Punct. Si pauza....

Spuneam la inceputul lunii, cand ma intrebase cineva ce vesti mai am, ca va trebui sa fac putina lumina si ordine in viata mea.

Ei, am facut!
Am admis, in sfarsit, ca relatia mea nu va avea niciun viitor.
" Bine-nteles c-asa si era!"-veti spune. Probabil, doar ca nu voiam sa accept.
Chiar am crezut, in naivitatea sau idealismul meu ca dragostea poate face un barbat sa traiasca langa o femeie cu copii dintr-o alta relatie.Si sa mai si vina dupa ea in celalalt colt de tzara!!
Semnale interioare am avut de mult timp, doar ca am vrut sa le mai ignor un timp; cand si cand abordam subiectul "noi" si un posibil viitor impreuna.De fiecare data eu, niciodata el... As fi vrut sa se mute in orasul meu, sa traiasca alaturi de noi, sa alcatuiesc cu el acel univers al meu, al nostru, la care inca visez.Mi-a spus ca nu poate face asta,nu se vede in stare, ca nu stie daca ar putea face fatza cu copiii, nu stie ce fel ar decurge lucrurile cu ei si chiar intre noi doi.I-am propus ca macar in concediu, vara, sa vina aici si sa stam impreuna, ca un test.
Stiu si ce mi-ati spus, o parte dintre voi, atunci- ca macar e sincer. Atunci, de ce a dorit si el sa continuam?De ce niciodata n-a deschis el astfel de discutii despre noi? E ca si cum eu dadeam si el accepta, fara sa se impotriveasca.
Ma puteti critica, daca doritzi,doar sa fiti obiective.
Una peste alta- am convenit sa ramanem prieteni,sa ne pastram respectul unul fatza de celalalt, sa ne sprijinim daca e nevoie (moral macar), lucru care-mi e destul de greu, deocamdata. De ce? pentru ca am tendinta de a avea resentimente fata de el.
Oricat as vrea sa stabilesc relatia in alte limite , deocamdata nu-mi iese.Mai ales ca-mi spune ca inca ma iubeste!Cum Dumnezeu e iubirea asta? si cum a fost pana la urma?
Daca la inceput i-am spus ca asta e, astea sunt limitele lui,inteleg , trebuie sa accept,n-am incotro, acum mi-e rusine cu mine. Da" rau de tot!
Mi-e rusine si sunt furioasa pe mine pentru ca am putut crede ca stie de ce trebuie sa ma aprecieze. Am inceput sa ma desconsider din nou, sa nu mai am incredere in mine, in ceea ce gandesc, ca ce-am gandit pana acum(despre iubirea frumoasa, loialitate, compatibilitate afectiva, spirituala, etc) e o mare prostie!
Am crezut, ca o naiva, ca si el simte si gandeste la fel si ca asta trebuie sa fie chiar un noroc ), ca sacrificiul sau de a se muta aici, chiar daca era foarte mare, ar fi meritat.
Acum cred ca dragostea lui n-a fost asa mare si ca, da, inca e imatur, desi la varsta lui, alti barbati au copii.
Am hotarat sa pun capat acestei relatii in care de la un moment dat am inceput sa simt frustrare, nedumerire, revolta...
Am simtit furie sa aud ca aici, langa mine n-ar avea pe nimeni dintre ai sai-adica, eu ce-as fi fost? C-ar fi trebuit s-o ia de la 0 cu serviciul, ca n-ar avea nimic. Mi-ar fi placut sa fie puternic, sa nu se sperie de toate astea, sa fie convins ca merita s-o ia de la capat alaturi de mine, de noi...
Si, culmea, mereu m-am pus in locul lui si-am incercat sa vad cum gandeste- si niciodata rationamentul meu n-a dat gresh.Poate ca gandeam asa din lipsa de incredere in mine (anume ca acolo i-ar fi mai bine sa gasessca pe cineva, care eventual sa nu aiba nicio obligatie...)- adica toate lucrurile pe care si le-ar fi dorit probabil, dar nu avea curaj sa spuna.
Nu era pregatit pt mai mult,degeaba mi-as fi dorit foarte mult asta.Mai are inca nevoie de experienta , poate de alte relatii si, poate mai comode decat a noastra.
Nu-i gasesc lui o vina, ci doar mie. Eu sunt cea care n-am stiut sa vad lucrurile clar, pentru ca aveam nevoie sa cred ca nu trebuie sa ma impiedic in prejudecati- ca ce daca-s mai mare, ca am 2 copii, ca nu suntem in acelasi oras...Eu si numai eu am fost o mare NEREALISTA:(
In concluzie: a fost o experienta din care am inteles ca nu sunt decat o mare naiva,ca, din pacate, varsta mea (aproape 36)nu-mi mai permite( ca la 20 de ani) sa visez cu ochii deschisi la cai verzi pe pereti, ca e posibil sa trebuiasca sa accept compromisul de a avea o relatie fara prea mari complicatii , daca nu vreau sa fiu singura tot timpul si ca, din pacate, daca mai ai si copii,shansa de a fi iubit sincer si frumos e aproape nula.A! si ca pe viitor va trebui sa-mi iasa din cap ideea asta, c-as putea candva sa am ce-mi doresc . o familie adevarata.
Inchei, ca m-am lungit cam mult.
Deocamdata sunt furioasa... furioasa...si iar furioasa!

Yasmine spune:

Am sa-mi permit sa sciu prima aici, pt. ca sunt in situatia ta ... aproape. Adica eu am gasit ceea ce cautai tu, pe cel care s-a mutat din cuibul cald si linistit in cuibul meu cald ... dar zgomotos, stressant, nelinistit, cum poate fi cu doi copii de 4ani jumate si 6 ani, doar de dragul meu, si numai de dragul meu, nicidecum pt. ca ar fi avut vreun avantaj din asta. De fapt are numai dezavantaje, drumul pana la serviciu e dublu, cheluielile sunt duble, a fost nevoit sa ia un credit, pt a putea face pasul asta.
Deci, exista!!
Atunci cind va fi sa fie, va fi.
In rest, e bine ca te-ai despartit, dintr-o relatie care iti dadea frustrari si in care nu erai fericita. nu conteaza decit ca, ai luat decizia asta pentru tine, si cu ea iti va fi mai bine, si vei merge mai departe. Si titlul sectiunii e: " ... mergem mai departe!"

Orice sut in fund, e un impuls inainte!



>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin

Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena

pepene spune:

crisseis,

zic si eu...motivul lui este ca nu s-ar putea adapta la noua familie sau ca nu vrea sa plece din orasul natal? ca daca e numai cel din urma, poate ati putea voi ( tu si copiii tai ) sa va mutati la el in oras.

daca motivul e cel dintai, atunci, mult curaj, si fii realista, dar nu iti pierde in totalitate speranta!

crisseis spune:

Pepene,
motivele lui au fost si unul si altul.
M/am gandit de nenumarate ori la varianta sa ma mut eu, dar, ia gandeste-te: eu as fi avut mai multe de sacrificat decat el: scoala copiilor (pt cel mare a fost a doua mutare in orasul in care stau acum, ar fi insemnat o a treia mutare!!), mi-am cumparat locuinta aici- el acolo nu avea, aici am ajutorul parintilor- acolo nu m-ar fi ajutat nimeni.
Cu serviciul meu, n-ar fi fost chiar o problema- nu era de nerezolvat( desi cu greutate).
Eu nu cred ca dac-ar fi fost in stare sa-si asume o viata langa noi si si-ar fi dorit asta cu adevarat, n-ar fi invocat ca nu poate pleca de acolo...In fond, trebuia doar sa-si gaseasca aici serviciu (daca ar fi vrut)- si sa ne accepte ca pe noua sa familie. Rudele si le putea vizita cand si cand, ca doar nu stam in Palestina!!
In fine, nu am creat topicul pt a analiza ce a fost, ci pentru a intelege ce atitudine sa adopt pe viitor, in raport de ce anume mi-am dorit, in general si de ce asteptari sa am de-acum incolo de la o relatie.

bubu1 spune:

parerea mea este ca nu ti-ai facut liniste in viata TA nici macar putin. ma refer la viata tacare nu implica si pe.... "specimen". nu vreau sa fiu rautacios.

oocristina spune:

Mi-ar fi placut sa fie puternic, sa nu se sperie de toate astea, sa fie convins ca merita s-o ia de la capat alaturi de mine, de noi...

Nu exista Feti-Frumosi, nu exista Feti-Frumosi, nu exista Feti-Frumosi...


Uneori ma intreb daca renuntarea la iluzii se numeste maturizare?

Yasmine spune:

NU, dar exista oameni normali, oameni care simt si care au simtul raspunderii, chiar daca ai mai fost casatorita si daca ai copii dintr-o casatorie anterioara.
Nu sunt Feti-Frumosi, dimpotriva sunt oameni cu greseli si pacate si nu sunt perfecti, dar iti pot fi "jumatatea".

>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin

Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena

zepellina spune:

Yasmine, ma bucur mult mult pentru tine.

Crisseis, ai simtit de la inceput ca "nu ai aripi". ESti furioasa da, este inca o experienta, inca o "broasca" pana la Fat Frumos.
O sa vina soarele si pe strada ta, mult curaj

Din pacate sunt in aceeasi situatie si nu am acceptat compromis.

oana_s spune:

Crisseis, sunt oarecum in aceeasi situatie...nu voiam decat sa stii ca nu esti singura, sfaturi n-am...si eu ca si tine, o sa visez pana la moarte ca va exista unul care sa ma iubeasca atat de mult incat sa-si doreasca o familie cu mine si fi-mea.

Oana si Mara 11.08.2004

A_Iulia spune:

E pacat sa tragi asemenea concluzii dintr-o experienta nefericita.

Pur si simplu nu v-ati potrivit. Ca nu v-ati potrivit la perspectiva de viitor impreuna, sau la sentimente...e mai putin important.
Dar nu lasa experienta asta sa-ti inece corabiile, foarte bine ca te-ai eliberat din relatia asta fara viitor,uite-asa iti poti gasisitu fericirea.

Ia-ti cat timp e necesar sa-ti lingi ranile,si capul sus! ACELA care ti se potriveste exista,trebuie doar sa-l gasesti in jur!

Simona R. spune:

Buna!
Cel mai rau lucru pe care poti sa-l faci este sa incetezi sa crezi ca exista un el cu care sa te potrivesti asa cum vrei tu.Cu siguranta exista......si tu esti singura care il poti face sa apara in existenta ta..in functie de ce gandesti.

Stiu ca astea par doar vorbe mari spuse de cineva care nu simte ce simti tu acum,dar o sa vezi o sa fie bine cat timp tu iti doresti asta.E greu sa crezi ca va fi bine cand traiesti lucruri "rele" care iti demonstreaza tocmai ca nu poate fi...dar asta e secretul ..crede..asa cum un copil mic crede ca exista Mos Craciun..pur si simplu...incapataneaza-te sa crezi asta!

te pup si fruntea sus!!!!!!!!!!!!