copil 3 ani- manifestari

roxy spune:

anca_a foarte interesant filmuletul de la semnatura...si atat de adevarat.

Cygni spune:

Mie mi se pare ca sotul tau are o atitudine absolut normala fata de fetita voastra. Daca nu vrea sa manance, n-o forteaza, va manca cand ii va fi foame. Daca nu vrea sa doarma, o sa pice de somn cand o sa oboseasca mai rau si tot asa. De ce nu ar lasa-o sa faca aceste alegeri? Nici noua nu ne convine sa fim pusi la masa la ora fixa daca nu vrem sau trimisi la culcare cand vrem sa facem cu totul altceva. De ce copilul nu are dreptul sa aleaga?
Imi cer scuze de interventie dar nu inteleg ce e rau in asta. Copilul isi poate face singur un program corespunzator nevoilor lui, are si capacitatea si vointa necesara.
Poate ca de asta (si roxy, nu vorbesc de cazul tau aici) sotii nu se implica activ in cresterea copiilor, ca ei ar face sau fac lucrurile altfel si sunt cicaliti sau li se reproseaza ce fac pe aceasta tema. Astfel ca ei inceteaza sau evita s-o faca. Si nu mi se pare deloc ok.

CorinaDani spune:

cygni,

dar in acest caz, nu ar trebui ca ambii parinti si ceilalti adulti implicati in cresterea si educarea copilului, sa aiba o atitudine/metoda comuna ? sa stabileasca de comun acord cateva reguli de baza si sa nu-l puna pe copil in situatia de a fi un "cameleon" dpdv al comportamentului, sa-si schimbe stilul in functie de adultul cu care interactioneaza in acel moment ? nu-l invatam astfel pe micut sa se prefaca, sa-si atinga scopul prin metode diferite ? cu alte cuvinte, nu-l determinam, pe termen lung, sa devina un mic "escroc sentimental", care stie deja sau invata rapid cu cine ii tin figurile si mofturile si cu cine nu, pe care dintre adulti il convinge rapid sa cedeze in favoarea lui ?
intreb asta legat de raspunsul ralucai, referitor la comportamentul schimbator al fetitei ei...de ce in prezenta bonei este cel mai cuminte copil, cu mami incep mofturile pentru orice, iar cu tati stie ca-i accepta refuzurile in privinta orei de culcare, a mancatului la o anumita ora, etc. ? sa fie vorba in esenta despre timpul petrecut in parte cu fiecare adult si o nevoie acuta de atentie, pe care fetita o exprima in mod diferit, in fata mamei sau a tatalui ?
si mie mi se pare normal sa-i acorzi copilului posibilitatea de a alege, dar in anumite situatii si imprejurari (jucarii, imbracaminte, loc de joaca, activitati), altfel ajunge sa aiba un program haotic, o alimentatie usor dezechilibrata, poate si o lipsa de somn...
nu stiu...poate nu rationez eu logic si corect sau poate nu inteleg pe deplin mecanismul gandirii/comportamentului unui omulet de 2-3 ani...
cert este ca si noi parintii inca mai avem destule de invatat/schimbat in privinta educatiei micutilor nostri...
anca, inca nu am inceput ca citesc subiectele trimise, asa ca daca am mai scris ceva nepotrivit, fii mai ingaduitoare

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

ralucajosan spune:

Si din punctul meu de vedere copilul trebuie sa aiba un program de somn si de masa pe care sa il respecte, pe cat posibil, in fiecare zi. Nu cred ca refuzul de a manca sau de a dormi atunci cand eu ii cer aceste lucruri se datoreaza faptului ca nu ii este foame sau somn ci pur si simplu faptului ca suntem la faza de "nu vreau".
Spun asta pentru ca atunci cand o asez la masa mananca sau cand o pun in pat adoarme.
Cred ca e vorba si de "mici mofturele" inerente frumoasei varste de 2 ani.
Sanatate voua si piticilor!

Lali spune:

Vazand cele de mai sus mi-am amintit ca am citit intr-o carte despre cresterea copiilor despre asa numita "nein Alter" , sau, in romana "varsta lui nu", numita asa de un mare pediatru german. Din pacate nu imi amintesc acum cum il chema, dar, daca ai gasi asta intr-o carte, scrisa si de un neamt (am vazut ca sunteti in Germania) si ai arata sotului poate ca nu ar mai fi vina ta in ochii lui si ai putea gasi o cale comuna de gestionare a varstei. Promit ca mai caut si daca gasesc eu ce am citit revin.

Despre tipat nu stiu ce sa iti spun decat ca si al meu mai incearca sa tipe sau sa vorbeasca miorlait chiar daca are 5 ani jumate si a depasit varsta critica. La noi, nu au functionat decat doua lucruri : ori tip si eu si-i spun ca vorbim pe acelasi ton amandoi, fie tipat fie normal, ori tip sau miorlai si o dau pe gluma si rade si el si se dezamorseaza situatia. Am incercat si alte metode, cu explicatii ca noi nu tipam unii la altii (asta e buna doar dupa ce nu mai tipa, in momentul faptei tind sa cred ca nu aude), cu ignoratul recunosc ca nu prea ma descurc...

roxy spune:

multumesc Lali, ai avut o idee de milioane, cum de nu mi-a trecut prin minte, da na cand ai mintea la o multime de lucruri iti scapa exact esentialul.Acum am cautat si pe germana aceasta faza se numeste " die Trotzphase" (in engleza "the terrible twos" ), si la o simpla cautare pe domnu google, am gasit o multime de articole despre aceasta faza , chiar normala in dezvoltarea copiilor.Dupa cum am mai spus cu cel mare nu am avut aceasta faza, dar la el e alceva, de aceea nu am fost pregatita.Dar omu cat traieste invata.Asa ca domnu sot va avea lectura asidua de facut, sper doar sa nu tereaca cu ochii peste randuri si sa si aplice ceea ce va citi.
Oricum eu astept sa mai scrieti din intamplarile voastre in legatura cu aceste transformari , sa stiu macar la ce sa ma astept, sa nu ma ia ca din oala.

Lali spune:

Ma bucur ca ti-am fost de folos, e buna din cand in cand o "autoritate" din afara casei sa certifice sau chiar sa convinga sotul. Ma gandeam ca, daca dansul e neamt sau macar bine integrat printre ei sigur ii va accepta ca autoritate mai mare dacat mama care "doar" sta cu copiii. Pupici si succes !
Si inca un sfat: incearca mai multe tactici pentru fazele astea pana gasesti ce ti se potriveste si tie si copilului. Eu ti-am scris, le depasesc cel mai usor cu umor, mai nou face mutre si il duc la oglinda si-i spun hai sa radem impreuna ca e mai distractiv decat eu sa rad si tu sa te enervezi. Dupa ce situatia e dezamorsata prind momentul si discutam si cauza, dar doar dupa ce toata lumea e calma. Oricum copii se calmeaza mai repede daca le distragi atentia .

Miriluta spune:

Henrik a avut o faza in care refuza sapunul la spalat pe maini. I-am spus ''keine Seife, kein Essen'' (nu sapun, nu mancare)...a miorlait putin dar a cedat. Acum ii spune si el Mirunei cand ii chem la masa: Mimi, keine Seife, kein Essen!
Pe de alta parte, Henrik merge de un an si ceva la gradinita (e la program de 8 ore pe zi) si trebuie sa respecte si acolo reguli. Asta nu inseamna ca nu incearca sa le incalce de cate ori are ocazia
Nici la noi nu functioneaza chestia cu ''nu e voie puisor'' sau '' nu e frumos sa faci asa''. Ce functioneaza uneori e sa incerc sa ii distrag atentia sau sa il mituiesc (daca nu mai tipi, ne uitam la Pippi Langstrumpf).

beshter spune:

Fi-miu are doi si aproape o luna si tipa de mama focului:) A descoperit asta cu tipatul de vreo doua saptamani si sa te tii! Pe-aia cu 'nu' a descoperit-o mai de mult. Pe de-o parte il amuza foarte tare sa vada cum toata lumea sare de pe scaun sa-i indeplineasca vointa; pe de alta parte, tipa din cauze precise, pe care eu nu reusesc de fiecare data sa le determin, dar ma straduiesc:)
Il enerveaza de pilda ca obiectele nu se supun vointei lui - ca noi, adultii:) - si cand ii cade vreo masinuta din sirul de masinute construit cu truda, tipa de-mi vine sa-mi pun mainile pe urechi.
Tipa mult mai tare si mai des cand vine mamaie in vizita, cand sunt mai multe persoane care se ocupa de el. Probabil ca vrea sa vada cum reactioneaza fiecare in parte sau luati impreuna, daca nu cumva reuseste sa impinga vreo limita cu vreunul dintre noi - lucruri firesti.

Cand imi zice 'nu', il intreb 'de ce'. Ramane mesmerizat cateva clipe dupa care ori incearca sa-m raspunda, ori se enerveaza si mai tare - si atunci ii ofer eu cateva explicatii din care sa aleaga - ori e preocupat brusc de altceva.

Cand tipa, eu aplic o metoda pe care am invatat-o de la profesorii si apoi de la studentii mei:D. Cu cat tipa el mai tare, cu atat vorbesc eu mai incet. Mai devreme sau mai tarziu, inceteaza din tipat ca sa ma asculte. Am renuntat sa-i spun - atunci, pe loc - ca nu-i frumos, ca scoala vecinii, ca etc. Incerc sa-i explic toate astea cand e calm.
A, mai functioneaza ceva. Vecinul de dedesubt are o splendoare de caine husky, care plange cand e lasat singur. Cand tipa fi-miu, ii explic ca-l face sa planga pe caine - nu-i place deloc sa-l auda plangand.

roxy, daca-mi permiti o parere, cred ca sotul tau reactioneaza asa si pentru ca e frustrat ca nu petrece suficient timp cu baiatul. Lasa-i mai mult timp pe mana si spune-i sa-i priveasca si pe ceilalti copii din parc - mai ales cand se apropie ora plecarii acasa sau cand li se refuza cate ceva. O sa vada o pleiada de manifestari, care de care mai variate:D.

greieras spune:

Cred ca sotul tau ar trebui sa se implice activ in cresterea lui, pentru ca baietelul desi mic va sti sa speculeze faptul ca nu sunteti pe aceeasi pagina. Poate poti sa-i dai sotului sa citeasca despre acest subiect. Mai toate cartile despre cresterea copiilor mentioneaza importanta unitatii parintilor in stilul de educatie dat copilului.

Gloria si Eva (22 dec. 2004)


Craciun 2008


Evil thrives when good men do nothing