Sezatoarea canadiana (195)

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Diana2007 spune:

Citat:
citat din mesajul lui Dragaica

In sfarsit, voi cu ce fundatie ati deschis fondul de studii ?

http://community.webshots.com/user/Dragaica

Mamica fericita de leuti minunati Tudor Sébastian si Félix Alexandru 10.08.2010



Noi avem la Universitas, am avut la TD dar nu mi s-a parut avantajos pentru ca sunt comisioanele mai mari si riscul mai mare (trebuie sa te ocupi tu de investitia banilor, s-ar putea sa-i placa insa lui Andrei ca am vazut ca il intereseaza).
Am avut si eu o prezentare cu una de la CST, am crezut ca asa e ea nebuna, foarte agresiva in prezentare, cum zici si tu, ziceai ca iti fac un favor ei. Am expediat-o (eu i-a zis ca vreau sa ma consult cu sotul ), i-am scris email cu intrebarile mele (principala era legata ca la inceput din banii pe care ii depui o mare parte se duc pe frais d'administration, dar am inteles pana la urma ca se amortizeaza in timp, plus ca ai sanse sa ti le ramburseze din randamentul pe care l-ai avut la bani), si nu mi-a raspuns timp de o saptamana. Timp in care m-au convins cei de la Universitas, nu ca ar fi mare diferenta, dar mi-a raspuns tanti la intrebari, avantajul ei !
Peste o saptamana m-a sunat nebuna, cand i-am spus ca am facut cu Universitas, mai sa ma bata la telefon, ca am facut cea mai mare greseala, ca am aruncat banii copiilor pe fereasta
Acum din cele doua fonduri CST si Universitas, eu zic ca mai avantajos ar fi CST, dar trebuie gasit un agent mai sanatos la cap, daca or exista ! De ce ? sunt mai flexibili la folosirea fondurilor (daca ratzoii vor sa studieze in strainatate si nu neaparat in State) si sunt de mai mult timp pe piata (deci mai mult capital strans). Parerea mea.
Si inca ceva ce am aflat in timpul studiilor, ca exista un plafon al acestui fond, mai exact 50 000$. Noi deocamdata am deschis pentru Victor, oricum banii pot fi transferati fratelui-surorii. Randamentele sunt mici in perioada asta asa ca nu ne grabim sa bagam banii (si aia putini). Sper totusi cand voi reincepe lucrul sa-i putem deschide si ei, si o voi face la un alt fond, masura de siguranta, daca e sa cada unul din ele sa nu pierdem toti banii !
Aoleu cat am scris ! Dar si eu am avut problema asta la un moment dat si uite la ce concluzii am ajuns.

Diana mama de Victor Christian, 24 Iulie 2007 si Sonia Theodora 15 Septembrie 2009


"Twenty years from now you will be more disappointed by the things you didn't do than by the ones you did" Mark Twain

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Doloress spune:

Noi tot la Universitas. Primul sosit primul servit Adevarul e ca tipul nu era deloc agresiv, asa ca ne-am lasat convinsi mult mai usor. Asta ne-a atras si pe noi, nu trebuie sa ne ocupam de investita banilor ca la banci. Ca am inceput eu sa cumpar actiuni la firma mea si am investit cum m-a taiat capul si anul trecut eram pe minus. Eu investeam in fonduri americane in plina criza economica Asa ca nu ma mai bag la din astea.

Mami de pitic Patrick(29.04.2008) si 22+ Kevin
Victoria, fetita frumoasa si curoajoasa, te iubim!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pitilache spune:

Noi avem pentru amandoi la CST (pentru ca era agent sotia unui coleg de-al lui C.). Dupa ce s-a nascut Isa a venit unul de la Universitas sa facem la ei si ne-a tot sunat saptamanal cateva luni bune pana ne-am hotarat tot la CST...

Bijoux by Mitziad

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iselin spune:

Dragaica, cum a fost botezul? Imi pare rau ca nu am ajuns la intalnire.

Pentru REEE sunt cateva companii care se ocupa doar cu a face si gera REEE.

Cateva sunt f mari:
- Una e Consultants CST, exista din 1960
- a doua e Fondation Universitas - aceasta e singura quebecoise
- a treia este USC
- mai sunt Heritage si CET

In afara de acestea toate institutiile financiare, asiguratorii, curtierii, planificatorii financiari pot sa vanda aceasta optiune, doar ca este un REEE autogere, ceea ce vrea sa zica ca trebuie sa te ocupi de contul copilului personal, iti alegi singur plasamentele. De acestia din urma eu am fugit pentru ca in practica si in teorie unde les frais de gestion + comision depasesc 2.5% nu merita investit.

Eu sunt cu USC din motive bine analizate. La momentul nostru ne-a oferit un bon marche si nu ne-au impus o limita inferioara de cotizat.

La Universitas intr-o analiza de state financiare se pot observa elemente negative, sunt in gaura de cativa ani, plus ca USC este o fiducie canadiana, iar Universitas este o companie quebecoasa.

Ce nu trebuie uitat nici un moment: nu sunt plasamente ca sa ai un randament mare in scurt timp, deci urmarim securitatea investitiei pe termen lung.

Aici ai lista oficiala a tuturor promotorilor de REEE:
http://www.rhdcc.gc.ca/fra/apprentissage/epargne_education/public/comment_trouver_un_promoteur_de_REEE.shtml


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ione81 spune:

Ceauuu!

Cine vine deseara la teatru? Anybody ?


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns simi spune:

Legat de burse - si noi tot cu USC.
Ce frumos a fost azi, nu-i asa? Imi plac zilele astea de toamna. Am plantat ghiocei si narcise. Daca sint dragute veveritele si nu-mi maninca toti bulbii, atunci vom avea ghiocei si narcise la primavara...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pitilache spune:

Citat:
citat din mesajul lui simi
Am plantat ghiocei si narcise.


Si eu tot azi!!! Narcise si lalele!

Bijoux by Mitziad

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns simi spune:

Rox cum as putea vedea bijou-urile tale? M-a lovit amocul ca nu am accesorii si as vrea sa-mi cumpar... Vine Craciunul, vin party-urile...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iselin spune:

Ce fete harnice sunteti si faceti si lucrul asta minunat de a munci pamantul.
Eu imi muncesc creierii la un proiect, trebuie terminat in noaptea asta.
Alte fete sunt la teatru am inteles, numai robii cu robii pe plantatie.( de mine ziceam aici in ultima parte!)

E frumoasa scoala, zau ca-mi place, dar fara termene limita...si fara grupe de lucru impuse...

Va dau de stire cand termin ca sa va arat ce puternica sunt eu nedormita!

Va

Aaa, sa nu uit, azi la job m-a stresat atmosfera, toata lumea din firma are gastro-entero-etc, si era un flux spre si de la toalete ca in gara centrala

Edit:
Anka, ce ai facut cu proiectul tau? Ai avut cateva emotii mici ??

Roxana, si mie mi-au placut colierele create, nu mai stiu unde si cum le-am vazut, dar cred ca pana reusim sa ne vedem o sa le dai uite-asa pe toate. Poate pe comanda speciala in ton cu rochia de Noel?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Dragaica spune:

Diana, Doloress, Simi. Iselin multumesc de raspunsuri .
Inca suntem cu capu mare, trebuie sa ne hotaram cu cine si cat o sa punem

http://community.webshots.com/user/Dragaica

Mamica fericita de leuti minunati Tudor Sébastian si Félix Alexandru 10.08.2010

Mergi la inceput