Unde am gresit ?

Cam asta ma intreb eu, de aseara de la orele 19,55.
Unde am gresit eu in educatia fie`mi de 5 ani si 2 luni si 6 zile.
Pentru ca e foarte clar, undeva, intre ce spun eu si ce a inteles ea s-a intamplat ceva.
Ceva grav.
Pentru mine e mai mult decat foarte grav. Si nu-mi gasesc nicio scuza buna.
Si acum povestea esecului meu.
Poate veti rade, poate vi se pare ca exagerez iar. Mie nu mi se pare nimic. Simt ca ceva am gresit.

Aseara am fost la pictura, dupa ora de pictura am ramas in parc. Intr-un spatiu inchis al acestuia (oradenii stiu).
Acolo trupa vesela de prieteni ai fie`mi, de 5 ani, sus-jos, alergat, zbierat, strigat, veselie mare.
La orele 19,55 ne trezim, noi, mamele, care am stat acolo pe bancuta sa-i chemam la imbracat ca se inchide parcul.
Imbracam cei 5 copii si i mai lasam o ultima tura pe tobogane. Ca intotdeauna. Ne imbracam si noi si la rechemarea odraslelor, la numaratoare, da 1 in minus.
Giulia.
Giulia NU ESTE.
Nu vreau sa simtiti vreodata ce am simtit eu aseara.
Probabil am o minte bolnava / panicoasa / obsedata / paranoica cu o imaginatie ce merge mult inaintea ratiunii.
In acel moment am simtit ca tot, tot ce am simtit vreodata in viata mea, egala zero. M-a cuprins panica si ma vedeam cum stau si strig dupa Giulia disperata.
Eram uimita, mirata, nu-mi venea sa cred ca am pierdut copilul.
Simteam cum nu mai iau aer si incercam sa-mi spun ca e acolo.
As putea scrie 5 ore cate am simtit in acele momente.
Am iesit afara, unde era intuneric si stiam ca ea nu iese asa in intuneric si nimic.
Giulia nu era nicaieri.
Am inceput sa urlu cu o disperare ce n-am simtit niciodata.
Tot, tot ce am citit si vazut in viata mea, mi-am inchipuit in acele momente ca s-a intamplat. Si nu intelegeam DE CE . Si cum era posibil.
De 5 ani de zile repet aceleasi lucruri / reguli. De 5 ani de zile traiesc cu convingerea ca totusi, a inteles, a memorat, stie.
Si in urletele mele apare GIULIA.
Senina ca o floare de primavara, alergand agale dinspre iesire inspre noi, nedumerita ca ce am. De urlu.
Imi venea sa o strang in brate, sa o trag de plete, sa urlu si sa-i fac ceva.
Mi-a iesit atat: m-ai dezamagit. Si am urlat cat m-au tinut plamanii ca unde ai plecat, cum pleci fara sa-mi spui, ce ti-am repetat 5 ani de zile, te poate fura cineva, te poate ucide, te poate maltrata ...
Ei bine, morale della storia, ca altfel ma lungesc la nesfarsit: cand ei au plecat pt ultima tura de tobogan, in alea cateva clipe in care noi restul de mamici ne-am imbracat, ea a schimbat directia si a iesit cu un prieten care era cu bunicul pe care-i stim de cand lumea.
Si ea, Giulia, nu s-a gandit in alergarile ei vesele sa-mi spuna, el bunicul nu s-a gandit ca ducandu-se cu ambii copii eu nu am cum sa-mi dau seama, fiind mai departe de ei.
Si-mi venea sa mor.
Imi venea sa-mi dau palmi.
Ceva, undeva, candva nu am facut bine.
Nu am reusit sa o fac sa inteleaga ca NU trebuie sa plece cu NIMENI, NICIODATA, fara sa-mi spuna.
Am intrebat-o aseara de o mie de ori de ce a plecat: m-a chemat Rares (colegul de joaca).
Din joaca a plecat.
Iar eu, ca o iresponsabila, NU am vazut ca a plecat.
Cred ca stiti cu totii cate se pot intampla.
Fiecare cred ca aveti cosmarul vostru.

Ajunse acasa am repetat de o mie de ori sloganul.
Nu plec cu nimeni niciodata fara sa-ti spun.
Poate a inteles. Sper ca a inteles.

Poate nu ma exprim cum trebuie.
Pentru mine e foarte grav ce s-a intamplat.
Undeva, am gresit.

Nu astept sa-mi spuneti ca se intampla, ca se poate intampla.
Vreau sa-mi spuneti unde am gresit.
Ce nu fac bine.

Tot aseara am intrebat-o, dupa ce am plans amandoua, doua ce s-a intrebat daca mai sunt suparata si speriata, daca ii e frica de mine.
De mine, care sunt mama ei.
A spus nu.
Eu nu vreau sa-i fie frica sa faca ceva de frica mea, as vrea sa inteleaga, sa ne respectam si sa puteam comunica.

Multumesc ca ma ascultati.


-------
Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) & Sela
-------
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Port in suflet povestea licuriciului Emma
"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"
NU RAMANE INDIFERENT !
AJUTA-L PE BOGDAN SA VADA !

carolinah spune:

Relax! Nu ai gresit cu nimic. Si oricum nimeni nu e perfect, iar tu esti doar o mama grijulie si un pic prea protectoare.

Are 5 ani si ii place sa se joace. Ii place libertatea si e bine ca i-o acorzi, impreuna cu increderea ta.

Atat.

Edit: totusi editez ca sa iti spun ceva cam crud: un vechi proverb spune ca de ce ti-e frica nu scapi. Si eu cred ca asa este. Asa ca mai bine te concentrezi pe lucruri bune si frumoase, in loc sa ii tot repeti ca cineva o poate fura, viola, maltrata. Nu inseamna sa nu o educi in sensul de a se feri de straini, evident.

ionica spune:

Nu ai gresit cu nimic in educatia ei, la DOAR 5 ani inca trebuie sa stai cu ochii pe ea 24/24, ei inteleg cu adevarat pericolul doar pe la 12-13 ani dar nici atunici nu prea sunt constienti.

Daca se mai intampla nu mai tipa la ea ,oricum nu va intelege prea bine de ce te-ai suparat,e nu a facut nicio greseala,a plecat afara cu prietenul ei deci nu cu un necunoscut.
Data viitoare daca se mai intampla (si se va mai intampla) incearca sa o strangi in brate si sa-i spui ca o iubesti si ca tu esti responsabila de viata ei.

Imi dau seama prin ce ai trecut,am avut si eu o faza din asta cu fata cea mare de 3 aniintr-un shopping mall,de atunci o tin doar de manuta iar daca refuza ,o iau pe sus o bag in masina si o duc acasa fara negociere,acasa nu ii dau voie la tv in acea zi sau la pc-ul meu sa se joace pe poissonrouge.com stiu ca asta o doare cewl mai tare si vad ca da rezultate.
Acum cand iesim impreuna,fugea ea dupa mine si ma roaga sa o iau de manutza ca altfel nu poate sa vada Baby Einstain.

Sau poti sa faci unn exercitiu, te duci cu ea intr-un loc aglumerat si te ascunzi undeva ca sa o poti vedea,cand te va regasi,explica-i ca aceiasi suparare simti si tu cand ea dispare,stiu ca este cruel dar functioneaza.

alice2004 spune:

Daria, !!
Noi ne stim bine, asa ca te rog sa ma crezi ca te inteleg foarte bine si nu, nu ai gresit cu nimic ! Eu personal nu am trecut priuntr-un asemenea episod, dar senzatia aceea de ramas fara cuvinte si neputinta am experimentat-o ... in vis ! Intr-o buna noapte am visat ca l-am pierdut pe Andrei, eram afara, la joaca, pe aleea din fata blocului, unde trec multi oameni, noi adultii vorbeam si copiii se jucau si la un moment dat ma uit si nada Andreiush ! Da, ai dreptate, ai putea vorbi 5 ore despre ce simti cind privesti aleea in lungul ei, vezi o multimee de oameni si copilul tau e ... nicaieri ! Si nu stii unde sa te duci, incotro sa te indrepti sa il cauti, poate a plecat cu vreun coleg, poate l-a luat cineva ... Groaznic ! M-am trezit si am multumit lui dumnezeu ca a fost doar un vis, dar senzatia aceea de gol o sa ma urmareasca mereu ! Si un timp dupa aceea eram afara, de data asta in the real life, copilul iesise cu bicicleta, era si Florin (sotzul meu) cu mine si vorbeam de ale noastre, in secunda cind am zis "Unde e Andrei ?", ei bine, gizmoul disparuse din peisaj ... il vazusem cu coada ochiului alergind pe o alee care da in spatele blocului, zic, aaa, e acolo, doar ca Florin se duce dupa el si sta, si sta si sta ... cind a venit, cu copilul dupa el mustacind lacrimi in barba, mi-a spus ca baietul fugise dupa o vecina, aceasta a intrat in bloc si el a ramas in spatiul acela mic din fata usii, neputind fi vazut din alee ! Si uite cum am intrat noi in panica, pentru ca nu vedeam deloc copilul, bashca pe acolo trec masini dupa masini !!
Sa stii ca si noi i-am explicat lui Andrei de enshpe mii de ori treaba cu plecatul singur, i-am spus ca nu are voie sa vorbeasca/mearga cu straini de nici un fel ... dar e doar un copil de 5 ani !! In timp cred ca va sti sa faca bine si sa aiba mai multa grija, acum insa stau cu ochii pe el ca pe butelie cind sintem afara (si crede-ma ca ma cearta sotul meu ca nu ma pot relaxa) !!
Sou, ca am scris un roman ... NU cred ca ai gresit cu ceva !
Mereu ma intreb cum dumnezeu faceau parintii nostri ? Cum de ne lasau singuri afara ? Cum am inteles noi ce este bine/rau si cum face generatia asta noua de copii de nu reuseste ??
Una peste alta, te pup si te imbratisez !

Alice si Andrei
Poze 2004 2005 www.shutterfly.com/view/pictures.jsp" target="_blank">2006-2007www.dropshots.com/alice2004" target="_blank"> Filmulete

Luna1 spune:

Nu stiu ce sa-ti zic... Nu stiu unde ai gresit...

Ma vad pe mine acum 1 an cand Cosmin avea 7 ani. Noi locuim pe o strada inchisa, in concluzie numai masinile caselor respective intra acolo (si binenteles vizitatori). In mijlocul strazii este o insula de beton deci poti conduce in jurul ei, ca un squar. In fine, acum un an faceam bagajele, urma sa plecam in Franta (era vara). iar Cosmin m-a rugat sa-l las in fata casei cu bicicleta pe trotoar. Era plictisit. Asa ca am zis da, avand vedere pe geam, puteam sa-l vad in orice minut, ma uitam la max 5 min pe geam. I-am spus ca si alte dati, "nu mergi dupa colt inspre strada mare ca nu te mai pot vedea". Se juca cu un vecin de aceeasi varsta. Eu faceam bagajele toata lumea fericita.

Timp de vreo 10 min nu m-am uitat dupa el pregatitndu-i baia celei mici. Cand ma uit nu era. Vroiam sa vina sa faca si el baie. Am lasat-o pe cea mica cu sotul, am iesit crezand ca e in dreptul garajelor si nu-l vad. Nu era. Incepe sa ma apuce panica, merg, merg catre strada principala cu speranta ca va aparea dupa colt. Nu era. Deja hohteam, si am inceput sa fug spre casa cu gandul sa sun politia imediat, ganduri disperate, nu poate fi departe, intru cu politia la fiecare usa, casa, toata noaptea asta fac, intru din casa in casa, ma duc la tv...

Cand ma apropii de usa mea sa strig la sot opreste o vecina masina langa mine si ma intreaba daca il caut pe Cosmin (iti dai seama ce fata aveam) i-am comfirmat si atunci mi-a zis ca e la strada principla, pe trotuar se uita la masini. Eu nu ajunsesem asa departe pentru ca mi se parea ca pierd timp si trebuie sa contactez politia.

Prietenul lui plecase si el il astepta la strada.

M-am lungit, vroiam doar sa-ti zic ca stiu ce simti. Iti dai seama al meu avea 7 ani, te astepti sa inteleaga...

Am realizat atunci ca nu era inca momentul sa imi iau ochii de la el. Ca inca nu era matur psihic sa inteleaga gravitatea lucrurilor, desi l-am lasat sa afle despre Maddie McCann (fetita disparuta in Portugalia) in mod expres.

De atunci a trecut un an, s-a maturizat, din cand in cand am incercat sa ii redau putina libertate de miscare, controlata fara sa stie, si acum intelege. A inteles ca si daca merge doar dupa colt vine si spune intai si apoi eu ii dau voie. Insa i-am explicat ca doar asta astept SA MA ANUNTE. Sa comunicam. La 8 ani si un pic nu-l mai poti tine legat nici pe plaja, nici in parc, mai ales ca in parc alerg dupa 2 acum.

Ce sa-ti zic, nu cred ca ai gresit, cred doar ca inca e prea mica sa inteleaga gravitatea faptului. Cred ca trebuie sa lucrezi mai mult pe SPUNE-MI decat pe ceea ce se poate intampla. Adica sa inteleaga ca, sunt multe pericole care pot fi prevenite daca doar iti comunica ce are de gand. Poate asta nu a inteles.

In alta ordine de ideei eu am lucrat mult pe "nu pleci cu nimeni nici daca iti zic ca i-a trimis mama sa te ia de la scoala (de ex), chiar de e frate-miu, prieteni etc".

Statistic majoritatea abuzatorilor sunt persoane din familie sau din cercul de prieteni. Trist dar adevarat. Asa ca "better safe than sorry".

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Mercedes spune:

Asa cum o cunosc pe giulia, pe bia( fetita mea) si pe restul copilasilor din jur zau ca va mai trebui sa treaca inca 2-3 ani sa priceapa fiecare pericolul. Stii f. bine ca degeaba le spunem ne spuneti cand vreti sa mergeti de la un topogan la altul ele din virtutea inertiei se iau una dupa alta si ,,uita,, de noi.
Probabil asta e ideea sa fim tot timpul cu ochii pe ei...

Si n-ai gresit nimic crede-ma.

szivarvany spune:

Problema mare e ca eu chiar m-am culcat pe laurii gloriei ca fac bine ce fac, ma bag la gat sfaturi, etc.
Si n-am niciun drept.
Mi-am scapat copilul din vedere intr-un spatiu inchis !!! si a disparut.
Eram sigura ca e un loc sigur, ca ea nu iese, ca o observ.
Ei bine, NU. Nu am vazut-o.
Ea e un copil foarte cuminte, intelegatoare, dar cand e antrenata in joc, uita de toate. Si eu stiu asta. Si totusi nu m-a ajutat deloc aseara atata stiinta.
Intotdeauna am zis ca mai bine previn. Ei bine, am facut un draq aseara.
Mi-am intarit convingerea ca niciodata, dar niciodata nu poti prevede totul. Ca circumstantele nu te ajuta.

Ma simt ingrozitor.


-------
Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) & Sela
-------
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Port in suflet povestea licuriciului Emma
"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"
NU RAMANE INDIFERENT !
AJUTA-L PE BOGDAN SA VADA !

natalia_nica spune:

Draga mea, ti-ai dat seama ca, din pacate, nu ne putem proteja copiii in totalitate... Si cred ca aceasta constatare e un cosmar pentru muulte mame... Nu cred ca ai gresit cu nimic, nimic, nimic...

Mami de Denis (17.06.2006)

giulia71 spune:

Stiu ce simti, am trecut prin asta acum 3 ani. L-am pierdut si l-am cautat disperata 20 de minute.
Plecase desi stia ca nu avea voie cu alti copii sa se joace intr-un parc. N-a venit sa-mi ceara voie, pur si simplu a plecat. Mi-a explicat apoi gestul lui necumpatat, stia ca n-o sa-l las cu copii asa departe asa ca a preferat sa nu-mi spuna.
N-are sens sa spun cata vinovatie am putut duce o buna perioada dupa eveniment.
Asa ca, te inteleg si va trece si asta

uneori gandesc prea mult....

malla spune:

Vai, ce mi-au dat lacrimile cititd ce ai scris, m-am pus in locul tau si deja simteam ca eu nu il mai gasesc pe Andrei...
Parerea mea e ca oricat le-am spune ca nu au voi cu nimeni sa plece in afara de noi(eu si sotul), totusi sa nu ne bazam suta la suta pe ei. Pentru ca implicati in joaca lor, pot uita. Nu neaparat ca nu nerespecta/inteleg ceea ce le-am spus ci pur si simplu pot uita.
Cand ma duc cu Andrei indifernet de spatiu, inchis, deschis, prefer sa stau non-stop cu ochii pe el, ca sa fiu eu linistita. Nu ma simt stresata prin asta, ci din contra, linistita. Pentru ca nu am incredere in straini, cu tot ce aud in ziua de azi.
Imi pare rau ca te-ai panicat si ai trecut prin acele stari, care te cred ca au durat o vesnicie, cel mai dureros e sa se intample ceva cu copilul.


Andrei si Adriana

filofteia spune:

Nu ai gresit...fata ta creste si incepe sa aiba pareri personale.
Eu am patit o faza si mai nasoala...copilul de 5 ani a plecat de la gradinita cu o alta bunica , iti dai seama ce a fost in sufletul bonei cand n-a gasit copilul la gradi...nu stia unde sta copilul respectiv...noroc ca ei stateau mereu in parc si i-a gasit in parc.
Pe langa faptul ca am sunat educatoarea, i-am spus copilului ca nu trebuie sa plece decat cu x,y si z... si i-am enumerat cele cateva persoane... cu altcineva, chiar daca ii cunoaste, trebuie sa ceara voie. Daca nu are cui cere voie, nu pleaca.
O alta chestie importanta este unde se duce daca se pierde... trebuie sa stie precis la cine sa apeleze, sa stie numerele de telefon ale catorva persoane importante.
Al meu este extrem de nazdravan, asa ca unul din primele lucruri invatate ( pe la doi ani jumatate) a fost numarul de telefon.
Pana la urma trebuie sa-i dai si copilului un pic de libertate de incredere. Al meu acum la aproape 9 ani iese singur afara si de fiecare data ii repet regulile, ma priveste cu plictis (cu ii priveam si eu pe ai mei) si mai spune uneori..."stiu, nu ma urc in masina la nimeni nici pentru un milion de dolari." Dar cand imi povesteste ce fac pe afara uneori m-as lua cu mainile de par... ultima data "bateau" un santier in parasire, care li se parea interesant tocmai datorita gropilor uriase. I-am explicat care sunt pericolele si ca ii interzic sa se mai duca pe acolo. I-am spus ca am incredere in el ca ma asculta. Este tare greu sa fii parinte si sa-i lasi si lui spatiu.