NU TE MAI IUBESC! COMPROMIS SAU ADIO?

escu spune:

De cele mai multe ori, regasirea dragostei iti da puterea sa depasesti compromisul in care traiesti. Pana atunci te gandesti ca nu are sens sa-l faci pe partener sa sufere. Pentru ce? Dar in momentul in care te indragostesti iti dai seama ca daca nu ai tu grija de sufletul tau nu are nimeni.

babyblue spune:

dar de cate ori ne vom indragosti?

ca asa o putem tine la infinit. ne indrag de unul, apoi constatam ca nu-l mai iubim. gata, ne luam catrafusele si o luam de la capat. cu urmatorul pe care -l iubim, la fel, in 5-10 ani nu-l mai iubim.

patternul asta se poate intampla la infinit.

si duce la destabilizare fizica si emotionala.
nu vad niciun avantaj in a o lua de la capat la infinit. la un mom dat te mai si opresti. societatea favorizarea migrarea asta, nesanatoasa. pt ca e tipul de societate care genereaza iluzii cu care hraneste mintile imbolnavite ale oamenilor.


parerea mea este, ca dupa o varsta si o anume exp de viata, NU MAI POTI sa constati ca esti in dilema de a nu-ti mai iubi partenerul de viata, pentru ca denota multa imaturitate emotionala.
o data, de doua ori, ok..cred ca ti se poate intampla, dar nu la infinit si nu dupa o anumita varsta.
la un moment dat, deciziile de viata pe care le iei, trec si prin ratiune, esti mai lucid si cand DECIZI sa iubesti si cand iti ALEGI partenerul de viata. pt ca a sta cu cineva pe termen lung este o decizie care trebuia sa ramana in picioare, ideal for ever, tocmai pt ca stabilitatea fizica si emotionala, e un lucru benefic pt evolutia spirituala a fiecaruia si pt sanatatea sa mentala.
dilemele astea nu folosesc nimanui, te rod pe dinauntru si aduc suferinta.


sotul meu de acum, al doilea adica, nu reprezinta pasiunea vietii mele (am trait si emotii mai intense), nu este apogeul sexualitatii mele (am trait si mai si) si cu toate astea, simt si rationez, ca el reprezinta alegerea mea finala. comunicarea spitituala este perfecta, lucram si construim impreuna, gandim si actionam amandoi pentru un tel comun. fiecare isi doreste si apreciaza stabilitatea, corectitudinea celuilalt. fiecare a invatat (el stia, eu am invatat in timp), ca este un beneficiun real din a invata sa nu mai pui pe primul plan satisfacerea unor iluzii personale, caci astea sunt toate aceste zise gap-uri emotionale. niste mofturi si iluzii.

am, zic eu, acel tip de casatorie clasica, in care dragostea e mocnita, subtila, nu facem tam tam de pasiune, nu imi pun problema dc il iubesc sau nu, dar realitatea este una singuraL fiecare ne asiguram ca atat cat depinde de noi, incercam sa intelegem si sa implinim nevoile celuilalt. si pt amandoi, e tot ce conteaza.
si asta nu exclude tandretea. sau manifestarile de dragoste.

tind sa cred ca oamenii fac mult tamtam de asa zisa asta dragoste.iubire.
cred ca oamenii realmente habar nu au ce este dragostea si alearga dupa niste iluzii, asa zisele manifestari ale dragostei: pasiunea, provocarea, senzatiile tari, sexul bun. parerea mea, este ca toate iluziile astea, care provoaca dilmele si goluri interioare, nu au neap treaba cu iubirea in sine, ci cu neimplinirea personala, cu imaturitatea emotionala, cu dezechilibrele emotionale si cu frustrarile personale.

eu, fara sa exagerez, la ceva ani dupa divort si dupa o rel de kk.t esuata, ajunsesem la un asemenea echilibru interior, ca ma simteam si de altfel ma si simt, fericita in orice conditii si in orice moment, ma iubesc eu insami pe mine, iubesc viata si ma simt implinita per se. casatoria care a venit, a venit nu ca o implinire personala, caci ma simteam implinita oricum, ci ca o alegere rationala.

cred ca oamenii ar trebui sa lucreze mult mai mult la implinirea interioara, personala, la fericirea interioara, la cresterea spirituala, caci doar cand vor scapa de nevoia aceea acuta de a-si astupa golurile frustrarilor interioare prin prezenta altei persoanle care sa le ofere trairi, atunci vor constata ca NU iubirea le lipseste din viata. iubirea pt un partener. ci propria iubire. iubirea si echilibrul interior, personal.

_

Babyblue va pupa pe toti!!
In asteptarea unui ingeras in viata noastra....

balanta spune:

babyblue, ai foarte mare dreptate...numa ca teoria asta merge atunci cand ajungi sa simti asta...nu stiu ce intelegi pana la o anumita varsta...ca eu de atata rationament si logica m-am uscat toata si poate asa e, ca nu conteaza decat iubirea prin tine insuti...maturitate emotionala...ce inseamna de fapt?...pt ca eu sa zic ca ar fi trebuit sa fiu matura emotional mai ales ca am iubit de suficiente ori...si tot mai simt nevoia...si am fost ca si tine divoratata, si am avut si ceva relatii bune in care m-am implicat si am renuntat si m-am si recasatorit cu sperante mari si a fost si iubire si rationament...si totusi totul a murit...deci...cred ca e sunt etape si etape si totul depinde de conformatia fiecaruia.

Am o prietena, merge si ea pe 49 de ani ca si mine...mi-a spus ca ea nu intelege aceste nevoi de afectiune la mine pt ca ea toata viata nu a simtit nevoia sa ofere si primeasca asa ceva...ea a trait bine merci si fara astea si se simte bine.

Cat a existat copilul in viata de zi cu zi altfel am simtit totul...acum se simte prapastia.

escu spune:

La o varsta mai inaintata sansele sa te indragostesti sunt mai mici pentru ca si oportunitatile sunt mai putine. Dar daca se intampla, cu atat mai mult iti doresti sa nu pierzi poate ultima sansa de a trai dragostea ta, mai ales ca argumentul "fac un compromis pentru copii" nu mai exista.

monabella spune:

Woa... daca as avea 1$ pt cite cupluri am intilnit care au stat impreuna numai din cauza copiilor!

Bilancia daca nu ai copii si nu-l mai iubesti si esti tinara - nu stu citi ani ai - lasa-l mama draga. Efectiv nu vad de ce ai sta linga el. Vei ajunge batrina cu dintii de lina regretind ca ai stat linga el si nu ai cunoscut si pe altii.

pe de alta parte plecind de linga el nu iti garaneaza nimeni ca vei gasi pe fat frumos care se te iubeasca nebuneste pina cind vei ajunge batrina cu dintii de lina.

Mai pragmatic spus orice mare iubire se termina in rutina.
Dupa citiva ani de convietuire cu orice fat frumos incepi sa ii numeri greselile si te gindesti daca sa-l lasi, ok? Cind ai copii nu mai ai luxul asta dupa care ai o virsta si te gindesti ca toti barbatii eligibili sint deja luati etc...

monabella spune:

Si de fapt cum definesti tu "nu-l mai iubesc"? De unde stii ca nu-l mai iubesti? Si de ce nu-l mai iubesti? Care e motivul pt care nu-l mai iubesti?

Dupa mine care am trecut prin mai toate cite insira balanta, nu-l mai iubesc ar trebui sa fie legat de vreun comportament extrem sau incident de gravitate extrema. Stiu si eu? exista situatii limta in care unul din soti sufera accident grav si ramine invalid. exemplu in familia mea: sotul sorei bunicii a fost atacat d hoti cu cutitele. L-au lasat invalid pe viata. In carutz fiind, desfigurat si total dependent de ea, relatia lor de mare dragoste s-a tranformat incit in ajunul mortii lui el cumva o ura, sau o i nvidia pt ca putea umbla. cert e ca o facea in fel si chip si era vilent verbal cum nu fusese. Atunci ce ea sa faca matura mea, sa-l lase?

la fel ca nevasta actorului care-l juca pe superman, nu/ ce ra sa-l lase dupa accident?

Eu asa imi pun problema: cita vreme o relatie ar trece de testul asta - de a sta linga partener intr-o situatie limita - atunci e iubire. In rest nu mai tin minte ce e aia iubire sau cum te indragostesti dupa multe decetii si cum stii daca iubesti sau nu mai iubesti pt ca rutina intevine in absolut toate cuplurile. cred ca-s mult prea rationala...

conchita spune:

ala nu e test de iubire neaparat, ci de umanitate sau sfintenie. poti sa stai cu cineva si din datorie, mila, recunostinta, ca nu vrei singur, ca nu crezi ca meriti mai mult, deci o gramada de alte motive in afara iubirii.

trebuie sa ai un motiv sa nu mai iubesti? dar ce, avem motive cand iubim? vine si se duce, ca inefabilul. daca te leaga si altceva decat magia, mai stai si din respect, prietenie, tandrete, obisnuinta. daca vrei mai mult, pleci.

"nu-l mai iubesc" poate sa vina si intr-o zi dupa ce ti-ai spus ani de zile ca "il iubesc", dar era, de fapt, altceva, indragosteala numai, admiratie, respect, prietenie,compatibilitate. dar astea le poti avea si pentru vecinu'. unii nu pot gandi iubirea fara pasiune si cand dispare asta din urma, ei cred ca a disparut si prima.

XIO spune:

NU-l mai iubesti atunci cand iti dai seama ca nu il mai iubesti. Nu tiu de ce ar trebui sa existe un motiv , vorba Conchitei , aa cum ne indragostim si iubim fara sa stim de ce asa se duce si iubirea asta.

Nu destabilizeaza psihicul daca iubesti de mai multe ori te destabilizeaza tipul personalitatiii tale si perceptia asupra relatiilor .





***Fur is for petting**
http://www.xfactor.ro/#tp (produse eco)
http://www.adoptiicaini.ro/adoptii-virtuale/
http://www.adoptiipisici.ro/adoptii-virtuale/

http://freecycletm.ecosapiens.ro/

http://accesoriisihaine.blogspot.com/

http://www.4animals.ro/ajuta.html

balanta spune:

Cand iti dai seama ca mai bine stai la munca decat sa te duci acasa, cand vrei sa stai acasa decat sa pleci in concediu, cand vrei de fapt sa te imbraci atunci cand trebuie sa te dezbraci ca sa te bagi in pat, cand taci in loc sa vrei sa vorbesti, cand nu mai vrei sa mai faci nimic in casa cand de fapt in fiecare zi e cate ceva de facut, cand nu mai visezi la nimic decat la ziua in care apuci definitiv resemnarea...toate astea vin pe fondul multor ani de neimpliniri,de certuri, de nepotriviri, care chiar daca la inceput nu au fost asa uite ca au aparut si au erodat relatia. Unii le dau importanta mai mare si le resimt mult mai puternic altii nici nu le vad. Si mai ales la femei se regasesc,
Nu o sa gasiti prea multi barbati care isi pun probleme emotionale de viata. De cati ani e forumul asta cati barbati au venit sa scrie ca nu ma mai mangaie sotia, ca nu mai e ca la inceput, ca nu ma mai iubesti...etc

si apropo...adevarul im forma lui brutala putini il pot suporta sau isi doresc sa il afle
Cand celalalt nu iti mai lipseste in viata de zi cu zi probabil nu il mai iubesti, dar lipsa lui definitiva iti creeaza un dezechilibru mental mai puternic decat prezenta lui si probabil asta e obisnuinta si frica de singuratate. Ca si cum ar trebui sa renunti brusc la un membru al familiei pentru totdeauna.

Tot vad ca se scri despre fericirea care trebuie gasita in noi...bun ok, o fi asa..si atunci de ce cand ma plimb singura si privesc marea sau dunarea sunt nefericita, de ce cand ma culc seara sunt nefericita, de ce cand ma gandesc la viitor sunt nefericita...pt ca in viata de zi cu zi sunt atatea activitati care imi pot aduce multumirea.
Fetelor...cred ca trebuie vorbit de pe acelasi balansoar...vedeti si voi pe forum...atata diversitate de opinii, ici si colo ne regasim in mentalitatile unora...

bilancia spune:

la ce a spus balanta, mai adaug si totalul meu dezinteres pt relatia sexuala dintre noi, nu poti mima dorinta sexuala, orgasmul sau apropierea fizica, sunt o serie de procese chimice pe care unii le pot accepta, altii nu......de exemplu sunt femei care intretin relatii sexuale in orice circumstanta.....conchita, xio au dreptate....asa cum vine dragostea asa dispare.....intr o zi.....si nu stiu daca ne putem reprosa ca nu mai iubim, ne putem reprosa ca suntem sau nu responsabili, ca suntem sau nu activi, ca suntem sau nu dezinteresati, ca ne ocupam mai putin de copii sau de casa, si multe altele, dar sa ti reprosezi ca nu te mai iubesti asta e un nonsens.....