Mult prea alintata!!

accept92 spune:

Pai eu asta am inteles ca este problema enuntata, ca bb vrea numai in brate. Ca plange cand este lasat jos, langa mama sa...nu daca e abandonat in alta camera. Ori din punctul meu de vedere asta este o problema ale carei cauze trebuie descoperite si rezolvate, nu vad ca solutia ar fi wrapul si tinutul in bate non-stop. Banuiala mea este ca in cazul de fata problema este instabilitatea emotionala a mamei. Si a mai avut cineva o idee care poate fi ciudata, dar nu e de exclus. Problema ar putea fi chiar faptul ca exista ajutoare...ca mama si copilul nu au avut perioada lor de intimitate in care sa se cunoasca si sa capete incredere unul in altul si fiecare in el insusi.

Nu am dedus nimic, doar am citit ce s-a scris. Pe langa faptul ca s-a sugerat ca trebuie tinut numai in brate au curs si multe povesti de succes ale unor mame care aspirau si gateau cu copilul in brate, dandu-se drept exemplu ca deci se poate. Nici macar nu contest asta, sunt sigura ca se poate. Dar chiar e nevoie sa se ajunga aici?

Eu nu vreau sa ma impiedic de exprimari care nu sunt politically correct, ca isi numeste copilul alintat. Mi se pare neconstructiv sa graviteze tot subiectul in jurul acestei false probleme.

accept92 spune:

Am vrut doar sa iti confirm ca suntem diferite, deci nu trebuie sa te mire ca am avut experiente diferite.




OK, deci inteleg ca de 10 ani nu ai mai iesit nicaieri fara copil, nici macar la o nunta caci si pe alea le-ai refuzat. Recunosc ca ma mira, dar uite...azi am mai auzit ceva ce nu mai auzisem. Daca asta este echilibrul vostru, este minunat! Si nu e pic de ironie in afirmatia asta.

toanca spune:

Cu riscul de a-mi lua rosiile de rigoare in cap, desi nu imi sta in fire sa scriu la astfel de subiecte, mie mi se pare ca exagerati.
Eu dintr-un punct de vedere o inteleg.
Nu o sa cred pe nimeni niciodata ca au stat numai si numai cu copilul in brate si nu au simtit macar o data nevoia de a avea 5-10 minute numai pentru ea.
Nu cred!
Oricat de mult ti-ai dorit sa fi MAMA e imposibil sa nu iti doresti sa fi si FEMEIE!
Eu personal imi faceam timp sa fiu si femeie.
Faptul ca m-am maritat si am facut si un copil asta nu inseamna ca GATA lumea s-a sfarsit si trebuie sa-mi pun bazma pe cap.
Mie personal nu imi placea sa ma vad in oglinda nefardata, netunsa sau alte cele. Ma gandesc ca daca mie nu imi placea, de ce i-ar fi placut sotului meu sa ma vada asa.
Da, facem dus cu el in camera de baie, faceam mancare cu el in bacatarie, dar imi faceam timp si pentru mine.
Daca ai un copil intr-adevar viata ti se schimba, dar asta nu inseamna ca viata e terminata; vai…nu mai merg nicaieri numai cu sotul ca vezi doame trebuie sa-mi tin copilul in brate! Din punctul meu de vedere astea sunt exagerari! Hai sa fim serioase

accept92 spune:

Pai si asta nu e o dovada ca bebe nu vroia sa te respire, vroia doar sa te stie in preajma? O musca nu se omoara cu tunul. Copiii nu au pretentii exagerate deci cele mai bune solutii sunt cele simple. Deci bine ca nu stia mama ta de wrap caci ai gasit o solutie mai buna care va oferea si tie si copilului atat siguranta cat si spatiu.

addinel spune:

nu e chiar asa... daca eu ii cumpar fetitei mele o rochita roz si tu una alba ai dreptate, nici una nu a gresit :). dar daca una din noi isi lasa copilul sa planga 1h 30min in timp ce cealalta prefera sa il ia in brate sa il linisteasca... una greseste, stim amandoua care. adevarul e relativ, e adevarat. dar anumite lucruri sunt certe totusi, nu? (fara sa intram in filosofia cu pana si timpul e relativ...)

eu cred ca totul tine de cat de pregatita e fiecare dintre noi sa aiba un copil. daca pleci la drum gandind ca "ei, o am pe mama, o sa ma ajute ea, o sa fie totul usor" sau ai impresia ca a avea un copil e un lucru usor, doar pentru ca te-ai jucat o ora cu copilul prietenei si ti-a placut... s-ar putea sa fii tare dezamagita. daca in schimb realizezi ca totul se schimba, ca timpul pentru tine s-ar putea sa dispara cu desavarsire, ca tu ca mama inainte de toate si de oricine esti cea care trebuie sa aiba grija de pui, altfel decurg toate. a avea liber o ora pe zi poate fi privit in 2 feluri: "doar atat?" sau "wow, azi am avut o ora intreaga pentru mine". pierzi sau castigi timpul, in fuctie de asteptari.

Luna1 spune:

Toanca nu a zis nimeni ca nu mai poti fi si femeie. Insa de multe ori esti femeie cand doarme copilul, cand, dupa ce a capatat incredere in tine o ia la explorat prin casa. Uite eu am o pasarica pe creier, daca nu am seara cel putin o ora doar eu cu sotul meu, simt ca nu sunt pe deplin implinita in ziua respectiva.

Asadar copiii merg la somn la cel tarziu 9 (asta este si ritmul lor insa recunosc, probabil ar sta si pana la 12 de i-as lasa, insa la 9 de obicei dorm dusi) si eu sunt femeie pana cand pic de somn. Si aici nu ma refer la sex ci ma refer la vorbit cu sotul, uitat gales in ochii celuilalt, vazut ceva la tv, povestit, etc.

In rest cat am stat acasa cu fie-mea am fost femeie cand dormea de pranz (asta daca nu eram obosita si dormeam cu ea) si seara cand venea sotul. Nici nu mi-am lasat parul pe picoare lung , m-am pensat, m-am imbracat si sexi, insa in primul rand DA, am raspuns nevoilor copilului, ca el era mic, pe primul loc in viata NOASTRA (si a mea si a sotului) si acum zic sincer, o alerg prin casa sa stam bot in bot si nu mai vrea.

Luatul in brate vine din dorinta de siguranta, cu cat mai repede transmiti mesajul copilului ca nu il parasesti, ca nu vrei sa "scapi" de el, ca esti acolo mereu la nevoie, cu atat mai repede sta singurel pe jos, independent.

Insa o mama precum reiese ca e patrisuca, care din postarile ei inteleg ca vrea sa respire, ii transmite copilului sentimentul de...respingere, nesiguranta, de....abia astept sa dormi sa respir si eu. Iar cand a lasat-o la mama probabil s-a furisat ca sa plece. Alt mesaj de "ia uita-te ce jucarie frumoasa....ups mami a disparut". Pai normal ca acum copilul sta numai cu ochii pe mama sa nu mai dispara iar.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

denizel spune:

Accept, asta cu instabilitatea emotionala a mamei pica in multe cazuri.
Cu toate ca ai impresia ca ma cunosti deja :), eu sunt, basic, un munte de calm si stabilitate (am desigur fobiile si ciudateniile mele, dar nu cred ca gaino-fobia mea spre exemplu il influenta in vreun fel pe baietelul meu, care simtea nevoia sa fie mai tot timpul in bratele mele :).

Mai degraba si mult mai apropiat de ceea ce am citit si experimentat si am vazut experimentat de alti parinti, nevoia de "brate" este o nevoie a copilului respectiv, nu ceva indus din exterior.
Unii copii au aceasta nevoie, altii nu, unii mai mult, altii mai putin.
Cheia Reusitei sta in capacitatea parintelui de a rezona optim cu nevoile copilului.
Desigur ca un dezechilibru major al parintilor il va afecta pe copil, dar in cazul nostru e vorba de hachite si ifose ale mamei, nicidecum de dezechilibre majore.

Nu stiu de unde ai inteles chiar-chiar asta.
Exemplul cu nunta nu e relevant pentru mine. Nu-mi place la nunti, sunt genul care trimite plicul cu bani si felicitarea :)).
E totusi un gen de nunti la care am fost, dar acelea sunt speciale si faine si prezenta copiilor nu e o problema (nici macar pentru parinti).
Ca sa nu fii totusi uluita de tot, in astia 10 ani jumate am fost doar eu cu sotul meu, singuri, de maxim 10 ori.
Dar asta nu e un sacrificiu pentru noi. Asa cum ziceai, ne-am obisnuit unii cu altii si nu ne calcam pe bataturi cand suntem toti 3, ba chiar ne simtim foarte bine.
Acuma de exemplu, suntem in tratative cu asta micu' sa ma lase sa plec pentru o saptamana cu sotul meu, iar el sa ramana la niste prieteni buni.
Numai ca, de fapt, eu nu prea vreau sa plec, fiindca e cam riscanta zona aceea unde are treaba sotul meu.
Te anunt daca starea mea va influenta cumva hotararea astuia mic .

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.

accept92 spune:

Uite eu cred ca in jurul acestei idei ar trebui sa se dezvolte subiectul. Tinutul non stop in brate nu rezolva cauza problemei, deci nu inteleg paginile care s-au scurs cu exemple de femei care au facut totul cu copilul in brate.

Luna1 spune:

Accept insa eu tinand-o in brate i-am dovedit ca sunt mereu acolo.

Fetita mea s-a nascut cu nevoia asta de a dormi pe pieptul meu, de a fi in brate. In plus si eu am avut nevoia asta. Dupa cateva luni cred ca s-a saturat si si-a dobandit independenta, a dorit sa se joace pe jos, sa cotrobaie etc.

Binenteles increderea i-a fost daramata din nou pentru o perioada scurta cand a inceput gradinita, insa cu o metoda bine structurata acum a inteles ca nu o parasesc.

EDIT: ce am vrut sa zic e ca poti fi intr-un cerc vicios: sa zicem ca un bebelus plange si se potoleste doar la mami in brate. Daca ii refuzi asta se simte parasit, abandonat, nu are incredere in mami. Daca il iei in brate, si o faci fara sa ai sufletul inchistat, "offff, nici sa respir nu mai pot!" ci ii dedici momentele alea cu toata inima, vine momentul cand bebe nu va mai cere in brate. Cam asa functioneaza.

La fel si la varste mai mari, urmaream o emisiune gen supernanny, mama se plangea ca baiatul ei de doi ani jumate se tinea scai dupa ea prin casa, clar anxietate de despartire. A fost sfatuita ca de fiecare data cand copilul e prins de piciorul ei sa se aseze langa el si sa-l stranga in brate pana se retrage copilul, apoi cand mergea in alta camera sa ii spuna mereu, sa nu paraseasca locul in care era copilul fara sa-l anunte. Intr-o sapt, prin aceste imbratisari copilul fugea liber prin parc la joaca (inainte nu mergea nici juma de metru).

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

conchita spune:

tu nu intelegi multe, de unde si etichetele si diagnosticele de care iti abunda mesajele. eu n-am citit un singur mesaj aici care promoveaza tinutul in brate non-stop asa, de chichi michi. pana la 6-7 luni, TOTI, absolut toti copiii au nevoie sa fie tinuti in brate si plang dupa mama. aia care dau impresia ca nu au, nu li s-a oferit ocazia sa afle ce e aia, sunt dresati fara imbratisare, fara leganat, fara alintat - caci rasfatul e periculos, vezi jdele de subiecte cu mamici pe dc. bebelusii nu se constientizeaza ca fiinte separate de corpul mamei decat mai tarziu, deci e normal sa vrea la mama, mama e baza, stalpul, lumea lor. e un adevar simplu de priceput si universal. cum raspunzi la nevoia asta - cu sange rece, calculat, egocentrist, nefiind in stare sa te daruiesti propriului copil, sau ca o mama adevarata in opinia mea, la care sunt indreptatita s-o am, opinia asta, e la alegerea fiecaruia si dupa sufletul fiecaruia. nu stiu, nu-i stau bucatelele de zahar din ceai in gat mamei care nu vrea sa renunte la calitatea ei de "femeie" in timp ce-i plange copilul cu orele? - asta e problema.