Sezatoarea canadiana (139)
Raspunsuri - Pagina 11
biscu spune:
romanitza, nu-i bai. poate gasesc saptamana viitoare. sigur, daca ai timp si chef sa ma ajuti, nu ma supar 
.
si eu am o prietena care a trecut prin ce ai trecut tu. acum asteapta gemeni. am incurajat-o tot timpul. bravo voua ca nu v-ati lasat si in curand o sa va vedetzi minunile.
am fost si inca cred ca sunt in "butoi". ma intreb daca e criza de middle age. sau ca nu mai fac nici un fel de sport sau ca sunt prea obosita. in fine, cand vad ce tragedii se intampla, parca ale mele griji sunt mici copii.
la intalnire de ontarience pe 2 mai, daca o sa fie, eu zic pas, ca mergem la un birthday party.
as putea sa vad si eu pozele voastre?
ciao si o zi buna! 
ange spune:
eu fac o pauza de DC.ma gandesc ca numai in felul asta voi reusi sa-mi ridic moralul si sa revin pe linie dreapta.De cand cu Emma sunt complet bulversata.am devenit o mama closca- maniaca
Imi pup copii de mii de ori pe zi,fac atentie si la cea mai mica zgarietura,i-am disperat cu spalatul si dezinfectatul.Ori am luat-o razna,ori pana acum am fost superficiala cu copii mei.
Noaptea am numai vise imbecile,ma uit la copii cum dorm si incep(fara voia mea) sa-mi imaginez boli,inmormantari,tragedii
Voi sunteti marcate in halul asta sau am eu o problema grava?
o zi buna tuturor 
mikiion spune:
ange Cred ca mai toate trecem prin faza asta. Mai ales cele care s-au implicat mai mult. (Eu recunosc ca nu am urmarit de la inceput subiectul si in general evit subiectul «c.....» pentru ca imi reaminteste prin ce am trecut eu acum 5 ani..... Dar tot m-a afectat foarte mult intamplarea asta tragica. )
Si te inteleg si cu pauza de pe forum, eu am ajuns la concluzia ca toate vestile rele din viata mea, din ultima perioada, le-am aflat de aici. Si imi vine uneori ca inchid calculatorul si sa nu mai citesc nimic. Dar sunt dependenta....
Important e sa profitam de ceea ce avem si sa apreciem ce avem, ca stiu din proprie experienta ca totul se poate schimba foarte repede....
Mihaela
www.dropshots.com/mikiion2008" target="_blank">
Virsta Marc-Adrian
cge spune:
Buna dimineata,
La multi ani, Inacanada, Thea si Monicutza_bb!
Numai bucurii.
Ana, multumesc ptr. reteta de pascute.
Si mie imi facea bunica ceva in genul asta. O sa incerc, sa vedem ce reusim sa facem, ca avem multe planuri legate de Pastele asta.
Donia, bravo ca i-ai facut praf.
Pe Victor l-am inscris la tabara la Cepsum, el merge acolo de vreo 2 ani si deja s-a imprietenit cu animatorii.
La Cosmodome ne-ar fi placut si noua,(dar nu lui, cik nu poate sa stea fara noi si fara calculator), dar ii primesc de la 10 ani din clasa a -4-a.
O zi buna,
Cristina,
mama lui Victor 07.01.2000 si a Ancai 16.09.2005
biscu spune:
ce s-a intamplat cu Emma e foarte trist. si nu a luat-o nimeni razna, e normal sa te apuce gandurile si sa te uiti altfel la copiii tai dupa asa ceva. uf, saracii parintzi.
biscu spune:
daca va intereseaza un job francofon in downtown Toronto trimite-ti un PM. mi-a trimis o prietena o oferta.
cge spune:
Ange, si eu am fost data peste cap de tragedia Emmei.
Toti am fost cred.
E atat de trist...
Si eu ma recunosc la faza cu pupatul si stransul in brate de n-ori ptr copii.
Cristina,
mama lui Victor 07.01.2000 si a Ancai 16.09.2005
Andy08 spune:
Mikiion: pediatrul la care am gasit loc pt. Andrei e la Tiny Tots, dar nu sunt multumita deloc de el. Am mers la alti 2 pediatri tot de acolo si mi s-au parut mai ok, dar nu se ocupa de noi prea mult pt. ca avem pediatrul nostru in cadrul clinicii si ne trimit la el. Of!
Andy, mami de 
Andrei
nelia spune:
Nici eu nu ma simt mai bine, intru si cind vad poza... Mi se pare ca orice as spune nu-si are locul dupa o asemenea tragedie. Nu e singura, sint cu miile, dar pe asta o stiu, e aici, unde imi este o parte din suflet si am urmarit tragedia inca de la inceputuri. Nu ma asteptam la minuni in ultima vreme, dupa ultima recadere (poate doar asa, undeva in adincul sufletului), sint foarte realista cind e vorba de boli incurabile in faze terminale. Dar totul este atit de trist, doamne, atit de multa durere in ultimii ani... Mi se rupe sufletul de parintii ei, dar cel mai tare mi-e mila de fetita, mi se pune o greutate pe inima de fiecare data cind gindul ma duce spre ea.
Citeva zile nu am putut sa scriu, nu am putut sa vorbesc, am pliiins... si ma uitam la copiii mei si imi imaginam tot felul de lucruri, si ii pupam si iar ii pupam, ii stringeam in brate si imi spuneam, ma rugam la cine e acolo sus sau la cine vrea sa ma asculte sa mi-i lase sanatosi si pe noi la fel sa ii crestem. Cam grea povara pe umerii fragili ai acestei sarmane fetite, dar adevarul este ca tragedia ei ar trebui, si sint sigura ca a facut-o deja, sa ne invete pe fiecare dintre noi cum sa pretuim si mai mult ceea ce avem, viata pe care am primit-o in dar, dar, din o mie si unul de motive, nu intotdeauna o tratam asa cum se cuvine.
Daca fiecare om vine pe acest Pamint cu o menire, atunci cred ca menirea acestui copil, ca si al multor altor martiri ca ea, aceasta este: sa ne arate ca viata trebuie traita frumos, si trupeste si sufleteste! Si sa ne invete sa pretuim ceea ce avem linga noi. CInd ma gindesc la Emma, ma simt atit de trista, atit de prost, atit de josnica vazindu-ma in zecile de momente in care nu am pretuit cum se cuvine ce am: cind mi-am certat copiii mai mult decit meritau, cind am tipat la ei, cind i-am pedepsit pentru ca eram prea obosita sa gasesc alte solutii, cind am picat in depresii (nu ca cea de acum, asta nu e depresie ce simt, ci doar o sfisietoare tristete)... Of, ma simt atit de vinovata pentru fiecare clipa in care n-am pretuit viata, din mine si din jurul meu, la adevarata ei valoare!
Ange, draga mea, eu te inteleg perfect. Dar daca tu te scufunzi in tristete si in deprimare, in loc sa te bucuri in fiecare moment ca si cum ar fi ultimul, inseamna ca Emma a murit degeaba. Daca iei pauza de locul in care ai gasit atitea suflete terapeutice e in regula, dar zimbeste, pentru ca atunci cind zimbesti si Emma zimbeste, stie ca suferinta ei nu a fost in van. Mie asa imi place sa cred, sa o vad, ca sa mai inmoaie durerea pe care o simt cind ma gindesc la ea. Si nu numai la ea, ci la toti copilasii care sufera, care au luat asupra lor durerea si suferinta unei intregi lumi. Si zimbesc pentru ca nu vreau sa fie in zadar aceasta suferinta, pentru ca nu vreau sa ia si moartea omenirii asupra lor.
Eu cred in puterea energiilor si ma ridica faptul ca stiu, sint convinsa ca gindurile bune atrag energie buna si lucruri bune asupra persoanei mele si asupra persoanelor (copiii mei in special) asupra carora imi indrept gindurile si gindurile negre atrag contrariul! Daca te gindesti de prea multe ori si foarte intens ca s-ar putea intimpla ceva rau copilului tau, inmultesti practic posibilitatea chiar sa se intimple asa ceva decit daca il insotesti mereu cu ginduri pozitive si optimiste, avind grija bineinteles sa elimini din viata voastra, invatindu-l si pe el sa faca la fel, tot ce poate sa-i si sa va faca rau.
Si ca sa inchei, chiar daca suna pesimist ceea ce spun, stiu ca nu avem prea multe a face cu marele sfirsit, nici in privinta bolilor, accidentelor (prudenta, da, dar stii bine ca daca e sa se intimple, se intimpla si la un metru de tine, nu neaparat cind sint plecati), durerii, suferintei... Dar un lucru putem face, acolo sintem puternici, si Emma a fost o lectie de viata in acest sens: putem sa zimbim, sa ne purtam ca si cum nu am sti aceste lucruri, sa ne traim fiecare clipusoara din aceasta viata ca si cum nu ar pendula asupra noastra acest adevar trist. Si sa ne invatam si copiii sa-si traiasca viata in acest fel!
Va pe toate si va doresc ceea ce-mi doresc si mie: sanatate si noroc (chiar daca ar fi numai acela de a te feri de boli, de accidente, de lucruri neplacute - pentru ca numai cu noroc poti scapa de ele!) Avindu-le pe acestea doua, in rest, incet-incet, cu eforturi de cele mai multe ori inumane, se rezolva ele toate...
maru spune:
Neata!
May 2nd, Intalnire Ontarioasa. Unde?
Astept sugestii! da repede, ca de nu, am eu niste sugestiiiii...exotice rau!