Remember!
Raspunsuri - Pagina 3
ruxandra_sb spune:
Multumim. 
Imi pare doar rau ca multi dintre voi ati murit aiurea..
LauraNicole, nu cred ca-si avea rostul..
Rasul e ca stergatorul de parbriz: nu opreste ploaia, dar iti permite sa iti vezi de drum. (Jeanne Wasbro)
unboticutz spune:
nu cred ca se vor deschide vreodata suficiente subiecte pe aceasta tema..si nu cred ca vom multumi vreodata prea mult sau ne vom aminti prea des ..
37+ 
Rares Mihai
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Port in suflet povestea licuriciului Emma...
AMR 2+!!!
adelyna spune:
La asta ma gandeam si eu ieri,ca au trecut 20 de ani de la revolutie.Nu-mi vine sa cred....(aveam 13 ani)
si de la noi pentru cei care au fost acolo.
Natalia Ioana (13-08-2002)si Noemi Antonia(31-03-2007)
Noemi 2 ani
ruxandra_sb spune:
Baricada de la Inter, dupa 20 de ani
"Pe 21 decembrie, de la ora 21.00, "Baricada de la Inter" se va desfasura langa hotelul Intercontinental din Bucuresti, la aceeasi ora si în acelasi loc unde, în 1989, manifestantii au ridicat o baricada impotriva dictaturii.
Bucurestenii sunt chemati sa vina si sa pastreze nu un minut, ci o ora de reculegere pentru cei 49 de oameni ucisi atunci. In fata Teatrului National va rula un montaj de 30 de minute cu imagini surprinse de regizorul Paul Cozighian în noaptea de 21 decembrie. Vor fi prezente rude ale celor disparuti, care le vor rosti numele. Vor sustine recitaluri pianistul Dan Grigore, violonistul Gabriel Croitoru si Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu. Spectacolul va fi transmis în direct de TVR 3, din Sala Atelier a Teatrului National Bucuresti."
Rasul e ca stergatorul de parbriz: nu opreste ploaia, dar iti permite sa iti vezi de drum. (Jeanne Wasbro)
terry spune:
Da, imi amintesc.Chiar ii povesteam fiicei mele ca acum 20 de ani, pe vremea asta, pe cand aveam 17 ani, eram in intersectia de la Sincai si controlam masinile sa nu aiba arme. Luam la puricat toti oamenii si ii perchezitionam. Eram o gasca de baieti si 2 fete. Baietii aveau mare grija de noi. Era un sentiment aparte si eram toti foarte uniti. Eram foarte importanti. Unul dintre baieti a murit la cativa ani dupa ce a fost ranit in timpul evenimentelor. De restul nu mai stiu nimic, nici numele lor nu il mai stiu. Acum, parca imi e rusine de ce am facut. Pacat! Atat pot sa spun.====================
Doneaza pentru Dan (doinabita)0900900212 pentru 2 euro
0900900213 pentru 3 euro
0900900215 pentru 5 euro
0900900210 pentru 10 euro.Apeluri doar in reteaua ROMTELECOM
inbox spune:
Eu aveam 10 ani...imi aduc aminte si cu ce eram imbracata, imi aduc aminte inca dinainte sa izbucneasca cum ascultau bunicii Europa libera, toata lumea susotea...
Apoi a venit Revolutia, ma lasasera parintii cu fata unor prieteni singure in apartament, ne uitam la stiri, ascultam la radio...stiu ca la un moment dat incepuse sa-mi para rau de Ceausescu ca se vedea pe fata lui ca e depasit de eveniment, imi aduc aminte cum spunea ca va creste pensiile cu 100 de lei...Imi aduc aminte de momentele de panica, eu stand in Pitesti atunci, spuneau ca vin nustiu ce tancuri catre Petrochimie si Pitestiul va fi distrus. In una din nopti, am stat in baie fiindca facusera adultii calculul ca in caz ca se va trage, doua raduri de pereti nu vor putea fi strapunse...si noi stateam in baie iar parintii umblau pe strazi....imi era o frica teribila...Imi aduc aminte de ai mei si de ideile lor "cum sa traga armata in popor?", cum la Cluj parca, stateau revolutionarii la nustiu care monument si ca aveau copii mici cu ei! Foarte multe imagini ( de la TV), imagini cu parinti cautandu-si copii printre raniti si morti, cadavre aliniate si oameni umbland printre ele...imi aduc aminte primul semn ca nu mai exista cale de intoarcere la ce a fost- "armata e cu noi", "televiziunea e a noastra"!
Apoi au venit ajutoarele si primele cuvinte noi in libajul nostru " revolutie", "miting", "liberatate", "portocale"...etc, impreuna cu prietena mea am rupt cravatele de pionieri si ne-am pus tricolorul la mana, am primit ajutoare o portocala si niste biscuiti ( am batut drumul pana in centru la prefectura pentru asta) ne faceau un X cu creta pe spate ca sa nu mai stam odata la rand ...
Televiziunea transmitea doar cateva ore, ne puneau ai nostri sa urmarim tot ce se difuzeaza, facusem si un jurnal...din pacate nu l-am mai gasit...
unducthable spune:
la cate vedem ca au ramas amintiri , filme , poze, sau la radio tipete si apoi impuscaturi , nimic nu e deajuns ca sa ma pot gandi la fiecare dintre noi , durerea si dorinta care le-am avut in suflet, am fost martori la ce a fost si acum suntem martori altei lumi ... copiii nostri nu stiu nimic din ce a fost , poate e mai bine sa stie
diana
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
http://www.dianabostan.evonet.ro/myalbum111.html
viviana spune:
Lucram la Centrul de Calcul al unei intreprinderi (ce ciudat suna acuma!) situate pe soseaua Morarilor. Locuiam pe strada Dristor, in blocuri noi, curentul se oprea din ora in ora, nu aveam apa calda si blocul de vis-à-vis era transformat in unitate militara.
Bineinteles ca ascultam Europa Libera si stiam ce se intampla in Timisoara.
Eram la serviciu si nu se anunta deloc o dimineata linistita. Directorul ne iterzisese sa ascultam radioul. Ascultam numai Ceausescu pe difuzoarele intreprinderii. Pe la ora 10 dimineata au inceput sa treaca muncitorii de la 23 august si de la alte fabrici din zona scandand impotriva lui Ceusescu.
Muncitorii de la intreprinderea unde lucram mai intai s-au strans in curte si au scandat impotriva directorului – presupus securist - , apoi impotriva personalului TESA – si atunci ni s-a facut frica pentru ca era foarta multa furie, si abia apoi s-au dumirit despre ce este vorba si au plecat incolonati spre centru.
Am plecat si eu spre casa. Nu mai mergea niciun mijoc de transport si am mers pe jos. Lumea iesise din case si striga impotriva lui Ceausescu si a regimului communist. Aveam lacrimi in ochi, si nu imi venea sa cred.
Am ajuns acasa. Locuiam la parter. Mama scosese televizorul la geam (nu mai conta frigul!). Imi amintesc si acuma: era Telecolor si abia il aveam de o luna de zile. Se oprea lumea si se uita.
Apoi am vrut sa mergem in Piata si nu ne-a lasat tata.
Trasesem patul chiar sub geam si in geam pusesem paturi (asa ni se spusese sa facem). Nopti la rand s-au auzit gloantele suierand.
Matusa mea care locuia in Dr. Taberei vis-a-vis de unitatea militara s-a trezit cu un glonte in casa. Sora mea la fel.
Faceam ceai si il ofeream tuturor celor care erau in drum spre universitate.
Cand s-a mai linistit totul am pornit cu tatal meu – medic - spre policlinica unde lucra (in centrul capitalei) sa dam primul ajutor.
Am trecut de mai multe baraje. Apoi cineva, nu stim cine, a tras in masina noastra. De mai multe ori. Au venit niste oameni si ne-au scos de acolo. Masina a fost gaurita.
Apoi au urmat zile si nopti halucinante. Bucurestiul era impanzit cu zeci de mii de biletele:
Apa este otravita;
Vor exploda tevile de gaze;
De craciun nicio casa
Fara mort pe masa;
Mi-am dorit cu ardoare libertatea si democratia. Mai mult libertatea de a gandi, de a vorbi liber si de a citi. Si nu acea libertate de a face tot ce vreau.
Si mi-am mai dorit liberalizarea avorturilor. Una din prietenele mele a avortat in WC la ASE dupa ce isi facuse sonda si nu ii iesise placenta si a venit la mine acasa si am plans si nu stiam ce sa-I fac si nu vroiam sa afle mama. Alta acasa intr-un lighean. Alta colega se infectase si ajunsese in spital cu uterul gaurit.
Mi-am mai dorit Comunismul in afara legii.
Mi-am mai dorit sa nu mai vad niciodata pe strazi oameni cu fete si gandire comunista.
Acuma as vrea ca niciodata sa nu uitam ceea ce a fost atunci.
Sa nu uitam ca azi suntem ceea ce suntem datorita a ceea ce a fost atunci.
Sa nu uitam niciodata ca daca am ajuns astazi sa ne realizam prin NOI INSINE piatra de temelie a dezvoltarii noastre de azi a fost pusa de CEI DE ATUNCI.
Nu exista sacrificiu mai mare decat cel facut, atunci, de tinerii Revolutiei.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi