Al doilea copil?

Dragele mele, voi cum v-ati hotarat sa aveti/sa nu aveti un al doilea copil?
Eu ma muncesc sa ma hotarasc ce vreau si nu pot. Ca o pendula ma plimb printre ganduri si e foarte frustrant. Ba sunt sigura ca avem toate resursele pentru a mai crste un copil, ba mi se pare ca ar trebui sa impart la 2 tot ce ii dam Violetei, in special pe noi insine. Oare l-as putea iubi la fel de tare? Mi s-ar mai parea la fel de extraordinar, unic, miraculos? Oare Violeta l-ar iubi, etc, ect. E, si dupa asta incepe partea a 2-a a dilemei: bebe 2 sa fie
"produs" sau adoptat. Cand ma gandesc la facut copil, parca imi spun "da, ce frumos, ce natural, oamenii fac copii, oare cum o fi", dar cand ma gandesc la adoptie, parca ma umplu de magie, e altceva. Dar nu vreau nici sa stabilesc clar ca nu fac un copil, si asa dilema o ia de la inceput.
Voi cum va simtiti la capitolul asta?
Si inca ceva: nu simtit asa ca cu primul copil adoptat parca ati primit exact copilul perfect pentru voi, ca o potrivire indescriptibila? Si nu va e frica cum ca la al doilea, n-ati mai avea acelasi "noroc"? Si tot eu revin si zic ca experienta intalnirii Violetei mi-a aratat ca orice copil genereaza si merita iubire. Va imbratisez cu drag

asi spune:

Greu de dat o solutie...definitiva si exacta.

Un singur lucru e clar -iti mai doresti un al doilea copil.Daca nu l-ai mai dori nu ti-ai mai pune atatea intrebari,n-ai simti nevoia.Indiferent cum vine al doilea copil o sa il iubesti la fel ca si pe primul ,va fi o minune ,iar momentele cu ei vor fi duble ca si fericire(dar si ca si dificultate),iubire ,tandrete etc.
Uite ce frumos ai raspuns chiar tu :
nu simtit asa ca cu primul copil adoptat parca ati primit exact copilul perfect pentru voi, ca o potrivire indescriptibila? Si nu va e frica cum ca la al doilea, n-ati mai avea acelasi "noroc"? Si tot eu revin si zic ca experienta intalnirii Violetei mi-a aratat ca orice copil genereaza si merita iubire.

Dilema cu adevarat mare e sa adopti sau sa-l nasti, dar aici numai voi va puteti raspunde.

Stii si tu prea bine ca in iubire nu exista garantii ; nu exista si pace, oricat am vrea noi sa le cautam.





Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.

simo_75 spune:

Chiar astazi vorbeam cu o prietena si ii spuneam ca simt ca trebuie sa mergem mai departe!Ne dorim doi copii!!
Mi s-a spus ca la al doilea copil sa mergem neparat pe calea naturala mai ales ca am aflat ca nu mai exista piedici dar sincer?ma uit la ei si ii intreb - de ce neaparat??
Intalnirea cu Alex mi-a marcat viata ,m-a trezit la viata,a scos tot ce e mai bun in mine,imi inunda inima de bucurie si fericire in fiecare zi.
Mereu retraiesc intalnirea cu el si cand aud pe toata lumea -Simo,e incredibil cum seamana cu tine!Cred ca daca era al vostru nu se intampla asa!!Ei bine,fetelor,daca pun poza mea de cand eram mica langa Alex-jurati ca sunt eu!!!!!!!!!!!!!
Faptul ca se intampla atatea minuni si faptul ca avem atatea bucurii de la Alex ne-am hotarat- VOM ADOPTA AL DOILEA COPIL!!
Avem timp un an de zile.Ne-am reatestat asa ca mergem mai departe!!
Suntem siguri ca ii vom iubi la fel pe amandoi!!Suntem siguri ca vom reusi sa ne impartim in mod egal pentru fiecare!!
PROBLEMA INSA STA IN SISTEM!DAR CRED CA VA FII MAI USOARA ASTEPTAREA ACUM CA AVEM MINUNEA MINUNIILOR ACASA!!!
Asa ca Manuelitta- deja daca te gandesti la al doilea copil- mergeti mai departe......e un semn!!
VA PUP

Deianira spune:

Manuela, clar vrei al doilea copil . Mai ai timp sa te gandesti la metoda. Te pup! Ma bucur sa aud ca esti bine si totul e super cu Violeta.

Mariaa spune:

si noi luam in calcul un al doilea copil insa n-o sa facem pasul asta pana Alexandra nu-si formeaza atasamentul securizat fata de noi. sigur ca perioada necesara difera de la un copil la altul.
a nu se confunda atasamentul securizat cu integrarea in familie si in noul mediu.

despre daruire si iubire, n-am nici un dubiu ca mai avem mult de daruit si nici nu simt ca am iubio pe Alexandra mai putin.

Manuelita, cred din tot sufletul ca nu poate fi decat la fel de miraculoasa si a doua intalnire! Cred si eu ca este atat de magica adoptia in sine, cu toate provocarile, bucuriile si fericirea ce ti-o aduce copil nou intrat in familie.
Si mai cred ca nimic nu este intamplator cand vine vorba despre adoptie, ca si in viata, de fapt.
Nimic

- mami, vrei sa te fac fericire?!

Manuelita spune:

Multumesc tuturor ca v-ati luat timp sa-mi raspundeti, pentru ca ca si la inceputul primului drum, am din nou nevoie de parerile voastre.
Asi, avand in vedere ca tu ai trecut printr-o a doua adoptie, e chiar incurajator ca spui ca si pe al doilea tot ca pe o minune o vezi!
Simo_75 ma bucura mult mesajul tau, pentru ca imi aduc clar aminte cum ai vazut unii copii si nici unul nu era "cel care trebuie" si tin minte ce revoltata eram ca mi se parea ca nu iti doresti cu adevarat sa adopti si ca privesti lucrurile dintr-un punct de vedere egoist, ca nu te-ai rupt de "copilul imaginar". Dar acum, jos palaria!
Mariaa, stiu ce zici cu atasamentul securizat, si noi inca avem de lucru la capitolul asta. E teama aceea inconstienta ca mami si tati sa nu dispara... Noi facem pe 1 iulie 1 an de cand Violeta e acasa, si totusi, desi ii iubeste foarte tare pe parintii mei si locuim in aceeasi casa, daca incercam sa o lasam seara cu ei si sa iesim undeva, plange foarte tare (si deci nu mai incercam seara....), sunt cateva lucruri pe care numai mami si tati au voie sa le faca, si parca pluteste din cand in cand o frica sa nu plecam noi. Frica de separare specifica copilului mic din cate stiu eu ar trebui sa cam fi disparut pina la 3 ani si 8 luni... Vorbeam si cu AS de la Suceava si imi spunea ca frica de separare e specifica copiilor abandonati si ca uneori e nevoie de ani intregi pina dispare, oricat de mult iubeste copilul parintii si invers....
Deianira, iti dau acum in PM sa-mi spui ce mai face A..:)

E si s-a mai adaugat o dilema. Violeta mai are frati si surori despre care stim ca sunt crescuti de bunici si un unchi, lucrurile fiind ok conform "standardelor" dintr-un sat sarac din fundul tarii. Ma gandeam daca sa sun la AS si sa ii spun ca daca vreodata vreunul din frati ajunge in sistem (ceea ce Doamne fereste nu-mi doresc) sa ne spuna, m-as simti cam aiurea sa stiu ca unul din fratii ei ar avea nevoie de ajutor si noi nu facem nimic, insa cel mai mic are 9 acum ani....Deci sunt copii mari, nu stiu daca m-as putea atasa la fel....(reamintesc ca mama Violetei a murit, de-asta au fost preluati de familia extinsa, toti...mai putin Violeta...)
Pe de alta parte si in prezent mi-as dori sa pot face cate ceva pentru ei, sa le ducem ceva jucarii, hainute, rechizite, sa ma asigur ca au intr-adevar ce manca si cele necesare vietii, insa mi-e teama de toate consecintele negative de care noi ca parinti adoptivi ne temem cand vine vorba de vreo legatura cu familiile biologice, deasemenea Violeta e si asa foarte miloasa, nu vreau sa dezvolte vreun sentiment de vina, de parere de rau ca ea are si ei nu, sau vreun soc ca are niste frati. Dar nu pot nici sa ma prefac ca nu exista, sunt fratii copilului meu, au iesit din aceeasi mama si tata, sunt fratii ei si asta nu se va schimba niciodata indiferent cati alti frati adoptati sau nascuti ii vom da noi.
Am sentimente foarte amestecate legate de ei, mi-ar fi frica sa-i cunosc de frica ca nu sunt dulci si buni cum e Violeta, din cauza conditiilor de viata diferite si ca m-as incarca cu "pareri" negative despre ei, nu vreau sa stiu exact daca fac parte din aceea categorie de rromi care isi duc viata fara sa deranjeze pe nimeni sau din acea categorie care deranjeaza...., insa una peste alta, cu teama si cu dorinta de a ma preface ca nu exista, recunosc ca imi sunt cumva dragi fara sa ii cunosc, pentru ca sunt fratii copilului meu. SI asa e si cu bunicii. Marog, mai putin cu tatal despre care nu pot vorbi fara sa spun lucruri rele, asa ca tac.
V-am zapacit de cap, am scris o tona si sunt off-topic. Scuze, dar cu cine daca nu cu voi?!

danaionela spune:

Manuelita, te inteleg foarte bine ceea ce simti, din ambele puncte de vedere. Cu privire la iubire te asigur ca o sa-i iubesti pe amindoi la fel. Nu poti sa imparti dragostea. Si noua ne-a fost frica ca o sa iubim mai mult pe una din fetite, dar sa stii ca lucrurile nu stau asa. Pentru noi ele reprezinta totul si acuma imi dau seama ca am facut o alegere perfecta cind am acceptat sa adoptam doua gemene. Intradevar este obositor, sunt zile in care nu mai am timp pentru lucrurile obisnuite, dar in acelasi timp este si minunat.
Din punct de vedere a adopta sau a naste este o dilema. Eu una sunt hotarata sa mai avem un copilas ( un baiat). O sa continuam in continuare cu procedurile de fertilizare, dar daca nu se poate cu siguranta o sa adoptam un fratior pentru fetite.
Referitor la celalta problema si fetitele mele mai au o surioara care sta la bunici. Uneori cind le ofer lor ceva ma gindesc si la cealalta, si nu stiu ce sa fac. Pe de o parte ma bucur pentru ca ea sta impreuna cu mama si bunica ei, dar pe de alta parte ma gindesc ca poate nu are ce sa puna pe masa sau nu are cu ce sa se imbrace. La un moment dat mi-am pus problema chiar sa o ajut , dar fara sa stie cine sunt. Sa-i trimit mici ajutoare. Uneori ma intreb cum o sa reactioneze piticutele cind o sa inteleaga ca mai au o surioara?... Sunt atitea intrebari pe cale mi le pun si uneori imi este frica de raspuns? Off..sunt atitea intrebari fara raspuns, dar sper ca odata cu trecerea timpului sa aflu raspunsul la cit mai multe.

simo_75 spune:

manuelita- uneori nu ne putem exprima sentimentele in scris!Cred ca eram inversunata pentru faptul ca ne doream atat de mult un copil ,ca nu vroiam copilul perfect cu zulufi cum imi spunea cineva ,vroiam un copil si atat!
dovada ca Alex nu e blond,nu are ochii albastri din contra are ochii ca mura si parul de culoarea castanei!!So...
Nu exista egoism in privinta copilului,exista
inversurnare la adresa sistemului....that's all!!
Oricum nu mai conteaza ce a fost,noi nu traim in trecut..privim im viitor!
va pup

crisis81 spune:

Imi bag si eu nasul un pic la acest subiect desi nu am apucat sa traiesc dilema asta. Inainte ma gandeam ca ma voi mai chinui cu fertilizari si altele de genu' dupa ce voi adopta un copilas. Ca-mi va fi mult mai usor sa ma chinui avand deja un bebe acasa. Dar odata ce a aparut Teo am zis hotarat ca nu as mai face nimic din ce am facut inainte ca sa am un copil. Am copilul perfect si nimic nu-mi mai trebuie. De asemenea avand in vedere problemele din viata mea, separarea, divortul, noua relatie am decis ca sub nici o forma nu-mi trebuie un alt copil. Nu acum, cel putin. E... asta nu l-a impiedicat sa vina si sa-mi dea mie suturi in burta cu fiecare ocazie. Inca nu stiu daca as putea sa-l iubesc la fl de mult, dar vom vedea.

Cris mami de Teodora si 20+ cu Sebastian Mihai

MihaelaAnca spune:

Buna fetelor,

nu am reusit sa mai intru pe forum, suntem destul de ocupati. Avem 1 luna si 1 saptamana de cand am adus acasa cele doua minuni ale noastre, doi baieti de 4 ani si jumatate si 2 ani. Prioritatile s-au schimbat complet, seara suntem rupti de oboseala dar foarte fericiti. Nici daca ar fi fost copiii nostri biologici nu ar fi fost mai reusiti si nici nu i-am fi putut iubi mai mult. Imi place sa le ascult respiratia dupa ce au adormit si ma gandesc ca am facut si noi ceva bun in viata de ne-a rasplatit Dumnezeu cu atata generozitate.

Sa va fie sanatosi puiutii fetelor si voi sa va bucurati de ei.