Rasfat dus la extrem...(2)
Raspunsuri - Pagina 6
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Zina Sau poate ai vazut adultii pe strada mancand ouale de ciocolata si colectionand surprizele din ele, ca mde, nu sunt pentru copii. |
Nu ma pot abtine in fata unui asemenea argument! Am vazut pe strada adulti lovind copii. Deci care va sa zica bataia este pentru copii...pai daca asa am vazut pe strada?!!!! :))))))))
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gmmm [...] un copil cu temperament puternic ti-a facut nervii prastie. |
Nu pot fi deacord ca 'tavalitul pe jos' denota un temperament puternic. In rest imi place stilul tau.
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui accept92
Nu pot fi deacord ca 'tavalitul pe jos' denota un temperament puternic. In rest imi place stilul tau. |
Am observat ca multi folosesc termenul de ´´temperament puternic´´ pentru unele perticularitati din tipologia colericului si a sangvinicului.
Temperamentul nu trebuie confundat cu suferinta.Si aici apar cele mai multe confuzii, parintii zic ´´ah, are temperament puternic´´ dar poate copilul ala are o suferinta, o problema care-l apasa.
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ladyJ Temperamentul nu trebuie confundat cu suferinta.Si aici apar cele mai multe confuzii, parintii zic ´´ah, are temperament puternic´´ dar poate copilul ala are o suferinta, o problema care-l apasa. |
Sunt deacord. Corecteaza-ma daca gresesc dar uneori problema copilului este aceea ca nu i se satisface nevoia de autoritate. De ce sa nu vorbim si despre aceasta mare nevoie a copiilor? Copilul care simte ca nimeni nu isi exercita autoritatea asupra lui nu se simte in siguranta, el are nevoie sa stie ca exista cineva care 'stie ce face', cineva vertical, pe care te poti baza. Copilul are nevoie de autoritate in aceeasi masura in care are nevoie de afectivitate. El testeaza limitele pentru ca are nevoie de ele, in lipsa lor revine o prea mare responsabilitate pe umerii sai. In foarte putine cazuri problema copiilor este lipsa afectivitatii, caci toti parintii isi iubesc odraslele si isi manifesta iubirea instinctiv. Exercitarea autoritatii este cea care ii diferentiaza pe parinti, fie ca lipseste cu desavarsire fie ca este prost inteleasa. Toata lumea se repede sa dea sfaturi despre cum sa ne cocolosim copiii, ori asta stie orice parinte sa faca dar nu e suficient.
Rufus spune:
Acu', daca ne gandim bine, nu prea ar avea ce sa caute ciocolata in regimul copiilor. Adica adultii stiu ca ciocolata neagra, cate un patratel-doua e cea mai nimerita, dar la copii le dam kinder, ca cica-i pentru ei, nici n-are multa ciocolata, adica de fapt nici macar ciocolata, ci ceva chimicale numite "iaurt", "lapte proaspat" si alte aberatii.
In plus, eu stiu de la copii mei: eu i-am invatat ce-i aia ciocolata, nici nu stiau ce-i aia, nu le placea...acum nu mai scap de ei.
Dar nu prea am "scrupule" sa nu-i dau Anei (vorbim de cea mica, celelalte sa spunem ca nu mai depind de mine) daca eu consider ca nu-i bine in acel moment, indiferent ce zice ea. In orice caz, nu se tavaleste pe jos.
Le felicit pe mamele care sunt asa de rabdatoare...sper ca nu-s numai vorbe. Si le urez sa ramana asa si cand anii vor trece peste ele si peste copiii lor.
RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lor
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008
Rufus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui accept92 Copilul care simte ca nimeni nu isi exercita autoritatea asupra lui nu se simte in siguranta, el are nevoie sa stie ca exista cineva care 'stie ce face', cineva vertical, pe care te poti baza. Copilul are nevoie de autoritate in aceeasi masura in care are nevoie de afectivitate. |
Perfect adevarat.
Din pacate, cui ii spun asa ceva, casca ochii mari.
Aici, pe DC, s-a discutat, din cate imi aduc aminte, de mult subiectul.
RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lor
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui accept92
Sunt deacord. Corecteaza-ma daca gresesc dar uneori problema copilului este aceea ca nu i se satisface nevoia de autoritate. De ce sa nu vorbim si despre aceasta mare nevoie a copiilor? Copilul care simte ca nimeni nu isi exercita autoritatea asupra lui nu se simte in siguranta, el are nevoie sa stie ca exista cineva care 'stie ce face', cineva vertical, pe care te poti baza. Copilul are nevoie de autoritate in aceeasi masura in care are nevoie de afectivitate. El testeaza limitele pentru ca are nevoie de ele, in lipsa lor revine o prea mare responsabilitate pe umerii sai. In foarte putine cazuri problema copiilor este lipsa afectivitatii, caci toti parintii isi iubesc odraslele si isi manifesta iubirea instinctiv. Exercitarea autoritatii este cea care ii diferentiaza pe parinti, fie ca lipseste cu desavarsire fie ca este prost inteleasa. Toata lumea se repede sa dea sfaturi despre cum sa ne cocolosim copiii, ori asta stie orice parinte sa faca dar nu e suficient. |
Nu toti parintii isi iubesc copiii. Trist, dar asta e adevarul. Multi nici nu-si dau seama de asta. S-a discutat aspectul asta aici, la ´´copilul captiv´´...nu intru in detalii.E singurul aspect, Accept, in care te contrazic.
Da, eu mi-am mai scris parerea legat de autoritatea parinteasca. Eu numesc ´´autoritate buna´´acea atitudine care indruma copilul spre intelgerea regulilor societatii in care traieste,cu aducerea la cunostinta a limitelor prin metode lipsite de umilire, violenta sau alte abuzuri, evident insotita de iubire si blandete.
Deci este nevoie de autoritate, insa acest cuvant are mai degraba o conotatie negativa, din acest motiv este exclus de multe mamici aici.
Copilul vine pe lume doar cu bagajul genetic, fara a cunoaste nimic din ce traim noi , este complet neajutorat si depinde de mama 100%. Daca noi ca parinti nu ne impunem (da, este impunere si este necesara, este vitala, si se poate realiza fara superioritati gratuite, cu toata dragostea), nu facem copilului absolut nicio favoare.
Concluzie: ai dreptate , din punctul meu de vedere, cu privire la autoritate si afectivitate.Ba chiar ai descris foarte bine ideea.
gmmm spune:
Accept, multumesc.
De fapt, eu nu pun totul pe seama temperamentului innascut. Un argument ca nu e totul innascut e faptul ca epidemia de tantrumuri e recenta. Sincer, nu pot sa-mi aduc aminte, eu copil fiind, sa-l vad pe altul ca se trinteste pe jos. Si dovada ca nu-i o iluzie datorata virstei e faptul ca in romaneste nici nu exista termen specific, trebuiesc folositi termeni imprumutati (« temper tantrum »).
Si cum codul genetic nu s-a schimbat brusc, insemana ca altceva s-a schimbat. Si nu e vorba de faptul ca furtunul de la masinile astea de spalat automatice sint mai greu de demontat.
Reactia parintelui joaca, bineinteles, un rol. La fel dupa cum inundatie nu inseamna doar apa multa, ci si albie insuficienta. Autoritatea aceea, care nu-i un tavan care te apasa ci o podea care te sustine.
LadyJ, referitor la suferinta care explica comportamentul. Bieneinteles ca in momentul respectiv copilul sufera, ca doar furia e un sentiment negativ.
Insa suferinta e creata de multe ori artificial, precum adolescentii care sufera cumplit daca n-au telefon portabil doar fiindca sint convinsi ca au nevoie.
Cind cea mijlocie avea doi ani, m-a chemat directoarea de la cresa sa-mi spuna ca fata a inceput sa-i muste pe ceilalti copii. Vreo neintelegere in familie? Nu, citusi de putin. Probleme de sanatate, de bani (bine, ea a luat-o pe ocolite, evident)? Si chiar nimic nu s-a schimbat? Ba da, ne-am mutat recent. Aha!...
Intelegeti ce vreau sa spun? Viata lina nu exista. Insa coincidenta temporala nu inseamna neaparat cauzalitate.
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gmmm Si cum codul genetic nu s-a schimbat brusc, insemana ca altceva s-a schimbat. Si nu e vorba de faptul ca furtunul de la masinile astea de spalat automatice sint mai greu de demontat. |
Eu sunt convinsa ca avem mult prea mult timp liber. Cresterea copiilor nu trebuie sa fie o activitate in sine ci o parte fireasca a intregului ce inseamna viata. Si noi sa fim un model pentru copii prin ceea ce facem, sa facem treburi de oameni mari adica, si prin asta sa crestem in ochii lor. Daca nu ne admira, daca nu au senzatia aia de "WOOOOW!...ia uite ce stie mami/tati sa faca", nu vom reusi niciodata sa-i convingem. Multi parinti din ziua de azi s-au apucat de lopetele si masinute. Multe mame gatesc/spala si altele numai cand le dorm copiii. Parintele e un partener de joaca cu prea multe pretentii. Uitati-va putin in jur. O sa observati ca au probleme in a se intelege cu copiii in special acele mame ajutate de mamele lor. Cele care se descurca singure nu. Pai atunci cand bunica pune masa si strange si dupa nepoti si dupa mama acestora, copiii sunt de fapt in situatia de a fi frati cu parintii lor. Este normal sa nu le accepte autoritatea.
| Citat: |
| citat din mesajul lui gmmm Reactia parintelui joaca, bineinteles, un rol. La fel dupa cum inundatie nu inseamna doar apa multa, ci si albie insuficienta. Autoritatea aceea, care nu-i un tavan care te apasa ci o podea care te sustine. |
Foarte fain!
ioanadara spune:
Mai sa stii ca si eu constatasem asta mai demult.Faptul ca mamici cu un copil si cu bunica de dimineata pana seara in casa nu reuseau sa comunice normal cu copilul pe cand mame cu 1,2,3 sau mai multi copii dar crescuti doar de parinti, da.
Insa, in timp iesind mult si traind afara din tara am vazut ca rareori prin alte parti sunt situatii din astea "romanesti" in care e dus copilul cate 3 luni la bunica pentru ca se naste un fratior sau in care bunica se muta la familia tanara pentru cel putin doua luni sa ajute, vacantele la fel copiii 3 luni dusi si lasati la tara etc, deci ei nu fac asa .Cati copii fac, atatia cresc.Se chinuie dar ii ridica. Si totusi, am vazut si afara multi copii tipand si fiind de nestapanit uneori. Ba chiar mai multi decat in Romania parca.
Asa ca acum nu mai cred totusi ca asta e una din cauze.