Ipohondria
Raspunsuri - Pagina 2
lisaelisa spune:
Luna1,
Eu daca nu imi fac toate analizele anual, incep sa ma gandesc ca am cine stie ce boli.
Eu, mi le-am facut pe toate si nu am nimic atat de grav, incat sa motiveze teama de boli incurabile.
Sfatul meu este sa ceri sa ti se faca toate analizele pt ceea ce crezi tu ca este o problema de sanatate. Nu mai amana. Te imbolnavesti de nervi.
lorapop spune:
Buna fetelor sunt noua pe acest forum.
Si eu am sotul ipohondru. Am o fetita de 2 ani si tot timpul spune " pe tati il doae papu/ buta" si in fiecare zi trebuie sa il doara ceva, isi induce tot felul de boli el le are pe toate. Mai rau este ca nu prea vrea sa iasa din casa. Asa ca fetelor daca sunteti ipohondre mergeti la psiholog pentru binele vostru si al celor din jur care va iubesc.
Luna1 spune:
Danat iti multumesc mut de raspuns. Imi pare rau ca ai trecut si tu prin asta. Am sa ma fortez sa uit sau mai bine zis sa gandesc pozitiv.
Iarina multumesc, te-am intrebat daca te consideri mereu bolnava dintr-un singur motiv: totdeauna cand am cunoscut persoane care se plang non stop si care sunt ipohondre la grad inalt am avut un sentimet de mila insa si de...respingere. Si acum mi-e sincer teama sa nu devin o astfel de persoana, sa nu ajung sa ma plang zilnic cat de bolnava sunt. Ma simt mai bine cand vad ca mi-am recunoscut o slabiciune si ca si multe dintre voi sunt pe drumul cel bun.
Pepene 
Rohneea stiu ca suna aiurea insa ma bucur sa aud oarecum ca sunt normala si ca nu numai pe mine m-a impresionat cazul asta. Examenul Pap se face aici la 3 ani daca ai pana in 35 ani si apoi anual. Eu intre timp de acum trei ani am fost insarcinata, am nascut am crescut la copii, m-am simtit ok si n-am luat in considerare repetarea lui. Ma bucur insa ca e momentul acum oricum.
{b]Gabrielama tocmai de aceea am deschis acest subiect pentru ca doresc sa ma ajut. Cum scriam mai sus totdeauna cand am intalnit persoane ipohondre (cu adevarat adica la un stadiu avansat) am considerat ca este o forma de mani****re a apropiatilor si nu mi-a placut deloc. Chiar nu vreau sa ajung acolo pentru ca nu doresc sa fiu acea persoana in viata sotului meu si a copiilor care "iar are ceva". Multumesc.
Lisa si lara [/b] multumesc de raspunsuri.
Maine am programarea la doctor cand voi discuta si aceasta problema, ipohondria.
In ultimile doua zile va scriam ca am vomitat, de aseara si a vomitat si sotul si fiul meu deci e o enterocolita, stiu ca suna aiurea insa m-am simtit bine sa vad ca macar asta nu mi-am inchipuit si nici sangerarile. Restul vom investigha si vom vedea.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
carina spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Gabrielama Luna, Ipohondria este o boala. O boala care poate face chiar mai mult rau decat o boala "adevarata" - rau tie, dar si celor de langa tine. Eu sunt un "copil" crescut de o mama ipohondra. Pentru ea boala/ durerea era un mod de a atrage atentia asupra ei, intr-o casnicie nu tocmai fericita. Iar eu, copilul acelei mame, am trait toata copilaria cu spaima ca o sa ma trezesc din somn si mama nu o sa mai fie. Asa ca ma trezeam noaptea sa vad daca mai respira... Ani de zile am facut asta si ani de zile am trait intr-o panica continua. Mama are acum 62 de ani si este bine-mersi, in putere si relativ sanatoasa. La 62 de ani orice ai face tot mai scartie ceva, dar nu are nimic grav. Insa tot ipohondra este si nu exista o zi in care sa nu o doara ceva. Ea nu isi da seama, evident; eu am invatat sa o ignor. Stiu ca suna urat, dar ipohondria este o boala care face rau celor din jurul tau. Pentru mama este o placere sa vorbeasca despre boli, despre medicamente; si daca citeste despre o boala si cum se manifesta ea, in doua zile incepe sa creada ca are acea boala, iar intr-o saptamana incepe sa ia tratament pentru acea boala. Nu este o gluma, este ceva care iti poate face ceva foarte rau. Asa ca sfatul meu, traind cu un om ipohondru langa mine si stiind ce efecte a avut aceasta boala asupra mea si asupra ei, recomand sa iei lucrurile in serios. Evident, asta nu inseamna sa nu ne facem analizele normale si sa ignoram semnele reale ale unei boli. Cat despre testul Papanicolau, si eu stiu ca trebuie facut cel putin anual. Iti tin pumnii sa iei decizia cea mai buna pentru tine si cei din jurul tau. Gabi There is no taste like the taste of being thin! |
Sigur nu suntem surori?
Mama nu numai ca era permanent suferinda de ceva, ne si spunea ff des ca o sa moara. Eu dormeam mult cu ea pentru ca tata era plecat mult si ma trezeam si eu de cateva ori pe noapte sa vad daca respira. Eram terorizata de frica asta.
INcearca sa mergi la un specialist inainte ca starea ta sa ajunga si la copii.
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Anda si Carina (deja domnisoara)
http://community.webshots.com/user/andamihai
http://andaoana.wordpress.com/
http://flickr.com/photos/32304863@N04/
Gabrielama spune:
Anda, pai in cazul asta chiar suntem surori, caci si tata era foarte mult timp plecat si eu dormeam cu mama... Si da, cum spui si tu, eram terorizata, absolut terorizata de frica. Si un copil nu merita asa ceva.
Eu, ca adult, din cauza experientei mele, am trecut in extrema cealalta; nu iau medicamente decat in cazuri extreme, incerc sa-mi autoimpun o stare de sanatate si vitalitate si sa nu dau prea multa atentie atunci cand ma doare - daca ma doare ceva.
Si ca experienta mama - copil - acum 2 saptamani m-am taiat/ ranit foarte rau la un deget. Durerea initiala a fost atat de mare incat, fara sa ma controlez, am inceput sa plang. Eu plangeam, sangele imi siroia din deget. Fetita mea a fost atat de marcata ca a inceput si ea instantaneu sa planga. Era groaznic de speriata si ma intreba in continuu daca ma doare... Am incetat sa plang si m-am fortat sa zambesc pentru a o linisti pe ea, caci tremura toata.
Luna, sunt convinsa ca o sa-ti fie bine si o sa scapi de aceasta problema.
Gabi
There is no taste like the taste of being thin!
Happiness_4_us spune:
Ceva asemanator am patit si eu, dupa ce am citit ce s eintampla cu Linasobolina. Apropo. Lina multa multa sanatate si putere!
Ajunsesem ca ma pipaiam non stop la sani si bineinteles ca au aparut nodulii, durerile, etc, toate imaginare.
Evident a urmat consultul la medic care m-a linistit instantaneu.
Cred ca ajungem ipohondre, cel putin la mine asa a fost, cand mi-am pus intrebarea: daca eu nu voi mai fi ce va face Andrei, puiul mic, ca tati e mare si s-ar descurca el intr-un fel.
SI da, dupa ce s-a nascut fluturasul mic si scump, am devenit alta persoana. M-am schimbat radical. Plang la orice semn ca cineva este in suferinta, mai ales un pui mic.
Asta ma darama psihic.
Sunt sigura ca te ve linisti cand vei primi reluztatele.
Autosugestia lucreaza al naibii de bine!
Te pup tare, Lunita!
Ai grija de tine!
Nana, 
Andrei Stefan ( 26.09.2007)
Povestea nasterii fluturasului!
Fluturas iubit, sa nu uiti niciodata, ca mami este intotdeauna cu un pas in urma ta. Trebuie doar sa intorci privirea si sa intinzi manutza si mami te va ajuta in orice clipa!
Stelele care cad, nu pier! Stelele care cad, se duc pe un alt cer!Ramas bun, steluta iubita si scumpa, Emma!
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Povestea unui licurici scump!