Vreau sa-mi ajut sora, chiar vreau, dar cum?

Of, chiar incep cu un mare OF caci situatia simt ca ma depaseste si mai mult decat atat, ma afecteaza peste masura.
Pe scurt e vorba de relatia dintre sora si mama mea, o relatie de codependenta (care probabil o am si eu) nesanatoasa cu multe frustrari acumulate, frustrari care ies la iveala sub forma de certuri permanente, tipete, aluzii samd.
Mama a mai imbatranit, nu mai suporta sa se certe cu cineva, sa se ridice tonul la ea.
Sora-mea a facut 30 de ani si e inca nemaritata si probabil sufera din cauza asta.
Eu, pentru a usura criza dintre cele doua am ales ca mama sa stea cu mine. Nu e bine nici asa, se cearta prin telefon de la 600km.
Eu ma simt neputincioasa caci nu stiu cum sa managez situatia asta , ma simt complet depasita.
Stiu si nu neg ca sora mea are frustrari acumulate caci nici mama nu a fost cea mai buna mama din lume, dar ea (mama) s-a schimbat mult in ultimii ani si am tot sperat ca sora-mea s-o ierte. Se pare ca nu poate sau nu stie cum?! Refuza insa sa mearga la un psiholog sa o invete cum sa gestioneze aceste acumulari emotionale.
Eu ce pot sa fac?
Cum pot sa le ajut?


uneori gandesc prea mult....

happiness spune:

De ce trebuia sa stai cu mama ta in casa?Eu cred ca parintii trebuie sa stea separat,copiii la casele lor...Daca ati sta fiecare in coltul ei,ar exista poate o apropiere mai mare.Cred ca le poti ajuta dandu-le afectiune amandurora,nefiind partinitoare si incercand sa creezi momente de apropiere intre voi ca familie.

Clori spune:

Giulia,

Din pacate, nu cred ca poti s-o ajuti pe sora ta. Ai facut chiar prea mult, alegand s-o iei pe mama ta sa locuiasca la tine, atata timp cat ai recunoscut ca si tu ai putea fi intr-o relatie de dependenta nesanatoasa fata de ea. In cazul in care ceva nu a mers bine in copilaria si adolescenta surorii tale, sentimentele de frustrare si manie sunt perfect normale. Ea nu o va ierta pe mama ta, asa cum iti doresti, pana nu va rezolva acele lucruri din trecut care o tin pe loc si nu poate sa duca o viata normala si implinita. Ea o invinovateste pe mama ta pentru cele intamplate iar certurile dintre ele nu se vor rezolva „amiabil”.

Nu vei reusi sa „managezi situatia” asa cum iti doresti. Nu vei reusi sa le impaci. Cred ca, de fapt, esti tot timpul la mijloc intre ele iar asta iti macina tie timpul si energia. Nu stiu cat de mult s-a schimbat mama ta. Dar, daca nu a fost cea mai buna mama din lume, nu va recunoaste niciodata si nu-si va asuma greselile pe care le-a facut. Pentru ca nu mai poate sa le repare si e greu sa traiesti cu un asemenea sentiment de vinovatie. Sora ta este cea care, din pacate, trebuie sa faca primul pas. Este bine sa mearga la un psiholog. Daca nu vrea, poti s-o ajuti recomandandu-i sa citeasca anumite carti scrise de psihologi, care s-o ajute sa inteleaga ce se intampla cu ea si, de ce nu, in cele din urma, chiar si cu mama voastra. O data ce intelege anumite lucruri despre ea insasi, s-ar putea sa inteleaga mai bine daca poate sa rezolve situatia singura sau e mai bine sa fie ajutata de cineva cu pregatire speciala in asemenea lucruri.

Oricum, nu te astepta la rezultate miraculoase peste noapte. O terapie dureaza ani de zile, in care ies la iveala tot felul de lucruri din trecut. La inceput e posibil sa fie chiar mai rau decat acum. Dar, incet incet, sora ta o sa accepte ceea ce nu poate schimba, trecutul, va reusi sa inceapa sa lucreze la prezent si, de ce nu, intr-o zi va fi capabila sa-si ierte mama, realizand ca, indiferent ce s-ar fi intamplat intre ele, mama ta nu a facut-o din rea vointa, ci pentru ca este ea insasi produsul a cine stie ce experiente din trecutul ei.

Indeamna-ti sora sa rezolve totusi aceste lucruri. Pentru ca nu e sanatos sa traiesti intr-o atmosfera de furie, de frustrare, de tipete... De multe ori blocajele psihice de genul acesta duc chiar la boli fizice. E pacat. E tanara, ar trebui sa aiba alte preocupari acum, sa-si faca o familie a ei, o viata asa cum si-o doreste, in loc sa ramana blocata in trecut, incercand sa rezolve relatia cu mama ta.

ligia13 spune:

ai putea sa-i faci cunostinta sorei cu un barbat... ii va ocupa tmpul..si energiile

Eu si Raducu (22.04.2005)

ymca spune:

cred ca un psiholog este indicat in cazul de fata, mai ales ca problema dateaza din copilarie, deci nu se va rezolvea prea rapid sau usor.

dar, daca nu exista resurse financiare pentru terapie specializata, cred ca se poate dezvolta ceva pe cont propriu, macar asa, pe termen scurt-mediu.

1. faptul ca are 30 de ani si e nemaritata nu reprezinta o problema si ai putea sa porti o discutie cu ea pe aceasta tema; important e sa nu se simta singura, sa aiba ceva activitati sociale, 1-2 prieteni, sa mai iubeasca pe cineva din cand in cand, sa faca si altceva in afara de mancat, munca, certat telefonic si somn; asadar trebuie sa-i fie distrasa atentia si mai ales invatata ca a fi nemaritat la 30 de ani nu este capatul pamantului ci e un lucru natural si daca e dupa mine extrem de frumos si bun (are timp liber pentru ea si pentru placerile ei)

2. contactul telefonic cu mama nu poate fi reglementat intr-un fel? adica, ne iubim, suntem dependente una de alta, ne certam, dar ce-ar fi sa ne sunam o data pe saptamana; asa gandurile s-ar mai cristaliza, poate ca nu s-ar mai ajunge la discutii atat de des.

3. mama inteleg ca are ceva probleme, nu mai suporta cearta, tonul ridicat; dar cred ca ar putea fi si ea prelucrata putin de tine...adica sa cedeze, sa inteleaga ca sora ta poate trece printr-o perioada mai dificila, ca nu se poate impaca cu trecutul si atunci mama ta sa nu se lase antrenata in niciun fel de conflict; se presupune ca varsta aduce cu ea intelepciunea si atunci mama ta sa fie cea inteleapta in relatia cu sora ta

4. nu stiu cum va intelegeti voi doua, surorile, dar daca aveti o relatie apropiata, mai incearca tu sa discuti cu ea, poate impreuna reusiti sa rezolvati traumele copilariei

5. a dat aici cineva un sfat, sa citeasca ceva carti, articole din domeniu; cu o cautare pe google se gaseste suficienta materie prima si poate intelege situatia in care se afla si cum sa faca sa dispara frustrarile.

giulia71 spune:

Multumesc frumos pentru mesaje si sustienre.
Dupa mine, am cam incercat cam tot ce m-am priceput eu, d'asta am si apelat la voi caci m-am simtit depasita.
Da, neintelegerile intre cele doua au cam fost dintotdeauna si am sperat ca, cu varsta se vor diminua insa se pare ca nu.
Nu stiu daca sufera ca nu e maritata , dar cu siguranta sufera ca este singura , asa cum sunt multi oameni singuri pe lumea asta si isi duc rutina de zi cu zi: serviciu -casa si retur.
Iesirile cu preiteni,si aici ii dau dreptate inseamna bani, bani care nu prea sunt caci nici salariu nu e prea grozav. Dar iese sau vin prietene pe la ea la sfarsit de spatamana si asta a devenit o rutina, care vad ca n-o mai pasioneaza.
Acum va pleca intr-o mica vacanta si sper eu o va face sa-si mai limpezeasca gandurile, insa solutia tot la un psiholog bun o vad.
Sper sa o pot convinge sa mearga la un psiholog, sper...Un barbat bun i-ar trebui (sorei) insa sunt cam pe cale de disparitie si unde sa-l gaseasca.

Cu mama, am tot discutat asa mai "cocolosit" ca are multe probleme de sanatate si dupa ani si ani nu mai vad rostul reprosurilor, ba mai mult nici nu o vad sa recunoasca ca in tinerete a gresit.
Nu stiu, situatia e complicata rau..



uneori gandesc prea mult....

A_Iulia spune:

Eu cred ca e mult mai simplu. Iti intrebi frumos sora: pot sa te ajut cu ceva? vrei sa te ajut cu ceva?
Daca ea iti solicita ajutorul, o ajuti.
E valabil si pentru mama voastra.

Daca nu iti solicita nici una din ele ajutorul in aceasta problema, mai bine iti vezi de ale tale.

Donia spune:

giulia, unul dintre fratii mei nu se impaca deloc cu tata, de cate ori se intalnesc se cearta, isi reproseaza diverse, tata da vina pe fratele meu, fratele pe tata... amandoi gresesc si amandoi au dreptate. Daca ar avea si minte sa traga linie si sa o ia de la capat... dar nu, mereu si mereu aceleasi discutii sterile.
Nu se poate face nimic pentru a repara relatia lor, cel putin noi, cei din afara, nu putem. Exista uneori momente de acalmie, dar inevitabil apare o scanteie care declanseaza o cearta. Pe undeva cred ca ei chiar au nevoie de relatia asta... au nevoie sa se acuze, sa se invinovateasca reciproc, cred ca se simt bine cand se descarca unul pe altul... probabil nu isi pot justifica nici unul nemultumirile si in loc sa dea vina pe soarta, dau vina unul pe altul.
Parerea mea e ca nu ai ce sa schimbi. Cel mai sanatos lucru pentru tine e sa accepti faptul ca ele sunt adulte, ca sunt amandoua compentente sa isi rezolve problemele si ca atat problemele cat si persoanele implicate nu sunt responsabilitatea ta.
Eu uneori ii ascult pe tata si pe fratele meu, dar nu mai dau sfaturi, nu dau verdicte, nu imi spun nici macar parerea. Consider ca ii ajut ascultandu-i, dar nu intervin in nici un alt mod. M-am detasat emotional de problema si gata. Imi pastrez puterile pentru familia mea, pentru sot si copii.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

giulia71 spune:

Donia, asa este si in cazul meu. Nu se inteleg deloc, mai ales cand stau impreuna, iar fiecare dintre ele vin si mi se plang, exista desigur si perioade de acalmie dar inevitabil apare dupa o cearta. Am obosit sincer.
O sa incerc sa imi vad de ale mele:)

Clori, multumesc de mesaj.
Mulumesc!


uneori gandesc prea mult....