Copiii si aerul conditionat
Buna seara, cum se apropie vara si este anuntata ca fiind cea mai calduroasa din istorie, am inceput pregatirile si am curatat aparatele de aer conditionat. Intrebarea mea se refera la modul de folosire a aerului conditionat in prezenta copilului.
Pana acum, in cei doi ani de existenta ai fetitei mele, am evitat sa folosesc aerul conditionat direct in camera unde statea ea, dar e drept ca si ea, fiind micuta,nu prea intra in toate camerele, asadar preferam sa deschid aerul coditionat intr/o camera si sa las usa deschisa sa vina racoarea si in camera unde stateam noi.
Anul acesta nu cred ca va mai fi posibil pentru ca Alexandra cum vede usa deschisa, circula prin toata casa, fiind deci expusa direct la aerul conditionat.
Vroiam sa va intreb daca voi ati folosit aparatul de aer conditionat direct in camera unde sta copilul.
O alta intrebarea vizeaza aerul conditionat de la masina, desi pe acesta l/am folosit si anul trecut si nu au aparut probleme.
Pe de alta parte, va mai intreb voi cum curatati aparatele de aer conditionat pentru ca noi am apelat la un spray de curatare, l/am folosit potrivit instructiunilor, am aerisit camerele, dar totusi un miros fin a ramas. Sper sa nu fie daunator. Pe instructiuni nu existau nici un fel de atentionari speciale, iar noi l/am folosit si inainte de a o avea pe Alexandra si nu am patit nimic. Cu toate acestea, stiti si voi, ca,atunci cand ai un copil,"sufli si in iaurt".
Va multumesc si va doresc o seara buna!
Raspunsuri
miereamara spune:
Am folosit aerul conditionat atat in casa cat si in masina din ziua in care s-a nascut baietelul nostru, inclusiv in camera unde dormea, fie zi, fie noapte. Personal nu cred ca se poate imbolnavi de la curent, poate doar in spatiile mari, inchise aerul conditionat sa favorizeze circulatia virusilor si atunci sa existe posibilitatea sa se imbolnaveasca.
La noi in casa temperatura este setata in jur de 22 de grade, am observat ca se odihneste mult mai bine cand este racoare, poate si asa a fost obisnuit, nu l-am invelit niciodata cu nimic, nici cand era bebe.
Nu a fost nici macar o data racit pana la varsta de 11 luni cand a inceput gradinita, dupa aceea ...alta poveste.
Noi avem un alt tip de aer conditionat, prin tavan, nu avem aparate pt fiecare camera, ci niste gauri in tavan pe unde circula aerul rece/cald. De curatat se ocupa o firma specializata.
www.flickr.com/photos/14984866@N07/" target="_blank">Baby Gator
mcoca spune:
Si fetitza mea a stat cu aerul conditzionat de la maternitate. Nu am avut nici o problema cu asta.
IN masina la fel.
Nu pot sa te ajut cu curatzatul, vine o firma si il curatza.
Vicky si Printzesone
Maya25 spune:
In casa nu am dat drumul niciodata de cand s-a nascut fetita ( are acum un an si 3 luni) dar in masina dam drumul cu ventilatorul pe minim si nu se intampla nimic rau.
roli25 spune:
Aerul rece nu face nici un rau, dar bacteriile care se dezvolta in mediul umed in aparat si in tuburi ies odata cu aerul pe care-l sufla aparatul si alea fac foarte rau, unora pe termen scurt, altora pe termen lung.
Roli mami de Andrei (16 ianuarie 2008) si Marc (9 iunie 2006)
www.flickr.com/photos/14037522@N04/sets/72157603790736786/" target="_blank">ANDREI
www.flickr.com/photos/14037522@N04/sets/72157603794082565/" target="_blank">MARC
www.flickr.com/photos/14037522@N04/2472556291/in/set-72157604930822343/" target="_blank">VACANTELE NOASTRE IN 4
BAIETII MEI IUBITI
Se zice ca doua lucruri sunt infinite pe lumea asta: universul si prostia umana. În privinta universului, eu înca mai am unele îndoieli. (A.Einstein)
miereamara spune:
Copilul meu are astm, dar nici un doctor din cei care l-au vazut pana acum (de plamani, alergolog, pediatru) nu ne-a spus nimic despre AC. Daca apaatul e curatat f bine, filtrele schimbate des si nu are muncegai si alte "vietuitoare", nu prezinta nici un pericol.
www.flickr.com/photos/14984866@N07/" target="_blank">Baby Gator
rkarmen spune:
Depinde de model dar cred ca cele noi au filtre care se scot si se curata bine cu detergent si alccol de praf si se usuca bine.Ventola o poti sterge si aia la fel.Aici este un sprei igienizant pentru microbi .Fetita mea a stat de la trei luni cu aerul conditionat si nu a patit nimic.Eu il spal cu alc. si det.
greieras spune:
Aerul conditionat in sine nu este motiv de ingrijorare. Asigura-te ca nu este indreptat asupra ei, pentru oricine poate deveni deranjant sa ii bate in cap sau in spate vantul rece produs de aparat. Mie nici in masina nu imi place sa-mi indrept aerul direct inspre mine. Stiu ca in Romania aparatele conditionate sunt puse undeva pe perete si poti sa indrepti aerul inspre un punct pe unde nu trece fetita, astfel va beneficia de racoare.
Gloria si Eva (22 dec. 2004)
Craciun 2008
Evil thrives when good men do nothing