Noua mea iubire pe nume Gogo

Imi placea sa cred ca daca stau treaza pana mai tarziu ....voi participa si eu cumva la acel moment: declansarea travaliului. Stateam seara, noaptea, langa Adi, chiar degeaba as spune....nu mai puteam citi, nu mai puteam manca in nestire, nu mai puteam povesti.....ci ma conversam cu gandurile si visele legate de copil.
Intr-una din seri....am simtit niste usoare dureri de burtica ...pe undeva pe jos.....m-am uitat la ceas si am zis ca poate nasc pana dimineata....Acum cand privesc inapoi imi vine sa ma tavalesc de ras ...de parca s-ar putea naste in 2-3 ore.....(poate in alte cazuri ...dar nu in al meu).
Am inceput sa folosesc programul de contractii pus la mare loc de cinste pe calculator dar nu stateam bine asa ca am incercat sa ma intind in pat butonand mobilul si notand pe un colt de hartie ora la care incepeau contractiile.
Am sunat la spital asa cum e procedura si mi-au spus ca sa stau acasa cat de mult pot ca e mult mai comod si daca ma doare tare pot veni cand poftesc.
Am mai stat dar timpul intre contractii se micsora iar eu eram nerbadatoare sa imi cunosc surpriza din burtica.
Parca se faceau si putin mai intense in durere....asa ca pe la 4-5 dimineata am plecat la spital cu Adi, cu bagajul...cu o punga...sa o pun in taxi "sa nu ud canapeaua" pt ca apa nu mi se rupsese.
M-au controlat, au monitorizat copilul, mi-au luat tensiunea....."nimicurile" lor .....(oare sa spun de pe acum cat de mult mi-am schimbat impresia despre sistemullor medical ? in bine ...)....si ma intreaba daca accept sa ma consulte sa vada cat sunt dilatata...erau 2 cm mari si lati.....la un moment dar parca a spus ceva de genul "almost 2 cm".
Se facuse 7 dimineata si eu credeam ca in cateva ore nasc...mare ne-a fost dezamagirea, parca mai mare a lui Adi cand ne-a zis ca putem pleca acasa linistiti, sa mananc bine un mic dejun copios sa am putere si daca pot sa dorm.
Apoi va amintiti ca am stat putin pe forum dar aveam dureri tot mai intense.....si asa cum stabilisem pe la 12, la pranz am zis sa mergem. ....ca simteam nevoia de ceva pastile/droguri/pumni...orice numai sa nu ma mai doara asa tare.
Ajunsi la spital....iar imi ia tensiunea, iar il asculta pe bebe...totul normal. Dilatatie 4 cm.
Mergem si suntem condusi oficial in camera mea de nascare unde radem, glumim, facem poze ca doi copii tembeli, cu aparatura si ce mai era pe acolo....
Mi-l amintesc pe Adi ca ma intreba obsesiv ca de ce nu-mi iau o camasa de noapte pe mine si stau asa imbracata .....
Imi dau pantalonii jos ....ma pregatesc oarecum.....durerile erau un cosmar....Imi repetam in gand ca acestea trebuie sa fie celebrele "dureri ale facerii"...eram impacata si incercam sa fac fata cu stoicism....
Vine o micuta si firava moasa sa imi ia iar tensiunea si sa monitorizeze bebelusul.....
Spune: "merg sa schimb aparatul ca nu i se aude inima". Revine cu alta masinarie, o monteaza, pune pe burtica mea.....nimic. Eu eram intinsa pe pat si relaxata si se intinde foarte mult ca era tare micuta de inaltime si da puternic una (cu un zgomot pe care nu-l voi uita prea usor) in celebrul buton triunghiular, rosu langa care scrie cat China: emergency.
Am mai apucat sa constientizez ca nu e acelasi buton cu ce imi aratase mie ca pot folosi sa chem pe cineva daca am nevoie de ajutor.......de un pahar de apa sau sa-mi ridice perma mai sus.....era ACEL buton pentru situatiile cand apar Emergency.
Am simtit ca patul si lumea intreaga cad undeva in abis cu tot cu mine.....nu luasem nicio clipa in considerare ca pot aparea si probleme.....Toata sarcina nu avusesem nimic....monitorizarile fusesera ata....si acum ? unde era zgomotul de inimioara vesela al puiului ? ce era cu el ?
Nu s-a implinit O SECUNDA ca intreaga noastra camera a fost plina ochi de aproximativ 6 sau 7 persoane....care vorbeau toate de-o data iar pe fundal urla sirena aceea de urgenta, neoprita inca de nimeni.
Imi amintesc ca mi-au smuls tricoul de pe mine, mi-au bagat o camasa de noapte de-a lor, modelul acela special, legat la spate....una mi-a zis sa-mi scot cerceii....totul in jurul meu era haotic...inspaimantator iar eu aveam in minte doar ca lu' Bebitza nu-i mai bate inimioara...dupa atata asteptare si dupa atatea vise....am crezut ca nu mai e bebelusul acolo la burtica lui......
Eram inconjurata de oameni care vorbeau cu mine ...una ma punea sa semnez actele pt anestezie ....si tinea mortis sa-mi explice si riscurile .....una imi explica ca vom merge cu tot cu pat in sala de operatii si ca imi vor face cezariana chiar acum....
Si brusc aparatul de tensiune care era programat sa mi-o ia la 2-3 minute incepe sa tiuie ...ca se dusese si aia la vale rau.....
Din tot acel card de oameni care stiau "milimetric" ce au de facut, cum sa se miste, ce sa spuna, totul contracronometru....una era doctorita .....Se vedea de la o posta, ea era cea care dadea indicatii, cea care lua hotarari in privinta mea.....era placuta vederii mele de femeie in pragul nebuniei.....
M-a consultat si a zis, sa-i rupem apa...mi-a rupt-o....parea super multumita ca e curata apa......si apoi a zis sa monitorizam bebelusul cu electrod (fiind o metoda mai precisa decat cea pe burtica)......si a luat un fir lung cu ceva metalic in capat si mi l-a bagat pana la bebe ...sa ii asculte inimioara.
Aparatul de tortura, oribilitatea pe care nu o mai vreau vedea in viata mea...a inceput sa ticaie.....bataile inimioarei lui Bebitza oscilau intre 40 - 50 - 60 batai/minut.
Eram distrusa, speriata.....si vedeam in ochii lui Adi puterea de a fi calm.....ma tinea de mana si imi spunea ca-i bate totusi inimioara.....sa ma linistesc....
Ulterior am aflat ca doctorita i-a spus lui Adi sa-mi faca ce stie numai sa-mi ridice tensiunea un pic.....
Au fost cateva secunde de cosmar pentru ca doctorita....cu toti ceilalti pregatiti pana in varful urechilor a spus: "sa asteptam 1 minut poate-si revine......"
Era de o seriozitate si de o responsabilitate greu de descris in cuvinte....am observat ce inseamna procedurile ca la carte ....cum fiecare stia ce are de facut si cum era imposibil ca ceva sa dea gres....Acum cand ma gandesc cred ca psihic aceste lucruri m-au ajutat foarte mult pentru ca imi ofereau incredere.....
Eu nu imi mai dezlipeam ochii de pe aparatul de monitorizat.....si brusc incepe sa ii bata inimioara la 123 de batai/minut......si apoi a crescut undeva la 145 batai/minut.
Doctorita a zambit si a spus ca ramanem pregatiti dar nu o operam...lasam travaliul natural in continuare.....
S-au retras si a ramas numai o moasa tinerica.....finuta, delicata si care era cam emotionata ca trebuia sa ma ingrijeasca.....tocmai pe mine, aia cu probleme, aia de sculase spitalul in picioare .....
A fost super cu ea pana pe la 9 seara cand a iesit din tura. A citit si a interpretat hartia kilometrica in care erau monitorizate bataile inimii lui bebe si contractiile. De cateva ori i-a mai scazut putin ritmul lui bebe pe la 90 - 100 ...cat sa ma aduca pe mine in pragul infarctului.....si la asta se mai adauga o anumita suprapunere ciudata intre contractii si scaderea ritmului lui cardiac....de unde s-a ajuns la concluzia ca aveam niste contractii extrem de mari si puternice care l-au naucit de tot pe bebitza care a intrat in suferinta fetala.
Oarecum linistita .....incercam sa nu mai plang ....ii faceam rau si lui Adi, il vedeam ce priviri are....si ma implora sa ma linistesc sa nu ii fac rau lu' Bebitza,
Tot la jumatate de ora se perindau cate un doctor ginecolog, anestezist,..etc....sa vada ce-i cu mine si sa interpreteze graficele.
Se facuse deja 6 seara....si eu iar credeam ca nasc....cat am stat in travaliu numai gandul asta l-am avut: ca mergi la maternitate si in 2-3 ...4 ore trebuie sa nasti.....M-au controlat iar si aveam dilatatia pe la 6 sau 7 cm.....Eram deja resemnata ...si mi-am dat seama ca ma dilat asa cum stie sa innoate o bucata de plumb ....faceam calcule in minte .....si mi-a dat mai putin de juma de cm pe ora....de rasul curcilor/......dar as fi putut sta asa si o saptamana numai sa aud aparatul cum ticaie ...cu inimioara lui Bebitza.
Epidurala a fost si aceea un mare fas....in comparatie cu ce stiam eu si cu ce ma asteptam.
Sunt multe variante, ori mi-au facut o doza slaba (pt ca ma atentionasera ca daca intram in cezariana pe aceeasi instalatie imi va baga anestezicul pt operatie).....ori nu tinea la mine din cauza intensitatii contractiilor, habar nu am....stiu doar ca mi-o reincarcau odata la o ora.....si in ultimele minute din ora simteam niste dureri de moarte....cand probabil isi pierdea ea efectul....si nu aveau voie sa-mi dea supliment decat la o ora fix.....Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost fara.....Chiar am intrebat-o pe moasa daca e cineva care naste natural....fara "ucigatoare de durere".
S-a schimbat tura si i-am zis timidei si atentei copile de moase ca sper sa vina o moasa tot asa draguta ca ea....si mi-a spus "in spitalul nostru toate moasele sunt dragute"...asa m-a uns la suflet raspunsul ei minunat.....Era trista, ca nu voi naste cu ea....dar a venit ulterior dimineata sa ma vada .....
I-a luat locul o moasa nefinuta si netimida, genul suvitat, cu inele multe, infipta, bagareata....extrem de placuta .....Genul care organizeaza lucrurile...taca paca.....
Juma de ora a stat sa preia "cazul" si apoi s-a prezentat ca cu ea voi naste. Cu cat trecea timpul...ma durea tot mai tare......simteam contractiile si cand ma uitam pe aparatul de monitorizare aproape mi se facea rau cand vedeam la ce valori ajung contractiile mele......Imi imaginam cum e strivit si strans Bebitza acolo, in casuta lui calduroasa care s-a transformat intr-un inamic.....Il rugam sa reziste ca mai e putin....
La 10 fix imi amintesc ca mi-au verificat iar dilatatia si eram in continuare varza calita .....dar imi revenisem oarecum psihic si ma imbarbatam ca in ritmul asta poate vine Bebitza dupa 12 ca sa fie in data de 13 cum imi dorisem......
Imi dorisem asa de multe ....si am uitat sa imi doresc toata sarcina....o nastere usoara. Acum stiu ca nu sunt cuvinte in vant, acum stiu ca nu e doar o urare seaca.....fara substanta.
Pe la 11 si ceva ma mai controleaza odata si nu imi mai amintesc ce a spus de dilatatie, cred ca era pe la 9 parca. Imi explica frumos ca s-ar putea sa vina un moment in care sa simt nevoia sa imping si sa o anunt daca simt asa ceva sa ne punem pe treaba.
Am rugat-o sa-mi spuna cum sa imping ca nu prea ma pricep si mi-a dat toate detaliile.
Se mai uita pe grafice odata si cheama o alta moasa sa ceara o a doua opinie referitoare la aceeasi suprapunere intre contractie si bataile inimioarei.
Era o moasa batrana care mi-a zambit cald si care o intreaba pe moasa mea.....dar de ce nu incercati usor sa incepeti ?
Nici nu mai stiam ce sa incepem, la ce se refera si de ce sunt acolo.....
Expulzia a fost cea mai usoara si mai frumoasa parte a zilei si noptii de cosmar....m-am pus pe impins, cu celebrele 3 push/contractie.
Ea imi spunea cand vine contractia ca sa ma apuc de treaba......Adi deja era emotionat.....planul meu de a nu ma vedea, de a nu participa la ceva atat de intim...esuase....nu ii puteam da drumu' de la mana......Statea cumva langa mine dar intindea gatul sa vada ce se intampla "acolo".
Dupa 2 - 3 contractii fara rezultat, in care moasa repeta obsesiv "good girl".....o roaga Adi sa stea un pic ca sa-mi explice.....
Si se pune puiul meu sa-mi zica ca eu imping foarte puternic, se vede capusorul cum apare .....si cand sa si iasa putin eu imi termin resursele si se baga la loc. El crede ca trebuie sa ma concentrez sa iau mult aer in piept si sa imping mai mult lung decat puternic.
Facem semn la moasa si ca suntem pregatiti si in cateva minute e gata. Il intrebam pe Adi continuu cat e ceasul si dupa ce trecuse de 12 deja aveam o farama de bucurie de care sa ma leg.
Am simtit cand i-a iesit capusorul dar nu plangea.....Adi era palid la fata....si nu-si mai lua ochii de la copil...eu inca nu vedeam nimic.....moasa manevra ceva pe acolo si in cateva secunde a iesit tot.....
Mi l-a pus pe burtica cu capul intre sanii mei, asa cum stiti .....dar avea o culoare de iti ucidea orice speranta....
A inceput moasa sa se scuze ca a uitat sa ne pregateasca si sa ne spuna ....ca va fi putin albastru....movuliu....ca mie mi se parea de-a dreptul vinetiu.....Bebitza incepuse sa ne arate ca stie si sa racneasca iar ea incerca sa ne linisteasca pe amandoi ca in mai putin de 3 minute se va oxigena si totul va fi bine.
Asa a si fost, capata culoare instantaneu.....intai toate organele se oxigenau...si la sfarsit extremitatile, manutele si labutele de la picioare.
Mi l-a pus la san si a inceput sa suga intr-o nebunie...ceva incredibil.....aveam in brate ceva la care nu voi mai da drumu' prea curand.....
Am realizat la un moment dat ca ar trebui sa o intreb si pe moasa cu ce sa o ajut ...ca o vedeam ca lucra singurica acolo, cumva relaxata si ea ca acel caz grav se rezolvase cu bine.
M-a rugat numai daca vreau si pot sa mai imping odata ca sa elimin placenta......apoi i-a taiat cordonul lui Bebitza.....totul era ireal.....traiam implinirea visului si plangeam......
Adi era stupefiat cum poate sa suga gogo ....asa imediat.....
A inceput sa ne faca poze.....
Data nasterii 13 septembrie
Ora: 00.39
Gasisem fericirea si Dumnezeu nu ma parasise.
Ceea ce tineam pe mine avea degetele la picioare, nasuc, calcaie....si era un pui de om in miniatura....era un miracol ca oricare altul, era viata asa cum gasesti la tot pasul.....DAR ERA A NOASTRA.....era David cel mult asteptat .....
A urmat un episod nu tocmai placut, pe langa toate celelalte....chiar i-am spus doctoritei ca toata sarcina mi-a fost groaza de aceste momente jenante .....s-a asezat pe un scaunel sa ma coasa, a facut recensamantul si nu era unul bun.....interior, exterior...etc....Deja imi revenisem si ma gandeam ca poate ar fi trebuit sa imi fac masaj ca Obelixa noastra poate nu as fi fost atat de franjurata.....
Doctorita, o meseriasa mi-a zis ca nu am de ce sa ma stresez ca acest lucru se intampla in orice maternitate din lumea asta...si ca pentru ei este un job.
Usor de zis, greu de facut......dar a trecut si asta.....A venit apoi alta tipa ca sa ma spele.....si mi-a cerut permisiunea sa umble in bagaj ....sa ia chilotei, tampoane si m-a intrebat daca am si o camasa de noapte .....eram eu si deja ma recunosteam.....cand am spus DA cu mandrie...ca doar alergasem dupa acea camasa de noapte cateva luni bune........
Adi plecase acasa .....ca nu mai putea rezista......macar nu a mai vazut si marea "urzeala"......a ramas numai cu nasterea.....iar eu cu cuvintele lui soptite in ureche "eu tot te mai iubesc chiar daca am stat aici"....asta pentru ca stia ca as fi vrut sa nu participe......
In timp ce imi scoteau acele, perfuziile etc....a intrat o moasa disperata si a zis ..hai putin mai repede ca avem nevoie de sala......ha ha ha.....adica acum rezolvata fiind ma dadeau si afara.....ca nu aveau locuri suficiente ......mi-a trecut prin minte ca va veni alta mamica ce va fi poate mai norocoasa decat mine si care va naste in 2-3 ore ...cum credeam eu ca sta treaba cu nascarea....
Sa fi fost 4 dimineata cand am fost condusa cu gogo in brate, intr-un scaun cu rotile, in salon......era lumina de veghe si totul arata minunat.
Au sarit pe mine alte moase si toate vorbeau soptit ca sa nu deranjam, ma felicitau continuu si imi placea teribil acest lucru......pe holurile pline de dimineata se auzeau scancete de bebelusi...iar eu eram printre acele femei care se numesc mamici, tinand la piept o minune.
Una imi explica cum functioneaza patul .....(as da orice sa am asa ceva si acasa, cu telecomanda, cu ridicat de spate, de picioare, inclinatii etc....o nebunie nu alta)....iar alta m-a intrebat daca are gogo ceva hainite sa-l imbracam si pe el......Mi-au zis sa le dau un pantalonas si o bluzita dar nu era cazul ca eu aveam body....cele 3 cu maneca lunga si 3 cu maneca scurta pe care le stiti prea bine......
Ceea ce a urmat a fost deja din alta categorie.....toata lumea venea sa-l vada si sa se mire ca ce grasunel e.....am fost bagata la cursuri intensive despre alaptat, i-au facut teste de auz lui gogo, m-au hranit, am sunat de zeci de ori sa chem moasa pt ca aveam intrebari.....de ce sta asa ? as putea oare sa fac asa ? ce ma sfatuiti ? .....nu vroiam sa gresesc cu nimic......era doar inceputul jobului meu si pentru nimic in lume nu as fi dat gres.....
Si stiu ca nu voi da, nu am cum sa o fac.....cand sufletul si inima imi sunt pline ochi de dragoste si iubire......
Sunt mamica si de azi toate vor fi altfel in viata mea......dar raman cu un mic regret, acela ca de cateva zile incerc din rasputeri sa imi amintesc cum am ajuns eu pe DC, cine mi-a spus, sau cum am aflat.....chiar daca as fi intrat sa citesc ceva pe site...nu stiu cum am ajuns sa-mi fac cont si sa ma inscriu la odisee.....nu imi amintesc nimic......doar ca am descoperit oameni aici, am trait sarcina mea aici, am studiat/cercetat/informat aici.....si am parte de o gasca de meseriase la care tin enorm.....fiecare cu particularitatile ei....fiecare fata.....o splendoare.
Raman cu voi sa stiti, dar pe post de mamica

Mi-am dorit fericirea, am cautat-o si am gasit-o....se numeste David

adelyna spune:

Iutoniana,ti-am citit povestea si am simtit inca o data emotiile venirii pe lume a celei mai mari minuni(copilasul).
Felicitari si sa fii mereu la fel de fericita ca atunci cand l-ai vazut pe David prima data.

Natalia Ioana (13-08-2002)si Noemi Antonia(31-03-2007)
Noemi 2 ani

alex25 spune:

Ce fruooooos!!!!

Sa va traiasca minunea si sa va bucurati impreuna de zile insorite!

----------------------------------------------
Alexandra 38s+ cu fluturasul Alessia (Ruxandra)
Bbelusa cea iubita

Da Doamne sa ne nastem sanatoase

AMR 4 zile

Dana15 spune:

lucia...multumesc ca ai impartasit cu noi acest moment atat de special..de la bucuriile si grijile sarcinii, la venirea pe lume a puiutului mult asteptat! nu mai am cuvinte..sa va traiasca!!iar pentru tine, mamica puternica..un camp de flori!!



Dana 37s mamica mandra de
AMR 15 zile pana ne vom indragosti iremediabil, irecuperabil..forever and ever!

Thank God I'm a woman!

www.flickr.com/photos/38426629@N04" target="_blank">Noi

liliac1 spune:

Doamne, Luto, ce frumos ai surprins in cuvinte cel mai greu dar si cel mai minunat moment din viata voastra!!
Pupam pe Gogo si felicitari taticului pentru ca a putut fi prezent acolo, in cele mai fericite clipe ale familiei voastra.
Speram ca si tu acum esti bine si te intelegem cand ne spui ca nimic nu se compara cu timpul in care iti tii bebicul in brate.
Si...ne bazam pe experienta ta de proaspata mamica pentru a ne indruma si pe noi astea "intarziate"


Liliana, Andra-Maria (29.09.2003) & cu Radu-Mihai 35+

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

raluk16 spune:

Lucia, am citit povestea la amiaza si ar fi fost excelent sa pot raspunde atunci, in emotiile de moment. Dar a picat forumul DC si de atunci tot refresh-uiesc. Partea buna e ca acum pot scrie, atunci nu as fi putut din cauza lacrimilor .

M-a impresionat mult povestea. Chiar daca deja stiam ca "rezultatul" a fost bun, tot am avut niste emotii, de a trebuit la faza cu monitorizarea sa ma opresc sa bocesc un pic, sa incerc sa-mi revin si sa trec mai departe. Nu-mi pot imagina cum poate reactiona orice femeie in acel moment de gheata in care nu ii apare ritmul cardiac al bebeului pe aparate.

Stiu ca daca as fi reusit sa raspund la amiaza, dupa ce am citit, mesajul meu ar fi fost mult mai plin de emoticoane. Oricum, m-a emotionat teribil faptul ca pe parcursul povestii tale recunoasteam multe expresii legate de noi, de odiseea noastra, multe referinte la noi, iar la ultimul aliniat legat direct de minunata noastra odisee, am izbucnit in plans si ma ascundeam aici de cei ai casei sa nu creada ca am patit ceva.

Imi amintesc cu mult drag cum in urma cu cateva luni daca tu nu reuseai sa stai in fund la calculator, Adi iti citea mesajele de la odisee, cu citate si emoticoane si toate detaliile. De atunci mi-am dat seama ce sot deosebit ai si ce familie minunata sunteti! David a venit ca un rezultat al unei familii extraordinare, care acum e completa!

Te pup si te imbratisez cu drag si te iubesc mult de tot ! Multumim ca ne-ai spus povestea nasterii si ne-ai facut martore la toata experienta ta si in acea zi, si acum! Si incepe sa-mi para rau ca a picat DC-ul la amiaza si nu am putut scrie cu toate secretiile curgand (ca tu stii ca emotiile imi mai pornesc niste robinete, nu doar pe cele lacrimogene )

35+ Alex

selen80 spune:

Lucia imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa emotii si durere ca sa va intalniti cu surpriza minunata din viata voastra...dar am vazut ca asa cum ai trecut peste multe in timpul sarcinii, ai trecut cu bine si cu optimism si peste asta ..si continui sa ne luminezi odiseea (care n-ar fi fost asa cum ai descris-o tu fara tine in ea) cu mesajele tale pline de veselie si haz
iar Adi a fost un deosebit, si prin modul in care a avut grija de tine in tp travaliului, si prin cuvintele pe care ti le-a zis la sfarsit...jos palaria din partea mea

pozele sunt bestiale, i-ai dat indicatii bune lui Adi iar Gogo...n-am cuvinte, un scump!

multi multi pupici de la mine si Ebru

de ursulica Ebru Fatima PRIMA POZA!


POZE URSULICA
nunta

Otiliav spune:

Felicitari curajoaso, mamica optimista! Sa fie sanatos, norocos si cuminte Gogo cel puternic, care a rezistat unor asemenea contractii!

M-ai facut sa zambesc la faza cu nascutul in "2-3 ore". Eu daca ar fi sa mai nasc vreodata m-as multumi sa fie travaliul mai mic de 1 zi. Mie mi-au dat acasa un dosar al nasterii, cum a decurs totul iar pentru graficul cu durata travaliului a trebuit sa sara anumite intervale ca sa poata printa pe un numar rezonabil de pagini. Ma bucur ca ai ales epidurala, eu am facut pe viteaza prima data si nu a fost deloc bine.
Si Elisei i s-a montat un electrod pe cap dar mi-a ridicat bine de tot moralul sa stiu ca totul decurge bine, a mai si piuit dar oricum buna inventie.

Ai pus pozele facute la spital?

Mami de Ana Maria(18.12.2004) si Elisa Andreea (09.12.2008) Povestea nasterii celor doua gogosele sagetele
Pozele noastre

santorini spune:

Felicitari Luto pentru baietelul superb! Cand am citit mesajul despre nastere chiar ma intrebam ce probleme au fost si m-am gandit ca a fost probabil o nastere mai grea pentru ca beietelul a fost mai mare, dar acum cand am vazut prin ce ai trecut mi-au dat lacrimile ! Totul e bine cand se termina cu bine, iar tu esti o tipa puternica si plina de optimism!

de Andrei-Alexandru

POZE

maitreyi spune:

sa va traiasca printul! sa creasca mare, sanatos, voios, sa va umple casa si viata de zambete.

ne cam faci cu sistemul sanitar de colea...si eu is din sistem numa ca din asta de-aici si parca vorbesti pe limbi straine. bravo lor!

-------


mamica fericita de Alexandra


-------

Cine-ti saruta genele-n somn ?
Si cine-i acolo cand ingerii dorm ?
Toate zanele bune sa te ocroteasca...
Toate florile campului sa te infloreasca...

Minunea de la Doamne-Doamne 17.06.2008

madalina84 spune:

LUTO daca ma vede cineva acum o sa-mi spuna ca am innebunit ca plang ca e copilul constipat,dar ei habar nu au ca eu am citit o poveste care ma face sa plang continuu si nu ma pot abtine
Stau si ma minunez cat de puternice suntem noi femeile,prin ce trecem si mai ales prin ce ai trecut,nu cred ca e nevoie sa-ti spun ca m-am pus in locul tau si iti spun sincer ca nu as fi reusit sa depasesc acele momente cu atata stoicism cum ai facut tu
Ai fost de la inceput o membra speciala a odiseei,ai ramas si vei fi aceeasi toata viata.
Despre surpriza ta,iti pot spune ca a mostenit tot ce e mai bun si mai frumos de la voi si cel mai important puterea ta sa treci peste tot cu zambetul pe buze si sa nu te panichezi.ADI desi nu-l cunosc sunt sigura ca e omul pe care te poti baza,care te sustine si care e mandru de femeia care ia adus pe lume o minune.
Ma bucur enorm ca totul a avut un sfarsit minunat,ca gogo si-a intrat in drepturi de cum a iesit din burtica lui mami si ca tu esti implinita,fericita si cel mai de pret lucru de pe pamant MAMA
Sa fiti sanatosi si sa va binecuvanteze D-zeu in fiecare moment

D-ZEU MI-A TRIMIS RASPLATA
IRINEL ANDREI