epilepsie
Raspunsuri - Pagina 23
magda2010 spune:
doamne violeta cit de adevarate sint vorbele tale.eu m-am schimat enorm de cind il am pe sebi,intradevar s-a activat o particica din sufletul meu,parca am deschis ochii cu adevarat la ce se intimpla in jurul meu.nu pot scrie exact ce simt si nici nu-i nevoie,pt ca ai descris tu perfect asta.as fi vrut doar sa nu fie asa dureros felul asta de-a deschide ochii,dar probabil ca fara atita suferinta n-as fi reusit niciodata.
anca_27 spune:
Fetelor, Letitia (Anca) e in spital la Cj cu Tudor, n-am reusit sa vb cu ea, doar cu mama ei, a racit puternic, secretii, febra si in urma unei crize de sufocare au fost nevoiti sa cheme salvarea, au fost dusi de urgenta. Mai stiu ca l-a pus pe antibiotic de 4 ori pe zi si ca e bine, vesel, vioi, probabil sapt ce vine se externeaza.
Mai incerc sa vb cu ea, daca nu, va spune ea mai multe cand vine.
Va pup pe toate-pe toate!
Mami de Sara (8 dec 2008)
============
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Licurici
..........................................
Si pt mine, si pt tine, si pt el, si pt ea...
magda2010 spune:
ma intrebam daca centrul robanescu o fi al doamnei ligia robanescu.noi am facut recuperare cu dumneaei cind eram la obregia si asa am facut cunostinta cu metoda bobath,pt ca pina atunci facusem recuperare la iasi la spitalul de copii iar sebi fusese pus sa mearga cu cadrul ceea era o mare gresela spunea dinsa pt ca sarisem toti pasii intermediari pe care i-a enumerat nana.daca as fi avut un copil inaintea lui sebi as fi stiut exact cum stau lucrurile.cind m-am intors in iasi n-am mai avut curaj sa fac recuperare la sp de copii si am gasit un centru privat unde a mers sebi pina anul trecut.acolo a facut kineto si acolo a reusit primii pasi singuri.din pacate este f spastic si mersul este greoi.
iar cu doctorii e la fel.unul spune da,e voie iar altul categoric nu.la externarea din al obregia i s-a prescris lui sebi,pe linga antiepileptice,10 zile pe luna cerebrolysin injectabil si 20 encephabol sirop.injectiile nu i le-am facut pt ca el era traumatizat din spital si am aminat un pic dar encephabol i-am dat.si da,a facut crize,dar era in perioada in care tot faceam combinatii de medicamente sa gasim formula potrivita.pina acum cind va citesc pe voi,n-am stiut cit de daunator este encephabolul.
dupa ce am stapinit crizele cit de cit,a facut si cerebrolysin cite 10 pe luna,timp de 4 luni,adica 40 de injectii.ma ia groaza acum.cerebrolyzin i-au prescris 2 medici din iasi.cum cind am schimbat doctorul si am intrebat daca sa repetam treaba cu cerebrolysin a spus sub nici o forma,ca e interzis.crize n-a facut de la injectii,dar nici achizitii importante n-au fost.
Vio_irina spune:
da,Magda,din pacate suferinta scoate la iveala partea aceea curata,neatinsa,pe care in alte circumstante o lasam acolo ,incatusata,riscand sa fie distrusa complet odata cu trecerea timpului.
Eu fac tot felul de analize,cum era viata noastra inainte de Irina,cum este acum si gasesc ca exista un rost in toate,ca nimic nu este intamplator,ca trebuie doar sa deschizi ochii mintii si o sa-ti apara ca o traducere ,pe intelesul tau ceea ce se petrece nou in viata ta.
Cand ni se intampla ceva bun simtim ca ni se cuvine,reactionam degajat si ne pregatim pentru alte lucruri bune ca doar e firesc ,nu suntem niste oameni prea pacatosi ,ne vedem de treaba noastra,pe noi ne ocoleste raul,raul este pentru altii,saracii de ei ... Nu realizam ca facem parte din acelasi enunt al problemei si cand ne loveste nenorocirea,ne blocam ,suntem sub asediul socului care dispare greu sau deloc,ducem o lupta continua cu acceptarea,cu resemnarea,apoi cu obisnuinta daca avem noroc.
Eu inca sunt la faza de inceput,nu reusesc sa depasesc pragul asta si simt cateodata cum ma lasa puterea,si-asa dozata si divizata in fel si chip.
Irina a venit intr-un moment de liniste si confort al vietii noastre,Flavia era maricica,aveam numai bucurii dinspre ea,ne mergea binisor pe toate planurile.Nu am programat nimic,ne luasem adio de la al doilea copil ,numai ca ,pe neasteptate am ramas insarcinata,la sapte luni dupa ce suferisem o operatie si la numai trei ani pana la implinirea a patru decenii de viata.Deja varsta,cicatricea proaspata de pe abdomen,diferenta mare dintre sarcini ma incolteau din toate partile,concluzia -momentul era clar nepotrivit .Pe de alta parte ne doream foarte mult ca Flavia sa cunoasca dragostea de frate sau sora,era dreptul ei, iar gandul ca ar trebui sa depasesc trauma unei intreruperi de sarcina ma infiora.
Sunt multe de povestit,cert este ca am luat decizia cea mai buna,nu regret nimic,am fost o mamica ascultatoare,am facut toate temele date de medici,m-am odihnit,m-am hranit corespunzator ,eu si medicul meu am optat pentru cezariana pentru a exclude orice risc,Irina s-a nascut perfect sanatoasa,scor apgar 10,greutate 3,850.N-as sti sa descriu fericirea traita,as face-o trunchiat si ar fi nedrept...
In jurul varstei de 6 luni au aparut problemele si de atunci luptam si ne rugam sa se opreasca asa cum au venit.
Dumnezeu sa ne ajute noua si tuturor copiilor suferinzi! pe Sebi,pe Emi si pe tine!
Vio_irina spune:
Centrul de recuperare poarta numele sotului d-nei L. Robanescu (este cel care a pus bazele kineto in Ro.),se gaseste in incinta spitalului Al.Obregia,se face programare pentru internare ,de obicei cu mult timp inaine, ca-i f.aglomerat.Internarea se face pe doua saptamani.
Mult succes!
Happiness_4_us spune:
Cata, am ras cand am citit ca a dat mana cu tine Dana Craiu.
Asa este, este ceva firesc, normal, insa in Ro, inca functioneaza "sarumana doamna doctor" si plecaciuni.
PAcientul, este tratat, in marea majoritate a cazurilor, de catre medic, ca un nestiutor si vai mama lui. Cel putin in Ro.
In cazul in care pacientul se dovedeste a fi informat si in cunostiinta de cauza, medicul face ochii cat cepele si cu greu accepta ca da domne, exista si astfel de pacienti.
Eu am o experienta tare neplacuta in spitalul din Tgv, cand am ajuns asta vara la urgente, cu medicul de garda care habar nu avea de neurologie pediatrica, desi facea garda la pediatrie, s-a dovedit ca habar nu a avut sa deosebeasca o convulsie febrila, ma refer la durata in timp plus febra, de o criza de epilepsie, tot ce facea era sa se minuneze si sa spune ca o moara stricata: e urata criza, e urata criza.
Si asta a continuat cu asistenta de garda din noaptea aia, careia am vrut sa-i dau bani, da spaga, ptr ca asta e sistemul in Ro, chiar daca era impotriva principiilor mele si chiar daca nu o mai facusem pana atunci, asta pentru ca-mi tot mentiona ca mi-a dat un patut bun, singurul din spital unde este disponibila masca de oxigen.
Cu alte cuvinte mi-a facut o imensa favoare. In momentul in care i-am bagat banii in buzunar, s-a incruntat toata la mine, ca era jignita am crezut eu atunci, dar cuvintele : haideti mai doamna, luati-va banii, ca o sa aveti nevoie de ei, ca si asa trageti cu copilul asta toata viata si e vai de el,
m-au lasat fara replica.
Mi-am inghitit cuvintele si lacrimile si m-am asezat in liniste pe scaunul de langa patutul lui Andrei, fara a isca un scandal. Ma dureau mult prea tare acele cuvinte spuse la intamplare.
In fine, ca ma lungesc.
Singurele din tot circuitul nostru Tgv-Buc, care s-au purtat omeneste atunci, au fost asistenta de pe salvare si dr Craiu, care ne-a felicitat pentru detaliile in amanunt legate de medicamente, ca daca toti parintii ar fi atat de informati, atunci le-ar simplifica lor cu mult munca si poate ca rezultatele ar fi cu totul altele.
Vio, iti multumesc pentru randurile frumoase scrise din inima. Am simtit de la inceput ca esti o mamica, cu suflet bun. Sincer, cred ca asta m-a si determinat sa scriu la acest subiect. In sfarsit am gasit mamici documentate, care nu se multumesc doar cu ce spune medicul, mamici care vor sa faca absolut orice pentru puiul lor.
Ca iti construiesti vise care se dovedesc a fi ceva de neatins, asta e alta treaba si as putea scrie pe tema asta la infinit.
Si da, si eu m-a intreb neincetat de ce noua, de ce mie care nu am facut nici un avort, care sunt cu frica lui Dumnezeu, care am respectat cu strictete ce am voie si ce nu in sarcina, care mi-am dorit atat de mult un copil, a trebuit sa mi s eintample asa ceva.
Mi se pare nedrept, desi eu sunt nimeni ca sa pot judeca, insa asta simt si o sa simt toata viata.
Stefanut, Andrei a inceput sa merga tinut de manuta, la 1 an si 4 luni,si pentru ca avea probleme cu echilibrul, a mers singur singurel abia dupa inca 1 an.
Dar, tinut de manuta, alerga chiar, insa nu se simtea el in siguranta sa se desprinda de noi.
Ca si motricitate, mergea taras, si de-aia nu s-a desprins sa mearga singurel, ptr ca oricum se putea deplasa unde vroia, insa, mergea in picioare tinandu-se de noi, numai daca noi il puneam in picioare. Nu se ridica singurel in picioare, ptr ca nu vroia cu nici un chip sa se agate de nimic, ca sa se ajute sa se ridice.
Incet incet, a inceput sa se ridice singurel si sa exploreze, si asa si-a dat drumul la mers, si abia acum, pe urma a venit mersul in 4 labe efectiv, caci el facea taras ca in armata, iar de vreo luna, se ridica singurel in picioare, de jos, fara sprijin.
Ma refer ca se aseaza din picioare pe vine, o facea si inainte, dar de ridicat se ridica numai ajutandu-se de ceva. Acum se ridica singurel, a capatat forta si are echilibru mai bun.
Acum suntem la faza cu scarile, sa invete sa urce singurel, ptr ca urca numai cu jutor.
ca si greutate, Andrei are acum undeva in jur de 13kg si stiu ce inseamna caratul lui in brate.
Anca, transmite-i Letitiei multa sanatate din partea mea, pentru Tudor! Sa se faca repede bine iar ea sa fie puternica!
O saptamana linistita!
"Nu-i nimic, ce daca... Tot ce-i rau o sa treaca!
Nu-i nimic.... Cad si mereu ma ridic!" Laura Stoica
Fluturas iubit, sa nu uiti niciodata, ca mami este intotdeauna cu un pas in urma ta. Trebuie doar sa intorci privirea si sa intinzi manutza si mami te va ajuta in orice clipa!
Happiness_4_us spune:
Am deschis capitol nou aici !
Spor la scris!
"Nu-i nimic, ce daca... Tot ce-i rau o sa treaca!
Nu-i nimic.... Cad si mereu ma ridic!" Laura Stoica
Fluturas iubit, sa nu uiti niciodata, ca mami este intotdeauna cu un pas in urma ta. Trebuie doar sa intorci privirea si sa intinzi manutza si mami te va ajuta in orice clipa!