sa ne numaram binecuvantarile (2)
Raspunsuri - Pagina 3
ane2200 spune:
Citesc de mult timp subiectul, dar pana acum nu am intervenit. Ma gandeam la binecuvantari si inca nu mi-e usor sa vad partea plina a paharului. Mereu am zis "o sa scriu maine". Dar azi chiar simt nevoia sa scriu. Nu, nu se divorteaza usor, nu cand ai copii. Asa cum zicea si Ripley, multe cupluri pomenesc de divort intr-o cearta. Dar, desi e destul de usor de pronuntat cuvantul, decizia nu e la fel de usor de luat. Nu am cunoscut nici un caz in care decizia divortului sa se fi luat de pe o zi pe alta. In fiecare caz pe care il stiu, si din pacate stiu cateva, au fost luni de intrebari, de cautat raspunsuri, de dat sanse. Eu recunosc, nu am avut puterea sa divortez, desi ma macinau gandurile. Relatia nu mai mergea, copilul era mic. A luat el decizia divortului. Si, desi la inceput a fost un soc, a fost in acelasi timp si o eliberare. Desi n-a fost usor, nici acum nu e, am stiut undeva ca mi se ofera o noua sansa. O noua sansa de a fi fericita, pentru ca, din pacate, daca am fi ramas impreuna, nici unul dintre noi nu ar fi fost fericit. Si cel mai nefericit ar fi fost copilul.
Ane & Raul - 17 martie 2007
www.onetruemedia.com/my_shared?z=1cb90b71924d712907dbca&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank"> filmulet Raul
Morgano spune:
Am si eu o prietena, asociata mea ani de zile, care aici in Ro traia un cosmar: isi adora sotul, un idiot egoist care belferea prin birturi pe munca ei. Il iubea, asa a muncit ea pe jumate pretul la traduceri 2 ani ca sa-l duca in Canada sa-si refaca relatia.
Eram sigura ca el se va razgandi last minute si nu va pleca cu ea.
Au plecat impreuna, ca ea sa faca si acolo ce facea aici, sa munceasca pana la epuizare ca sa ii asigure dragului cat de mult posibil. Nu a facut copii ptr ca el nu isi dorea, cica. De la el stiu ca adora copiii. Desigur, nu ai lor potentiali. Ea lucreza acum la un avocat care se ocupa exclusiv de abuzuri domestice. Au divortat, am aflat din alte parti.
I-am judecat si analizat iubirea si obsesia ani de zile. Dar o inteleg abia acum: pur si simplu il iubea. Si acum mi-as dori sa fi iubit si eu ca ea, este un privilegiu. cred.
Nu cred ca ne luam rochii de miresa si murim de emotii la starea civila sau biserica pregatite fiind sa ajungem unde suntem acum.
Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)
Morgano spune:
Ane, da, eu cred ca pana la divort, se dau sanse, in care nici noi nu mai credem cu adevarat.
Sanse care uneori ni se par penibile cand se naruie. Dar avem nevoie de asigurarea ca am incercat. Asta cred ca e strict pentru cel care simte ca da sansele.
Oricum, in astfel de momente alternam decizia ferma cu circumstantele de sanse. Ce la trist este ca, si daca ne dam sanse, nu ni le dam deodata, fiecare din cei doi din cuplu le dau din motive diferite. |Daca le-am da din iubire sincera.... postam la topicurile cu impacari
Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)
marimar spune:
Fetelor,
va admir, sinteti foarte puternice!
Personal cred ca e cumplit sa treci printr-un divort, atit singura, cind simti ca ti s-au spulberat toate visele , cit mai ales cind sint copii la mijloc si durerea e dubla, tripla...
Iar binecuvintarile cele mai mari dupa un divort,cred eu, sint LINISTEA si LIBERTATEA.
Va recomand un film simpatic despre o mama singura, la 40 de ani cu 2 copii: "The Rebound" sau "Idila cu dadaca" cu Catherine Zeta Jones. Sigur va va da un sentiment " de bine"
http://www.imdb.com/title/tt1205535/
mihaela_s spune:
Va citesc si eu cu placere, recunosc o parte din sentimentele si trairile mele de acum mai multi ani...s-au estompat in timp destul de mult si nu le mai simt atat de pregnant. O parte din povestile de viata ale fetelor care scriu aici le cunosc, de aici de pe DC si le-am admirat rand pe rand pentru puterea lor. Stiu cum e sa te desprinzi de vise, de sperante, de planuri si de viitor atunci cand iti dai seama ca viata ta a luat-o razna, cunosc sentimentul acela cand nu stii cum e mai bine: sa pleci si sa suferi, sau sa mai stai cativa ani...dar poate va fi prea tarziu sa mai poti sa te desprinzi. Eu cred ca poti ajunge dependenta de "raul" cu care sau langa care traiesti.
Anca, nu te mira ca multe familii romanesti inainte de revolutie au stat la bine si la rau impreuna. Tu ai o viziune asa de idilica despre asta, fara sa stii cum stateau lucrurile atunci. Pe vremea aceea era o rusine mare sa divortezi, Partidul nu iti dadea voie, familiile comuniste erau exemple trainice si nu mai puteai fi membru de partid si implicit in functii de conducere(nu in partid, ci la locul de munca) daca erai divortat. Asa era societatea si toti trebuiau sa o urmeze. Nu vad nimic rau in faptul ca divortul a ajuns acum la ordinea zilei in Ro, nu divorteaza nimeni de bine, de placere. Stii tu ca majoritatea parintilor colegilor mei din ro, cei care au ramas la rau in perioada comunista, fortati fiind de societate, au ajuns sa se urasca traind impreuna? La 50-60 de ani nu mai divorteaza pentru ca "unde sa se duca", pentru ca vecinii rad de ei, colegii la fel, copiii se fac de rusine ca parintii lor divorteaza la batranete. Poate iti vine greu sa crezi, dar in Ro unde speranta de viata este sub 70 de ani, multi la 50-55 de ani se considera batrani, sunt pensionati de boala si nu se pot descurca singuri. Plus poate ca s-au obisnuit cu raul si le-ar fi mai rau fara el...vorbeam mai sus de dependenta...e adevarat. Si nu vorbesc din ce imi povestea vecina, am plecat din Ro doar de doi ani jumate si am auzit povesti de la femeile cu care munceam, femei simple, muncitoare...care la 40-45 de ani asteptau pensionarea, aveau copii mari, studenti si desi le era greu cu sotul nici nu se gandeau la divort. Era crucea lor pe care o duceau...pentru copii. Trebuiau sa ii tina in scoli, nu isi "permiteau" sa divorteze. Iar asta era dupa revolutie sa stii...societatea romaneasca a ramas aceste conceptii, chiar daca rata divorturilor a crescut simtitor.
Ei bine, faptul ca generatia noastra si mai tanara vede altfel lucrurile pentru mine e de apreciat. Sunt pe site fete deopotriva din Ro si din alte tari care au hotarat ca raul ar fi mai mare atat pentru ele dar si pentru copii sa ramana impreuna cu sotii lor...e perfect normal. Eu n-am divortat de fostul meu sot pentru ca era violent, adica nu numai de aceea...ci pentru ca dupa 5 ani de prietenie si dupa 7 de mariaj, mi-am dat seama la venerabila varsta de 30 de ani ca nu e omul langa care ma vad imbatranind. Stii, dragostea tineretii iti aduce uneori langa tine un barbat care dupa ce flama si anii aceia in care grijile nu erau pe deplin pe umerii tai(noi eram studenti cand ne-am cunoscut si casatorit, crezand ca ne iubim, dar am ajuns la capat de drum constatand ca nu prea avem nimic in comun) se sting si se duc, iti lasa un alt barbat. Unul care e departe de ceea ce iti doresti cand copiii au plecat de acasa. Si atunci te gandesti ce merita mai mult: linistea ta si a copilului tau, care va creste fara certurile zilnice, fara tensiunea care sta mereu in aer, fara nelinistea mamei incercand sa faca sa mearga relatia...nu mai vorbesc de relatiile abuzive, aici chiar nu gasesc absolut nici o scuza. Pe undeva am fost si eu acolo, desi mi-a fost greu sa imi dau seama. Nu era drastic, dar mi-am dat seama ca putea ajunge...iar dupa ce am citit povesti ale altor fete aici, m-am bucurat ca am plecat la timp. Chiar daca spuneam ca nu acesta a fost motivul primordial.
Am simtit nevoia sa impartasesc asta cu voi...atat! 
fii alaturi de Mihaita
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
conchita spune:
inca o data, pe silabe: binecuvantarile noastre se numara comparand viata noastra post divort cu viata noastra pre divort. nu cu viata perfecta si fericita a altor femei casatorite. deci nu e necesar sa se revolte nimeni sau sa o ia personal. credeam ca e common sense si nu m-am asteptat la confuzii incredibile de genul celor deja comise, cum ca noi am glorifica viata de divortata in general vs viata de femeie maritata in general. nu e in general, e in particular. duh
Morgano spune:
...
conchita spune:
Ripley...
....
...
Morgano spune:
Mersi Conchita, imi sterg postarea anterioara pentru ca si acum imi zgarie retina, la o fistanta de 7 ore de la scriere. Pur si simplu imi face rau.
Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)
Iasmin08 spune:
Ripley
E atata durere in postul pe care spui ca il vei sterge ca eu mi-as dori sa il lasi. Pentru ca toata lumea stie cat de greu e intr-un moment ca acesta, toti spun ca ''se stie'' dar cand vezi negru pe alb, e ca o palma de trezire la realitate. Imi pare teribil de rau pentru ceea ce treci acum, ai tot respectul meu (nu conteaza, nu iti plateste chiria si nici nu iti cumpara de mancare, stiu). Dar vreau sa spun ca esti o femeie extraordinara Sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci epste tot.
Iasmin, mama de strengar de 8 anisori