Ce v-ar fi ajutat sa stiti inainte de nastere?

Fiindca am trecut prin asta, nascand de doua ori, fiindca exista prea putine informatii despre gestionarea starilor emotionale in perioada postanatala si fiindca sunt trainer si psiholog, ma gandesc sa fac un workshop pentru viitoarele mamici care sa trateze astfel de teme. Nu chestiile medicale pe care le las in grija medicilor, ci cele psihice, emotionale, mentale - schimbarile care apar dupa nastere si cum sa te pregatesti pentru ele.
Din pacate nu gasesc prea multe informatii nici in site-urile in engleza, nici in franceza, iar alte limbi nu stiu. Insa stiu din experienta mea si a altor prietene ca nu e usor, ca de multe ori nu-ti vine sa vorbesti cu nimeni despre ceea ce simti fiindca crezi sau chiar ceilalti nu te inteleg, dar iti prinde tare bine sa afli ca e normal ceea ce ti se intampla si nu esti singura. Singura care ai ganduri de genul Nu stiu ce sa fac, nu ma descurc singura ...Oare sunt o mama buna? ... Mi-e frica sa cobor scarile cu copilul in brate ... Mi-e frica sa nu moara prin somn si ma uit deseori la el cand doarme sa vad daca mai respira ... visez numai pericole ... nu mai gandesc limpede si sunt groaznic de obosita ... uit si cum se spune la lucruri uzuale ... ma enervez repede din orice ... nu pot sa plec fara copil din casa sau daca plec ma gandesc in fiecare secunda la el si dau zeci de telefoane acasa ..., oare am sa-mi revin vreodata etc. Pentru cele care avem copii astfel de ganduri nu sunt chiar straine, pentru cele care nu au sunt ciudate rau poate, dar oricum despre asa ceva nu prea se vorbeste in gura mare.
Asa ca apelez la voi cu rugamintea sa ma ajutati sa ajut viitoarele mamici. Voi cele care sunteti mame, ce v-ati fi dorit sa stiti dinainte sau ce credeti ca le-ar ajuta pe viitoarele mamici sa stie? Iar voi cele care veti fi, ce intrebari aveti acum? Sau daca stiti site-uri care trateaza si astfel de teme ...
Multumesc din suflet,
Mihaela

Tala spune:

trebuie sa scriu repede caci primele ganduri sunt cele sincere si importante:
- am auzit pe cineva spunand ca n-a simtit nimic cand a nascut - acea dragoste infinita pt copil si mi s-a parut ingrozitor - eu am simtit, cand l-am vazut prima data am izbucnit intr-un hohot de plans de emotie si bucurie dar,,,, cateva spatamani bune dupa nastere am simtit ca nu ma pot bucura intru totul de copilul meu, de venirea lui si nu stiam de ce: acum stiu, din cauza durerilor (am nascut prin cezariana si mi-am revenit destul de greu), sunt perfectionista si ma oboseam excesiv cu tot felul de lucruri in loc sa ma odihnesc si din cauza furtunilor hormonale care nu ma lasau sa mai gandesc limpede
- auzisem despre depresia post-natala si credeam ca li se intampla unora...stiu ca depresie e un cuvant greu de genul Doamne Fereste! dar eu timp de 2 saptamani dupa nastere am plans ingrozitor (am numarat intr-o zi: cam de 18 ori) motivele erau cam asa: 'Doamne, ce copil frumos am!' apoi: 'daca moare?' apoi: 'daca nu ma mai iubeste sotul meu?'(si chiar nu-mi dadea motive sa cred asa ceva) - nimeni nu m-a pregatit pt furtunile hormonale de dupa si, cel mai important, nu mi-au spus ca vor trece...
- pe masura ce avansam in sarcina am devenit tot mai decenta (nu ca as fi fost indecenta inaite, dar deja cu o fusta stramta mi se parea ca am sarit calu'), mi se parea ca's mai frumoasa nefardata, cat mai naturala, cu parul prins cuminte, fara fite cu alte cuvinte. Dupa ce am nascut m-am simtit in pielea altcuiva: aveam o burta uriasa dar fara nimic in ea, sani care curgeau incontinuu si dureau ingrozitor, nu aveam timp nici sa ma spal pe cap, imi doream numai haine cambrate dar nu ma mai incapeau nici capoatele...imi cautam feminitatea si...nu ma regaseam nicaieri.
- pana am intarcat (la 1 an jumatate) recunosc ca m-am simtit ca o vaca. Am alaptat constiincios cat a fost necesar (si mai mult in cazul nostru caci copilul meu nu se alimenta cum trebuie cat a fost alaptat - peste 7-8 luni ma refer). Eram sigura ca pt el reprezint '2 tate umblatoare'. A pornit probabil de la faptul ca am facut rani ingrozitoare la sani de la inceput care au fost fff dureroase si apoi, dupa un an cand sugea toata noaptea si eu nu ma mai puteam odihni, ma dureau iarasi sanii pt ca ii golea efectiv si aveam senzatia ca-mi absoarbe inima prins sfarc....acel sentiment sublim de apropiere mama-prunc n-a existat tot timpul - si ma simteam vinovata. Eram si sunt fericita ca l-am alaptat, dar n-a fost asa roz cum scrie in carti si n-am stiut la ce sa ma astept.

revin daca imi mai aduc aminte de ceva, sper ca am fost de ajutor.
succes si felicitari pt initiativa.

Bucurie!

ionica spune:

Am nascut adoua oara cu cezariana si nimeni nu m-a avertizat cat de grea poatw fi lactatia.
La primul copil am avut o asitenta care a venit acasa si mi-a vorbit despre nastere vreo 12 ore ,dar niciodata nimic despre cat de greu este prima luna sa alaptezi din maternitate.

Acum,la aldoilea copil am crezut ca stiu totul,nu a fost asa, am facut o mastita oribila si nici aici in germania nu m-au avertizat sa nu stimulez lactatia primele zile.
Eu ca Ghita ,am baut tot felul de ceaiuri ba am bagat si pompa ca sa vina laptele mai devreme,drept urmare, am facut febra fiinda s-au umflat sanii si nu mai puteam scoate laptele.

Cel mai greu din toata perioada mi s-a parut lactatia, am alptat 23 de luni primul copil iar acum sunt la alptat exclusiv dar nu stiu cat timp.
Restul, mi se pare super ,as vrea sa pot avea 10 copii dar din nefericire nu pot face mai mult de 3 operatii cezariene.


Sophia 2ani 06.09.06
26.03.09 Sarah
http://community.webshots.com/photo/2379816330104564034uhnTsy

ionica spune:

Daca stiam ca se pierd greu kilogramele nu as mai fi bobinat patiserie fina ,ciocolata belgiana si paine cu de toate

Sophia 2ani 06.09.06
26.03.09 Sarah
http://community.webshots.com/photo/2379816330104564034uhnTsy

bird70 spune:

M-ar fi ajutat daca stiam ca nu toate femeile alapteaza cu placere. Mie nu mi-a placut, am suferit cumplit pentru ca am crezut ca este cel mai bun lucru pentru copil, am crezut ca fiecare femeie traieste in extaz cand alapteaza. Urmarea a fost ca am cazut rau de tot, am ajuns sa simt respingere pentru copil pentru ca ma fortam sa-l alaptez si uram asta cu fiecare celula din corpul meu. Am intrerupt alaptarea la 3 saptamani, am reusit sa formez legatura cu copilul meu imediat ce am renuntat sa ma auto-flagelez alaptand. M-am simtit in continuare o mama neadecvata pentru ca nu alaptam la fel ca restul mamelor, ca nu ii ofeream copilului ce e mai bun, ca nu ma sacrificam suficient. Rezultatul: o depresie majora care a durat aproximativ 3 ani, o experienta crunta pe care nu o doresc nimanui si care aproape ne-a distrus viata si casnicia. M-ar fi ajutat daca stiam ce este depresia postnatala si cum sa o recunosc din timp, ar fi ajutat daca cei din jurul meu ar fi stiut cum sa o recunoasca pentru ca eu mi-am pierdut destul de rapid insight-ul.

simali spune:

La motivele de plans (da' plans fratilor, bocit, nu lacrimat) adaug si eu:
- stirile (plangeam la stiri de sarea camasa de pe mine)
- olimpiada (erau Jocurile Olimpice si de fiecare data cand castiga o romanca boceam cu suspine)

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

simali spune:

M-ar fi ajutat daca as fi stiut dinainte cat de grele vor fi primele 2 luni. As fi fost macar pregatita psihologic. La mine a fost prima data cand am simtit ca sunt impinsa la limita puterilor fizice (lipsa somnului, dureri crunte si sangerari la alaptat, dureri pelvine de la cezariana, dureri de spate, depresie). Apoi nu mi s-a mai parut asa greu. Dimpotriva. A devenit o mare bucurie. Poate si pentru ca m-am mai obisnuit eu cu greutatile.
Extraordinara a fost familia (sotul, mama mea) fara de care nu stiu ce ma faceam.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

Mindy spune:

super subiect..
Legat de kilele in plus..
Sfatul meu pt o viitoare mamica: sa incerce (e tare greu pt unele, dar macar sa incerce) sa se ingrase atat cat ii recomanda medicul in fc de greutatea cu care incepe sarcina. Eu inca ma chinui dupa 2 ani cu kilogramele in plus (cele care au fost peste cele recomandate).
Sfatul "lasa ca slabesti dupa ce nasti, de la stres alaptat si nopti nedormite" nu tine pt toata lumea.

Mi-ar fi placut sa stiu ca nu are rost sa pregatesc camera bebelasului pt ca cel putin 6 luni e recomandat ca bb sa doarma cu parintii in camera. Mi-ar fi placut sa stiu ca sunt lucruri de care nu e neaparat nevoie la inceput, si am fi economist bani si timp pierdut pe cumparaturi aiurea. Exista chestii de care iti dai seama pe parcurs ca ai nevoie.

Pt depresii sau schimbari in relatia cu sotul am fost pregatita. Teoretic, ca tot m-au lovit si pe mine. Citisem mult despre asta. Despre alaptat am avut-o pe sora mea ca exemplu si am vazut-o pe ea prin ce a trecut cu alaptatul deci si aici stiam ca nu e totul roz. Mastite, dureri de spate si tot felul.
Mi-a ajutat mult cursul prenatal la care am fost impreuna cu sotul.
Ne-a invatat aproape tot, ne-a zis la ce sa ne asteptam. Ne-a pus filme cu cupluri in primele zile acasa si diferite situatii cu care se confrunta cuplul la inceput, ne-a pus in tema despre depresia postnatala si prin ce trece sotul la venirea copilului.
E important sa fii pregatit. Sa nu te socheze toate schimbarile ce vin odata cu bebele.

Eu aveam tot felul de stari aiurea la inceput, primele zile acasa, sentimente ciudate... ma intrebam unde e mamica aia fericita care abia asteapta sa isi mangaie puiul. Era un pic mai 'altfel' decat ma asteptasem.. si tare haotic. Vroiam doar sa dorm. Nu mai aveam energie pt telefoanele primite cu urarile de rigoare si datul cu parerea despre 'cu cine seamana'... nu aveam chef sa ma viziteze nimeni si sa imi zica formal 'ce bine areti' cand defapt aratam ca o zombie. Ma simteam uriasa, neatractiva, neinteleasa si vroiam sa fiu doar eu cu puiul meu.
Asta a fost cam in primele 2-3 saptamani.. pe urma incet, incet ne-am obisnuit unii cu altii, bebelusa s-a adaptat la noua viata si noi odata cu ea.
Am invatat incet-incet sa ma relaxez, sa am incredere in mine ca mama. Sa ma duc la dus fara sa trag perdeaua din minut in minut, cu ea langa mine jos in carseat. :)

Multe lucruri nu sunt nicidecum asa de roz precum sunt prezentate in carti.

Mindy spune:

1 in 10 women are DIAGNOSED with some form of Postpartum Depression, Anxiety or Mood Disorder. This is considered a very conservative estimate. Locally, the number is closer to 1 in 5.

That leaves 80-90% of mamas out there who may be struggling but do not recognize the need for help or are unable or unwilling to reach out.

Postpartum Depression is not the same as "regular" depression: You will have good days. You may feel happy and euphoric and in love with your baby AND experience other PPD symptoms, such as insomnia, chronic worry, inability to concentrate, etc.

One mother may want to be attached to her baby at all times, never able to let caring hands take the baby for her own respite; feeling terribly anxious when separated from her baby. Another mother may desperately long to have someone else care for her baby, feeling unable to care for herself or her baby; feeling overwhelmingly guilty because of a difficulty bonding with her baby.
It's different for everyone.

Test for Postpartum Depression
http://mamalove.org/PPDselftest.pdf

sursa: http://mamalove.org/postpartumdistress.htm

Deus spune:

Am avut o viata foarte tumultoasa inainte de copil si toata ziua munceam cu o energie debordanta...dupa copil am fost socata, de cum arat, de cum ma simt, de hormoni, de lipsa de energie.
Stiam ca nu este usor dar mi-am imaginat ca sunt super femeie si am sa ma descurc simplu. Inca nu ma regasesc si parca este o alta persoana tot timpul cu mine, parca nu-s eu si incerc sa ma redescopar fiindca cea de dinainte nu se mai poate sa fiu si cea de acuma nu ma prea incanta.
Nu stiu daca cineva mi-ar fi dat o carte in care sa citesc toate astea daca ar fi contat foarte mult, exact ca inaintea unei casatorii cand toate cuplurile isi promit ca ei niciodata nu vor ajunge ca altii...si totusi pana nu dai cu capu nu te prea inveti.


poze

inspiratie si putere...pentru cine crede ca nu mai poate...NEVER, NEVER, GIVE UP !
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI
http://www.youtube.com/watch?v=vMCnjMbUOFg

luxe spune:

Offf, eu am fost surprinsa de durerea nasterii ! Culmea e, ca toata lumea ma asigura ca v-a decurge bine,ca totul e ok !! Toate spuneau,las ca doare un pic, apoi uiti imediat ce vine copilu !!! Se spune ca e un moment magic cand vine copilu....eu nu am vazut nimic magic,nici nu m-am putut bucura cand am vazut bebeul !! Iar nasterea nu am uitat-o nici acum dupa 4 ani !!! ( Si inca nu a fost atat de urata la cum am vazut altele aici pe forum)dar ptr mine a fost insuportabila !!!! Ce am luat-o pe sora-mea la rost dupa nastere....ea are 3 copii....ca de ce nu mi-a spus cat e de greu...iar ea mi-a zis ca unei gravide nu i se spune ce e greu si urat ci doar ca o sa treaca totul.....la dreak!!!!!