Despre educatie si dresaj

conchita spune:

n-as compara un catel cu un copil. dar amandoi ar descoperi ca daca aduc mingea la comanda stapanului, urmeaza biscuitul. amandoi au inteligenta necesara sa realizeze corelatia. si ar aduce mingea nu pentru ca le place sa se joace cu mingea, nu pentru ca vor sa interactioneze cu stapanul iubitor, ci pentru ca vor biscuitele. cand se suprima biscuitul, vor aduce o vreme mingea din inertie pana vor deprinde alt habit in lipsa biscuitelui.

la dresaj, scopul actiunii e rasplata, nu actiunea in sine. mie mi se pare simplu.

UnPacatos spune:

Am primit o , am primit o

Acuma serios vorbind, eu inteleg ca recompensa se da dupa ce copilul a facut un lucru frumos, singurel, si ma bucur. Normal ca ii spun ce imi place si ce nu, fara a adauga ca daca face va fi recompensat. Si ii incurajez sa ne spuna si ei noua ce le place si ce nu. Si ce recompense dulci primim si noi adultii de la copii... asta nu se mai pune. Si sa stiti ca m-am bucurat tare mult cand fetita mea mi-a dat o steluta aurie

Ii invat sa vorbeasca cu - mi-ar place sa... in locul lui - vreau sa ... si asa vorbesc si eu cu ei. Sau incerc

rrox3 spune:

Corect si la obiect

Vad ca tot amestecam relatiile. Relatia parinte-copil este una unica totusi, este singura relatie in care iubirea este daruita neconditionat. Sau asa ar trebui sa fie.

In rest, oricat de idealiste am fi noi, in toate celelalte relatii iubirea este conditionata. Adica sotul meu ma iubeste pentru ca:...., nu doar pentru simplul fapt ca exist. Si daca brusc as inceta sa mai fiu asa cum ma stie si ma iubeste el - depasind un anumit prag de toleranta, probabil ca mai intai ar incerca sa ma schimbe la loc, si dupa aceea ar rupe relatia.

Pe de alta parte copiii mei ma iubesc orice as face si oricum as fi. E o chestiune de supravietuire pentru ei. Si eu ii iubesc pe ei exact la fel. Si atunci incerc sa nu cad prada tentatiei de a manipula, chiar in scopuri asa zis bune. Sa nu conditionez manifestarea iubirii de performantele atinse de ei. Si aici intervin nuante percepute diferit de fiecare dintre noi. Cel putin la nivel teoretic.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

UnPacatos spune:

Exista copii la care, daca parintii nu le cumpara sau fac ceva, zic ca nu ii mai iubesc. Tine de educatie. Nu e suficient ca parintele sa isi iubeasca neconditionat copilul, trebuie ca si acesta sa invete sa aprecieze asta.
Cum exista si copii care isi iubesc neconditionat parintele alcoolic, dar de la o varsta o sa-i fie rusine cu el.
Sunt cazuri extreme, si totusi intalnite mai des decat ne-am dori.

Iar daca sotul si sotia se iubesc, se iubesc neconditionat si, daca exista comunicare si intelegere, problemele pot fi depasite. Iti inchipui ca daca sotia face cancer de san devine altfel decat o stiu si depaseste pragul de toleranta? Eu nu o iubesc pentru ca ... o iubesc fara sa stiu de ce, pur si simplu imi face sa vibreze toate simurile. Si daca cineva se schimba, de ce sa incerci sa-l schimbi la loc? Nu e mai bine sa vezi de ce s-a schimbat? Poate de fapt nu s-a schimbat cealalta persoana, ci tu.



Sotul tau te iubeste pentru ca .... ? Nu sunt vesti bune pentru tine. Eu nu pot spune de ce imi iubesc sotia. Si nici ea nu a reusit sa afle pana acum de ce ma iubeste. Si suntem de nedespartit. Mi se parea adorabila si in momentele de dupa operatie, cand vomita intr-una iar ea se topeste dupa mine cand imi vede fata (sifonata) dimineata.

rrox3 spune:

Un pacatos Orice copil isi iubeste neconditionat parintii, cel putin pana la o varsta. Nu confunda santajul sentimental pe care il incerca unii dintre ei (vezi "nu te mai iubesc") cu iubirea in sine. Si santajul asta l-au invatat de obicei tot de la parinti.

Tu poate nu poti numi exact de ce iti iubesti sotia, dar cu siguranta o iubesti pentru cum este ea, cum simte, cum gandeste, cum arata, pentru "cine" este ea. Pentru toate astea ai ales-o si te-ai indragostit de ea. La asta m-am referit, cand am vorbit de conditionare. Sotia o alegi, copilul nu.
Nu m-am referit la schimbare in sens evolutiv. Ci la a deveni alta paersoana. Si cu siguranta ai un prag de toleranta.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

UnPacatos spune:

Nu Roxana, n-am ales-o. Mi-a fost trimisa ca un dar divin

Edit: corectat nume

rrox3 spune:

Ha, ha... OK!
Esti in plina campanie de cucerire a unui loc pe podiumul DC-ului "sot + tata ideal" si eu vin cu ratiuni d-astea demolatoare de telenovele...
Bafta cu candidatura!
Folosim aceleasi cuvinte, dar le intelegem diferit.

Nu cred ca m-am semnat nicaieri Roxi, incerca te rog sa alegi intre nick si nume cand mi te adresezi.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

happiness spune:

Conchita,apropo de rasplatit dupa comportamentul atins de copil...Recunosc fara nici un pic de jena ca am aplicat si time-out-ul,si confiscat jucarii,si inchis televizorul,fiecare de 2-3 ori de cand e pe lume fiica-mea.In rarele situatii cand cuvintele nu isi gaseau drum spre ea si nu reuseam sa o fac sa ma inteleaga.Nimic nu a deranjat-o mai tare decat graficul cu bulinute negre ,desi avea 1-2 pe luna,sa zicem.A fost singura metoda care a functionat la 4-5 ani,cand nu ne mai intelegeam de vorba buna uneori,si crede-ma ca am ceva cunostinte de pedagogie si psihologie,prin formarea profesionala,si incercasem cu toate metodele stiute si nestiute...De rasplatit am mai rasplatit-o,dar la fel,rar,nu e o regula,nu face ceva ca sa ii cumpar nu stiu ce lucru.Acum stie ca ma intereseaza notele pentru ca ele sunt corecte si reflecta cat de bine/frumos a scris/lucrat ea,ca trebuie sa invete pentru a fi un om puternic,pentru a ajunge la liceu intr-o clasa foarte buna,cu copii ambitiosi,sa poate deveni ce isi doreste ea,sa castige bani si sa fie fericita.E corect ce zici tu,nu ii spun sa invete ca va primi la finalul anului scolar un cadou minunat.Dar crede-ma ca stiu ca am copil destept si va termina foarte bine clasa I si abia astept ziua de premiere cand o sa sarbatorim finalul primului ei an de scoala.Pana atunci,cate o iesire la cofetarie/patinoar/parc sau orice ii face si ei placere ,ca rasplata dupa efortul nostru comun(cum bine ziceai)nu poate sa strice.
O intrebare catre mamicile care nu sunt de acord cu graficele/stickerele/bulinutele-eu nu le mai aplic acum,dar m-au ajutat candva,demult.Cum faceti sa cresteti un copil civilizat,care sa nu se tranteasca pe jos ca vrea pufuleti,care sa nu racneasca ca nu vrea din parc inapoi acasa,care sa nu deranjeze orele la gradi,sa nu muste,sa nu bata sau sa nu jigneasca alti copii,fara bataie,fara cearta,fara pedepse de nicun fel?Ma refer la un copil mic,de 3-4-5 ani,nu la unul mare,cum e a mea acum.Ca la 6-7 ani altfel se desfasoara lucrurile si ne intelegem de minune aproape tot timpul.Voi cum reusiti sa educati fara sa dresati,fara sa stresati,fara sa traumatizati copilul?Cum il educati-fara a-l dresa(ce urat suna..)-pentru a se putea adapta totusi unei lumi care e construita dupa niste reguli,dupa niste norme.Ca eu cand era fiica-mea mica recunosc ca nu am stiut sa fiu o mama perfecta.Si desigur nici acum nu sunt.

Chuny spune:

Happines, nu stiu de ce am senzatia ca pt tine sa te intelegi " de minune" cu fata ta inseamna sa fie foarte ascultatoare, sa nu-ti iasa din cuvant, sa se poarte dupa codul bunelor maniere, sa lucreze sute de ore pt scoala in clasa I si, mai ales, sa nu cumva sa faca greseala de a lua un -FB. Si daca face toate astea e normal sa fie "sarbatorita" la sfarsit de semestru.

Mie imi pare o fetita minunata din ceea ce ai descris, sanatoasa, muncitoare ... dar am impresia ca pui atat de multa presiune pe umerii ei pt ca nu cumva sa nu devina papusa perfecta pe care tu ai desenat-o in cele mai mici amanunte.

conchita spune:

Happiness, nu pot sa fiu de acord cu ceva care nu mi se potriveste mie, in primul rand. pe langa ca trebuie sa ne cunoastem foarte bine copilul si sa ne adaptam personalitatii sale cu metodele de educatie, suntem si noi in schema, nu? :-) deci trebuie sa fiu eu prima convinsa ca mi se potrivesc graficele cu buline, pedepsele, recompensele promise inainte de fapta, etc.

dupa evaluarile mele, sonia e goal-oriented, impulsive, and strong willed. dupa circumstante, intra in categoria Internalizer, adica e senzitiva. pe scurt, imagineaza-ti Curious George din desenele animate. asta e sonia. nasoleala e ca asta sunt si eu. ar trebui sa fim compatibile, la prima vedere, insa potentialul de conflict este, de fapt, super marit. :-)

deci ea gaseste satisfactie enorma sa incerce singura totul, iar reusita e cea mai mare rasplata. pot sa stau cu punga de bomboane langa ea, nici nu clipeste, nici nu o conving de contrariu. fiind impulsiva, doreste controlul mereu. dar asa sunt si eu! de unde un potential conflict. cum rezolv? pur si simplu fac compromisul legendar de a-i oferi idei, fara a-mi revendica paternalitatea lor. manipulare? nu. negociere si brainstorming. aleg sa marsez pe calitatile ei, impresionante dealtfel, in loc sa ma razboiesc cu tantrumurile inerente datorate varstei si maturizarii psihologice. are un simt al umorului incredibil, slava domnului, deci asta e aproape intotdeauna, "arma" mea de apropiere cand ne departeaza circumstantele sau conflictele.

curiozitatea ei absolut incredibila (imi seamana la asta) ma ghideaza spre distragerea atentiei cand avem "probleme". deci chiar si daca as dori sa-mi impun eu punctul de vedere si as aborda toate metodele de dresaj, nedresaj, AP, whatever, sonia mi-ar raspunde cu o incapatanare tripla - si nu ar face decat sa ma imite in oglinda, dealtfel, nu? ceea ce, mie personal, mi se pare super grozav, caci mai tarziu in viata nu va fi influentata prea usor de anturaj, isi va tine calea, se va incapatana sa reuseasca. deci, vezi tu, toate avatarurile astea de care se plang parintii de copii mici mie imi cam suna extraterestre - foarte bine ca sunt incapatanati si au vointa si nu renunta usor! poti ghida foarte frumos un copil incapatanat in asa fel incat sa aveti o relatie armonioasa, fericita, fara sa-i distrugi spiritul.

ce faci in situatii concrete? la mine e cam tarziu sa dau solutii post, pentru ca am fost perfectionista de cand ma stiu, asa ca m-am educat dinainte si am marsat pe prevenire. sonia nu se tranteste pe jos ca vrea pufuleti. pentru ca este iubita, incurajata si inteleasa acasa, nici nu e conflictuala sau batausa cu alti copii, e foarte iubitoare si generoasa, deci nici problemele astea nu le am. are atata libertate si intelegere din partea mea, incat singura vine si-mi cere ajutorul sau ma intreaba cand e cazul. pur si simplu nu am aceste probleme. ca e ea cum e, ca am procedat eu corect fiind empatica si marsand mult pe prevenire, ca ne potrivim la personalitati - nu stiu, timpul va decide.