai numara pe degetele unei singura maini si tot iti mai ramaneau degete nenumarate.
vacantele si le petrecera acasa cu mine si sora-mea care o "scoteam in lume", o cuplam cu diversi prieteni, nimic serios, in fine... dupa terminarea facult s-a reintors acasa definitiv, a cunoscut un baiat de care s-a indragostit fulgerator dar cu care parintii ei nu au fost de acord pt ca nu avea studii. dupa doar 2 saptamani au rupt rel si tot singura a fost muuuuult timp.
nu a urmat rezidentiatul, a avut sansa sa ia din prima dar nu i-a placut specializarea in care intrase si, fara sa stie parintii ei, a renuntat pur si simplu la locul ei cu gandul ca va incerca si la anu'. urmatorii 2 ani a avut nesansa si nu a mai reusit sa intre.
intre timp s-a angajat la o firma farmaceutica unde pezenta/promova medicamentele in diferite cabinete medicale. a cunoscut un tip care a plecat de la firma si a emigrat impreuna cu familia (nevasta, copil, soacra) in canada.
anul trecut in feb a emigrat si ea in canada, a fost primita in casa lor si ajutata sa se puna pe picioare, sa isi gaseasca un job acolo. saptamanal mergea la biserica in conumitatea de romani, acolo a cunoscut un cuplu care au placut-o si care aveau o pereche de fini, iar finii aveau un prieten (locuia in alt oras fata de orasul unde venise ea) si cu care i-a facut vara trecuta cunostinta. prietenul era si el tot singur, fara familie ca si ea, emigrat acolo de 5 ani de zile, culmea era timisorean de origine (cum e viata asta! in timisoara nu i-au scos dumnezeu in cale unul altuia, i-a intalnit peste hotare).
s-au placut f tare, in aug formau un cuplu deja cu ganduri fff serioase, s-au logodit in dec anul trecut si s-au mutat impreuna in orasul lui, au stabilit nunta, au si facut nunta anul acesta in iul, iar in sept au nascut si fetita lor! toate acestea in decursul unui an si jumatate!!! ah, si are 32 de ani acum!!!
ceea ce vreau sa-ti spun cu toata povestea asta, desi nu sunt o f mare bisericoasa, este ca eu cred ca Dumnezeu are planul lui pt fiecare dintre noi, chiar daca nu vedem sau nu credem. trebuie sa fii deschisa si optimista, sa nu disperi si va veni si alesul inimii tale...

Eu + Rares (19 aug 2006) + Rebeca (4 iun 2008)

aniela23 spune:

Fetelor, mersi mult, scriu pe fuga de la munca (ce bataie-mi iau!!). Intru deseara...

Cred ca m-am exprimat gresit cand am zis ca nu vreau incurajari de la fete maritate de la 25 ani, pt incurajari am intrat pe forum, de ce altceva? Cred ca ce am vrut sa zic este ca mi-ar pica prost daca as citi sfaturi gen ''lasaaaa fataaa ca te mariti tu, ca n-a ramas nimeni memaritat'' de la persoane care nu nu au experimentat nici o clipa sentimentul prin care trec eu

cristoiu spune:

Aniela, te pup. Uite ca eu sunt una din disperatele alea. Bine eu nu eram disperata sa ma marit, dar eram disperata sa imi gasesc si eu iubirea, oricare ar fi ea. Nu stiu ce naiba am fost si cum am fost ca tot din lac in put am cazut cu iubitii, tot cam ca tine, nimic nu se nimerea, nu se potrivea, nu iesea. Si m-am si indragostit ca proasta de vreo citeva lichele si am suferit crunt. Asa ca am ajuns si eu intr-un moment al vietii, pe la vreo 23 de ani la concluzia ca barbatii e porci si ia sa fiu si eu ca ei putin, sa nu mai sper la fluturasi in stomac. Asa ca am inceput sa ii schimb eu ca pe batiste (nu recomand sa faci asta) si chiar sa ii tin in rezerve, cite 3 deodata. Probabil ca au fost si citiva mai de treaba printre ei, dar nu mai voiam eu sa ma implic emotional.

Asa ... tot din principiul "asa sunt toti" si "eu nu o sa imi gasesc vreodata iubirea" m-am cuplat cu fostul meu prieten. Nu il iubeam, era o relatie calduta, dar stabila, el era mort dupa mine si imi cinta in struna, eu imi vedeam de ale mele. Hotarisem sa ne casatorim dupa ce termin masterul, sa facem copii ... iar eu hotarisem toate astea impacata cu ideea ca altul nu mai gasesc asa bun ca el si sa ma iubeasca si toate cele. Cu chemistry din partea mea nu prea, dar nu mai conta.

Ei bine da, mi l-a scos viata in fata cind il cautam mai putin. Cind eram pe terminat cu masterul si fostul deja avea inelul ascuns in safe sa ma ceara. A fost cumplit. In primul rind fiindca eram la un ocean distanta si nu credeam ca are vreo sansa relatia. Si el gindea la fel, i-a fost chiar frica. M-am despartit de fostul inainte sa ma arunc in altceva cu "el". Si pe urma s-a pornit tavalugul care m-a adus inapoi peste ocean in Germania. Si da, ne-am casatorit la 30, la 32 am facut primul copil si acum incercam sa mai facem unul. Il iubesc de fac pe mine dupa 5 ani inca si am aproape 35 acum. Si el pe mine.

Ma duc ca s-a trezit frumoasa mea.

mihaela_Beje spune:

Buna Aniela , tare mult imi place subiectul care l-ai deschis si am sa urmaresc si eu ce raspunsuri iti dau fetele ..asa poate ma incurajez si eu ca poate o aparea la un momant dat si un fat frumos in viata mea...si eu am facut ieri 30 ani deci nici gand de maritis...copii prea curand dar vreau sa sper ca va fi bine

Dahriana spune:

Eu nu am decat 23 si tot in aceiasi situatia sunt . Tot stau si analizez si imi dau seama ca , pana acum nici unul nu a fost de luat ..si gandindu-ma la cat se strica lumea pe zi ce trece , cu atat mai greu va fi de gasit.

Eu intotdeauna am avut o vorba : " Cine merita ori e luat ori nu-mi place ".

Si tare mi-as dori sa nu ma vad si eu la 30 tot cu acelasi gand ca si acum . Nu-s ahtiata dupa casatorie ..chiar mi-ar fi frica sa , semnez , dar vreau pe cineva care sa-mi dea fluturi in stomac .

Pana acum nu a reusit nimeni sa fie dragostea vietii mele . Si daca nu e in tinerete , atunci cand ?!

..Dahri...

Victoria_mami spune:

Aniela, imi pare tare rau ca treci prin ce treci, dar, capul sus; maica-mea avea o vorba: "Ce-i al tau e pus de-oparte." Mai devreme sau mai tarziu, ai sa il intalnesti.


Si acum off-topic, vreau sa te intreb ceva: erai tu cea care a avut aici un subiect acum cativa ani despre sora ta? Daca da, ce face? Cum este? Mai e cu tine? De multe ori m-am intrebat ce mai e cu ea.

_
Mami si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

Lo_li_Ta spune:

Of, Desiree, daca ar fi asa, oare ar mai exista atatea femei, si chiar barbati singuri si neimpliniti? Nu cred ca e benefic sa traiesti cu ideea ca pana la urma din cer, din iarba verde tot apare Fat Frumos, nu de alta, dar ajungi sa traiesti in permanenta expectativa a ceva, ce pana la urma, nu are nimeni garantia ca va veni.
Aniela, esti inca tanara. "Limitele" de la care se presupune ca e cazul sa te panichezi s-au schimbat, iar partea buna e ca relatiile incepute dupa o anumita varsta "se misca" mult mai repede, oamenii stiu clar ce vor si catre ce se indreapta, asa ca se aplica perfect ca nu aduce anul, ce aduce ceasul.
Si ca sa-ti raspund punctual, da, stiu destule cazuri de femei maritate dupa 30 de ani, cam toate pe tiparul vazut, placut, luat, bebe, toate intr-un an, ordinea ultimelor variabila
Capul sus. Singuratatea e un sentiment oribil. Din pacate n-o poti depasi decat nebagand-o in seama.
Si inca ceva, spui ca ai ajuns sa-ti doresti pur si simplu un barbat. Nu vreau sa sune urat, dar relaxeaza-te. Barbatii au un adevarat radar pt femeile intrate in criza de timp, si le resping, uneori inconstient. E o fuga instinctuala de o presiune nepalpabila, fara sa vrei, transmiti ceva, nu trebuie sa declari. Asa cum fug si femeile de barbatii "disperati".
Umple-ti timpul, oricat de banal ar suna, fa sport, yoga, ikebana, lectii de pian, cursuri de fotografie, invata o limba straina, orice te inspira, forteaza-te sa te detasezi de problema, vei capata alt aer si se va vedea.