Help: probleme cu baietel de 4ani
Raspunsuri - Pagina 20
freedelia spune:
Desi nu cred in obligarea copilului (sau a adultului) sa faca ceva ce nu doreste, vreau sa imi exprim totusi dezacordul fata de transformarea acestei teorii in "haosul e la el acasa si nu avem nici o regula". Exista lucruri pe care trebuie sa le facem, fie ca vrem, fie ca nu vrem.
De exemplu, daca moare mama sotului meu (dau un exemplu) eu nu am nici o dorinta sa merg la inmormantare, mi se par aiurea inmormantarile, omul ala deja e pe lumea cealalta, toate "omagiile" nu isi mai au sensul. Repet, asta este CE SIMT EU. In afara de asta, sa zicem ca nu ii suport pe cei din familia lui, ca nu ma simt bine, ca e o zi friguroasa, etc. Asta ce inseamna, ca nu ma duc??? Absolut gresit! Am obligatia morala sa ma duc acolo sa ii fiu suport sotului meu si sa indeplinesc ritualurile pe care familia lui le asteapta de la mine (si de la copiii nostri).
Este inacceptabil (in opinia mea) sa ii zic copilului, aaaa, nu vrei sa mergi la inmormantare, ok, stai acasa si te joaca. Nu ma astept sa ii placa acolo, dar ma astept sa mearga. Ii explic de o mie de ori de ce e important si ca INTELEG ca nu ii face placere, dar ca din pacate asta este o obligatie unde nu are a face ce vrem sa facem ci ce TREBUIE sa facem.
Am scris asta mai ales pentru participantele la discutie care nu sunt AP, ca sa nu isi imagineze ca AP inseamna haos si copil dictator sau cum se zicea la alt topic, D-l Goe.
Cat despre fortarea copilului sa fie generos, evident ca este gresita. Nici nu poti forta pe cineva sa fie generos. Dar a nu ii transmite copilului ca nu intotdeauna dorintele sale pot fi satisfacute este gresit. Ce te faci cand ai 3-4-5 copii si unul vrea in parc, altul la piscina si altul la televizor, daca nu au fost invatati cum sa "negocieze" si ca acest proces inseamna ca UNEORI ce doresc ei nu se poate face deloc, alteori trebuie sa astepte iar alteori "castiga" si toata familia face ce doresc ei. Trebuie pastrata o echitabilitate, iar asta nu inseamna, nici in cazul in care ai un singur copil, ca el decide absolut toate activitatile familiei si nu are nici o obligatie.
31+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE
pisicuta si matei spune:
| Citat: |
De exemplu, daca moare mama sotului meu (dau un exemplu) eu nu am nici o dorinta sa merg la inmormantare, mi se par aiurea inmormantarile, omul ala deja e pe lumea cealalta, toate "omagiile" nu isi mai au sensul. Repet, asta este CE SIMT EU. In afara de asta, sa zicem ca nu ii suport pe cei din familia lui, ca nu ma simt bine, ca e o zi friguroasa, etc. Asta ce inseamna, ca nu ma duc??? Absolut gresit! Am obligatia morala sa ma duc acolo sa ii fiu suport sotului meu si sa indeplinesc ritualurile pe care familia lui le asteapta de la mine (si de la copiii nostri). |
Noi nu am fost pusi in fata faptului implinit - spune da la orice iesire
si nu are rost sa ma apuc sa vorbesc despre ipotetic, insa exemplul cu inmormantarea mi se pare gresit ales in sensul ca niciodata nu mi-as forta copilul sa mearga la o inmormantare pt constrangeri sociale. Bai mai mult m-as gandi la o solutie alternativa ca sa nu mearga fara sa il intreb daca vrea sau nu - cu atat mai mult in cazul inmormantari persoanelor din familie - bunic, bunica pt care el nutreste sentimente. Eu imi amintesc ca prin clasa a 3-a ne-a murit un coleg si sigur am fost toti la inmormantare - daca la inceput a fost doar ca un joc cand a trebuit sa mergem sa vedem decedatul + depunerea cosciugului in groapa a fost fff traumatizant ...am visat multeeeeeeeeeeeeeeeeeee luni cadavrul si pe mama lui cum vroia sa se arunce si ea in groapa(nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost sa asist la inmormantarea bunicii/bunicului)... cum as putea eu sa imi supun copilul la asa ceva de dragul celorlalti?! ?!
filofteia spune:
| Citat: |
| Am obligatia morala sa ma duc acolo sa ii fiu suport sotului meu si sa indeplinesc ritualurile pe care familia lui le asteapta de la mine (si de la copiii nostri). |
Freedelia
cam asta este si parerea mea si o transmit copilului. Din pacate el a fost nevoit sa "participe" la astfel de momente, iar noi am fost acolo de la inceput, pentru ca este nevoie de multa empatie in aceste momente. Rezultatul copilul a inteles exact ce se intampla... am evitat asistatul la bagatul mortului ingroapa, dar in rest a participat la eveniment si mi se pare normal sa aiba ocazia sa-si ia la revedere de la un bunic, mai ales cand este apropiat de acesta.
Daca nu participa, lucrurile raman nelamurite pentru el si trebuie sa dai tu explicatii... si asa pune tot felul de intrebari, dar unele le are deja lamurite.
| Citat: |
| Eu imi amintesc ca prin clasa a 3-a ne-a murit un coleg si sigur am fost toti la inmormantare - daca la inceput a fost doar ca un joc cand a trebuit sa mergem sa vedem decedatul + depunerea cosciugului in groapa a fost fff traumatizant ...am visat multeeeeeeeeeeeeeeeeeee luni cadavrul si pe mama lui cum vroia sa se arunce si ea in groapa(nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost sa asist la inmormantarea bunicii/bunicului)... |
Situatia este cu totul alta... aici nu era familia ta, care sa te sustina...
Eu am constat, din experienta mea si a copilului meu, ca participarea la inmormantarile din familie este tot o lectie... este practic momentul in care familia extinsa este cea mai unita, inveti sa te poti sprijinii pe ceilalti, inveti sa intri in normalitatea de dupa, impreuna cu ceilalti.
Imi aduc aminte cand l-am ingropat pe socrul meu cand am revenit acasa dupa trei zile si stateam toti cu sufletul gol... copilul avea numai 2 ani jumatate si participa/intelegea alaturi de noi.
La mama situatia a fost si mai si... tatal meu trebuia protejat, nu trecusera 6 luni de la infarct, asa ca am laut asupra noastra tot, am incercat sa-l protejam cat mai mult... iar copilul a fost alaturi, a mai invatat o lectie despre dragoste... pana la urma.
denizel spune:
Eu nu sunt de acord cu ideea ca eu sau copilul meu trebuie sa venim in intampinarea asteptarilor altora.
Eu fac ceea ce cred eu si simt eu ca trebuie sa fac (oricum fac mai mult decat trebuie ...) dar, daca mi se pun in fata obligatii si "asta se asteapta de la tine", apai nu mai fac nimic.
Am fost invatata sa ofer si sa fiu sensibila la ce se intampla in jurul meu, fac asta, dar sa nu aud de "asteptari".
Ca sa nu mai spun ca, de obicei, oamenii au asteptari imense de la altii. Dar imense rraaaau de tot... 
.
In afara de asta, ceea ce ti se pare tie, la o anumita varsta, ca e normal sa faci, nu trebuie neaparat sa faca si copilul.
Copilul va face asta la timpul cuvenit, nu e nevoie de repetitii generale.
Trebuie doar incurajat sa-i inteleaga pe cei din jur.
| Citat: |
| Exista lucruri pe care trebuie sa le facem, fie ca vrem, fie ca nu vrem. |
Da! Cu conditia ca alegerea sa fie a mea si numai a mea: "vreau sa fac asta, desi nu imi convine".
buli spune:
eu incerc urmatoarea abordare: e ok sa faci cum crezi tu, atita vreme cit esti dispus sa-ti asumi consecintele. eventual le putem discuta inainte, daca e cazul.
asta in general. daca ar fi vreo situatie extrema, probabil ca as schimba atitudinea cu una ferma. dar tot pe logica, ascultarea dorintelor si discutarea consecintelor.
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
freedelia spune:
Da, asa facem si noi, cu consecintele. Dar sunt si cazuri cand trebuie sa ii obligi si pe altii sa accepte consecintele. In exemplul dat de mine mai sus, daca de exemplu copilul meu ar vrea sa mearga la joaca in loc de inmormantare si eu as accepta, sotul meu ar trebui sa suporte "consecinta" lipsei suport a familiei, eu ar trebui sa suport "consecinta" dezamagirii familiei sotului, etc.
In ceea ce priveste asteptarile celorlalti, mi se pare o abordare foarte egoista ca fac numai daca am eu chef. Si asa cum nu ne lasam copilul in parc sa loveasca alti copii, tot asa nu ar trebui sa ii permitem nici sa ii raneasca pe altii emotional (in exemplul de fatza, pe tatal lui sau familia acestuia). 31+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE
denizel spune:
| Citat: |
| Da, asa facem si noi, cu consecintele. Dar sunt si cazuri cand trebuie sa ii obligi si pe altii sa accepte consecintele. In exemplul dat de mine mai sus, daca de exemplu copilul meu ar vrea sa mearga la joaca in loc de inmormantare si eu as accepta, sotul meu ar trebui sa suporte "consecinta" lipsei suport a familiei, eu ar trebui sa suport "consecinta" dezamagirii familiei sotului, etc. In ceea ce priveste asteptarile celorlalti, mi se pare o abordare foarte egoista ca fac numai daca am eu chef. Si asa cum nu ne lasam copilul in parc sa loveasca alti copii, tot asa nu ar trebui sa ii permitem nici sa ii raneasca pe altii emotional (in exemplul de fatza, pe tatal lui sau familia acestuia). |
Freedelia, nu, nu e vorba de egoism, e vorba de echilibru si de a nu-ti duce viata in functie de ceea ce altii asteapta si doresc de la tine.
Nu spun ca trebuie sa fii indiferent la ce e in jurul tau, nici vorba de asa ceva!!!
Nu spun ca trebuie sa te porti urat cu cei din jur!!! Nici vorba!!
Spun doar ca trebuie sa stii ca spui 'stop!' atunci cand cei din jur iti fortzeaza limitele.
Copiii tai au 6 si 4 ani, da?
Pentru 6 si 4 ani, inmormantarile (si toata durerea aia imensa) pot fi traumatizante.
Daca bunicii nu pot intelege ca niste copii de 4 si 6 ani nu pot veni la o inmormantare, e problema bunicilor, nu e nici problema ta, nici problema copiilor tai!
E egoist cel care ar declara ca se simte ranit emotional fiindca un copil de 4 ani nu a asistat la o inmormantare, nu cel care hotaraste ca acel copil de 4 ani nu trebuie sa mearga la inmormantare.
buli spune:
deci sintem off topic rau de tot, dar nu ma pot abtine.
eu, copil fiind, am fost la multe inmormintari, am avut citiva ani naspa tare. cind nu era de la mama din familie, era de la tata.
ei bine, si acum ma stringe in spate cind imi amintesc.
era GROAZNIC, rau de tot.
sint sigura ca se gaseste oricind cineva o ruda, un vecin, un prieten sa tina copilul 2 zile, a.i. sa nu fie vaduvit de suport cel care are nevoie, dar nici sa traumatizezi inutil copilul.
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
anca_a spune:
Denizel, Buli, sunt de acord cu fiecare cuvant din ce-ati spus voi.
Din nefericire am si eu asemenea amintiri...mai mult, de la un astfel de eveniment (aveam vreo 8 ani, sicriul era deschis si impanzit cu flori) nu mai suport mirosul de zambile. Si in fiecare primavara, cand il simt pe undeva, retraiesc aceleasi amintiri. Groaznic.
freedelia spune:
Bine, poate am ales gresit exemplul, eu nu am fost decat la o inmormantare in viata mea si aia la 18 ani, asa ca poate sunt chestii care imi scapa.
Dar ce voiam sa transmit este ca uneori nevoile altora sunt mai importante dcat ale noastre. Poate fi o nunta, nu o inmormantare -- sunt sigura ca fiecare va puteti gasi un astfel de exemplu.
Buli -- cred ca pentru copiii mei, cel putin pentru cea mica, ar fi mai traumatizant sa stea cu un vecin 2-3 zile decat sa mearga la o inmormantare (asta chiar asa, super off-topic). 31+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE