Prietenia are limite la 5 ani?

Buna.
M-am gandit mult la acest subiect si mi-am dat seama ca mi-ar prinde bine niste pareri din partea voastra.
Intrebarea este: cum educi copilul de 5 ani astfel incat sa inteleaga ca o prietenie nu inseamna sa dea doar el totul iar asa-zisii prieteni ( copii de varsta lui, desigur)mai nimic.
Ca sa fiu mai explicita, o sa va descriu cateva situatii de la gradi, bineinteles, pt.ca acolo au loc cele mai multe intamplari.
Fi-miu ii considera cei mai buni prieteni pe 2 baietei, cred ca cei mai nazdravani din grupa.Zic "ii considera", deoarece ei nu par a fi la fel de "implicati" in aceasta prietenie.Exemple:
1.Toti 3 se cocoata pe rand pe un calorifer, cei doi il parasc pe al meu la educatoare, spunand ca doar el s-a urcat.Reactia lui: niciuna, nu se apara, nici nu ii incrimineaza si pe ei.De ce? "Pt.ca sunt prietenii mei".
2.La locul de joaca din curtea gradinitei, fi-miu se descalta ca ii e cald.Unul dintre "prietenici" ii ia adidasul si il arunca peste gardul gradinitei.Fi-miu ce face? Se urca pe gard, sare in strada sa isi ia adidasul, iar cand, in sfarsit, il vede si educatorea sus pe gard, el se scuza ca el a aruncat adidasul, din joaca...
3.La locul de joaca de langa gradi, unde se opresc toti dupa ce ies, el incearca sa faca tot felul de nebunii, ca sa iasa in evidenta si sa fie "popular"printre baieti, chiar cu riscul de a deveni un fel de "bufon"al lor.E innebunit sa se joace cu el, sa le fie pe plac, sa fie el cel mai popular, nu stiu...Si astea sunt doar cateva exemple.
Acum, chiar nu as vrea sa fie un fel de "prostul clasei", daca nu acum, mai tarziu la scoala...din prea multa prietenie.
Noi, intr-adevar, l-am invatat mereu sa fie prietenos, sa nu minta, sa nu parasca...ma rog, tot ce incearca orice parinte sa induca copilului.El, la 5 ani, si-a implementat destul de bine aceste "sfaturi", dar modul cum le aplica....Deci el nu isi paraste prietenii, cu riscul de a incasa doar el pedepse, ii apara, etc.
Cum ii explic eu diferenta intre ceea ce l-am invatat si ceea ce face el?
Cum inveti copilul de 5 ani sa nu fie un fel de "clovn" al tuturor, din prietenie prost inteleasa.Sunt convinsa ca si baieteii aia, din joaca, din gluma, ii mai fac rautati, ca la 5 ani ce pretentii sa ai...dar as vrea el sa fie mai putin influentabil, poate si putin mai orgolios...lui daca ii zice unul dintre ei sa plece impreuna in parc, nu-l mai intereseaza de ce zicem noi..nimic.Ei sunt prietenii lui si gata.Acum, dupa ce l-am invata sa fie prietenos cu toti copiii, ce sa-i zic, :"nu te mai juca cu ei?".
Voi ce ziceti, cum ar trebui sa ma comport si cum sa ii explic?

Alizee spune:

Eu i-am explicat fetitei mele, de cate ori se ivea o situatie de genul asta, ca un prieten se poarta frumos cu tine, nu te pune sa faci rele. Si i-am repetat continuu, pana a inteles.
Acum, nici vorba sa mai faca o prostioara la indemnul cuiva, in schimb, este solidara cu cei pe care si-i considera prieteni, daca acestia fac traznai.

Cu rabdare si perseverenta din partea noastra, copilul va intelege ceea ce e corect in viata, dar si din propriile sale experiente placute sau nu.




allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Mediajust spune:

Eu nu cred ca exista prietenie la 5 ani, in sensul ei real. La varsta asta sunt doar relatii mai apropiate cu unii copii, afinitati bazate pe aceleasi gusturi la joaca si jucarii.
Tocmai din motivele pe care le-ai expus eu nu i-am cultivat interesul pentru anume colegi, stiindu-l pe fiu-meu extrem de generos, dar si exagerat de sensibil cand este bruscat (nu fizic). L-am invatat ce era normal la varsta aceea - sa respecte optiunile celor din jur, sa cedeze si sa se impuna in aceeasi masura, sa nu fie violent, sa fie atent la gesturi si limbaj. Dar - cu toti in aceeasi masura, sunt colegii lui, petrece jumatate din zi cu ei, indiferent daca ii plac sau nu.
Abia pe la 10 ani a inceput sa inteleaga ce e prietenia, si s-a apropiat mult de doua fete cu care are si acum relatii foarte bune. Are amici baieti, si inca un (fel de) prieten departe, pe care il vede rar (este copilul prietenilor nostri, de fapt).
Este adevarat, si eu am insistat sa fie foarte selectiv in alegerea celor cu care isi petrece timpul - in primul rand pentru ca mi-e groaza de anturaje rele, si apoi pentru ca vreau sa-l scutesc exact de suferintele pe care nu le-ar intelege. In acelasi timp, vreau sa aiba o proiectie corecta a prieteniei, sa n-o demonetizeze considerand ca orice relatie mai apropiata de cineva inseamna prietenie.
Altfel - este foarte sociabil, la scoala are relatii excelente cu colegii, ajuta si primeste ajutor de cate ori este cazul - dar pana la prietenie, departe...

cris-cris spune:

Sunt de aceeasi parere, Mediajust, ca la varsta asta nu se poate numi prietenie relatia pe care copiii o au la gradinita sau la joaca.Dar, totusi, cum ii explicam copilului de 5 ani ca prietenia inseamna cu totul altceva si ca el trebuie sa se mai si impuna, nu doar sa accepte ideile altora.Cum explicam ca prietenia nu insemna slugarnicie, nici "clovnarii" pt.a fi pe placul altora.Nici eu nu am incercat sa il apropii de anumiti colegi, i-am spus ca trebuie sa vorbeasca si sa se joace cu toti...el singur a dezvoltat acest atasament fata de cei doi baieti.Daca l-ai vedea cum face daca afla ca unul dintre ei e pe-afara.....in 2 secunde se imbraca, el care abia trag de el sa-l imbrac.
Pe de alta parte, el este f.sociabil si prietenos cu toti copiii, dar tot asa, incearca cu toti sa iasa in evidenta, sa le arate el ce stie sa faca, etc.
N-as vrea ca acest comportament sa ii aduca numai probleme si suferinte pe viitor, daca persista si el se ataseaza de cine nu trebuie.

Alizee spune:

Un psiholog mi-a spus ca este normal ca prieteniile la varsta prescolara si scolara, sa se faca si sa se desfaca de la o zi la alta.
Nu este vorba despre cat de profunda este prietenia intre niste copii de gradinita, ci baietelului initiatoarei sa i se repete continuu ca un prieten este doar cel care se joaca frumos cu el si nu il invata la prostii.
La atat se reduce toata invatatura, repetata cu obstinatie chiar si 2 ani la rand, daca e cazul.
Asa vad eu lucrurile, si asa am si procedat.





allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

elaga spune:

Cris, baietelul tau se poarta foarte frumos. Problema e cu ceilalti doi copii. Tu ai putea sa-i explici copilului ca cei doi au gresit cand au actionat in acel mod, ca ar fi bine, daca ii mai vede comportandu-se asa, sa se joace cu alti copii pentru a nu intra in bucluc si a nu fi certat. Explica-i ca prietenii nu se pun in situatii dificile, nu rad unul de altul, din contra, se sustin si se apara unul pe altul, iar acesti baieti pot fi numiti colegi, amici, dar nu prieteni. Incearca sa-i creezi situatii in care sa se apropie de alti colegi de la gradinita. Invita-i acasa, la un film de desene animate, la o prajiturica, lasa-i sa se joace, poate isi face alt cerc de prieteni in care nu va mai fi bufon ci partener egal.

ellinia spune:

Prin ceva de genul asta trec si eu cu Stefan - 5 ani jumate. Este innebunit sa se joace cu ceilalti copii si sufera foarte mult atunci cand ceilalti nu sunt la fel de implicati. Pe mine chiar ma deranjeaza cat de tare si-ar dori sa se joace cu vreun copil si respectivul sa nu-l prea bage in seama. As vrea sa-l fac sa fie mai indiferent dar nu stiu cum. El e si cel mai mic din grupa, ceilalti copii au cam implinit 6 ani, el in februarie de abia 5. Asta e si motivul ptr care nu am sa-l dau la scaoal de 6 ani si 7 luni, ci la 7 ani si 7 luni.
Sunt unii copilasi care sunt mai sensibili, care-si doresc prietenia celorlalti foarte tare si, atunci cand lucrurile nu ies cum vor ei sufera.

Cristina si Stefan Costin (25.02.2005)

BazarGeneral

cris-cris spune:

I-am explicat ca situtiile in care este pus nu se fac de catre prieteni, ca ar trebui el sa fie mai detasat, chiar sa le sugereze la baieti ce e bine si ce nu...Sa le arate intr-un fel ca se poate si supara pe ei daca nu il trateaza ca pe egalul lor si il pun in situatii urate.Sper sa se si prinda ceva de el....
Este si un copil care se ataseaza f.repede, si intra in jocul altora asa, pe nesimtite...Nu as vrea totusi nici sa cada in extrema cealalta, sa devina increzut, cu aere de superioritate, sa nu se mai joace cu alti copii, doar pt.ca ii sugerez eu sa fie mai distant...Tocmai de aceea spun ca limita este f.sensibila intre o extrema si cealalata.

Mediajust spune:

Da, asta-i un risc - sa se apropie cu adevarat foarte greu de cineva.
Eu mi l-am asumat - si sunt multumita de rezultat, nu pierde vremea in compania celor de la care chiar n-are nimic de invatat, nu-i plac "smecherii" care se erijeaza in lideri.
Si mie mi se rupea inima cand il vedeam ca sufera (si chiar suferea rau, nu-i trecea repede) pentru ca primea cele mai neplacute roluri in joc sau era dat la o parte. Ii spuneam ca trebuie sa raspunda la fel - cu indiferenta, ca nu pierde nimic fara prezenta acelora, ca toate lucrurile trebuie sa fie echilibrate sau reciproce pe lumea asta. Ba (spre rusinea mea) mai apelam la o strategie nu foarte corecta - dar care avea rezultate. Ii spuneam sotului meu in parc: "vai, uite la Gigel ce urat se joaca, cum ii exclude pe ceilalti, stii ce i se va intampla - va ramane singur. De fapt, asta merita, sa nu se mai joace nimeni cu el, si atunci va intelege cat este de urat ce face". Fiu-meu auzea, nu spunea nimic - dar incet-incet isi pierdea interesul pentru acela, deci nici nu mai suferea.

Cred ca nu exista retete - depinde de temperamentul copilului, poate si de cel al parintilor - nu stiu daca noi i-am inlocuit intotdeauna nevoia de a se juca alaturi de copii de varsta lui cand nu-si gasea un grup - dar am incercat de fiecare data sa facem impreuna ce-i placea mai mult, sa nu se simta frustrat. De altfel si acum, adolescent fiind, uneori prefera sa mearga cu noi la plimbare decat sa iasa cu prietenele lui, prefera vacantele cu noi decat tabara. Altfel, apropierea asta de cele doua fete mie imi place foarte tare - le respecta mult (si odata cu ele pe fete in general - deci mi-am luat de-o grija ca nu va fi un barbat atent), le intelege, uneori le tolereaza razand, iar la randul lor fetele i se confeseaza, il rasfata cu cate un dulce facut de ele si au mare incredere in parerile lui. Si mamele lor sunt multumite de aceasta "fratie" - deci liniste deplina.
Poate ar fi fost mai nimerit sa aiba baieti cu care sa iasa - dar nu-l tenteaza nici discutiile despre masini, nici despre fotbal, nici experiente mai tari de tipul fumatului sau injuratului numai ca sa fii "cool" (cel putin deocamadata).
M-am cam intins - mesajul meu este ca nu-i capat de lume ca nu-si gaseste la 5-6 ani copii pentru un grup stabil, si nici nu cred ca trebuie incurajata socializarea asta cu orice pret, mai ales cel al umilintei sau al tristetii sau al suferintei. Nu ramane nimeni salbatic, indiferent cu cati copii se joaca in prima copilarie - iar apoi lucrurile se aranjeaza natural, dupa preocuparile, afinitatile si interesele comune cu altii pe care ii vor gasi in drumurile lor.

cris-cris spune:

Cred ca si acest caracter influentabil al baiatului ma nelinisteste, si nu neaparat concesiile pe care le face acum ceilorlalti.Deocamdata este f.mic, dar pe viitor, daca acest caracter nu este "slefuit", este posibil sa cada exact in capcana despre care vorbeai: sa accepte 'experiente tari" doar de dragul de a fi "cool" si acceptat in gasca.El stie si intelege f.bine ce nu ii este permis si ce nu e bine sa faca, dar accepta sa greseasca tocmai pt.a fi mai usor acceptat in grup, indiferent de consecinte.De ex: daca eu ii spun sa nu sara din varful topoganului (a mia oara), cu siguranta el o va face macar o data, doar ca sa impresioneze "audienta" si sa dovedeasca ce stie el sa faca.
Cum fac sa il fac sa inteleaga de acum ca nu intotdeauna prietenii iti sunt prieteni adevarati, si ca trebuie sa fie stapan pe propriile decizii, fara a se mai lasa influentat?Pt.ca daca nu incerc de acum si treptat, pe viitor sunt convinsa ca vom avea mari probleme.

Mediajust spune:

Eu nu sunt psiholog, doar mama de copil mare, dar parerea mea este ca dorinta unui copil de a "iesi in fata", de a fi bagat in seama este fireasca - problema este cu ce pret si prin ce mijloace o face.
Nu cred ca este vorba despre caracter influentabil la varsta asta, insa este important sa i se cultive increderea in sine insusi, in puterea lui de decizie si apreciere asupra unui lucru. Eu ii spuneam (si ii spun si acum, de fapt) ca EL este cel care trebuie sa gandeasca o situatie si sa actioneze in consecinta - nu pentru ca asa zice Gigel. Pentru ca Gigel este alt copil, alt cap, are alte nevoi - deci ce zice poate fi valabil doar pentru el, nu si pentru altii care vor gresi ascultandu-l. Daca se intampla ca parerile sa coinicida - foarte bine, este primul pas spre o apropiere. Daca nu, asta este - nu poate fi unul numai rege si altul numai servitor, o relatie sincera inseamna un schimb permanent de roluri.

Eu zic sa nu-ti faci atatea griji, sa-l incurajezi tot timpul sa ia hotarari sau sa participe la ale voastre, sa-i asculti cu maxima importanta, eventual exagerata parerile - si din cand in cand sa-i lasi iluzia ca el a hotarat pentru intreaga familie (sigur, in chestiuni pretabile. De ex., ce facem noi azi? Parc sau film? El vrea parc, tu film! Hai sa argumentam - si-l lasi sa gaseasca cat mai multe argumente, il determini sa fie convingator, sa-si sustina optiunea, tu aduci motivatii mai palide - si in final "da, avem mai multe motive sa mergem unde vrei tu". Se va simti responsabil pe hotararea lui, un mic invingator, ca poate influenta o relatie, nu doar sa i se impuna. Jocul trebuie facut astfel incat sa nu creada ca "i-am pacalit", ci ca "chiar contez, gandesc si am argumente, de aia am castigat".)
"Eu sunt egalul parintilor, ei sunt adulti si ma baga in seama, chiar daca m-ar putea obliga sa fac ceva parerea mea conteaza - deci daca Gigel nu ma baga in seama problema e la el, nu la mine, deci chiar nu ma intereseaza baiatu' asta" - cam asta e rationamentul la care am incercat tot timpul sa ajung cu copilul meu.