Acum un an...

Din momentul in care am ramas insarcinata am zis asa: lucrez pana cu o saptamana inainte sa nasc, daca toate-s bune si frumoase, dupa care stau 6 luni acasa cu copilul si reiau serviciul. Asa am zis...
M-am tinut de cuvant cu prima parte, am mers la serviciu pana la 31 oct 08. Apoi mi-am luat o saptamana concediul de odihna ramas pe anul respectiv si apoi... am nascut. Practic n-am stat in prenatal deloc.

De ce am decis sa lucrez pana in ultimul moment: in primul rand pentru ca imi placea foarte mult ce faceam la serviciu, in al doilea rand pentru ca acasa nu prea puteam face mare lucru cu ditamai burta dupa mine si sa stau doar la tv, sa ma indop cu mancare si sa-mi fac milioane de griji referitor la nastere... am zis nu, mersi. Mai bine la serviciu.

Am urmat cursuri de Lamaze inainte de nastere, deci cu teoria stateam bine. Si cursurile acestea eu le recomand cu caldura tuturor, mamicilor in asteptarea primului copil, dar si celor cu amintiri urate de la un travaliu anterior. Te fac sa vezi lucrurile intr-o lumina cat se poate de optimista. Eram chiar nerabdatoare sa se intample odata, sa am ocazia sa aplic ce-am invatat. Si am avut. Saptamana 39. Intr-o dupa-masa de sambata, sotul tocmai se intinsese la un pui de somn, eu stateam linistita pe canapea la tv cand simt ca s-a rupt apa. Si nu oricum, ci siroaie. Fuga la baie, constatat ca orice absorbant era depasit de situatie, luat prosop si cracanel, cracanel fuga la sot sa-i dau vestea. El: "hai lasa bancurile!".

Sunam la spital, cei de acolo imi zic sa merg la ei. Imi iau sotul si mama si la spital cu noi. Acolo ma consulta dr. de garda, constata si ea ca da... s-au rupt membranele (probabil dupa dara pe care o lasam dupa mine, ca melcu') si ma interneaza. Ma schimb in hainele pentru spital si ma duc in sala de travaliu. Care travaliu, ca io n-aveam urma de contractie. Asa ca stam si asteptam, cu sotul si mama pe coridor la taclale.

Trece pe langa noi o femeie in scaun cu rotile gemand in timp ce o impingea o infirmiera. Ne uitam la ea si zicem, hmmmm... pare dureros. Dupa cateva minute se aud gemete si urlete din sala de travaliu. Aoleu, oare naste? Nu, n-a nascut decat peste vreo 3 sau 4 ore. Timp in care biata a tot urlat si eu mi-am tot dat cu presupusul oare cat de dureros poate fi. Intr-un final am auzit un planset de bebelus si m-am bucurat sincer pentru ea, gata a nascut. A, in timpul asta eu nimic, nici urma de contractie, stateam acolo ca la spectacol.

Mai vine una, naste si ea.

Si inca una, asta naste gemeni da' nu acolo ca pana la urma au dus-o la cezariana. Eu tot nimic, deja e 2 noaptea.

Mi-am sunat si medicul intre timp, cica sa stau linistita ca pana nasc vine si el. Imi spusesera sa incerc sa dorm ca voi avea nevoie sa fiu odihnita. Oare cum se pot gandi oamenii astia ca poti dormi cand in camera de alaturi se naste. Norocul meu a fost ca dupa ora 2 nu a mai venit nimeni sa nasca, am fost doar eu in zona si chiar am dormit ceva. Sotul il trimisesem acasa de cu seara, mama era cu mine. Mama tot mama ramane, nu pleaca...

La 4 m-au trezit sa-mi puna perfuzia cu occitocina sa-mi declanseze travaliul ca deja erau 12 ore de la ruperea membranelor si eu nimic. Bun, pana aici ca la carte, asa stiam si eu de la curs. Totul sub control. La ora 5 eu inca fara contractii. Asistenta deja se uita chioras la mine si-mi zice sa nu cumva sa manac ceva ca nu se stie daca nu ajung la cezariana. Ghicise ca-mi era foame deja.

De frica cezarienei,probabil, la ora 6 hop si prima contractie. Cum sa zic, un soi de frison asa, ma gandesc eu, pai daca asta-i contractie, de ce urlau femeile de-aseara? Peste ceva vreme Vine moasa, verifica dilatatia pe contractie. Bun, asta n-am stiut-o, ca dilatatia se masoara in timpul contractiei si ca doare cam rau. Si cand verifica moasa dilatatiea era cum era, dar cand venea un dr tanar, stagiar sau ce stiu eu ca era si verifica el, imi venea sincer, sa-i dau palme. Parca avea morcovi in loc de degete, total neindemanatic si-i lua o vesnicie sa se dumireasca ce si cum.

Apare si medicul meu, bine dispus si cu chef de poante. Intre timp si contractiile mele devin mai serioase, dilatatia creste si ea, 2-3-4... hai ca-i 6 deja, gata scapi de cezariana, merge treaba! Vrei epidurala? Refuz. Durerile erau cat se poate de suportabile.

De fapt, ca si durere nu ma pot plange deloc, erau dureroase contractiile dar nu la modul la care sa simt nevoia sa urlu sau sa gem din cale-afara. Preferam sa tac si sa-mi masez spatele jos de una singura, mai popular zis sa-mi masez "salele". Devenea mult mai suportabila senzatia pe perioada unei contractii cu masajul asta.

Cand am ajuns la dilatatie 9 imi zice moasa ca daca simt nevoia sa imping, sa-i zic. N-am apucat, ca a venit o contractie zdravana, de mi-a scapat un geamat printre dinti, m-a auzit si-a zis ea, gata hai, in picioare, tine-te de mine si impinge. Si ce senzatie! Brusc, durerea a disparut cand impingeam. Nici asta n-am stiut-o, ca doare contractia, dar cand impingi nu mai doare deloc.

Ma urca pe masa de nasteri si imi explica inca o data cum sa imping. Parca nu mai stiam nici cum ma cheama la ora aia si in loc sa-mi tin respiratia cand impingeam, eu expiram. Dupa ce am inceput sa imping cum trebuie, pe durata unei contractii si fara sa expir, a fost chestiune de 5 contractii si fetita a fost la mine in brate. Duminica, 9 noiembrie 2008, la ora 12:10 am devenit mamica unei fetite de 3600g, 55cm.

M-am uitat la ea, era superba si ma privea cu niste ochisori atat de expresivi. Cred ca n-am sa uit niciodata acel moment.

Poate ziceti c-a trecut un an si nu mai tin minte partile nasoale si imi aduc aminte de nastere ca de ceva usor si chiar placut. Nu, nu am uitat. Dar chiar asa a fost, o nastere usoara, as mai naste si de 100 de ori asa.

Da, a fost nevoie si de epiziotomie, si am stat la cusut un pic, dar sub anestezie, deci n-am simtit nimic.

Dupa nastere, deoarece a durat foarte mult de la ruperea membranelor pana la nasterea efectiva, copilul a fost tinut sub observatie 24 de ore, la sectia nou nascuti. Pe mine m-au pus sa stau 4 ore in pat, sa-mi masez abdomenul sa se contracte uterul si abia apoi m-au lasat sa merg la sectia nou nascuti la fetita. Efectiv am zburat la ea apoi, ma simteam excelent, nu tu durere de la epiziotomie, nu tu ameteala, nimic. Eram ca noua. Asta pana sa incerc sa ma asez pe un scaun, cand mi-am adus aminte brusc de epiziotomie, dar astea-s detalii neinteresante. Fetita primise deja lapte praf, asta m-a cam ofticat, dar a papat si un pic de san, sau asa mi s-a parut mie ca suge, momentul acela mi s-a parut atat de frumos!

Au urmat si probleme dupa nastere, copilul nu sugea cum trebuie din cauza unei malformatii minore la palat care necesita o operatie in curand, problema cu care n-are rost sa umplu insa paginile aici: e sanatoasa, mananca foarte bine, deci lucrurile sunt sub control.

Azi a implinit un an, are un pic peste 10 kg, catre 90 de cm si un zambet care ma topeste la orice ora. Ii doresc sa aiba parte de tot ce e mai bun in viata, sanatate multa, iubire, noroc si fericire!

Aaa... cu mersul la serviciu dupa 6 luni: tocmai mi-am anuntat seful ca raman acasa pana cand se implinesc cei 2 ani: daca tot se poate la noi in tara, nu vreau sa renunt la acest timp pe care-l pot petrece cu fiica mea, e prea frumos!

Amalia spune:

Cameliam foarte frumoasa zi! Asa usor, sa tot nasti! Ma bucur ca ai avut asa o experienta placuta! Sa fi sanatoasa si tu si minunea ta mica!

poze aniversare 1 an

"Oamenii s-ar putea sa nu-si aminteasca exact ceea ce ai facut sau ceea ce ai spus, dar intotdeauna isi vor aminti cum i-ai facut sa se simta."

oceanborn spune:

Wow, Camelia,ce nastere usoara ! Sa va traiasca Alexandra si sa va aduca numai bucurii!!

mami de Thomas

Olivia26 spune:

Foarte frumoasa povestea, Cami, imi place mult atitudinea ta, felicitari! Sa va traiasca Alexandra cea scumpa, sa fie sanatoasa, iubita si norocoasa si sa aveti parte de muuuulte momente fericite impreuna.

---

de David, barbatelul mamei - 5 nov. 2008
David la 1 AN
Made in the Holy Land
Yesterday is history, tomorrow is mystery but today is a gift, that's why we call it present!

mamiseli_11 spune:

Foarte frumoasa povestea nasterii!! Vorba ta, asa sa tot nasti. Sa aveti parte numai de bucurii impreuna si pt Alexandra la implinirea celui mai frumos anisor.

Mihaela de Miruna Cosmina (13.11.2008)

Pozele mele

Mirunica

Otiliav spune:

Felicitari Camelia!
Mi-a placut atitudinea ta, optimismul, o adevarata mamica curajoasa.
Asa sa tot nasti, sper ca vei mai repeta vreodata o experienta asa de frumoasa!
Vad ca deja s-au schimbat prioritatile in viata si, desi eu lucrez, ma bucur ca ai posibilitatea sa copilaresti mai mult alaturi de cozonacica.

Mami de Ana Maria(18.12.2004) si Elisa Andreea (09.12.2008) Povestea nasterii celor doua gogosele sagetele
Pozele noastre

bertha spune:

Camelia, f frumoasa povestea ta si atat de reconfortanta! Bravo, mami, ai fost atat de curajoasa si optimista, incat povestea ta poate fi un exemplu pt toate mamicile speriate de nastere, face bine psihic, e ca un balsam miraculos. Sa fiti sanatosi cu totii si sa va bucurati de minunea nascuta acum un an.

Bertha, mami de frumuseti rare - Darius-Andrei (DN 08.06.2004) si Ioana-Ruxandra (DN 12.11.2008)
poze
Cum s-a nascut Ioana

anangel_lexi spune:

Felicitari! Sa va traiasca minunea mica si sa va bucure toata viata! Frumoasa poveste, asa optimista si tonica! Bravo!

de Maria Cornelia (20.09.2006)
Din ce in ce mai mare
Si primele perlute
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Vesnic cu Emma in suflet
PENTRU SEBI

aleinad.g spune:

Felicitari pentru curaj, felicitari pentru printesa!

La asemenea nastere cred ca ar trebui sa vina repede, repede si fratiorul, nu?

Mami de Teodora (1.12.2008) si Bogdan (24.05.1995)

cameliam spune:

Multumesc, fetelor, pentru aprecieri si pentru urarile de bine!

Lala86 spune:

Felicitari!!!sa va traiasca fetita!!!!!!