Minciunile pe care le spunem copiilor
Raspunsuri - Pagina 4
AnaMariaVV spune:
Ingrozitor! Din ceea ce s-a scris aici rezulta ca foarte multe dintre voi aveti grave probleme personale si familiale.
Asadar, nu aveti incredere in voi, ati invatat sa mintiti, sunteti fiinte demne de dispret.
De asemenea, va dispretuiti mamele, le considerati niste monstrii mincinosi care v-au manipulat intr-un mod grotesc.
Pentru ca sunt sigura ca pe noi toate ne-au mintit mamele cand eram mici - doar na! aveau alte carti de psihologie la indemana!
Hai sa fim seriosi! Cate va regasiti mai sus? Reevaluati, va rog!
LilianaR spune:
Nu cred ca exista copil care sa nu faca fata unor chestiuni normale, de genul: parintii tai intai s-au casatorit si APOI ai aparut tu, deci tu nu erai nascut la nunta noastra ca altfel ti-ar fi pus mama floare si tie si tot asa.
Imi amintesc eu cum asteptam la 3 ani si ceva sa se nasca sora mea ce avea sa fie ca o papusica vie; asta inseamna ca stiam ca papusele nu sunt vii si nu resimt vrei drama din asta; e mai bine decat prieteni imaginari "reali" pana la 12 ani.
Nu atat nevoia de a minti intr-un domeniu in care nu e nimic infricosator sa-i spui copilului adevarul e urata, cat faptul de a nu-ti da seama ca intr-o astfel de intrebare copilul pare sa ascunda o teama de a nu fi inclus in familia sa, intre mama si tata... de ce ai putea crede tu ca nu ai fi avut floare? Ca nu ai fi fost cu noi, ca noi?
Dar in afara de asta (eu nu am copii si nu stiu pe cat de breaza voi fi la vremea cand voi fi avut copii...) va spun tot din punctul unui copil:
Am o mama care crede, afirmand mereu, ca pruncii cu minciuni se cresc. Si pe cand aveam musafiri copii, mama le spunea ba ca avem niste soareci in sertare si rod degete, ba ca daca nu mananca singuri in camera cu ceilalti copii parintii lor se vor simti rau in fata altor parinti ai caror copii mananca si tot asa.
Dar nu imi amintesc macar o minciuna a mamei mele catre mine. Ca m-o fi mintit, nu stiu, dar stiu ca obisnuiam sa o intreb: mama, da' pe mine de ce nu ma minti cu soriceii prin sertare?
Imi spunea ca nu a mintit, ca soricei a spus sa fie pe intelesul acelor copii-musafiri mai mici, ca prin soricel eu pot sa inteleg ace, andrele si alte lucruri care ar putea sa "muste" vreun copilas... si ea a facut asta ca sa-i protejeze. Ca parintii chiar nu se vor simti bine sa vada ca unii au mancat singuri si copilul lor nu... si tot asa.
Eu am avut cea mai tare mama! Si inca o am! Si nu e perfecta si mai greseste...
Dar a fost una dintre cele mai frumoase mame pe care mi le puteam dori si aveam incredere oarba in ea. Orice auzeam, eu verificam la mama mea care le stia pe toate.
Dar nu ma mintea cu monstri pe sub pat si aplica cu regularitate de ceas principiul dupa fapta si rasplata.
Mancam tot, meritam desert, plimbare, jucarie etc.
Nu duceam gunoiul, nu primeam banutul pentru pusculita, rochita roz etc.
Lucrurile erau simple si uneori stiam dinainte de a face/nu face un lucru daca el imi va aduce o rasplata sau o pedeapsa. Care nu insemna bataie, cred ca mama m-a batut de vreo 2-3 ori in toata viata.
Cred ca minciuna arata calea usoara pentru parinte si sper sa am taria sa nu imi mint copilul.
Dar respect modul altor parinti de abordare, desi imi e extrem de greu sa tac la unele intrebari ale copiilor care ma intreaba ba cum apar copiii, ba de ce ei nu stau cu paritii.
Mi-e greu si sa ma abtin sa le spun parintilor ca e dovada de ceva ca pruncii ii intreaba pe altii si nu pe ei!
Insa este clar ca nu toti adultii sunt ca mine sa respecte aceste lucruri si copilul vostru va putea intalni intr-o zi pe cineva care sa-i spuna taios ce inseamna porno sau va intalni copii de varsta ei care sa rada de ea (si stim cat de cruzi pot fi copiii) iar suferinta copilului nu stiu daca o puteti alina usor.
Eu am vazut copil plangand dupa Mos Craciun la 5 ani si e dureros sa-i ascunzi adevarul cand generatia lui il cunoaste... mai devreme sau mai tarziu se poate simti prost, umilit sau tradat.
In concluzie, sunt parinti buni si cei care nu si-au mintit copiii, in ciuda inceputului din acest subiect. Si sunt si adulti care poate vor incerca sa-ti educe brutal copilul...
Tine de noi numai sa le explicam mai devreme ori mai tarziu de ce am ales calea respectiva. Si ii vom face sa inteleaga adevarul daca avem indemanare in a explica adevaruri dureroase.
Zic si eu...
mara95 spune:
..sunt minciuni si minciuni...eu cred ca parintii delimitaza granita.
Mara 
, mami de Flavi (7 dec 2005) 
si Andru (8 ian 2009) 
Pasiune de Bijoux
biricica spune:
ma simt citind diversele posturi de pe la diversele teme de discutie, de cele mai multe ori, nu destul de buna. si discutia asta nu face exceptie. unele admit ca folosesc "minciunele nevinovate" si celelalte reclama cu vehementa obiceiul de a-ti minti copilul, sustinand ca este condamnabil.
eeei, mie mi-ar placea sa fac parte din a doua tabara, e aspirationala, dar, din pacate... fac parte din prima. mi-ar placea sa pot sa nu o mint pe Elsa, dar, din pacate o fac. pentru ca obosesc de ingrijorare in fiecare zi cand deschide usa de la dulapul in care isi tine omul meu trusa de scule, trusa care contine aproximativ un miliard de capete de surubelnita. astea-s niste chestii de metal cu ambele capete in diverse forme ascutite si au niste dimensiuni reduse care le transforma in candidatii perfecti pentru o masa buna de-a Elsei... tinand cont ca i-am scos din gura un gandac mare si urat si negru, d-ala de tevi, alta data un fluture enorm de molie, alta data cateva bucatele de zapada artificiala in nas... si lista poate continua. motiv pentru care o rog in soapta sa inchida usa de la dulap pentru ca toate lucrurile de acolo fac nani. si ea atunci inchide usa si duce degetul la gurita si spune "naaaaaaaa niiiiiii?" deci functioneaza. si atunci prefer calea asta. pentru ca, pentru mine, asta este singura care functioneaza acum cu Elsa Pisica in varsta de 1 an si 8 luni.si exemple de genul asta am o mie.
si desi mi-ar placea sa gasesc o cale prin care sa o protejez fara sa o mint stiu ca asta e un deziderat irealizabil si atunci aleg sa o mint "nevinovat". si probabil fac asta pentru ca aleg sa traiesc dupa cum imi spune sufletul si nu mintea. instinctiv actionez in directia de a o proteja si nicicum de a trai in concordanta cu educatia si cultura mea. si recunosc ca o mint "nevinovat" si cand vreau sa ma protejez pe mine... poate fi obositor sa aduni de 573 de ori intr-o dimineata Toate hainutzele din dulapul ei, Toate hainele mele de pe masa de uscat, TOti pantofii mei, Toti pantofii ei, Toate revistele si cartile din ultimele doua rafturi din biblioteca. si la final... cred ca sunt mai cinstita asa decat daca nu as minti-o... oricat de paradoxal ar suna. pentru ca instinctul de "a o lua pe scurtatura uneori" ma acrediteaza a fi om. asa suntem noi oamenii... toti mintim.
lina_lina spune:
buah...de multe ori minciunile noastre distrug realitatea..si nde multe ori copii isi fc o imagine depsre acel lucru...iar knd afla adevarata fatza...vor fi dezamagiti...de aceea e bine sa le spunem adevaru' da' cu un limbaj specific varstei...nu'i v'om putea spune copilului cum a ajuns pe lume da' putem sa'i explicam ca iubirea dintre mami si tati s'a creat el...un rod al iubirii..marea vrajeala k l'a adus barza ma scoate din sarite
..cine stie ce'si mai poate imagine?
k e o cidatenie de pasare...sau...dzeu mai stie?!!e bine sa'i introducem de mici in lumea reala folosind alte cuvinte..;))zic yo..
paula2003 spune:
Nu stiu daca este neaparat o minciuna cand o spun copilului. De multe ori ei sunt prea sinceri, naivi si risti sa te faci de rusine sau sa te faca de kakao cand deschide gura. Incerc sa fiu atenta ce vorbesc in fata lor, nu de alta dar interpreteaza cum vor vorbele si spun alte lucruri "dusmanilor".
Eu am probleme cu suptul degetului. Am pus piper pe el, si i-a placut. L-am ameninta ca-l duc la dr. si-l taie, degeaba, ca-i creste un copac " dar de ce nu creste?" Acum incerc ...ca-i cumpar suzeta si il duc la bebelusi, dar nici cu asta nu merge. Nu stiu ce sa fac? Cum sa-l mint frumos dar sa priceapa. I-am spus de la inceput ca-i cresc urat dintii, ca va arata ...si nu se uita fetele....ca-i pun aparat de indreptat dintii la 7 ani....nu a tinut. Atunci am mers pe santaje si nici cu astea nu merge. Sotul mereu ii spune ca nu-i da bani de aparat dentar. Nu cred ca constientizeaza ce-i spunem 
Deci, am inceput cu adevar si am continuat cu mici trucuri. Nu a mers nici cu una, nici cu alta.
ramonapreda spune:
Fetita mea, de 1 an si 3 luni, nu statea sa-i schimb pampi. Am incercat tot felul de metode, i-am explicat si paraexplicat...degeaba...pana cand a venit maica-me ape la noi si i-a spus ca daca punem pampi la geam ,vine o cioara ,il ia si-si face cuib cu el
Saraca maica-mea ,nici nu stiu de unde a putut sa scorneasca asa ceva... Cert e ca de atunci , Sonia nu mai zice pas...ma ia frumos de mana si mergem la scutec sa schimbam pampi.Chiar i-am aratat o punga agatata in copacul din fata blocului si i-am zis ca acolo le duce...
dia_tm spune:
Ca principiu incerc sa evit minciunile...si totusi... viata e mult mai frumoasa daca lasi loc si imaginatiei. E minunat sa crezi in Mos craciun, in zane, si asa mai departe; sa-ti tii picioarele lipite si sale misti in vana spunand "mami, acum sunt sirena! vezi?" (cum si de ce sama chinui sa-i spun ca nu?)
Dar minciunile care contin amenintari sunt foarte periculoase! (inclusiv "daca mai sugi degetul o sa cada", ca sa nu mai vorbimd e arhi-folositul "daca nu vii, plec fara tine si te las aici!"). in fucntie de sensibilitatea copilului, se pot produce traume...
Paula, si eu am avut probleme cand am fost micuta (of, cat e de bun degetelul asta...ce sa facem?); si un vecin gras cu burta mare facea niste sunete ca si un entriloc, si-mi spunea ca el ii mananca pe copii care sug degetul si sunetele acelea sunt plansetele copiilor pe care tocmai i-a mancat. Bun...solutia a fost foarte eficienta si n-am mai supt degetul; mama spune ca uneori in somn duceam degetul spre gura, si-l dueam pe langa si incepeam sa plang spunand "nu, sunt cuminte, nu mai sug degetul" ... ceea ce ai mei nu stiau atunci e groaza pe care am trait-o, si cat de speriata eram sa nu cumva sa duc degetul in gura din greseala, sau in somn, si sa ma manance nenea. ...mult prea traumatizant ca sa folosesc aceeasi solutie.
(a incercat si mama si zeama de lamaie si alte chestii... degeaba... plangeamd e la gust, dar tot c degetul in gura)
Am zis ca pe copiii mei nu-i las sa suga degetul...dar cum sa fac asta? cand fiica-mea sugea degetul de cand era in burtica (am vazut-o la echo 4D); si dupa ce s-a nascut zile la rand s-a chinuit sa duce degetul in gurita si nu nimerea...iar cand a nimerit, a fost atat de fericita...incat am lasat-o in pace. m dezvatat-o pe la 1 an si jumatate -2 ani; cand o vedeam cu degetul in gura, numaram degetelele de la manuta (pe toate...si daca era de joaa accepta sa-l scoata si sa-l lase numarat); si cum la varsta asta totul prinde viata...ii explicam frecvent ca degetelul vrea si el sa mai respire, ca ii e frica acolo inchis in gurita, singur si in intuneric, si vrea si el afara, sa se joace cu celelalte degetele...tot minciuni (dar zic eu, mai frumoase si inofensive); a durat ceva vreme, dar a functionat
Si i-am mai explicat ca doar bebelusii au voie sa suga degetul, cat timp nu au dinti! odata ce le cresc dintii, nu mai e voie, findca ii fac rau la degetel - si auma daca vede un bebe cu degetul in gura imi spune ea, "mami, beleusii au voie cu degetul in gura...dar cand o sa-i creasca dintii n-o sa mai aiba voie!"
...cu faptul ca o sa creasca dintii strambi nii a mea n-a priceput; dar uneori ii aratam degetelul ridat (murat de tinut in gura) sau unghiuta care icnepea sa se despice si ii aratam at de urat arata fata de celelelate degetele si-i spuneam ca in timp o sa se agraveze tot mai tare (ea nu stia ca-n cateva minute revine la normal...vedea cu ochii ei diferenta, si cred ca asa a reusit sa inteleaga...)
si da, biricica, si noi mai apelam la argumentul "nu mai luam jucariile alea, ca e tarziu si ele fac nani deja" ... si functioneaza...
Diana - mami de Adriana(n.14.02.2006) si 
8+
marutzu spune:
imi aduc aminte cu placere de GURGUROAIA o vrajitoare inventata de maik mea pt mine care nu renuntam la suzeta aveam 3 ani si se numea "shoseta"iar acum mama a readus o la viata pe nemernik de gurguroaie care sa vina sa ia "tita" mariei,fetita mea.numai k maria e mai smekera si cere sa o vada ea pe aceasta vrajitoare,si cu nici un kip nu da suzeta,zike ca e a ei si mai mai sa iasa razboi cand vine mama pe la noi,iar eu cu sotul ne prapadim razand...si smekera prinde curaj si gurguroaia nu mai exista...
cdp spune:
Nu sunt de acord cu minciunile. Poate pentru ca sunt barbat si am doi baieti (3,5 si 2).
Sotia l-a indopat pe cel mare cu tot felul de povesti care de care mai trasnite cu care nu sunt de acord. Cred ca un copil poate face fata realitatii mai bine decat noi.
Ce e placut pentru mine e ca cel de 3,5 deja face diferenta intre gogonate si realitate.