Mult prea alintata!!

AdiS spune:

patrisuca

Poate ca inca nu ti-ai revenit si esti inca in depresie. Ideea este ca singura cale ce trebuie sa o urmezi este sa raspunzi la ce nevoie are copilul. Adica acum cladesti pentru mai tarziu. Inca nu ai terminat, de abia acum incepe.
Pe mine maica-mea m-a trezit cand m-am intors acasa din maternitate: ei mama! griji tot or sa fie pana se face mare si poate si mai incolo.

Acum imi permit sa spun ca daca tu simti ca este totusi diferit de ce vezi la altii sau nu prea seamana cu ce ai citit prin carti, e posibil sa fie ceva acolo. Dar nimeni nu poate sa iti spuna ce acum si singura cale pe care o ai de urmat este cea de care iti spuneam la inceput: sa raspunzi la nevoile copilului, "sa tii ochii mari" si sa iti deschizi inima larg.

anca81 spune:

Am intrat pe subiectul acesta pentru ca m-a intrigat titlul, ma gandeam ca e vorba de un copilas gen fi-mea, Carla, pe la vreo 1.5 ani asa, care se da cu fundul de pamant si plange cu lacrimi de croco cand nu-i convine ceva .

Cum sa fie draga mea un bebe de 5 luni alintat? Are nevoie de tine, de MAMA. Eu nici acum nu pot merge la baie fara sa o iau cu mine, nu sta nici cu ta-su si-mi plange la usa pana ies. Iar cand ma vede ma imbratiseaza cu amandoua manutele, ma strange in brate si ma saruta. Nu e rasfatata pentru ca am tinut-o prea mult in brate cand a avut colici, am mangaiat-o pe burtica, am mancat, am dormit cu ea pe piept si i-am fost mereu alaturi. Dimpotriva, tocmai din acest motiv ma iubeste si reprezint intregul ei univers.

Iti doresc sa te bucuri de copilul tau si de noua viata, de mamica. Merita tot timpul si aerul din lume.

Carla & mami

denizel spune:

Am gresit evaluarea !!!! Desigur ca subiectul e sub-mediocru.

Voiam sa va plang ca ati pierdut IAR din timp pentru a raspunde lui patrisuca, care declara senina acum vreo luna ca bebelusa ei de 5 luni stie ca ea (mama) o iubeste, dar totusi o chinuie.
Mare pacat de timpul vostru, zau asa.


Daca citeste pe aici vreo fata care nu e inca hotarata daca sa aiba sau nu copil, ii spun eu ceva: a creste un copil este o chestie extrem de complicata, viata iti e data peste cap complet, nu seamana cu nimic din ceea ce aveai inainte de bebe.
Daca sunteti genul mai sensibil si egocentric, incercati intai cu un caine.
Daca ingrijirea unui caine va face probleme si va face sa va dati ochii peste cap, inseamna ca nu e inca timpul pentru un copil.

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.

alex_andra spune:

Eu cred ca mamele de pe acest forum sunt impartite in 2 mari categorii: mamele care sunt doar mame, uita sa mai fie si femei si iti arunca cu pietre in capo daca indraznesti sa spui ca ai fi vrut si tu 10 minute pentru tine si doar pentru tine, sa bei o cafea sau sa faci un dus (adica cum , nemernico, mama denaturata ce esti, lasi 10 minute copilul fara tine) si mame precum patrisuca(andreea), care este intr-un moment dificil si a indraznit sa recunoasca acest lucru. motiv pentru care si-a luat pietrele aferente in cap.

Este adevarat ca exista tragedii mari cu copilasi bolnavi, iar mamele lor si-ar dori sa faca orice sa nu mai fie bolnaviori. TOata lume isi doreste asta si cred ca nu exista nimeni, care, dupa ce a afkat povestile lor sa nu sufere pentru ei.
I s-a spus andreei sa se bucure ca fetita ei e sanatoasa. Asa e. Sa ne rugam pentru copii nostri sa fie sanaotsi. Si nu numai pentru ai nostri. Pentru toti.
Dar se extrapoleaza. Ceva de genul : mama cu copilul pe strada. Copilul plange ca vrea acadea. iar mama ii spune: nu mai plange ca vrei acadea, uite, pe trotuarul celalat e un copil fara un picior. Tu bucura-te ca ai ambele picioare si nu te mai plange ca nu ai acadea.

Este vorba de sistemul de referinta. Nu stiu daca m-am facut inteleasa foarte bine prin exemplul dat.

Intr-o seara, am culcat-o pe eva mai devreme si am navigat prin topicurile vechi de pe forum. Si din una in alta, am observat ca si voi, mamelor cu copii mai mari acum, care ne certati pe noi acum, cu copii mai mici, ati avut si voi tot felul de dileme mai mult sau mai putin asemanatoare.

Conchita...la topicul trecut al andreei, tu ziceai ca am primit si eu ajutor. Atunci nu am vrut sa intru in detalii, dar o fac acum. Atunci nu am primit "ajutor" ci mi s-a raspuns si mie in acelasi stil, cum i s-a raspuns si andreei. Mi s-a recomandat chiar sa vizitez si un medic.

Eu cred ca andreea e doar un pic speriata si obosita. Bineinteles voi credeti altceva si o sa "mi-o iau" gras pentru asta si o sa ma combateti.
Sincer, nu ma intereseaza, e parerea voastra.
Eu, la 8 luni am inceput serviciul, pentru ca asa am vrut eu, nu pentru ca nu aveam ce face. Legislatia in vigoare imi permitea sa stau acasa pe bani multi.
dar am ales sa fiu si mama, dar sa am si un servici. nu doar mama.
Probabil ca acest lucru este ingrozitor pentru voi, probabil ca ma vedeti ca pe o mama care nu-si merita copilul.

Uff, ar mai fi multe de spus, dar oricum nu cred ca veti intelege ce vreau sa spun.
Probabil ca oricum o sa ma blamati si o sa veniti cu ironii si contraargumente.

Daca voi ati stat cu copii vostrii non stop in brate, nu inseamna ca cele care nu stau si incearca sa aiba si alte activitati cu copii lor, sunt mame infecte, sau ceva de genul.

Hai sa nu mai fim asa obtuze. Hai sa nu mai fim asa extremiste si sa vedem totul doar alb si negru.

In incheiere, sper ca n-am suparat pe nimeni, chiar nu asta am vrut, am vrut doar sa subliniez si o alta parere.

Andra, mami de leoaica Eva (03.02.2009)

Laura25 spune:

Eu ma declar cu sinceritate si de buna voie ca apartinand primei categorii. Cel putin in primii 2 ani de viata a celor mici, eu am fost doar mama. Ca de asta stateam acasa, ca sa am grija de ei, sa fac tot ce pot pentru ei, nu ca sa ies la restaurant , sa ma uit la tv sau sa beau cafele stand la brafa cu prietenele. Abia dupa ce m-am intors la servici, copii au mers la cresa/gradinita, a inceput sa ma preocupe si persoana mea un pic mai mult. Dar in continuare ei sunt prioritatea nr 1 si chiar daca am planificat ceva, daca nu se poate renunt la "a lua o gura de aer" fara sa cad in deprimare si smuls parul din cap ca ce sa ma mai fac cu ei.

E ok sa simti ca nu mai poti, sa fii obosita/deprimata/stresata. E ok sa ceri ajutor, e ok sa te plangi. Dar asta nu te indreptateste sa iti privesti copilul ca pe un santajist/terorist care are unic scop in viata anihilarea ta.

---

Bazar pentru Robi

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

moonchild spune:

Cred ca am citit aproape toate posturile si vreu sa zic si eu cateva lucruri:

1. Sustin si eu ideea ca un copil nu poate fi alintat, el are o nevoie. Plansul este singura modalitate de a se exprima deocamdata. Din experienta mea, atunci cand Maia plangea si vroia doar in brate la mine insemna de cele mai multe ori ca o doare ceva, nu se simte bine; daca nu e asta atunci ori ii e foame, ori ii e sete, ori ii e somn si e prea agitata sa adoarma, ori, mai e o posibilitate pe care o scriu la punctul 2...

2. ...ori sunt eu trista sau furioasa dintr-un motiv extern care nu are legatura cu ea si nu-mi dau voie sa exprim sentimentul respectiv
Am observat cititnd posturile de la acest subiect ca se insista pe ideea ca trebuie (sa nu te plangi, sa satisfaci nevoile copilului, sa le satisfaci si pe ale sotului...etc)
Cred ca este important pentru sanatatea fizica si psihica a copilului ca mama sa tina cont si de nevoile ei(e exact ca in avion, unde iti zice ca in caz de urgenta sa iti pui tu masca de oxigen si apoi o pui celor care nu pot face asta singuri).

Sotul meu m-a invatat o chestie aproape magica: cand sunt trista sau furioasa sa ii spun copilului "uite, mami nu are nimic cu tine, e suparata/trista pentru ca ... dar sunt bine, nu am patit nimic rau si o sa imi treaca". De fiecare data se linistea copilul si chiar ma linisteam si eu, ca imi ziceam oful cu voce tare..

Luna1 spune:

Eu fac parte din categoria nr 3 si adica aceea categorie care a iesit la restaurant, a stiut sa fie si femeie, m-am machiat in continuare, am iesit cu prietenele la cafea, am iesit cu sotul, insa toate astea le-am facut cu copiii dupa noi. Asta e, nu sunt o mama eriona, ci efectiv m-am adaptat nevoilor mele si ale copiilor.

Insa cum zice Moonchild decat sa faceti astea frustrate, adica sa fiti nefericite ca e copilul de dupa gat, mai bine gasiti o solutie de mijloc, adoptati o metoda mai drastica, lasati copilul sa planga, nu stiu, carti de "educare" gen dresaj inca din fasa exista.

La Patrisuca am stat bine si m-am gandit care e problema: ajutorul oferit. Este frustrata de faptul ca are ajutoare dar nu poate beneficia de ele pentru ca micuta nu o lasa. Ar fi mult mai simplu sa n-aiba ajutoare. Atunci ar stii ca asta este, vrea nu vrea merge inainte. Pe de alta parte, avand ajutoare, probabil merita sa incerce sa-si invete fata sa se lipeasca si de altcineva, bunica sau matusa...

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

conchita spune:

patrisuca fiind eroina fugarita de lumea rea si insensibila.:-)
daca mamele ar fi impartite doar in astea doua categorii, apai io sting lampa de pe-acum si astept sfarsitul lumii maine pe la cinci si-un sfert.

exagerezi si denaturezi. daca ai fi citit cu atentie mesajele astea lungi si "inutile" de la ambele topicuri ai fi aflat SOLUTII de la mame care fac si dus, si cumparaturi, si beau cafele, merg si la job, ba au chiar si gemeni, tripleti, alti copii mai maricei pe-acasa in afara de noul nascut. si tot nu le-am auzit vreodata sa-si insulte sugarii in felul in care o face patrisuca. nu a insultat-o nimeni, ea si-a insultat propriul copil si l-a expus oprobiului public - ce ati fi asteptat sa se intample? cor de mame ne-denaturate insirand epitete dupa epitete si aplauze, da dom'le, astia abia nascuti te invart cum vor pe degete, santajisti si alintati excesiv?



io nush cu cine te certi tu. m-am intors la munca dupa 6 saptamani. sap-ta-mani.



ignorand insultele, vreau sa te anunt ca "sperieturile" mamelor abuzate de bebelusi, santajate si persecutate de sugari nu ma intereseaza, nu empatizez cu "victimele" sugarilor. eu nu o sfatuiesc pe patrisuca spre binele ei (inteles ca si confort absolut), ci spre binele copilului. patrisuca poate cadea lesinata de oboseala (ceea ce nu cred, la cat de activa e pe zona), nu voi spune decat mdeh, e mama, toate am trecut prin faza aia, o sa treaca in curand. daca ar fi venit aici lesinata de grija interesului bebelusului, daaaa, as fi compatimit cu ea la nemurire. dar pe ea nu pare s-o intereseze ce e bine pentru bebelusa, din modul cum pune problema de fiecare data cand vorbeste despre copila sa. ci comfortul personal. deci da, depinde de sistemul de referinta. patrisuca si cele din categoria ei de mame, vorba ta, pot oricand sa apeleze la sot, mama, soacra - ceea ce deja se intampla in cazul ei -, dar bebelina nu are decat o singura persoana cu care se simte UNA la cateva luni, iar aia e patrisuca cea de neinlocuit. de-aia plange, de-aia vrea in brate la mama, de-aia se simte abandonata. asta e realitatea, si nu poti cere intelegere de la un bebelus, intelegeti, ditai adultii ce sunteti. frate, parca ati cara pietre de moara, nu propriul copil, asa va vaicariti unele, alea din categoria in care v-ati pus singure.

happiness spune:

Nu cred ca a spus cineva aici ca doar nevoile copilului conteaza.Desigur ca si mama e importanta si daca mama e nefericita atunci starea ei se va transmite si copilului.Ideea era ca un copil de 5 luni nu plange pentru ca e alintat,ci doar pentru ca are nevoie de mama lui,si ca nu poate fi considerat santajist ca tace in brate la mama.Cine nu s-ar simti bine in brate la mamai?Fiica-mea se apropie de 8 ani si inca are clipe in care vrea in brate,si nu i-am spus niciodata ca e mare si ca nu e cazul sa vrea ,ma bucur ca inca mai am sansa sa o pupacesc si sa o rasfat.Cand era micuta,daca plangea,o luam in brate,nu am lasat-o sa planga ca sa faca plamani sau ca sa o dresez linistita.Totusi,sut de acord ca daca mama nu poate sau nu vrea sa tina copilul in brate poate apela la diverse alte metode,cum ar fi sa ii ofere o jucarie care sa ii atraga atentia cat mama merge unde are treaba.Fireste ca mama are si de spalat/calcat/gatit,dar cu putina organizare le faci pe toate.E greu,dar nu imposibil.
Alex_andra,de ce sa vina cineva cu ironii?Nu cred ca e cazul.Mie nu mi se pare o "tragedie"sa vrei 10 minute pentru tine,dar adevarul e ca acele 10 minute le ai in functie de programul si dorintele copilului.Asta e ,nu e alta solutie.Nu il lasi sa planga ca sa ai tu timp sa te relaxezi,cu gandul ca e alintat si ii dai o lectie.Te ocupi de el,il alinti cat are nevoie de asta si cand doarme poti avea acele 10 minute doar ale tale.

accept92 spune:

Imi pare rau, fara sa imi doresc nici o polemica pe marginea acestui subiect as vrea sa te contrazic. Nu este deloc asa, a avea un copil si a il creste poate fi un lucru extrem de natural si firesc daca esti dispus sa il tratezi asa si daca il faci intr-un moment din viata ta cand stilul de viata pe care il presupune a avea o familie nu reprezinta un sacrificiu ci o continuare fireasca a vietii, o schimbare dorita si binevenita fata de ceea ce a fost inainte. Pot doar sa fiu deacord ca un copil presupune multe schimbari si ca trebuie sa fi in cunostinta de cauza cand decizi sa faci unul.

Acum, legat de subiect, nu toti copiii se vor tinuti numai in brate, este foarte important sentimentul de incredere pe care noi il transmitem acestora si felul de a fi al parintilor. Un parinte plangacios, fara incredere in fortele proprii, care cauta permanent sfatul, ajutorul si confirmarea celorlalti nefiind capabil sa isi asume un drum propriu va avea un copil de acelasi tip.

Am citit si la subiectul "Cum va adormiti copiii?" si nu cred ca este o intamplare faptul ca acei copii culcati in camera si patutul lor inca din prima zi acasa nu au probleme in a dormi singuri. Dar faptul ca au fost culcati asa din prima reprezinta normalitatea pentru ei. Copilul nostru nu poate dormi cu noi in pat, a avut o noapte cand nu se simtea prea grozav, a venit pe la 2 la noi in pat, s-a uitat pe pereti pana la 4, am stat de vorba, noi am mai atipit din cand in cand si apoi s-a dus sa doarma la el in pat.

Eu nu consider nici o abordare superioara alteia, dar cred ca inconsecventa este dusmanul parintelui in relatia cu copilul. Pentru ca imi amintesc foarte clar ca la subiectul anterior patrisuca sustinea ca ii face mare placere sa stea numai cu copilul in brate, ca nu se poate dezlipi de el, ca ii zice lumea sa-l mai lase si astfel de sfaturi o deranjeaza.

Cand se va decide ce fel de om este ea, daca vrea sa respire acelasi aer cu copilul sau este o fire independenta, problemele ei se vor rezolva. Pana atunci, instabilitatea ei emotionala ii face rau si ei si copilului. O fi depresie postanatala, o fi imaturitate, poate nu se cunoaste inca suficient, nu stie exact ce vrea. Asta este problema de fapt. Caci parinti care trateaza parinteala cu relaxare si detasare, care si-au pastrat si dupa venirea copilului dorinta de intimitate, tabieturile, hobbyurile, placerile...exista o gramada si au copii foarte fericiti si siguri pe ei. Nu ii vedem aici pe forum pentru ca nu au nimic de intrebat.