Mituirea copiilor ?!!
Raspunsuri - Pagina 6
michelle-usa spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui AB_AC
Eu cred ca un copil de sapte ani e capabil sa priceapa ca trebuie sa-nvete pentru el. Va are pe voi ca exemple de bune si rele. Suna putin trist sa primesti ceva de la mama si tata pentru un rezultat foarte bun, dar destul de curent. Daca nu e ceva exceptional, devine conditionare. Mai precis ceea ce faci tu se numeste conditionarea operanta: un sistem de recompense dezvolta un comportament dorit. Avantajul observat la animale (la catelul lui Pavlov, la cainii antidrog) este ca o data invatat, acest comportament va fi repetat chiar daca recompensa dispare. Totusi, acest mod de comportare nu tine cont de emotivitatea umana si considera oarecum simplist ca omul e doar o suma de instincte. Teoriile psihologice mai moderne considera ca ajungem sa ne realizam potentialul maxim daca avem parte de sprijinul neconditionat al celor apropiati. Eu personal cred ca si aceasta e o idealizare daca ne gandim la cazuri extreme. Eu incerc sa ma aflu pe undeva la mijloc. Cred ca ceva iesit din comun ar trebui recompensat, dar zi de zi un parinte, cred eu, ca ar trebui sa aprecieze intr-un copil efortul depus (si sa aiba grija sa fie fara exagerari) si nu rezultatul. Ce se va face copilul conditionat daca rezultatele la un moment dat nu mai sunt bune, desi el munceste? Va ascunde rezultatul, se va descuraja, se va instala o anxietate a examenului, sau si mai rau se va considera neiubit in lipsa recompensei? Orice copil are nevoie de aprecierea pozitiva a parintilor si nu poti sa o conditionezi de ceva care nici macar nu depinde in totalitate de el. Laura ziceai ca bomboana-i ca salariul.Exact, dar aprecierea si multumirea parintilor nu-i ca aprecierea patronului. Bomboana ca si salariul depinde de munca ta, dar depinde si de factori independenti de tine. Daca industria a redus sau inghetat salariile tot nu primesti marirea. Daca nu esti suficient de destept nu poti face de 100% indiferent cat muncesti. Multi copii au note maxime in clasele mici, dar pe masura ce cresc numarul lor descreste. Si eu mi-as dori ca ai mei copii sa fie si fericiti si sa aiba si 99% la teste. Dar eu sunt profund impresionata de faptul ca aici multi oameni cu profesii mediu calificate isi fac munca bine si cu placere fara a fi frustrati, desi sigur n-au avut 100% la teste. |
revin cu noi amanunte.
referitor la felul in care ii dadeam o ciocolata daca lua 100% la test. Chiar daca pentru noi era mai mult ca un joc, pentru ca intr-un fel nu era asa de serios dupa cum pare, de prin Februarie nu l-am mai continuat.
Dar el tot cu rezultate f. bune a venit, de fapt nici nu i-a pasat ca primeste sau nu ceva.
Acum a terminat clasa 1. Iar pe ultimul trimestru a avut note maxime la tot. Poate petru unii nu e mare lucru, dar pentru el care a inceput clasa 1 doar cu 5% cunostiinte de limba engleza, e ceva.
A terminat printre primii 3 din clasa. Pentru mine asta e un efort extraordinar...nu stiu cum le pare altora.
La sfirsit de an l-am recompesat cu o jucarie si cu participarea la o petrecere.I-am explicat ca a obtinut rezultate bune pentru ca a muncit, pentru ca s-a facut mereu temele in timp, pentru ca a ascultat...si daca va continua asa va avea mereu rezultate bune si va ajunge unde va dori in viata.
Din cind in cand ii mai promit una si alta pentru ca vad cat se straduieste, depune efort si merita.
michelle
Raluca_J spune:
Pentru mine intre mita, recompensa si dresaj sunt putine diferente.
Sunt de acord cu recompensa atunci cand e vorba de o performanta adusa de copil: una sportiva, o performanta scolara etc. insa nu pentru a incuraja copilul sa persevereze in performanta sau pentru a-l conditiona ci pentru pur si simplu a sarbatori un succes impreuna.
Pentru lucrurile de fiecare zi si care sunt parte integranta din viata (mersul la culcare, la toaleta, la scoala/ gradinita , ajutorul in casa, facutul temelor, imbracat etc. etc. ) alternativa mea e autoritatea mea personala si increderea si convingerea ca copilul meu face tot ce poate sa coopereze cu mine in felul sau. Si nu vorbesc aici de autoritate in sensul ca sunt mereu autoritara ci stiu exact ca copiii mei vor sa coopereze si o fac atunci cand stiu cum sa le-o cer.
Nu. nu sunt de acord cu recompensele ca metoda de relationare, sunt fateta mai simpatica a pedepselor.