Doctori de care sa te feresti (4)
Raspunsuri - Pagina 5
adinutzza_87 spune:
eu sunt inscrisa la doamna doctor maior din sp polizu am auzit numai d bine cu mine a fost foarte grijulie si atenta asta mi a dat mare curaj
8 saptamani
apostol gina spune:
Buna. Sunt insarcinate in 18 saptamani si vreau sa nasc la ploiesti. Imi poate spune cineva o parere despre dr Culcea Irina?
lucky_16 spune:
buna,
am fost monitorizata pe tot parcursul sarcinii de dr Stroe Alexandra. mi s-a parut un medic bun, vorbea frumos, dar ar fi trebuit sa imi ridic semne de intrebare in momentul in care toti medicii care mi-au facut ecografii si care mi-au semnalat ceva probleme cu sarcina erau, in opinia ei, niste incompetenti.
a ignorat toate semnalele trase de acesti medici si, datorita acestui lucru, am nascut prematur, la 34 saptamani, la giulesti, pentru ca in momentul in care am anuntat ca "mi s-a rupt apa" mi s-a spus ca elias nu are sectie de prematuri si sa merg la giulesti. nici macar nu s-a obosit sa ia legatura cu un coleg, pentru ca sunt sigura ca ar fi avut cui sa ma dea in grija.
am nascut, multumesc lui Dumnezeu, un copil prematur, dar sanatos.
cei de la giulesti, in momentul in care mi-au analizat dosarul de sarcina, mi-au spus ca prolemele in sarcina au aparut inca din luna august, au fost semnalate pe ecografii si ca, daca as fi urmat un tratament si as fi fost montorizata atent, as fi evitat nasterea prematura.
aceasta este experienta mea cu dr Stroe si m-am gandit ca e bine sa o stii pentru a putea lua o decizie cat mai buna pentru tine, dar mai ales pentru bebelusul tau.
sarcina usoara si o nastere asemenea
cuteamira spune:
un nu pentru dr achim irina de la medlife.
Am fost la dansa pentru o ecografie transvaginala din cauza unor sangerari maronii si nici nu am intrat bine si ma luat cu hai hai mai repede dupa care mi a zis ca pierd sarcina ca e sacul gestational prea mare si am fibrom dup aalte 5 min a zis ca e o sansa ca exista activitate cardiaca si asa le a sucit de am iesit plangand.
ma cheama la consultatie in aceasi zi dupa ce am dat la eco 1mil 500 alti un milion.a durat 5 minute in care nu mi a raspuns concret la nimic plus cand i am zis de analize daca trebuie sa le fac maine a zis ca da ca s bune ptr viitor ca doar o sa mai fac alt copil ce daca l pierd pe asta.
AAA din nou cand am intrat ma luat cu hai hai si mi a dat o lista de analize de peste 10 milioane cu toate ca multe sunt gratis.
personal pe mine ma dezamagit!
monabunescu spune:
Citat: |
citat din mesajul lui cosmo80 Buna tuturor Sunt insarcinata in 5 saptamani; imi poate spune cineva ceva despre dl dr Suciu Nicolae de la Polizu? Astept pareri de la persoane care au fost/au cunostinte paciente ale dl dr Suciu. Zi buna tuturor |
am fost pacienta dumnealui, am nascut in aprilie 2009 un baietel sanatos, desi am avut o sarcina destul de dificila, dupa ce anterior pierdusem o alta sarcina (martie 2008). daca am dus pana la capat sarcina, se datoreaza in mare parte si competentei si implicarii dumnealui. nu stiu ce interes au anumite persoane sa il denigreze si in ce masura sunt reale comentariile negative (desi orice om e supus greselii, insa va garantez ca dumnealui e un adevarat profesionist, chiar daca nu ofera prea multe amanunte privind evolutia sarcinii, asa cum si-ar dori unele dintre noi). ce stiu cu certitudine e faptul ca nu e o persoana prea comoda in randul subordonatilor sai pe care ii munceste zi-lumina, astfel incat suspectez ca aceste comentarii negative pot veni si din partea acestora. mie mi-a fost recomandat de o colega de serviciu si nu am regretat nici un moment ca m-am dus la el, cu toate ca uneori as fi vrut sa intre mai mult in detalii privind evolutia sarcinii. insa face parte din categoria oamenilor care nu ofera prea multe informatii, decat daca sunt probleme cu sarcina.
nu ii fac nici un fel de reclama, dar am simtit nevoia sa fac aceste precizari pentru ca am trecut printr-o sarcina si stiu cat de mult conteaza sa ai un medic bun, in care sa ai incredere, care sa iti ofere confortul psihologic necesar, mai ales daca esti la prima nastere.
decizia de a opta pentru un medic sau altul apartine in ultima instanta fiecareia dintre noi, si nu ar trebui sa ne bazam niciodata EXCLUSIV pe experientele sau recomandarile unora sau altora. cred ca e important sa cunoastem opiniile celor ce au nascut cu acesti medici, insa in cele din urma tot intuitia (sau ratiunea) este cea care ne dicteaza optiunea.
nu trebuie sa omitem faptul ca si dumnealui este om si prin urmare este supus greselii. statistic vorbind insa, am certitudinea ca numarul erorilor medicale/ esecurilor este net inferior comparativ cu alti medici. spun asta in cunostinta de cauza, intrucat sarcina anterioara am pierdut-o partial si din vina medicului care imi urmarea sarcina (nu conteaza numele, nu intentionez sa denigrez pe nimeni aici, a fost o intamplare probabil).
va doresc nastere usoara, bebei sanatosi ...si DISCERNAMANT in analiza informatiilor pe care le gasiti pe net!
Danutza26 spune:
buna seara
sunt o graviduta de 38 saptamani din pitesti.a nascut cineva cu dr Mihaila Adrian de la sp judetean? am auzit despre el si bune si rele.
enik83 spune:
stie cineva ceva despre dr. TODORACHE IOANA de la clinica Eva? ceva de bine ...ceva de rau?
enik83
d_vivi spune:
Buna tuturor mamicilor si viitoarelor mamici,
m-am hotarat sa scriu si eu cum a venit "moaca" pe lume si ce a patit din cauza unei doctore incompetente - LEONTE LAURA - Caritas,care mi-a fost recomandata de o colega ca fiind buna.Ea ca dr de cabinet este buna , in sensu ca stie sa vorbeasca sa explice ,atitudine prieteneasca, pe toata durata sarcinii comportandu-se in asa fel incat mi-a capatat increderea.
Dansa ma monitorizat pe tot parcursul sarcinii , o sarcina dorita si usoara , pe care dna dr m-a sfatuit sa o intrerup in luna a 3 in urma unui rezultat pozitiv cum ca as avea herpes(complexul torch), insa eu am mers mai departe refacand testul la Cantacuzino unde rezultatul a fost negativ .Asta ar fi trebuit sa fie primul semn de intrebare in legatura cu competenta ei ca dr,dar am mers mai departe alaturi de dansa , cum v-a spuneam dna dr vorbea foarte frumos, calm .Sarcina a decurs bine, neavand probleme nici cu anticorpi (pentruca am rh - si sotu pozitiv),asta a fost problema mea in decursul sarcinii -titrarea de anticorpi,multumesc lui Dumnezeu nu au aparut.Ajunsa pe ultima suta de merti , controalele de rigoare, ecografii care aratau ca am un bebelus sanatos dar ceva mai dezvoltat (dupa dna dr),mi s-a propus sa fac cezariana - cum ca bebeul ar fi mare ,dimensiunile la cap fiind si ele mari ,iar eu avand un bazin mic sa nu apara probleme.Programarea pt cezariana a fost prima data la sfarsitul lui August, dar intre timp dna dr intra in concediu , iar la ultimul control i se paruse dansei ca ar trebui sa nasc mai devreme, asa ca m-a programat pentru un ultim control(ecografie) care nu a avut loc cu mai mult de 2 saptamani ianinte de data la care ar fi trebuit(29 august).Asa ca pe data de 5 August chemata fiind la control de dr mea ginecoloaga , m-am trezit cu foaie de internare , purtata din mana in mana de asistente,schimbata si trimisa in sala de travaliu,dupa ce mi s-a recoltat sange pentru analize ,urma sa fac cezariana.Am asteptat in sala aceea uitandu-ma la femei care erau in travaliu si aveau dureri de la ora 9 dimineata pana la 13.45, in tot acest timp ma intrebam de ce sa fac cezariana asa devreme, imi doream un raspuns de la dna dr dar nu se putea vb cu dansa . Pana la urma am crezut eu ca asa o fi bine pentru bebe din moment ce dr care m-a urmarit pe tot parcursul sarcinii asa a hotarat.Am intrat in sala cu gandul la puiul care o sa-l am,asistentele foarte prietenoase, de fapt una dintre ele m-a finut si de mana in timpul operatiei, anestezista la fel, ne am chinuit un pic sa mi se faca rahia (anestezie locala)pentru ca am coloana noduroasa(m-a speriat un pic pentru ca sora mea cu aceeasi problema la coloana ,la nastere normala nu si a facut efectu anestezia , iar pe mine urma sa ma taie).Intra si dr mea , i-am cautat indelung privirea ,dar.................nici macar nu m-a privit), incepe operatia cu dansa in sala intra un dn dr , care m-a facut sa realizez ce dr am avut pana atunci....ii spunea dnei dr ce sa faca ,unde sa tina,unde sa prinda...la un moment dat dnul dr ma preseaza cu cotul de la torace in jos de simteam ca vrea sa-mi scoata tot....dar trec starile de greata si presiune, simt ca se trage , ca se impinge ,am simtit cum mi s-a pus ceva pe picioare si......in sfarsit ceea ce asteptam :primul planset al bebeului meu, dupa aceea timp de cateva minute cat l-au luat ,l-au curatat acolo in sala am stat cu gatu sucit sa-mi vad si sa-mi aud puiu(un ingeras alb , cel mai frumos cu putinta)nemaicontand ce se intampla cu mine.Urma sa mi se inchida operatia , tot se mai tragea ,impingea in burta mea ,pana la un moment dat cand am inceput sa simt altceva in afara de tras si impins, am inceput sa transpir ,iar dna astezista care a stat la capul meu tot timpul a hotarat sa mi faca o alta anestezie si treptat am adormit , nu inainte sa aud cum cei doi dr nu-si aduceau aminte cate comprese au bagat si cate au scos , ba 9, ba 10, in timpul operatiei si modu in care se uitau asistentele era semn ca nu e de bine. Am fost dusa in salon trezindu-ma abia a doua zi, mi s-a spus ca trebuie sa fac cateva analize care se fac dupa,si cu burta taiata urcate si coboara de pe masa de vreo doua ori , pentru ca primele analize nu au fost recoltate corect de catre dr ginecolog,semne de intrebare au fost de pe atunci ,dar ai mei ma linisteau spunandu-mi ca e bine bebe , ca a facut doar un pic de febra cum mai fac unii bebelusi si ca o sa-l vad mai pe seara.Si am fost sa-mi vad minunea, avea branula in cap,ceva la picior ce ii masura saturatia si pulsul,si furtunase in nas, nu stiu daca am fost luata de emotia acelui moment sau de vorbele dr de serviciu care mi spunea ca e bine , cert e ca eu ma uitam la "moaca"lui la maini , la picioruse....nu ma gandeam ca e starea lui e rea, abia a treia zi am aflat care era de fapt cauza analizelor facute dupa cezariana - puiul meu era foarte rau - nu respira singur , neavand un plamanas complet format.Toate le am aflat cand fost sa -l vad de la dna dr neonatolog Visan , dr care l-a preluat din sala si care a avut grija de el ca o mama , am aflat ca la cateva ore de la nastere avea temperatura 42 , ca a facut convulsii si atunci si peste noapte ,dna dr neonatolog facand tot posibilul ca el sa treca cu bine , dar starea lui fiind in continuare rea , dansa mi-a spus sa vin sa-i vorbesc sa ma rog la Dumnezeu , pentru ca ea nu-mi poate spune cu certitudine ca o sa fie bine.(nu va dati seama ce am simtit, mi s-au taiat picioarele si abia puteam sa respir in conditiile in care pana acolo am ajuns sustinuta de sot si de mama).A trecut....puiu meu , "zmeu"cum ii spune tati a reactionat la tratament , a luptat alaturi de mine (prima data cand m-am dus sa-l vad si i-am vorbit fiind si prima data cand a deschis ochisorii, chiar daca era adormit mai tot timpul pentru a nu putea sa-si traga de toate furtunasele ce le avea )si acum la aproape 6 luni are 70 cm si 9 kg...moaca mea.Sunt multe de povestit dar nu vreau sa va plictisesc , am reusit sa ma mai descarc un pic prin intermediu acestiu subiect, dr mea mi-a mai facut cateva vizite scurte dupa aceea , ferindu-se de sot, care va dati seama in ce stare era,dupa care a plecat in concediu, ramanand sub observatia dnului dr Coosila , cel care a intrat cu ea in sala la cezariana, un dr foarte bun de altfel care practic a facut totul ce era necesar pentru a nu se intampla ceva si mai rau, care "mi-ar fi spus dansu mai multe legat de dna dr "si care dupa parerea dansului este o dr "buna", doar sunt colegi....Motivul acestei urate intamplari fiindu-mi explicat de dr Visan astfel: in viata intrauterina canalele dintre inima si plamani sunt deschise , urmand ca spre sfarsitul sarcinii sa se inchida, iar cand bebe cere sa iasa afara acestea sunt inchise , puiu meu a fost scos inainte de a avea aceste canale inchise la unu din plamani, de aceea nu avea forta sa traga aer in piept. Mentionez ca pe foaia mea de externare era trecut aproape 39 de saptamani cand eu nu aveam nici 36 de saptamani de sarcina,ii multumesc dnei dr LEONTE LAURA pentru toate acestea si ii doresc sa se lase de meserie , sau macar sa faca ce stie mai bine, sa vorbeasca si atat.II MULTUMESC DIN SUFLET DNEI DR NEONATOLOG SIMONA VISAN (o dr dedicata meseriei si copiilor )PENTRU CA A FOST ALATURI DE MOACA MEA SI PENTRU TOT AJUTORU ACORDAT SI DUPA EXTERNARE. Cam atat si asa nu stiu daca are cineva rabdare sa citeasca tot...mult noroc viitoarelor mame !
Luna9 spune:
d_vivi, iti doresc mult curaj si sa te ajute dumnezeu sa-ti cresti "zmeul" sanatos. din pacate apar in viata noastra tot felul de cumpene, important este sa avem curaj si fosrta sa trecem peste ele.
as vrea sa intreb si eu daca a nascut cineva cu dr Pechi de la Polizu?
unombun spune:
vivi,in sfirsit revii pe forum!imi amintesc ca te-am incurajat la inceputul sarcinii cind cu herpesul.Ai promis ca ne spui ce se intimpla dar..am aflat acum.Te-am cautat la odiseea sept-oct.Cind te incurajam la inceputul anului trecut banuielile mele s-au adeverit.Si eu am un copil,nascut in oct.Era bine sa fi fost colege de odisee pe forum.Asta e.