"Vreau sa moara bunica." Si continuarea ...
Raspunsuri - Pagina 3
lidsta spune:
Dialog acum cca 3 ore:
-Mama, cand ma fac eu mare?
-De ce pui? mai e mult pana atunci.
-Eu nu vreau sa ma fac mare, vreau sa fie bebe.
....
-Mama, dar tu cand mori?
-Mai e pana atunci pui, aproape niciodata!
-Dar eu vreau sa mori.
-de ce?
-Nu am vazut niciodata cum moare un adult.
-Stii, daca mor nu o sa ne mai vedem, chiar vrei asta?
-da, vreau sa nu mai am mamica ...
Am ramas interzisa. M-a vazut trista si s-a intristat si ea. A inceput sa marie pe motive de gradinita. Am insistat sa imi spuna de ce nu mai vrea sa fiu mamica ei si mi-a spus ca "acuma vreau" ...
Nu am certat-o, nici nu aveam pentru ce, dar cand am intrat in scara am deschis usa si i-am spus "hai urca, te asteapta tata!" Am ramas pe loc sa ii vad reactia si a inceput sa maraie sa vin si eu ca "eu pe tine te iubesc cel mai mult". Mai tarziu i-am explicat ce inseamna sa mori mai putin faza cu ingropaciunea: sa nu mai respiri, sa nu mai dormi, sa nu iti mai bata inimioara, sa nu mai stii ce face copilul tau, sa dispari. "Cum sa dispari, in tara obiectelor pierdute?" Nu stiu mama, pur si simplu oamenii nu mai sunt deloc, se spune ca sufletelul lor, adica gandurile, merg sus la doamne doamne dar nimeni nu stie sigur". Am si plans la un moment dat, puteam sa nu o fac, dar nu m-am abtinut. Nu m-a intrebat de ce, nu a reactionat in nici un fel, a fost doar trista. M-a mai intrebat cand o sa ma fac eu bunica pentru ca nu vrea sa fiu batrana. I-am spus ca bunica o sa fiu cand o sa aiba ea bebelusi dar nu o sa fiu batrana pentru ca o sa merg la coafor, o sa imi iau hainute frumoase si o sa imi fac unghiile.
Acum doarme si poate nu ar fi trebuit sa o intristez, ci sa rad la remarca ei sau sa nu ii explic nimic.
Eu am crescut la tara iar moartea nu a fost niciodata un soc pentru mine. Mi-a fost intotdeauna teama ca mama ar putea muri. Si nu imi amintesc sa fi vrut vreodata sa moara cineva.
Dar copii sunt sinceri, cel putin in astfel de discutii.
Si acum ma intreb din nou, psihologul este chiar o idee proasta? Cine stie ce ii mai trece prin capsorul ei?
Plus o multime de intrebari pe care nu stiu de unde le scoate si mai ales nu stiu cum si cu ce le coreleaza: "mama ta te-a nascut pe tine? si apoi te-ai facut mireasa? de ce nu te-ai facut? dar tu nu te-ai casatorit?" Are doar trei ani iar starea civila a mea si a tatalui ei nu am discutat-o niciodata. I-am raspuns ca asa am hotarat noi.
Sau:
-Bunica va ajuta pe amandoi?
-Care bunica pui? Pe cine sa ajute, care amandoi?
-Bunica X (din partea tatalui).Pe tine si tata!
-Bunica ne ajuta pe toti trei
-Dar bunica Y (mama mea) nu VA ajuta?
Acestea teoretic ar tb sa fie influenta bunicii din partea tatalui dar NU ESTE ASA! Nu a stat niciodata cu ea singura sau cu altcineva decat mine, tatal ei sau bona. Iar pe bona nici nu o pun la socoteala, nu ar fi suficient de subtila incat copilul sa nu imi toarne tot. Ceva adevar este pentru ca de la bunicii din partea tatalului ne intoarcem cu oale pline de mancare si cadouri (multe) pentru ea. De la mama nu, alta situatie, alte posibilitati.
Asa ca ma intreb: cat intelege un copil de 3 ani si trei luni? Cand este cazul de mers la psiholog? Daca arr fi dupa mine as merge si maine dar cu taica-su e mai greu, lui si discutiile intre noi i se par flecareli daramite sa ma duc la psiholog. Probabil mi-ar spune sa iau eu cateva sedinte si dupa aia mai vedem si cu copilul 
Si poate ideea nu ar fi chiar de lepadat 
ladyJ spune:
Sincer, du-te si vorbeste cu un psiholog, pentru ca ´´te vad´´ tare nelinistita. Nu ne-am nascut cu totii mari specialisti, asa ca sfaturi aici pe forum...hmm..poti primi dar tot nu e ca atunci cand ceri sfatul cuiva vizat. Pentru linistea ta, du-te la psiholog.
A merge la psiholog e un lucru foarte normal, nu face mare caz din asta ca nu e vreo tragedie.
Copiii sunt curiosi, intreba, vor sa stie...etc.
Daca TU consideri ca micuta ta se focuseaza prea mult si prea des pe problema mortii, daca TU crezi ca te depaseste aceasta tema, daca TU vrei sa inalturi orice neliniste..apeleaza acolo unde poti gasi raspuns avizat: la psiholog.
rrox3 spune:
Lidsta dialogul relatat de tine mie imi suna doar a frica de moarte. D-asta nu vrea sa creasca, fiindca va imbatrani si muri, si chiar tot d-asta a spus ca vrea sa nu mai aiba mamica, fiindca ii e prea teama ca mamica va imbatrani si va muri...
Aprecierile asupra bunicilor sunt prinse de la cei din jur in mod clar. A auzit ea cate ceva si, cu siguranta, a vazut si cu ce veniti de la fiecare bunica, dar si reactiile voastre fata de fiecare bunica. Copii sunt foarte atenti la emotiile parintilor, le simt foarte bine, fiind direct interesati. In fond depind 100% de parinti.
Iti spun si eu ca ladyJ daca simti nevoia, mergi la psiholog fara nici o ezitare. Oricine poate merge la psiholog, oricand. Si cu siguranta nu pierde nimic. Nu e niciodata o idee proasta.
Doar ca din ce ai prezentat tu, parerea mea era ca nu este necesar sa mergi cu copilul la psiholog. E o etapa in dezvoltarea lor, preocuparea asta cu moartea. Unii sunt mai preocupati de ea decat altii. Daca ai impresia ca e mult prea preocupata de asta, e posibil sa o fi marcat ceva si psihologul te va ajuta sa identifici ce si sa o ajuti.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)