Mi-e dor de tatal meu
Raspunsuri - Pagina 6
anca74 spune:
Putere multa si tie, Miha, sa treci peste durerea ta! 
Intr-un fel, te invidiez ca iti visezi tatal. Eu nu am reusit pana acum. 
Tot astept...
Mamica de Zanuta mica, Anna Laura 
www.youtube.com/watch?v=ckFvoGRPiCU&feature=related/" target="_blank">Shape up, Anca!
Le meilleur moyen de réaliser ses rêves c'est de se réveiller.
mcrmiki spune:
Anca pe mine m-a ajutat foarte mult faptul ca am mers aproape zilnic la cimitir, primele 6 saptamani, mergeam acolo si vorbeam cu el, plangeam, ma descarcam. Descrierea ta despre tatal tau mi-a adus aminte de tatal meu, un om care a muncit mult la viata lui, a pornit de la zero si a ajuns departe. Nu a baut, nu a fumat, a fost cumpatat in orice, mai putin cu munca poate, dar asta i-a fost soarta, el numai ce s-a pensionat, nu a apucat sa dea de baut din pensie asa cum avea de gand. Simt o durere in suflet care cred ca nu imi va trece, ceva s-a schimbat in viata mea si probabil niciodata nu ma voi mai simti la fel. Sper ca exista ceva dupa moarte si ne vom reantalni.
anca74 spune:
Da, Miha, si tatal meu nu a stiut sa faca altceva decat sa munceasca toata viata. Mereu ii mergea mintea la cate ceva, era in permanenta "in priza" cu cate o idee, un plan, nu obosea deloc... Asa i-a placut lui sa traiasca viata, la 100 km/hr.
Dar a fost un om exceptional, atat in familia noastra, cat si in cariera lui profesionala. Mama a primit ieri de la fostii colegi de serviciu ai tatei rugamintea sa le permitem sa-i comemoreze activitatea profesionala intr-o sedinta speciala, si in Canada, si in US. Eu am ramas masca cand am auzit asa ceva pentru ca, spre rusinea mea, nu m-a prea interesat ce lucrari avea el la serviciu si ce proiecte facea. 
Pentru mine era doar tata, cel care ma batea la cap in permanenta sa nu ma multumesc niciodata cu ce am si sa aspir mereu spre mai mult. Lucru care ma stresa adesea... ... De ce oare apreciem oamenii la justa valoare abia dupa ce nu mai sunt?!... Imi pare asa rau ca nu am fost mai interesata sa ascult ce avea sa-mi spuna cand era inca printre noi, sa fi invatat mai multe de la el... Daca ar fi aici, langa mine, l-as strange tare-tare in brate si nu l-as mai lasa sa plece...
Mamica de Zanuta mica, Anna Laura
www.youtube.com/watch?v=ckFvoGRPiCU&feature=related/" target="_blank">Shape up, Anca!
Le meilleur moyen de réaliser ses rêves c'est de se réveiller.
columbiana spune:
Eu sunt departe de mormintul tatei, dar de cind a murit mi-am <rezervat> in fiecare seara un timp pentru el linga o luminare aprinsa si o icoana, cu rugaciune, gindul la el, am depanat in minte amintirile cu el, flashuri cu imaginea lui de acasa, dialoguri, am plins si uneori ris singura cu gindul asta; am mai adus de acasa un pulover/hanorac al lui pe care-l imbrac in serile racoroase, uneori am senzatia ca-l simt pe el linga mine, in serile de taifas de acasa pe prispa; uooof
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
Kariris spune:
Miha eu cred ca e normal ceea ce simti. Nu stiu in ce masura vei mai fi ca inainte sau ii vei accepta moartea. Nu prea ai incotro. Atata timp cat el nu mai e trebuie sa accepti... asta nu inseamna ca te vei si resemna sau impaca cu gandul.
Mama mea (unicul meu parinte) a murit de aproape un an (pe 14 mai e un an) si nici acum nu m-am obisnuit cu gandul ca nu mai e. In fiecare zi ma gandesc la ea, in fiecare seara inainte sa adorm ma gandesc la ea. Uneori ma gandesc la copilaria mea cu ea, la toti anii petrecuti impreuna.
Mi-e foarte greu ca nu pot merge la cimitir pentru ca e inmormantata la Brasov si eu sunt in Bucuresti, iar cand merg acolo nu simt nimic, nu-mi vine sa cred ca ea e in mormantul acela, in schimb ii simt prezenta in casa si peste tot pe unde ma aflu. E straniu si totusi mie imi place sentimentul asta.
Nu pot sa cred ca am pierdut-o definitiv si mi-e si mie taaaaare dor de ea!
Nu am plans dupa ea decat de vreo 2-3 ori dar acum ca se apropie anul, mi-e tot mai greu si abia acum incep sa o plang...offf cand ma gandesc ca imi voi lua fetitele si vom merge la Brasov iar ele ma vor intreba din nou "unde e buni?" innebunesc!
Anul trecut de Pasti, cand ele nu aveau nici 2 ani le-a vazut pentru ultima oara. Le-am imbracat frumos si i le-am dus in Brasov la Hospice Casa sperantei unde era internata cu cancer. Ar fi vrut sa le mai vada macar pana la 3 ani...
Niciodata, nimic nu va umple golul pe care mi l-a lasat in suflet.
Am visat-o o singura data, "am vazut-o pe strada, m-am apropiat de ea, ne-am imbratisat strans de tot, m-a pupat, am intrebat-o daca ma vede si cum e posibil ca doar a murit, iar ea mi-a spus ca da, a murit dar ma vede!" M-am trezit cel mai fericit om. Am plans de fericire.
Lachi mamica de Karina si Iris
http://www.dropshots.com/lachione#albums/a%20treia%20luna
bertha spune:
Anca, sincere condoleante! Sunt alaturi de tine si-ti doresc sa ajungi la un echilibru si durerea sa nu mai fie atat de sfasietoare.
M-au emotionat atat de mult emsajele voastre, cum povestiti si ce frumos va amintiti de ei. Cat e de minunat ca avem asa amintiri frumoase despre tatii nostri, e trist ca vorbim despre ei la trecut, dar avem in inimi dragostea si respectul pt ei. Cinste lor ca au trait in asa fel incat au lasat ceva in urma lor. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace.
Bertha, mami de frumuseti rare - 
Darius-Andrei (DN 08.06.2004) si 
Ioana-Ruxandra (DN 12.11.2008)
poze
Cum s-a nascut Ioana
anca74 spune:
Miha, tatal meu a vrut sa fie incinerat, nu inmormantat. Poate din cauza aceasta imi este mai greu sa ma reculeg sau sa vorbesc in fata urnei sale. Nu zic nu, a fost mai civilizat asa, mai elegant, nu si-a smuls nimeni parul din cap de durere si nici nu s-a bocit in gura mare la inmormantare, insa cand merg acum acolo, la columbariu, mi-e foarte greu sa ma linistesc suflesteste. Mi se pare cam impersonal, sa spun asa...
Ana, si eu fac exact ca tine: seara, inainte de culcare, stau in genunchi langa o icoana si ma rog. Este cam singurul lucru care ma alina un picut cand ma gandesc la ce am trait in ultimele 2 luni.
Bertha, merci mult!
Multumesc frumos pentru cuvintele si incurajarile voastre.
Sa dea Dumnezeu sa ne gasim cu totii linistea si pacea in suflete!
Mamica de Zanuta mica, Anna Laura
www.youtube.com/watch?v=ckFvoGRPiCU&feature=related/" target="_blank">Shape up, Anca!
Le meilleur moyen de réaliser ses rêves c'est de se réveiller.
mcrmiki spune:
Lachi, imi dau seama cat de greu tre sa-ti fie si tie, mai ales ca mama ta ti-a fost si unicul parinte. Tare, tare greu este.
Anca, daca tatal tau si-a dorit sa fie incinerat, eu spun ca este foarte bine ca i-ati respectat vointa. Ce mult se asemanau tatii nostrii, imi dau seama din ceea ce scrii. Si tatal meu imi spunea tot timpul ca tre sa urc tot mai sus, ca se poate si mai mult si de-abea asteptam sa-i arat ca voi reusii tot ce mi-am propus, dar nu am mai apucat, poate acolo de unde este o sa vada si va sti tot ce voi vrea sa-i spun si sa-i arat.
Eu nu l-am mai visat pe tata. In fiecare seara ma culc cu gandul sa-l visez. Am visat in schimb intr-o noapte, ca eram mai multi din familie, adunati, discutam despre problema noastra, necazul nostru si toata lumea spunea ca ar fi cazul sa-mi revin, sa ma resemnez cu gandul ca tata nu mai este, si parca era si tata undeva in umbra si aproba cele spuse. Nu stiu ce sa spun, dar ma doare tare, tare, parca nu ma pot bucura de nimic, cand sa ma bucur de ceva imi aduc aminte de tata, daca era si el ... Probabil, datorita modului in care a murit si ca nu am apucat sa ne luam adio de la el ne este asa de greu sa acceptam, plus ca am fost convinsa ca va traii 100 de ani.
Cosminazz spune:
Si mie mi-e dor de tata,se fac imediat 9 luni si nu ma pot impcaca cu nimic,totul e gri.Nu vad culoare in nimic,nu am interes fata de nimic si parca bucuria a orice vine umbrita si stearsa.El a murit de cancer si ii vad ochii albastri in clipa cand am ajuns la el ianinte de a pleca de langa noi,era atat de chinuit,ma doare ca stia ca se duce si se uita la noi fara vina pe lumea aceasta.Nu a facut rau nimanui,nu a avut vicii ,a muncit poate prea mult si nu a apucat sa se bucure de nimic si sunt si furioasa si suparata ca s-a dus uite-asa fara sa aiba vreo doleanta de la viata,la 47 de ani.Nu gasesc rost si explicatie la lipsa lui,si il caut mereu.Il visez si il intreb ca unde e?ca am asteptat sa mai vorbim,mi-e foarte dor si asta nu trece cu nimic.Cel mai trist e ca amintirile se astern si se estompeaza si se pierde senzatia prezentei celui ce nu este.
mcrmiki spune:
Cosmina imi pare tare rau pt tatal tau, si era asa de tanar. Iti inteleg durerea si frustrarile, dar se pare ca fiecare are o soarta si asta a fost soarta lor. Mi-a spus un prieten, cand a aflat ca a murit tatal meu ca durerea nu va trece niciodata, doar ca ne vom obisnui cu ea si constat ca asa este. Ce pot spune decat CINSTE LOR, TATILOR NOSTRII ca au fost OAMENI ADEVARATI. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si sper ca are grija de ei si le-a dat tot ce este mai bun acolo unde sunt, pentru ca merita.
Te iubesc si mi-e tare dor de tine tata!