M-am hotarat............adoptie(68)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 17

adenuti spune:

SORILEA FELICITARI EU STIU POVESTEA TA SI EU CRED CA NIMIC NU ESTE INTIPLATOR ,FIECARE AVEM UN DRUM IN VIATA .
SI PE MINE MA BUCURA EX POZITIVE SI IMI DA PUTERE SA MERG MAI DEPARTE .
NU ESTE NIMENI VINOVAT DE CE MI-SE INTIMPLA MIE , ASTA ESTE DRUMUL MEWU IN VIATA . DE-A LUNGUL VIETI TRECEM PRIN MULTE SI ASTA NE CALESTE ,MATURIZEAZA SI NE EDUCA ..
DAR NU TREBUIE SA JUDECAM PE NIMENI NU TOATE AVEM ACEIASI FIRE ,SUNTEM DIFERITI
TRECEM PRIN MULTE DAR ESTE BINE SA RAMINEM CU SENTIMENTE FRUMOSE ,SA NE FACEM VIATA FRUMOSA ,ATUNCI CIND AVEM BUCURI SA LE PASTRAM SA LE DAM EX PT ARATA SI ALTORA CIND LE ESTE GREU CA VINE SI BINELE .
PUP TOATE FETELE SI NU RENUTATI LA SPERANTA

nimic nu este greu ,trebuie doar sa vrei

adenuti spune:

GABRIELA TE FELICIT PT CEAIA CE AI TRANSMIS PRIN POSTAREA TA ,ESTE EXACT CE GINDESC SI EU . UNEORI NE ESTE MAI GREU SA NER GASIM CUVINTELE ,NE COPLESESC ALTE INTIMPLARI DIN VIATA NOASTRA SI NE AXAM PE ELE .
NIMENI NU NE INTELEGE TRAIRILE ASA CUM NI-LE INTELEGEM NOI INTRE NOI CARE TRECEM PRIN ACELEAS SENTIMENTE . EU UN NU MAI SUPORT CUVINTUL RABDARE RABDARE ...ASA IMI SPUNE TOATA LUME .
DAR DUMNEZEU NE DA ATIT CIT PUTEM SA DUCEM .

nimic nu este greu ,trebuie doar sa vrei

sucitul1 spune:

Buna
Aven nevoie de ajutorul vostru intr-o problema ivita la noi in familie iata pe scurt povestea nostra : suntem casatoriti de cativa ani buni si de aprox 5 ani ne-am chinuit luptat sa avem un copilas dar din pacate nu am reusit. Ne-am consolat cu ideea si impreuna cu sotul am hotarat adoptie. Am mers la DPC din orasul nostru am facut dosarul pt adoptie au urmat vizitele insepctorilor de la DPC la noi acasa ( asta se intampla in august- septembrie 2009 ) in 2 noiembrie am primit atestaul de familie apta sa adopte , eram foarte fericiti . La putin timp de la primirea atestului am afalt in urma unui test rapid ca sunt insarcinata , bucurie si mai mare , ne si vedeam cu doi copilasi acasa nu voiam sa renuntam la adoptie. Totul a fost asa cum visam noi pana cand ne-au sunat cei de la DPC si ne-au invitat la o discutie la directie. Ajunsi acolo ne-au intrebat daca ne mai mentinem hotararea de a adopta sau dorim sa mai amanam putin adoptia pana se va naste fetita noastra. Am plecat la diresctie ferm hotarati sa continuam adoptia dar dupa discutia de acolo nu stim ce sa facem . Cei de acolo ziceau ca e greu sa cresti doi copii mici ca se vor ivi probleme cea mica va dormii ceea mare va dori sa manance sa se joace si in concluzie ne-au intrebat daca credem ca ne vom descurca .
Chiar nu stim ce sa facem, ne este de foarte mare ajutor orice sfat orice sugestie sa rezolvam situatia in care ne aflam
Va multumesc tuturor

gabriela42 spune:

iubita sucitu1 din suflet te rog nu renunta la dorinta o data exprimata.daca renunti te rog spune-mi.noi dorim pt al nostru o fiinta alaturi pe mai tirziu...intii te rog nuuuuuuuuuuuuu -l lasa pe cel pe care ai pus ochii deja.adenuti daca am mincat aceeasi piine ii stim gustul!iubitelor azi am vb cu sotul meu si ma ajuta cu ac poveste cu emisiunea lui car...m;;;.noi ai mei trimitem un tati!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!luptati mamici tata ne iubeste.te rog sucitu nu renunta,starea de bine este fffffffffffff rara.minunatelor va iubesc fff mult pt ideea de-a creste un micutn+1/k.dumnezeu fie cu noi dar mai mult cu ei

Magnoliaalba spune:

Buna fetelor,

Va citesc de multa vreme dar nu am intrat pe forum. Sunt foarte impresionata de povestile de viata pe care le-am citit si doresc tuturor famiilor adoptive in asteptare sa treaca peste piedicile ivite si sa isi gaseasca puiutii. Ei ne asteapta.

Si noi ne-am depus dosarul pentru adoptie si as dori sa cer un sfat parintilor care au adoptat un copil mai maricel: 4 - 5 ani: cum s-a adaptat? nu au exista probleme? cum a fost trecerea de la gradinita unde mergea cand era la maternala la gradinita din localitatea parintilor? nu sunt prea multe schimbari deodata pentru el: schimbarea familiei,a gradinitei, a stilului de viata? nici nu se adapteaza bine la noua gradinita ca apare iar o schimbare: scoala. voi parintii, cum ati factu fata unor astfel de situatii?

Bellaiza spune:

Draga Magnoliaalba, multumim de gandurile bune si sa ne dai doar vesti grozave de acum incolo! Cred ca pot sa iti raspund si eu la intrebarile tale pentru ca noi am adoptat un baietel mai maricel. Cand am venit trei ACASA, Stefan avea 6 ani...fara trei saptamani. El stia ca nu are parinti de la patru ani, isi dorea sa aiba parinti si...totul a venit foarte firesc: nu a plans dupa locurile si oamenii chiar dragi din viata sa anterioara, s-a acomodat extrem de usor la noua gradinita chiar daca acum se confrunta cu un alt stil, i s-a parut interesant sa descopere noua familie, sa aiba bunici, as putea spune ca nu i s-a parut grea nici intalnirea cu stomatologul- chiar se amuza si era bucuros sa scape de cariile maselutelor-, dupa operatia de polipi ma uitam la el cat ii era de bine sa se simta alintat...Sincer, mi-am dorit, ca mai toate fetele un bebelus pentru toate motivele asupra carora nu revin, dar STEFAN A FOST COPILUL NOSTRU....Inca ceva, si de regionalisme a scapat usor, iar azi ne corecteaza el pe noi daca ne scapa un regionalism...de la noi

Deci, draga noastra, te asteptam cu vesti din cele mai bune!

Magnoliaalba spune:

Bellaiza,

iti multumesc din suflet. si noi asteptam cu "fluturi in stomac" prima intalnire si speram sa fie dragoste la prima intalnire din ambele parti.

Bellaiza spune:

Magnoliaalba,

daca e sa fie dragoste, este si la a doua intalnire, iar din amintirile tineretii, zic eu ca e mai trainica
Acum, vorbind serios, l-am intalnit pe Stefan prima data...de doua ori, daca imi este permis sa spun asa, in doua zile consecutiv: in prima zi am petrecut impreuna vreo trei ore jumatate si, din pacate nu am simtit niciun fluturas...mi-am zis chiar ca poate nu sunt pregatita sa fac pasul acesta...am fost dezamagita de mine, pentru ca vroiam sa cunoastem doar un copil si imi vedeam naruite visurile...iar a doua zi am stat impreuna cam doua ore si am simtit ca doresc sa il iubesc asa cum nu mai fusese iubit pana atunci pentru ca, ciudat, era...alt copil, era copilul nostru: aflase ca nu eram simpli musafiri, ci poate urma sa fim parintii lui, iar ceea ce fusese o greseala la inceput a familiei ce l-a avut in asistenta maternala, respectiv ca i-a spus motivul real al vizitei noastre, s-a transformat in sansa tuturor...pur si simplu s-a simtit important, a vrut sa impresioneze, a reusit sa ne trezeasca la realitate, una frumoasa, plina de iubire...Azi suntem la fel de fericiti ca oricare alti parinti fericiti, nici macar nu stim ce am facut sa meritam o astfel de fericire.
Sa auzim de bine!

gabriela42 spune:

magnoliaalba si eu te incurajez sa mergi cu sufletul deschis si sunt convinsa ca va fi bine ca doar na cui nu-i place sa fie iubit dorit protejat.va fi un succes cu siguranta.daca ai posibilitatea sa stai cu el acasa macar o luna ar fi bine pentru toti.asteptam cu nerabdare vesti minunate