Limita copiilor...

....ati testat-o? De ex: pana cand poate sa se uite la desene...a fost si pana la 12 noaptea si a doua zi era treaz "fresh" pe la 6.30. (a doua zi nu mergea la gradi, si recupera somnul la pranz: vreo 4 ore si) si nu au fost alte probleme, adica s-a comportat normal.
Sau cat dulce poate manca: pana ii trebe ca apoi sa se joace cu ele, de ex. stafide in ciocolata - dintr-o pungulita de 100 gr care era deja pe jumate.
Sau cat poate sa stea in baie sa se joace cu ratustele si apa... a fost si o ora, bine intre timp mai intram, puneam apa calda...
Sa nu mai zic de stat in parc la joaca, ca de ar fi dupa poftele lui ar fi de dimineata pana seara (vara) fara mancat si dormit) - mereu trebuie sa trag de el sa mergem, dar concret n-am indraznit s-o "testez".

Roxxy80 spune:

Sincer, sper sa nu te superi, dar nu am inteles scopul subiectului. de ce as vrea sa incerc limita copilului meu? De ce sa-l las la desene pana la 12 noaptea? Sunt convinsa ca daca i-as pune Clubul lui Mickey Mouse ar sta si baiatul meu cu orele, dar nu vreau sa se intample asa ceva. Vreau sa se culce la o ora rezonabila, vreau sa aiba un program sanatos (cu acces la televizor maxim o ora pe zi), nu vreau sa manance multe dulciuri (deci nu vreau sa stiu care e limita lui, nu vreau sa fac astfel de experiente). Afara poate sta mai mult vara, dar si pentru asta e o limita.

Stiu ca ma repet dar nu am inteles ce doresti tu prin aceasta postare. mentionez, de asemenea, ca nu te intreb ca sa caut cearta sau discutii in contradictoriu.

kitzy spune:

Nici eu nu vad sensul de ce as testa-o, avem program cu reguli si nu am de gand sa ma abat de la ele, doar sa vad pana unde ii limita

Poze Diana
Povestea nasterii


Raluca, mami de Diana (24.04.2008)

alba_ca_zapada spune:

Draga makydenis,
am citit cu ceva timp in urma un articol in care printre altele se spunea ca un copil pana in jurul varstei de 7-8 ani nu stie sa isi fixeze limitele.

Se dadea ca exemplu un copil care la varsta de 4 ani se pierduse de parinti si a aleargat prin padure pana a cazut lat si a murit de extenuare.

Sfatul specialistilor era ca parintii sa fie atenti la comportamentul copiilor si sa ii ajute sa isi fixeze limitele. Copii nu stiu sa spuna ca sunt obositi, nu stiu sa se opreasca din a manca dulciuri, etc. Noi parintii, suntem datori sa ii ajutam sa isi fixeze aceste limite si sa isi stabilesca niste repere.

Sa-ti dau un exemplu foarte proaspat...
In seara asta, i-am dat fetitei mele sa manance un ou, un pahar cu lapte si 3 biscuiti cu jeleu. I-am spus sa manance atatia biscuiti cat considera ea, dar sa "manance cu burtica nu cu ochii"... Asta este expresia pe care o folosesc de n ori pe zi, ca sa o ajut sa isi stabilesca sa nu manance tot din farfurie ci numai atat cat sa nu ii fie foame.
Dupa ce a mancat 2 biscuiti, a venit si m-a intrebat, citez:
"Mami, pot sa mananc si al treilea biscuit, pentru ca nu ma doare burtica?".
Am intrebat-o: "Te-ai saturat?" Mi-a raspuns ca da, dar mai are loc in burtica. I-am spus ca daca s-a saturat, nu mai trebuie sa manance, ca stomacelul ei se mareste daca mananca pana o doare burta.
A inteles si nu a mai mancat.

Stii cati ani are fetita mea? 7 ani si 3 luni. Pana la varsta asta, ea nu si-a fixat limitele cu privire la necesitatea de a manca atat cat ii trebuie si eu lucrez cu ea intens la rezolvarea acestui aspect.

Nu este grasa, este chiar slabuta, are 21-22 kg si 125cm si face gimnastica ritmica.

In concluzie, nu demonstrezi nimic incercand sa gasesti limitele copilului tau... pentru ca inca nu le are.
Este datoria ta sa il ajuti sa isi stabileasca aceste limite.

Succes!

Donia spune:

Vazusem un documentar acum ceva vreme, in care cativa copii (cam 4-6 ani) au fost lasati singuri intr-o camera in care se aflau jucarii si tot felul de dulciuri, pop corn, inghetata, fara nici un adult in incapere. Copiii carora li se permitea sa manance toate aceste lucruri acasa au mancat cate ceva si apoi s-au concentrat pe jucarii. In schimb, copiii carora mancarurile astea le fusesera interzise acasa, au stat in fata castroanelor si au mancat cu doua maini, liberi pentru prima oara sa manance ce vor si cat vor.

Probabil copiii nu isi cunosc limitele din cauza ca noi n-am avut incredere ca ei si le pot gasi singuri. Si le-am impus noi pentru ei, in numele pedagogiei, sau al maturitatii, al experientei, al traditiei, uitand sa ascultam de ceea ce copiii ne comunica.
Poate un copil nu stie sa se opreasca din a manca pentru ca atunci cand, mic fiind si refuzand mancarea, a fost convins, pacalit, fortat, obligat sa manance in continuare.
Poate un copil mai maricel nu stie sa se imbrace potrivit pentru vremea de afara, din cauza ca pe cand era micut a fost infofolit chiar cand vremea permitea haine mai lejere.
Cati copii nu sunt catalogati drept neascultatori la gradinita/scoala, din cauza ca in loc de a li se respecta propriile limite, li se impune sa se incline in fata limitarilor impuse de altii, li se cere sa fie cuminti si cooperanti pe perioade mari de timp, sau li se impune sa doarma atunci cand nu vor, li se dau teme de casa lungi si monotone?

Adevarul e ca e complicat, chestia asta cu limitele tine de un echilibru foarte fragil. Cat faci bine si cat strici? E ca si cum ai interveni intr-un ecosistem, ba parca am invatat mai multe despre cum sa nu daunam planetei, decat despre cum sa nu le daunam copiilor. Le vrem binele, dar oare binele nostru e si binele lor?

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

happiness spune:

Eu zic ca orice parinte care stabileste niste limite asta doreste:binele copilului.Nu vrea nimeni sa traumatizeze copilul cu restrictii inutile,dar totusi un copil nu poate creste ca si cum ar trai in jungla,sa faca ce vrea si cand vrea.Eu raman la parerea mea ca libertatea controlata e cea mai buna metoda de educatie,in sensul ca il lasi sa faca ce isi doreste,dar ii explici de multe ori,pana se satura,ce se intampla daca pune mana in flacara de la aragaz,de pilda, si daca nu pricepe il iei de acolo,ca nu poti risca sa se arda doar ca sa ii testezi limitele.Nici sa manance bomboane pana vomita,nici sa ii cada capul pe birou de la atatea jocuri,nu mi se pare normal.Noi stabilim de comun acord ceva si ne tinem de promisiune,discutam de ce un anume lucru nu se face,ce efecte ar putea avea si singura isi da seama ca nu i-ar fi bine.Nici sa i se impuna totul "Ca asa zic eu"nu e bine,trebuie sa i se explice si sa vina de la el alegerea cea potrivita.Eu o mai las uneori sa faca lucruri considerate de altii periculoase(sa se dea cu sania pe o portiune mai abrupta,mai nou)pentru ca am mare incredere in ea ,dar stau pe langa ea,sunt acolo pentru a o ajuta la nevoie.Daca totul ar fi cu "Nu e voie"ar creste frustrata si trista,asa ca prefer varianta"Doar daca...",si nu am avut parte pana acum de evenimente neplacute.

makydenis spune:

Poate mai corect ar fi fost titltul:"Care sunt limitele copiilor vostri?" sau "Pana unde le permiteti copiilor sa decida?"
Invatarea limitei, face parte din educatia copilului. Deci se invata treptat. Niciodata un copil crescut dupa reguli fixe dupa ce implineste 7-8 ani isi va cunoaste de la sine limitele.
Si BA DA, un copil e capabil sa-si cunoasca limitele pe masura varstei sale. Incepand de la nevoile fundamentale: a bea si a manca. Si inca din primele zile de viata. Degeaba spun cartile de specialitate ca un bebe trebuie alaptat x minute la 3 ore. Oare de ce in ultimii ani se merge pe alaptat la cerere si cate minute vrea bebe? Raspunsul il cunoasteti! Trecand mai departe, copiii invata sa-si formeze limitele in limitele impuse de parinti! Limita in limita!
In privinta dulciurilor am auzit de la un profesor universitar stomatolog ca dupa masa de pranz un copil are voie sa manance atatea dulciuri cat poate manca. La noi asta e regula si functioneaza cu succes: niciodata nu am ajuns la dureri de burta sau la vomitat.
Cand am deschis topicul nu ma gandeam la lucruri extreme si periculoase ca de ex cum a amintit cineve de aragaz, sau altele, ma gandeam la lucruri cotidiene cum ar fi mancat (si dulciuri) somn, jucat, uitat la TV, imbracaminte: preferinta anumitor haine etc.
Al meu copil are 3,6 ani si stie sa ceara mancare daca mai vrea, bea cat ii trebuie, mananca dulciuri dupa masa de prans tot cat ii trebuie, stie sa stinga tv-ul cand se satura de el sau cand trebuie sa plecam undeva, stie cand ii este somn si merge si se culca si multe altele. Prin toate astea il ajut sa se cunoasca mai bine (in acelasi timp si eu ca mama sa-l cunosc si sa-l inteleg mai bine)si pe viitor sa stie motivele pentru care face anumite lucruri.
Cele scrise mai sus sunt strict pareri personale, experiente personale. Nu arat cu degetul, nu dau cu rosii; in definitiv fiecare isi creste copilul dupa cum crede mai bine. Si pentru cine nu intelege de ce am deschis topicul si nu are nimic de spus, va rog, mergeti mai departe.