Acei anonimi care pot scoate Romania din anonimat
Raspunsuri - Pagina 5
DoarUnTatic spune:
Stimate domn anonim... sper din tot sufletul ca fiul dumneavoastra sa depaseasca toate problemele...
eu consider ca dumneavoastra reprezentati o exceptie, iar doctorii la care faceti referire reprezinta probabil tot o exceptie... eu si sotia mea am trecut printr-o poveste destul de frustranta in ianuarie 2011, cand s-a nascut fiica noastra... puteti citi detalii aici...
Nu vreau sa intru intr-o polemica, desi recunosc ca il simpatizez pe jurnalistul la care faceti referire in articolul dumneavoastra, pentru ca oamenii de acest gen creaza reactii pozitive la nivelul unei societati negative...
Romania nu trebuie scoasa din anonimat, ci trebuie redresata din derapajul care o conduce spre o prapastie a imoralitatii si inumanitatii...
Doctorii nu au cum sa fie morali intr-un sistem decimat de politicieni...
Profesorii nu au cum sa fie profesori intr-un sistem sabotat de politicieni...
Militarii nu au cum sa fie militari intr-un sistem cangrenat de politicieni...
Oamenii nu au cum sa fie oameni intr-un sistem bolnav de politica...
Cu respect...
ionionel spune:
Multumesc "puisorul" si "ionica"
Sa veti parte numai de lucruri bune de la copiii vostri si sa fiti fericiti
ionionel spune:
Multumim, si noi credem in "Tara lui Andrei"... e doar o coincidenta de nume, insa spiritul si principiile conteaza.
Nu se poate ca ziua de maine sa fie mai rea. Cand va datata rautate si nihilism in jurul meu, parca mai tare ma mobilizeaza. Trebuie sa schimbam mentalitatea si cutumele societatii noastre. Prea multi ani d eintuenric si blazare, de mediocritate si frustrari etc.
Haideti sa iesim din anonimat ca tara, folosindu-ne de toti anonimii de buna credinta!!!
ionionel spune:
Multumim "monalac" si "Yaia".
Acelelasi ganduri si voua!
ionionel spune:
Fiul nostru (5 ani si jumatate) a fost operat (dubla operatie) acum 9 zile, insa - de data asta - a fost ceva mai simplu si, oricum, cu putine complicatii posibile.
Dupa 8 zile de stat la pat (cu tub, drena si branula), ieri a fost prima zi din viata fiului meu in care facut pipi din picioare. Noi am fost uimiti, el a fost de-a dreptul shocat... Noi nu stiam ca poate, el nu stia cum este... va trebui sa mai exersam, dar ce a fost mai greu a trecut.
Azi ne-am "liberat" si, fara exagerare, atmosfera din spital - asa cum am vazut-o eu (venind in fiecare zi, dimineata si seara) - a fost incredibil de frumoasa. Fiul meu s-a pupat si si-a luat la revedere de la toata lumea: de la sefa sectiei, medici rezidenti, asistenta sefa, asistente pana la infirmiere.
Toata perioada de acolo a fost super OK. Atunci cand oamenii au suflet - si aici ma refer atat la medici, cat si la pacienti (de fapt la parintii lor) - totul este rezolvabil, suportabil, tolerabil etc.
Noi am avut parte de o frumoasa atmosfera, dar asta nu inseamna ca peste tot este la fel.
Inutil sa va spun ca sotia mea nu a dormit aproape deloc. Poate din cauza asta (dar si al modului in care am relationat la precedentele 5 operatii) am avut parte de un anumit val de simpatie de la personalul medical de acolo (care este 95 % feminin). Azi, dupa 9 zile, sotia mea a dormit 5 ore (dupa-amiaza) si probabil ca-i mai trebuie cateva zile sa recupereze. Cand era in spital imi cerea doar cafea (cam un litru pe zi).
Inca o data, nu am cuvinte pentru o astfel de mama, care absolut intamplator (sau nu...) este sotia mea! Jos palaria doamnelor care faceti tot ce puteti pentru puii vostri! Tot respectul pentru disponibilitatea voastra de sacrificiu, dragostea si caldura voastra! Fara voi, n-am exista!
Simt nevoia sa sarbatoresc impreuna cu sotia mea, pentru ca - daca nu apar complicatii - am rezolvat definitiv o problema complicata care, in urma cu 5 ani, parea incredibil de greu de rezolvat.
La urma urmelor ne legam destinele de oamenii care ne sunt dragi si orice am face (noi sau ei) ne influentam reciproc destinele atat de mult incat adesea uitam lucrul asta. Ni se pare natural. Noi nu am uitat nici de unde am pornit, nici cum... Faptul ca am ajuns aici, este in mare parte meritul nostru (al rabadarii, perseverentei si insistentei noastre), dar si al dnei doctor Dinu, care ne-a indrumat pas cu pas. Nu am facut altceva decat sa o ascultam.
Apropos, azi (cand ne externam si ne explica ce mai avem de facut) am vazut-o zambind, ceea ce se intampla destul de rar. Era un zambet nedisimulat, sincer, care exprima satisfactie profesionala... Tot respectul dna doctor pentru abnegatia si profesionalismul dvs., precum ai celorlalti medici care procedeaza similar.
Ar fi mult de spus, insa sunt prea bucuros acum ca sa stau si sa scriu... poate revin zilele urmatoare...
Oricum, multumesc pentru sprijin tuturor celor care si-au facut timp sa citeasca si sa scrie. Sa aveti parte numai de bucurii, sanatate si primiti din partea noastra cele mai frumoase ganduri.
ionionel spune:
DoarUnTatic....
Am citit si m-am sokat. Imi pare, sincer, foarte rau. Sper ca acum copilul dvs. sa fie bine.
Nu cred ca la privat sunt conditii de 4 stele, fata de stat (medicii sunt aceiasi - iar asta este cea mai incorecta chestiune din RO - diferenta fiind legata de conditii de cazare, proximitate etc., dar, evident, si de preturi). Poate dvs. va permiteti, dar peste 50% din populatia RO nu-si permite...
Asta e tot o realiate a RO, ca si cea in care ne-am plasat noi si fiul nostru (cu 7 operatii - toate la un spital de stat si atentie ! cu peste 90 de zile de internare de cand s-a nascut), ori dvs. (la privat si la stat).
O intrebare: ce meserie aveti, pentru ca am vazut ca dati sfaturi tuturor "proaspetelor mamici" ?
Nu e bine sa lasati emotiile sa va influenteze opiniile. Asa este: sistemul medical din RO este la pamant, insa nu cred ca e cazul sa generalizam.
Va doresc multa sanatate si sper sa nu percepeti ceea ce am scris drept o polemica.
Nu sunt avocatul medicilor, asistentelor sau sistemului medical din RO, insa noi - cu mult tact, comunicare, rabdare etc. - am avut alte experiente. Nu inseamna ca nu am avut si din acelea negative (de ex. cu unul dintre parinti internat si operat), insa, repet, sa nu generalizam.
Inca o data multa sanatate!
Personal, sunt cel mai fericit TATA din lumea asta, pentru ca fiul meu s-a intors acasa perfect refacut (sa vedem cum evolueaza si saptamana asta...), alaturi de sotia mea - mai frumoasa si mai tanara ca niciodata!
Sa fiti fericiti!!!
ionionel spune:
Scuze ca revin.. spuneati ca va place un anumit jurnalist (ma rog, eu consider, in continuare, ca nu e jurnalist, nici ca pregatire profesionala, nici ca vocatie...), cu care eu am polemizat la inceputul postarilor mele aici...
Nu discut gusturile nimanui, insa nu pot fi de acord cu afirmatia dvs: "oamenii de acest gen creaza reactii pozitive la nivelul unei societati negative..."
Sincer, mie mi se pare ca tipul respectiv este exclusiv critic si negativ (nu am vazut niciodata ceva pozzitiv, creativ ori constructiv la el) si face bashkalie (asta poate oricine), in timp ce societatea (ma refer aici la prieteni, rude, colegi etc.) este preponderent pozitiva. Altminteri n-am fi putut merge mai departe ca societate... e mult de discutat aici, dar imi permit sa spun ca nu pot fi de acord cu dvs.
De asemenea, spuneti ca "Profesorii nu au cum sa fie profesori intr-un sistem sabotat de politicieni..." De unde stiti? Sunteti si medic si profesor?
Eu predau si vreau sa va spun ca nu sunt de acord cu dvs. Poti fi dascal atat intr-o societate normala, cat si in una (cum spuneati?) care se indrepata spre prapastia "imoralitatii si inumanitatii".
Apoi, apropos ati scris ca "Romania nu trebuie scoasa din anonimat, ci trebuie redresata din derapajul care o conduce spre o prapastie a imoralitatii si inumanitatii"...
Daca dvs. credeti ca RO nu trebuie scoasa din anonimat, inseamna ca sigur avem perspective diferite asupra evolutiei/istoriei societatii noastre. Nu stiu despre ce derapaj vorbiti, sau care prapastie, insa RO trebuie sa iasa din mocirla istoriei, din mediocritate si anonimat. Ori, eu asta spuneam: ca efortul unor anonimi (deci nu politicieni) bine intentionati pot scoate RO din anonimat!
In rest, sunt de acord cu dvs. in privinta aversiunii fata de politicieni, insa nu doar ei sunt de vina pentru toate relele prin care trecem. Sa fim seriosi, la urma urmei, avem conducatorii pe care-i meritam si ei provin dintre noi... nu sunt alta specie sau extraterestri... sunt fii, fratii, sutorile, cumnatii, verii, unchii sau parintii nostri!
MamaAnonima spune:
Sunt mama anonima din povestea "acei anonimi care pot scoate Romania din anonimat". In primul rand, vreau sa va multumesc din suflet tuturor pentru gandurile frumoase. De fiecare data cand citesc mesajele voastre mi se umplu inima de emotie si imi curg lacrimi de bucurie - bucuria celui care simte ca, orice ar fi, nu este singur. Marturisesc ca, pana de curand, nu am dat importanta discutiilor pe forum-uri, dupa cum nici nu am incercat vreodata sa scriu. M-ati facut sa vad cum oameni - pe care nu i-ai intalnit niciodata si, poate, nici nu ii vei cunoaste vreodata - iti pot fi alaturi, iti pot transmite un sfat sau un gand bun, total neconditionat si dezinteresat. M-ati facut sa vad (si prin atitudinea voastra) ca in aceasta lume in care parca nimic nu ne mai ajunge - timp, bani, etc - exista oameni minunati care asculta, nu doar aud, comunica, nu doar vorbesc, care gandesc, simt si empatizeaza si care, dincolo de bucuriile si necazurile lor, nu au uitat sa fie oameni. Va urez tot binele din lume si fiecare zi sa va umple viata de fericire.
Dupa cum stiti, deja, am revenit acasa cu Xjr., dupa ce, de aceasta data, "prin bunavointa dnei dr. si a magicienilor, am participat la un concurs". Premiul - o excursie la Disneyland - a fost, desigur, castigat de Xjr. Nu stiu de unde vom face rost de bani, insa cea mai mare dorinta a lui este sa isi intalneasca prietenii din desene animate. Poate vi se par ciudate sau nepotrivite povestile mele (cu magicieni si supereroi, camera si aparate magice, energie si vitamine speciale, teste de curaj, cupe si concursuri etc), dar sa stiti ca astfel a acceptat si a depasit mult mai usor tot ceea ce i s-a intamplat. A fost cumva intre vis si realitate. Intelegea ca este in spital si ca i se intampla ceva, insa, in acelasi timp, sustinuta si de personalul medical, eu imi continuam inventiile, astfel ca el este si acum convins ca acolo a crescut, i s-au intarit muschii, a devenit mai puternic, iar locul cu pricina a fost facut mai frumos si mai special de catre magicieni. Pentru toate acestea, desigur, a trebuit sa dea dovada de curaj, rezistenta, rabdare.
As vrea sa completez povestea noastra cu un capitol care, asa cum remarca fdoina, lipseste: tatal anonim. Ati intuit corect: este un om extraordinar. Este omul datorita caruia eu am putut fi mama pe care v-a descris-o. Cum as fi reusit fara marea lui capacitate de intelegere si sacrificiu?
Pentru a intelege mai bine ceea ce vreau sa spun, va voi mai da cateve amanunte din povestea noastra. Dupa ce l-am nascut pe Xjr., mai bine de o ora nu am stiut daca traieste. La un moment dat, mi s-a spus ca, deocamdata, da din manute si picioruse. Intre timp, medicul i-a spus sotului meu sa ne luam gandul de la acest copil. Nu numai ca el nu mi-a pus asa ceva, dar prin atitudinea pe care a afisat-o cand a venit la mine, mi-a insuflat putere si optimism. Ce forta si ce stapanire de sine trebuie sa fi avut, pentru a nu-mi face rau, pentru a ma proteja pe cat posibil, in conditiile in care sufletul lui era sfasiat de durere, in conditiile in care era maciat de teama ca va veni, poate, momentul in care vom fi anuntati ca baietelul nu mai traieste. Din fericire nu am primit o astfel de veste, insa medicii au fost rezervati in privinta sanselor de supravietuire circa o luna. Eu l-am vazut pe Xjr. pe la ora 23:30 si din acel moment mi s-a schimbat viata si eu insami m-am schimbat (si nu neaparat in sens pozitiv). Toata energia mi-am canalizat-o pe acest copil. S-a creat intre noi o legatura atat de puternica, de parca am mai fi fost legati cu cordonul ombilical. Dumnezeu m-a binecuvantat cu un sot care, constient sau nu, mi-a alimentat increderea si forta in lupta pe care o duceam, alaturi de Xjr., in perioadele petrecute in spital ori in cele ulterioare, pentru recuperare. Capacitatea lui de intelegere, rabdarea, dar mai ales certitudinea pe care o aveam in privinta dragostei ce mi-o poarta m-au ajutat sa fiu "cea mai buna mama". Si toate acestea, in timp ce uitasem de multe altele. In 2010, dezintereul meu fata de tot ceea ce nu era legat de Xjr. a crescut direct proportional cu importanta pe care o avea interventia chirurgicala. Dincolo de alte riscuri, simpla scoatere a sondei presupunea compromiterea operatiei si reluarea procedurii de refacere a uretrei dupa cel putin 6 luni. Stresul meu legat de ceea ce avea sa fie, irascibilitatea mea s-au amplificat pe masura ce ne apropiam de momentul interventiei. Indiferent de starea mea, (desi el nu stie), simpla prezenta a sotului meu imi facea bine, imi asigura resursa de care aveam nevoie pentru a rezista.
Este foarte greu, in anumite conditii, sa fii, in acelasi timp, sotie, mama, prietena, iar toate peste incercarea de a te realiza si profesional. Desigur, mi-ati putea spune ca trebuie sa gasesti un echilibru in viata, dar oare este atat de simplu? Ce inseamna, de fapt, sa gasesti echilibrul in viata? (ar putea fi un subiect interesant de dezbateri) Nu cumva este doar iluzia ca ti-ai gasit echilibrul si, practic, este vorba de o corecta prioritizare a intereselor si actiunilor, care iti asigura multumire, stare de bine, bucuria de a te trezi dimineata? Cum iti poti gasi echilibrul in conditiile in care, dincolo de asteptarile, ambitiile si dorintele tale, viata sau Dumnezeu iti ofera tot felul de momente/situatii/evenimente care, daca nu te dezechilibreaza, cel putin te cutremura suficient de tare incat sa iti trebuiasca ceva timp, vointa, efort pentru a te redresa? Sau poate tocmai pentru a-ti tempera asteptarile si ambitiile exagerate ai parte in viata de astfel de incercari?
Oricum ar fi si orice s-ar intampla, este foarte important sa ai langa tine omul potrivit, omul impreuna cu care stii ca poti razbate in orice conditii, alaturi de care poti depasi orice perioada dificila. Eu am langa mine un astfel de om - acest tata si sot anonim - impreuna cu care parca imi incep o viata noua - cu noi mai intelepti, mai buni si mai indragostiti ca oricand, alaturi de cei doi copii ai nostri sanatosi si frumosi, fericiti in noua atmosfera de familie.
nikkei spune:
Draga Mamaanonima si draga Ionionel, suntetio familie minunata si va doresc ca Dumnezeu sa va apere si sa va calauzeasca ca si pana acum. Multa sanatate puiutilor si o viata feriita impreuna!
-ici de la o alta mamica incercata.
MamaAnonima spune:
Multumim nikkei pentru urari. Imi pare foarte rau ca ai trecut prin momente grele. Sper ca s-au rezolvat problemele pe care le-ai avut. Iti doresc o viata plina de zile senine, clipe minunate, bucurii si tot ce e mai frumos, alaturi de cei dragi. 