M-am hotarat.........adoptie(62)

Maribela spune:

salutari tuturor!de la ce varsta poate merge copilul la mare???


doar cei ce cred,inving!

terry spune:

astazi, brusc...ne-am hotarat sa reluam aceste demersuri.
in urma cu 7 ani am mai adoptat o fetita (suntem deja pe listuta :) ) si a sosit timpul pentru un fratior sau surioara.cine ma poate ajuta cu info de la dgpc sector 3? cum mai e? noi, am adoptat pe legislatia veche in sectorul 4 si a mers repede (sau am avut noi noroc?). daca esti la a doua adoptie treci prin toate fazele ca si cum ar fi prima? ma credeti ca am emotii?va pup,
terry

Salviae spune:

Terry, sunt convinsa ca DA, trebuie sa refaceti toate actele. Cati ani avea primul copil? Cum v-ati descurcat? Cum va descrucati acum? Intrebari sunt din partea fetitei? Ne povestesti putin?

terry spune:

Avea 6 luni cand am vazut-o si 7 cand am adus-o acasa.
Noi, pornisem sa luam un baiat...asa scrisesem pe cerere. Acum am zis ca parca tot spre fetita as inclina, dar inimii nu-i poti dicta. Ne lasam in voia sentimentelor.Am aplicat cererea undeva prin aprilie-mai 2002 si in iunie aveam puiutul acasa. Am gasit-o repede (cu toate ca atunci ni s-a parut o vesnicie), iar in 10 zile de cand am vazut-o am adus-o acasa.Acum, e o pustoaica de 7 ani si jumatate extrem de dragastoasa, de pupacioasa si de iubitoare. E vesela, ca aunci cand am vazut-o prima oara. Ea rade cand e trista, rade cand o certi si ne povesteste cateodata ca ea se gandeste la ceva frumos cand noi o certam (nu va ganditi ca e o cearta urata). E de un optimism debordant. Ea isi cunoaste povestea. La 4 ani i-am spus si ne multumeste pentru asta repetand de fiecare data cat de fericita e ea acum ca are o familie care o iubeste.Si ea isi doreste de mult timp o surioara. Initial am zis ca nu mai incercam ca poate nu mai avem acelasi noroc ca si cu ea. Dar...viata te face sa iti schimbi idei, concepte...Am terminat si noi primul an de scoala. E o fire de artist, multi care au vazut-o la serbari, au spus sa o trimit direct la IATC (sau UNATC cum ii zice acum, cred). Ce sa va mai zic? Primul an a fost greu. Eu am tratat-o ca pe un copil de varsta pe care o avea, dar ea nu stia la 7 luni sa stea in fundulet, nu stia sa manance, era ca o vrabiuta de slabuta dar intr-un an s-a pus pe mancare si s-a facut o mandrete de fata.Suntem tare mandri de ea si o iubim nespus de mult. E f iubita, are cornite de copil alintat, dar i se mai reteaza din cand in cand. E un copil minunat. Este exact genul de copil pe care ni l-am dorit.

ioanaalice spune:

terry, povestea ta cred ca da aripi celor care se gandesc la adoptie. V-ati gandit sa luati un copil mai mic sau unul de varsta Andreei? Andreea ce doreste?

Mai scrie-ne .

ioana, mama lui Mihai
un artist

simo_75 spune:

teryy--sa va traiasca fetita si sa fiti fericiti!
Din pacate cred ca vei avea un mic soch ca sa zic asa, ca acum nu mai e adoptia cum a fost un 2002.E mult mai greoaie procedura si presupun ca trebuie sa o luati de la capat cu acte, vizite etc etc.
Noi suntem atestati de o luna si desi nu avem "pretentii" mari privind un copil ni se spune ca nu exista copii adoptabili .Nu ne-a sunat nimeni pana acum si dam din coate sa ne gasim singuri puiul.
In privinta copiilor mici ,sub un an, nici cea mica sansa ,in privinta celor mai mari....peste 6 ani..poate poate desi si aici abia daca sunt.
Asta ca sa te pun in tema cu partea negativa.
Partea pozitiva este ca ne da voie (desi legea spune altceva) sa ne cautam singuri si in alte judete.Poti depune atestatul peste tot si sa astepti un raspuns.
Sunt aici fete de la sectorul 3 care iti pot da detalii.
Eu sunt la sectorul 2 si chiar mi s-a spus din start sa nu incerc in Bucuresti la alte sectoare ca toti vin la noi la sector. In restul sectoarelor mi s-a spus ,citez: "bate vantul ..nu sunt copii adoptabili!"
Va doresc mult noroc si sa va vedeti cat mai repede si cu al doilea puiut acasa.

Copilul nu datoreaza parintelui viata, ci cresterea! - Nicolae Iorga

claudia72 spune:

Hello Terry,

Da la sect 3 tot asa de greu se misca lucrurile, dar sunt foarte dragute fetele de acolo. Acum depinde de asistenta soc pe care ai avut-o inainte. Eu ma inteleg foarte bine cu a.s .
Daca vrei mai multe detalii putem vb.

gabi_99 spune:

salutare! trebuie sa recunosc ca mi se par tare lungi week endurile... asta pentru ca in privintza procedurii de obtzinerea a atestatului nu se intimpla nimic shi pentru ca sint rupta de mediile din care ma pot informa despre copilashi, hm...savurez cam asha shi asha week endurile ...o sa ieshim totushi oleaca pe deal, macar de dragu' ciinelui...pupici!!
terry - baftaaa!!!



gabi

terry spune:

multumesc tuturor pentru sustinere si va sunt si eu alaturi. a.s pe care am avut-o n-a facut nimic. asa cum va spuneam am avut un noroc imens. o alta asistenta sociala ne-a vazut pe holurile dgpc si ne-a spus ca am "ceva" pt voi. am facut schimb de nr de telefon si urma sa ne vedem intr-o sambata. am plecat de la serviciu, am sunat sotul si am ajuns la spitalul Emilia Irza. Acolo, ni s-a facut rau de ceea ce am vazut. Ne-a aratat o fetita exoftalmica (cu ochii iesiti din orbite) si care acolo a aflat si a.s respectiva ca era un copil avortat salvat. Nu stiu daca avortul a fost provocat sau era recomandat. Asta a fost termenul medicilor. Eu as spune nascut la 6 luni. Avea mari pb si nu am avut curajul sa facem acest pas.Am plecat suparati si tot a.s respectiva ne-a zis ca mai are o solutie pt noi. Aceea de a merge la Casa de copii Sf. Vasile sa vedem acolo ce e. Nefiind directorul acolo am putut intra sa vedem copiii. Singurul patut spre care ne-am indreptat a fost al ei. Am luat-o in brate, ne-a zambit si ne-a cucerit. Am dat aprobator amandoi din cap si i-am spus...de luni, incepeti sa pregatiti actele ca EA e si va ramane. Nu ne-am mai dorit nicio clipa sa vedem alt copil.
Luni...am sunat sa ne interesam care e situatia ei si ne-au spus ca nu ii gasesc dosarul si ca nu se stie nici cine e. A doua zi au gasit dosarul care era la fundul unui mare teanc si era cu sitiuatia incheiata...era adoptabila. Din cauza ca ei nu au stiut de existenta acelui dosar, copilul nu a fost aratat nimanui.
Eu zic ca destinul a hotarat si acel dosar ne astepta doar pe noi.Timp de 10 zile am fost zilnic acolo sa o hranesc...ti-ai gasit...eu ii aduceam banana pisata de acasa, veneam repede cu ea sa nu se altereze si ea habar nu avea ce e aia. Noi am scos-o primii la soare, copaci, care au speriat-o. Fugeam intr-un suflet de la serviciu, ma invoiam ca sa ciupesc si 10 minute in plus. Erau f importante pt mine. Si ma intorceam acasa si nu dormeam, nu puteam manca stiind-o acolo.Si au trecut cele 10 zile si am adus-o acasa. Si povestea continua si azi...o poveste frumoasa cu o fetita cu parul naclait, cret, cu capul mereu in piept si turtit de la atata stat in pat, care s-a transformat intr-o fetita desteapta cu o tinuta frumoasa si care ne face cei mai fericiti parinti.Eu v-am tot citit si sunt pregatita sa fac fata unui soc si daca cel de-al doilea copil al nostru e pe undeva, inseamna ca trebuie sa il cautam. Ma bazez din nou pe destin.Sa nu va pierdeti speranta...toate la timpul lor... eu asa zic sau m-am molipsit de optimism de la fiica-mea ;)?

gabi_99 spune:

O saptamina frumoasa shi cum impliniri pentru toata lumea!!!!

gabi