"Emma este o poveste"

Emma este o poveste,povestea lui Doris,povestea Mariei,a Andei si a multora dintre noi care am cunoscut-o sau i-am ascultat glasciorul ca de clopotel.Povesti scrise sau nescrise,povesti pe care vrem sa le pastram in memorie ptru totdeauna.
Emma, iubita noastra PRINTESA DE MIORLAU,tu esti o imensa si frumoasa carte de povesti.


scrisa de Doris:
Am vorbit mult azi cu Aida...

Oare puteti intelege cum e sa nu ai curaj sa o suni?
unele ati simtit asta...
Stai cu mana pe telefon si formezi cateva numere, apoi inchizi...din bun simt, sa nu deranjezi, tragi o tigara, iti mai faci ceva de lucru si pui din nou mana pe receptor si suni...repetand, gandind, cum sa-ti iasa din gura o incurajare, sau o vorba lina...
Si suni...si astepti...si stii ca intotdeauna iti raspunde Aida...mereu cu acelasi glas...mereu la fel, buna si calda, ca o paine fierbinte...
Adresez mereu aceeasi intrebare, obsedanta uneori:
-Cum e?
si astepti infrigurata un raspuns...
-Rau...e mai rau...
Si tragi din tigara, cu nervi si cu ciuda si respiri sacadat, dar totusi fara la lasi cea mai firava impresie ca plangi...pentru ca ea, aceasta femeie si mama, are un feeling...te prinde imediat..nu o poti minti.

Asa ca alte dati, am sunat aseara, la ei acasa, ingrijorata, ca de altfel toate fetele dragi ale noastre...nu mai stiam nimic despre Emma si eram tare ingrijorate.
Sun...imi spuneam, sau nu sun...
au trimis fetele sms-uri si Aida nu le-a raspuns...
ba sun...
Si am sunat...
-Alo, da...nu era vocea cu care ma obisnuisem...ci o alta voce...grava, a sotului ei, Laci.
- Sunt Doris, ceau...

si o pauza lunga s-a asternut intre noi...ca o tacere...mi-am spus din prima clipa ca ceva nu-i ok.

-As vrea sa vorbesc cu Aida...
zic si eu asa, balmajit...

-Aida e la spital cu Emma...

si iar pauza lunga...dar indraznesc sa duc dialogul telefonic mai departe...

pun aceeasi intrebare obsedanta:

-Cum e?

- rau, foarte rau...

Era vocea unui tata, macinat de suferinta...o voce stinsa...rostea cuvintele rar, simteam nodurile in gat, simteam starea lui...

si din nou, ca alte dati, ma chinuiam sa leg doua vorbe...sa transmit un mesaj de incurajare...tare greu poti exprima ceea ce simti, gandeam in sinea mea...

Da, era acel tata zdrobit, de durere, care imi spunea ca nu mai e nimic de facut...ca a doua zi o vor aduce acsa, ca medicii le-au spus deja sa se pregateasca pentru ce e mai rau...

Cum mai poti sa raspunzi dupa astfel de cuvinte? cat de tare sa poti fii, sa depasesti vestea si sa transmiti calm, cuvinte de incurajare...

Si totusi, imi zic, incerc...si-i spun ca-i suntem toate alaturi, sa fie tare...de parca n-ar fi...

Aflu si despre o scumpa si buna mamaie, care a batut drumul tocmai de la Constanta, ca sa fie alaturi de minunata si pretioasa ei nepoata, chiar si in spital...

Cati oameni o iubesc...pe nepretuita Emma...

De-as putea aduna o farama de Lumina de la fiecare persoana care o poarta pe Emma in suflet, as face un soare nou, care sa straluceasca numai pentru ea!

Si daca as putea lua de la voi toti, care o iubiti pe Emma, o scanteie de iubire, as aprinde in fiecare seara cea mai frumoasa stea doar pentru ea, sa-i lumineze calea...

Azi, am simtit ca trebuie sa fug la spital...m-am imbracat si am plecat spre spital...ajunsa in fata portii, o sun pe Aida, pe mobil, sa-mi spuna unde sunt, in ce salon,

imi raspunde Aida:

...vorbea soptit, doar in soapta, ii facea tratamentul micutei...erau deja acasa, cu jumatate de ora in urma, parasisera spitalul.
Ce ciudat ca eu nu-mi gasesc cuvintele, dar ea le gaseste intotdeauna, de parca nu ea ar fi cea indurerata, da, ati citit bine, mai are puterea sa imi spuna si mie, cu lux de amanunte, starea fetitei.

Aflu ca sunt acasa, toti cei dragi, ea, Laci, mama ei, si pretioasa...

tot universul se invarte in jurul Emmei...

Au langa ei clepsidra timpului, si-o vor intoarce, de cate va fi nevoie...
Adunate in clepsidra, gandurile lor se scurg incet, incet... asemeni grauntilor de nisip..... Ganduri care se scurg....si pot umple totusi viata... inima... sufletul.... si daca masura trecerii timpului ar fi gandurile care se scurg?
De fapt...doar cand nu ti se scurg gandurile.... traiesti in afara timpului!


Vor sa fie singuri, doar ei si povestea lor...vor sa-si gaseasca linistea...probabil au discutat si au luat deja cea mai buna hotarare pentru fetita.

O vor aduce acasa, in casa ei, isi doreste tare mult sa fie acasa...

si mai trag iute din tigara mea lunga si aromata...
si ies sa ma plimb, asa de nebuna...sa-mi strig suferinta...care desi nu-i a mea, face parte din mine...

Pentru ca sunt sigura, ca Cineva, a vrut sa ne cunoastem cu un scop...
Pentru ca nu-i intamplator, cum ne-am cunoscut noi, aici pe forum, si cum am ramas atat de bune prietene...

Aida a venit printre noi, cu un scop...fiecare am avut si inca avem de invatat din povestea ei...
Eu am invatat de la ea, sa am putere sa lupt...si-i multumesc...

Fiecare a invatat ceva de la ea, toate o admiram si ne plecam in fata ei...

Povestea vietii lor, e demna de un covor rosu, poate chiar si de un trofeu de campioana...

Pentru ca ea e campioana noastra...ea lupta cu indarjire pana la final...lupta cu soarta...lupta pentru liniste...si pentru impacarea sufletului!

Si mai am ceva sa scriu...ca port in minte si in suflet, doi ochisori mari si frumosi...
Ca mi-e atat de draga pretioasa aceasta mica, incat as lua-o pe brate si as zbura cu ea spre cele mai frumoase pajisti din povesti...as duce-o acum, in ciuda timpului, sa vada zanele, printii si printesele, sa rog animalele padurii sa joace pentru ea o sceneta, sa o aduc pe Alba ca Zapada, pe Cenusareasa, sa-i cante, si pisicile aristocrate i le-as aduce, sa le poata mangaia in voie...

Dar undeva, o poveste va fi numai a ei...ii promit!

Pentru ca Emma este o poveste...

Fie ca linistea si Lumina sa le fie alaturi in clipele ce vor urma...
Va iubim!


-------------------------------

scrisa de Anda:

Aida mea draga,
ma trezesc ca-n fiecare dimineata cu gandul sa gasesc un mesaj de la tine, iubita. Caut pe toate subiectele noastre sa dau de-o veste de la tine. Caci oricine orice imi spune nu cred decit pe jumatate. Adevarul vine intotdeauna de la tine, pe tine vreau sa te aud. Si stiu atunci ce simti, cum esti si ce face licurici.
Azi am reusit sa plang si eu. Pentru prima oara. Este o lectie de viata pe care n-am crezut ca o sa traiesc. Culmea este ca ati angrenat atitea personaje si fapte in povestea asta incit aproape pare incredibil. Ati invatat atitia oameni, mame si copii ce inseamna solidaritate, ce inseamna devotament, ce inseamna sacrificiul dus la extrem, ce inseamna viata si mai ales iubire. Ati modelat atitea suflete. Enorm de multe. Asta a fost spectacolul tau iubita. Acum ca am invatat cu totii din greu, imi vine sa strig din toate puterile. Cineva sa opreasca lectia asta caci am absolvit cu totii. Am inteles si am invatat. Nu trebuie sa mai demonstrati nimic. Si totusi nu se opreste si totusi merge mai departe. Cu siguranta are un rost. Nu-l vad acum pe deplin, dar este.
Ema scumpa si Aida draga, sunteti parte din viata mea, nu mi-ai incarcat viata niciodata, dimpotriva, mi-ai implinit-o. Nu ai esuat draga mea, ai reusit sa ridici atia lume din "somnul" nepasarii, la aceasta lectie dura. Si da, am pariat pe voi si nu, nuuu, nu m-ati dezamagit niciodata. Sunteti invingatoare, si ati invins cu siguranta. Eu atita stiu.
Va iubesc din tot sfletul meu.

Si da, mai cred cu tarie ca acest copil iubit atit de mult pleaca intr-o lume perfecta, fara lectii, fara durere, fara lupta, doar cu iubire si implinire deplina. Pentru ca merita totul. A reusit sa ne faca sa invatam lucruri pe care nu am fi reusit intr-o viata. Si asta intr-un timp atit de scurt. Iti multumesc licurici ca mi-ai dechis ochii si inima. Iti multumesc din tot sufletul meu. Te iubesc si te pretuiesc nespus.


----------------------------------------

scrisa de Maria:

cand mergi la Emma sa o vezi iti calculezi fiecare respiratie.
ca orice copil sau om bolnav are capricii deja cunoscute si nu vrei sa-i tulburi nici cum echilibrul, asa ca-ti calculezi fiecare miscare!
trebuie sa-i ceri voie cum sa stai si unde sa stai si cat de aproape. si ea cum e sefa peste tot ce misca acolo, la ea, iti da voie sa i te apropii. ii spun povesti despre lucruri simple, despre animale nebune la cap si tampite care rod trandafiri sau sapa in beton si rade. si mereu incerc sa vad dincolo de ce vad in fata mea. Emma e mai mult decat atat! tumorile care te paralizeaza cand le vezi n-au nici o treaba cu sufletelul ei pretios si divin! si la plecare imi zic ca ies in varful degetelor sa n-o tulbur cumva si aud in urma mea:

- STAAAAIIII!! ...si intepenesc! ce-am facut Doamne?! ...ce-am facut?!?!
- Staaaii, sa te pup!!!! nu plecaaaa pana nu te pup!!!

si cu corpul ei firav se agata de gatul tau si te umple de pupici! nesfarsiti pupici

si faci cu mana voios si trimiti bezele unui pui de om care nu inceteaza sa te intrebe: vii si maine, da?! te rog vii si maine?!
si treci de coltul strazii si ramai acolo intepenit caci pur si simplu imaginea pe care tocmai ai vazut-o nu se potriveste deloc cu Emma.

ii multumesc lui Dumnezeu ca a adus-o in vietile noastre si ca a adus atata bucurie si iubire!
iar tu Aida, esti un model de sacrificiu si de daruire si de iubire! Emma o sa fie mereu langa voi si langa noi! e prea pura si curata si iubita si divina sa nu mai fie! si o sa ramana toata iubirea ei aia fara tumori, dureri si tot ce tine de boala. doar iubire! caci Emma inseamna IUBIRE!

---------

scrisa de AvMARIA:


Aida, nu stiu multe lucruri, dar de unul sant sigura : nu cred ca exista suferinta mai mare pe lumea asta decat cea prin care treceti voi. "De ce" este intrebarea care va chinuie nespus de mult, nici nu pot realiza cat caci ma gandesc cat ne chinuie pe noi cititorii de rand al acestui forum ... Nu lasati loc la aceasta intrebare in sufletul vostru, caci va va distruge. In momentul de fata, un singur gand va poate salva de la nebunie : lasati sufletul Emmei sa se desprinda incet, sa se indrepte spre lumina, spre un loc unde nu mai exista durere.
Sa se opreasca gandul si simturile si iubirea si ratiunea si toate. Sa se opreasca totul in loc. Sa nu mai existe nici ieri nici maine. Sa nu mai existe decat fosnetul imperceptibil de aripi ai unui fluture care se indreapta spre lumina. Sa-i simtim usurarea. Stie ca-i lasa in urma pe cei mai iubiti dintre parinti, stie ca iubirea voastra infinita i-a dat aripi. Aripi fara de care n-ar fi putut sa zboare spre taramul ei de vis... Stie ca datorita dragostei pe care i-o purtati veti reusi sa acceptati ca se va desprinde de voi, ca veti intelege ca va fi intotdeauna aproape de voi, in sufletul vostru.

Un suflet, o lumina, un inger, un fluture desavrasit care nu-si va gasi linistea decat dincolo de privirea noastra. Ne vom preface toti intr-un covor de stele sa-i luminam calea Emmei.

Te iubim, Emma ! Atat de mult incat te lasam sa pleci ...
------------------------------

scrisa de Anda dupa vizita facuta EMMEI:


Dragelor, am fost la scumpele noastre Kiss si Aida. Am dus cu noi lumina si dragoste. Si multe pisici. Pe tricou, pe cana, pe puzzle

Si am gasit o fetita frumoasa. O frumusete uimitoare. Iti mingaie privirea si sufletul. Nu poti sa vezi boala, pur si simplu nu poti, caci Kiss e mai presus de ea, e mai presus de orice gand care te poate instraina de iubire si frumusete.
Am avut bucuria sa-i vad ochii sclipind si sa vad o reactie cit o mie de cuvinte cind a vazut tricoul cu puzzle-ul facut de Aida. Si uimire si mirare caci nu stia de unde si cum a venit asa o surpriza.
Si a avut parte de momente cu Luana, fetita Anei, care de-o seninatate fantastica a stat alaturi de patucul ei si i-a povestit tot felul de povesti de copii frumosi si zglobii.
Am stat alaturi de ea pret de citeva zeci de minute care mi s-au parut prea scurte pentru toate cite purtam in suflet sa le spun.
Si am plecat pupand-o de mii de ori si spunindu-i ca o iubesc enorm. Mi-a raspuns senina si surazatoare "Stiu ca ma iubesti"
Si cum poti sa nu iubesti pina la stele si inapoi un copil atit de frumos precum ea....

Da iubita, te iubesc pina la stele si inapoi.

-------------------------------------

scrisa de Doris:


Cum se fura un zambet?




Buna seara, voua, fetelor dragi de pe Impreuna Timisoara, dar si voua, tuturor celor care o purtati pe Emma in sufletele voastre...
(pt ca stiu ca ne cititi)

E ora 21...e seara si e vremea de spus povesti...am sa va spun asta seara o poveste frumoasa...

In aceasta dupa amiaza, de la una din fetele de aici, a plecat un simplu pocnit din degete...e semnul nostru pentru adunare si mobilizare...
Asa cum stim sa facem intotdeuna, acolo unde e nevoie de noi, ne-am adunat de prin birouri, de pe strazi, de prin case, sa incercam sa-i furam un zambet pretioasei Emma...

Grea misiune... sa furam un zambet...oare vom reusi?

Cine a mai stat pe ganduri? rapid, s-a dat comanda pentru un tricou
( musai alb si de 6 ani ) imprimat cu un puzzle cu pisicutza...si o cana, imprimata cu pisici, evident...

Ne-am pornit, cu inimile pline de emotie, spre casuta ei...

Pe drum ne-am intalnit cu Ana, care venea pentru prima data sa o vada...si nu era singura in masina, ci cu fetita ei Luana...

Am ajuns...ne incurajam una pe alta...ne spuneam sa fim tari, sa vedem dincolo de trupul ei bolnav, sa-i urmarim privirea si ochisorii mari...asa am facut...

In fata casei, ne-a intampinat sotul Aidei, cu o strangere de mana, atat de puternica...asa ca intre barbati...inteleg...era felul lui de-a ne multumi ca am venit...

Intram in casa, dar in masina Anei, a ramas Luana, fetita de 5 anisori, care a inteles sa fie cuminte, pana mami revine...

Si am intrat, era cald, era liniste, foarte mlta liniste...asta pana ne-am apropiat de patul Emmei...


Si am inceput sa-i deschidem cadourile, pe rand, ca sa nu o obosim...

Prima s-a dus Anda...i-a arat tricoul, si da...noi toate am reusit sa furam un zambet... nu stiu de cand nu a mai zambit, dulcetza...dar acum a facut-o...

Bineinteles ca au urmat o serie de intrebari, la care Anda a facut fata cu suuces...

De unde ai stiut ce numar port?
de unde ai stiut ca-mi place alb?

Wow...si iar woow...exclamatii de bucurie...

Si cana i-a placut...

A pus manutza pe imprimeu, sa-l simta, sa-l pipaie...sa-i simta textura, si se minuna de fiecare piesa desenata pe tricou...

Anda, cu multa gingasie si umor, ii povestea, cate-n luna si-n stee...iar Ochisorii pretioasei licareau...

Apoi m-am dus eu, lanaga pat...m-a lasat sa-i mangai parul, am vorbit despre ,,la vara,,...i-am admirat manichiura, facuta de mamica ei, am intrebat-o daca nu vrea si pedichura, si mi-a zis ca la vara, cand o sa-mi iau sandalutze si slapi...si-mi povestea despre soare, cat de tare arde vara, si ca va avea nevoie de palarie...

I-am promis o cordeluta de printese, argintie, cu sclipici, si ma intreba daca pot sa-i pun parul pe bigudiuri, daca e atat de scurt? i-am spus ca da...

Am facut-o sa rada, ca mi-am scapat in noroi fularul...

Apoi a vorbit cu ea Ana...

Cu glasul stins, cu noduri in voce...

Ana i-a daruit o plasa mare, tot cu puzzle , cu doua pisicutze albe, pufoase, si inca 4 cu animale...

Ana a reusit sa afle ca-i mai plac puzzel-uri cu flori, si caini, dar nu cu caini negri...pisicile pot fi negre...

Ana ii povestea despre o catelusa a ei, neagra, incet si cu emotie in glas...cum a avut un pui chiar in seara de Craciun si l-au numit Craciunel...

Emma asculta cu mare atentie, povestea ei...

In timp ce povestea Ana, sotul Aidei intra si intreba: cine mai e in masina? e cineva acolo...

E Luana, fetita Anei...

Pai aduceti-o si pe ea...

Si Ana a adus-o...

Si da, de la Luana ne-aam luat vreo trei lopeti dupa cap... sau inca o lectie de viata...

Statea in bratele Anei, si vorbea cu Emma, altfel decat noi...

Ca si cand Emma e aceeasi ca la ultimul party tinut la Maria,in 30 martie...

Luana nu a vazut nimic schimbat, nici suferinta, nici trupul macinat de boala, ci doar pe aceeasi prietena buna a ei, pe Emma.

Si in clipa in care dialogul copilaresc a inceput, noi toti, cei mari, ne-am retras, incet, stingheriti si rusinati de idei si conceptii...

Am lasat sa curga firesc, o poveste cu si intre copii...

Atunci am simtit toate, fara sa mai putem vorbi, ce inseamna puritatea...ce inseamna sa fii copil...

Asta da lectie de viata...

Dupa aceea, a revenit Ana, cu Luana in bratele ei, povesteau in trio...dar Ana avea acum glasul altfel...linistit, pentru ca Luana i-a daruit si ei putere...puterea de a trece peste tot...si de a privi mult peste ce i se intampla Emmei...

Ana, da-mi voie sa-ti felicit fetita!
Pentru educatia data, pentru bun simt...

Anda, Ana si cu mine, am transmis Aidei toate gandurile voastre de bine, asa cum am promis...

Si continui povestea acestei seri magice, spunandu-va cat sunt de fericita pentru ca am cunoscut-o pe mama Aidei...

Am strans-o tare in brate, desi pentru prima data, i-am soptit la ureche ca ma bucur sa o cunosc...

Si ca un fin obesrvator, in timp ce fetele stateau de vorba cu Emma, eu, de undeva dintr-un colt, urmaream chipul bunicii...

O femeie puernica, buna, frumoasa...acum stiu de unde a mostenit Aida toate calitatile acestea...

Dar, totusi, am surprins lacrimile bunicii...nu plangea oricum si orinde, la ei in casa nu se plange in acest mod...

Undeva ascunsa, isi stergea lacrimile, dar eu stiu ca erau lacrimi de bucurie...a inteles acum, ca in 23 ianuarie poate pleca, intr-un fel linistita, ca fiica ei Aida, nu e singura aici...ne are pe noi, ,,nebunele,, cum ne zice...niste nebune cu suflet...


Pana mai ieri, credeam ca cel mai frumos te iubesc l-am auzit de la fetita mea...

asa e...

Dar cel mai suav te iubesc l-am auzit asta seara...de la pretioasa...

I-am spus la plecare : te iubesc enorm....

-Stiu asta, stiu ca ma iubesti...

O Doamne, slavit sa fii... cuvintele acestea sunt pentru mine ca un balsam...m-au hranit sufleteste...


Am furat un zambet...nu e mult...dar e destul cat sa inteleg ca Emma este unica!

La plecare, a trebuit sa-i facem toate cu mana, la revedere, si ne-a facut la fel, la fiecare...




Epilog...


Daca am fi avut un aparat foto...

Am surprins ceva...o imagine care mi-a ramas pe retina...

O mama, culcata langa fiica, o mana de mama, puternica si sigura, care tinea in ea o manutza firava si vanata...

Aida ii facea tratamentul...mai ceva ca o asistenta, introducea cu seringa, lichidul salvator...bland, dar sigur...

Si intr-o clipa am surprins cum se priveau in ochi: mama si fiica...

In privirile lor, e intrega Lumina a universului...si toata dragostea lumii!

Voi ne-ati daruit si noua iubirea...voi ne-ati invatat sa fim buni!

si pentru asta va iubim!

-----------------------------------

scrisa de ANA si LUANA:

...o poveste




N-am sa ma repet cu cele scrise de Doris si Anda...doar o sa spun ca am avut emotii,mari de tot...nu stiu sa va explic in cuvinte...pentru mine.Decizia de a o lua pe mandra cu mine a fost pe moment...irational...dupa ce spusesem ca o sa o duc acasa...insemna sa traversez orasul de 3 ori...ma rog,am luat-o cu mine.Si i-am zis ca eu voi intra la cineva in casa si ca ea va sta in masina,cuminte si va asculta "Cutiuta muzicala", pana ma intorc eu.Si asa am facut,am intrat in casa si am lasat mandra in masina...Am asteptat cuminte,la rand,sa salut matzulina si aveam emotii,mari rau...ca nu stiam daca Kissy o sa vrea sa vorbeasca cu mine,daca o sa-i placa ce i-am dus...nu vreti sa stiti...Niste ochisori mari,cat farfurioarele ,ma priveau curiosi...ceva licarea acolo...M-am bucurat ca am vorbit amandoua,am povestit un pic si am pus cutia cumva sa se vada pisicile de pe ea...
M-am ridicat si am pornit la vorba si a intrat sotul Aidei:"E un copil acolo afara,in masina...de ce nu o aduceti inauntru?".M-am uitat intrebator la Aida...si a venit,putin retinut,raspunsul afirmativ.Mi-a zis s-o intreb pe Kissy daca vrea."Kissy,Luana e afara,in masina,vrei sa o aduc inauntru?"."Da".
Sincer,sper sa nu par deplasata,insa nu m-am temut nici inainte si nici dupa ce Luana a intrat in casa...aveam un sentiment de liniste si stiam ca va fi bine...
Luana plangea,singurica,in masina...muzica urla degeaba.De la masina pana la usa i-am explicat ca trebuie sa fie cuminte pentru ca acolo este Ema,e bolnavioara si ca o sa-si aminteasca de ea, o sa-si aminteasca cum s-au jucat amandoua,anul trecut in Mai,cu Tobi...catelul Andei...A zis "Ihi"...si am intrat.
Luana s-a purtat atat de natural si firesc...era o intalnire intre doua fetite...s-a asezat,la un moment dat,langa Kissy si a inceput sa-i povesteasca cum e la gradinita,despre serbarea de Craciun de la Mall si cum a venit Mosu'.Aida asculta:"Spune-i si tu cum a venit Mosu' la tine"...si zambea.Si Kissy ne-a spus,repejor,repejor...un pic nervoasa:"Daaaa,a venit si la mine...s-a auzit un clopotzit si atat"."Cum asa?Si cadourile unde le-a lasat?"."Afara,la usa".Facem,si eu si Luana,mutre uimite...si ii spun:"Sti?noi am lasat chiar si prajiturele si o cana cu lapte,dar n-am mancat Mosu' asta din ele,doar a lasat cadouri sub brad si a plecat."Kissy e nervoasa:"Mda,am impresia ca Mosu' asta e cam nesimtit.".Radem...Luana,suparata,zice:"Ba nuuuu,Mosu' s-a grabit,ca trebuia sa duca cadouri si la alti copii,nu e nesimtit".Si ii dau lacrimile...
Ascult ce vorbesc fetele si nu mai sunt atenta la Kissy si Luana...ele vorbesc,povestesc si rad....da,rad!Imi intzeapa urechea o intrebare pusa cu voce subtirica,incetisor,cu emotie..."De ce te-ai imbolnavit?".Kissy raspunde tot incetisor,de parca ele doua ar avea secrete:"Nu stiu."."Te doare?"."Nu,nu ma doare."."No,bine."Si isi continua sporovaiala,asa...ca intre ele fetele.Au vorbit despre roz(),despre animalute,despre flori...i-am sugerat Luanei sa zica o poezioara,cu pisicute...dar brusc o lasase memoria.
Si am spus Kissylicii sa ii povesteasca Luanei cum e chestia cu legumele si fructele...care,in mintea Luanei ,sunt otravitoare...si Kissy a zis:"Nici mie nu-mi plac legumele,nu le mananc,dar mananc fructele,dar nu pe toate...acuma nu mai pot manca fructe,ca nu prea mai pot sa inghit,dar beau cu paiul portocala strivita...si uneori mananc si pulpa...e buna zeama...trebuie sa bei si tu."Luana se stramba:"Neeeaaaahhhh...e bleax,poate mai tarziu."....girls talk!
Satisfactia mea?!Suna pueril si mai mult decat naiv:ca am reusit ,impreuna cu Luana,sa o facem pe Kissy sa rada...caci Kissy stie sa rada si rade atat de frumos...
Si Luana a stat atat de cuminte,de parca era ceva de cand lumea si pamantul...de parca asta ar fi vazut mereu...s-a uitat cum Aida ii face tratamentul matzulinei...si nu i s-a parut nimic de speriat.
S-a facut timpul sa plecam...ma gatuie iarasi emotia,nu stiu de ce...imi pare rau ca plec...e asa de bine acolo la ele...e atata caldura de suflet...cat ai fi de impresionat,te inmoi,te topesti...iti vine sa plangi ca o fericire..."Plecam?Nuuuu,mai stam..."."Trebuie,e tarziu...si Kissy trebuie sa se odihneasca"."No,biiiiiineeeee...".Ne luam la revedere...nush de ce ,da' mi s-o pus nod in gat...ma apropii sa salut matzulica si intreb daca pot sa pup manuta,"Da" si pup delicat...se uita atenta,cu ochisorii aia cat farfurioarele...asteapta ceva si imi vine sa-mi dau un cap in gura ca nu stiu ce...si realizez,in secunda urmatoare,ce vroia....face un efort si abia vizibil isi ridica capsorul de pe perna...hai sa-mi bag una,proasta pamantului ce sunt!...ma aplec si sarut una bucata copiluta pretioasa si scumpa...mi-s fleasca...si abia reusesc sa ingaim "Te iubesc mult,Kissy!"...si mi-e atat de frica sa nu ma umplu de lacrimi,ca nu vreau..."Da,stiu" si am vazut licarit in farfurioarele alea de ochisori."Luana,hai sa spui ceau la Kissy".Vine mandra,timida..."Ceeeeaaaauuu!"."Da-i un pusi,tu mama...".Luana o pupa pe Kissy pe obraz,se ridica si da sa plece.Farfurioarele licaresc:"Da' si eu vreau sa te pup" si radem...Luana se apleaca si Kissy ii da pusi...
Facem cu mana din usa...Luana striga:"Ceau Kissyyyyy...te puuuuuup".

Lectie de viata?!Posibil.Mai degraba curatenie si puritate...trebuie sa-mi iau notite de la fi-mea...ce mi-o tras-o ,nebunica din castraveti...!!!!
Tarie si stapanire?!Si asta...aici iau notite de la Kissy,ca si ea mi-a aratat ce inseamna sa fi impacat cu tine...
Acum e liniste...in sufletul meu...am asa o chestie,ca si cum as fi indeplinit ceva...Va iubesc,dragelor...pe amandoua!

Atat,ca pe urma o iau pe aratura...deja mi s-a facut nodul mai mare si nu da bine la public sa plang...

Luati povestea ca atare...nu e fabricata,e pusa dintr-o suflare....asa ca acordati circumstante atenuante povestitorului...

Ana-Maria,mami deAlex&Luana



---------------
scrisa de Maria pe 22 ianuarie:


Imi vine sa tin la cald fiecare cuvintel zis de ea si fiecare mangaiere, sa nu le dau drumul afara la lei, sau leoaice?! da' le dau totusi, ca nu-s egoista si vreau sa cred ca fiecare particica de Kiss adusa aici ajuta sufletele bune sa duca mai departe rugaciunile pentru ea si Aida!

Dupa ce am dat ocol la casa de 3 ori, am intrat prin efractie, asta-i clar da' am vazut fetele dormind si mi-era ca le trezesc daca sun. Vroiam doar sa las colaceii si sa plec in varfuri. Buni facea placinte (moamaa ce placinteeeeee!!) si o vreme privind de afara pe geam zau daca n-o fost ca intr-un basm. Aida si Kiss dormeau in patucurile lor si Buni in bucatarie la praji! Era atata pace in imaginea aia ca pentru o clipa am uitat ce si cum! Si m-am intruzionat, ca sa zic asa, in varful bocancilor, si am avut grija sa nu faca femeia infarct trezindu-se cu mine in tzeasta ei ...Aidule, ai o mama grozava! Nu ti-am zis, dar tare mi-a amintit de mama cand am vazut-o cu mainile pline de faina la framantat aluatul de placinta!!

N-o sa fac istorii lacrimogene, nu mi-e felul. Sau poate uneori Nu azi insa...Si o sa fiu obiectiva in ce va zic! Kiss era adormita dar eu una am gasit-o asa cum am vazut-o ultima data. Aidule, zau daca m-a surprins ceva. Mi se pare neschimbata! Ok, toate alea, da, sunt acolo! Dar ea era mai prezenta ca ultima data cand ne-am intalnit! Nu vreau sa te ametesc de cap, e ce am simtit eu azi
S-a trezit, ne-am povestit, ne-am pupacit si ne-am promis una alta Am reluat in doua vorbe excursia de la Disney, de la Constanta cand s-a dat pe corzi de am lesinat toate...de party-ul de la Anda cand s-a costumat pisica intre atatea nebune la cap, sau cel de la noi de acasa unde a fost puzderie de copilasi! Si le-a amintit pe toate si ne-am inteles ca planul urmator e sa iesim cu Oscar si cu Maya la plimbare si cu copiii!
Acum, faza buna e ca n-a fost monolog! A fost prezenta si a comunicat zic eu foarte bine, la cum ma asteptam s-o gasesc! Si la ce zi nasoala zicea Aiducu c-a avut, am fost bucuroasa ca m-a acceptat atata! Cam o ora s-o adunat.
Ce m-a inmuiat pe mine a fost ca la plecare, imi ureaza 'sa ai grija de voi' si 'sa am grija de nebuna aia' (Maya, adica, despre care-i povestisem). In clipa aia s-au daramat toate porcariile de zilele astea vazute si 'gustate'. O dovada mai mare de bunatate si iubire nu am putut primi niciodata! EA imi zice mie sa avem grija de noi! Pffff...am simtit ca ma fac mica, mica de tot...

I-am mai zis sa nu se teama deloc cand si daca vor mai fi dureri, ca nu se intampla nimic si ca o sa fie bine.
Si-atat mi-a zis: - asa ar trebui!

-Asa o sa fie iubito! O sa fie bine!

Te apleci peste ea si cu amandoua bratele te prinde de dupa gat sa te pupe. Dar tu om mare, nu stii ce sa faci cu mainile. Sunt atat de mari pentru corpul ei firav si macinat de boala!! Cu toata palma i-am cuprins tot spatele, scumpa de ea! Am avut senzatia ca am un portelan in mana si mi-era sa nu-l ciobesc!

nu stiu ce pot zice mai multe! ma duc la cald, sa dospesc clipele astea. poate se indura cineva de sus si vor fi mai multe! va iubesc tare mult adevaratelor!


----------------


O alta fila de poveste:

Anunt,mare anunt.....kISULICA O SA FIE SURIOARA CEA MAREEEEE!

Toate urarile de bine ptru familia Pisiceasca







Mata Emma lupta iar cu cancerul


http://www232.rockyou.com/my_gallery.php?source=smgb&instanceid=84575297&islocal=true#
http://www232.rockyou.com/show_my_gallery2.php?i

asi spune:

Va iubim si va sunt alaturi cu toata fiinta mea

Mami de Razvan si de Maria
Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

misha71 spune:

Niciodata nu mi-am gasit cuvintele sa va spun cit de mult ma gindesc la voi, sa va spun cita dragoste va trimit in fiecare zi din tot sufletul meu.
Va imbratisez cu mult drag

***********************************************************************************

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">O inimioara are nevoie de voi! / Blogul cu ingerasi / Cu terapie MIHAITA POATE FI UN COPIL NORMAL-AJUTATI-L!!!


www.dropshots.com/popescu71#albums/verde/2008-12-14/05:27:48" target="_blank">Curiosilor

hristina spune:

Am tremurat efectiv citind si mi-am inghitit multe lacrimi!
Da, pentru Aida nu exista superlative, merita tot ce e mai bun, iar fetita are locul ei in randul celor alesi!
Sper ca nu scriu tampenii, dar simt ceva care nu ma lasa sa ma exprim prea lesne!

Rugaciuni si gand bun la Dumnezeu!

Chuny spune:

Mi-a stat inima in loc citind titlul topicului ... si apoi randurile lui Doris ...

Emma ... suferinta ei ... e cumplit!

ile77 spune:

Am sperat cå pina la sfirsitul textului vor apårea acele cuvinte magice .." si totusi o minune s-a intimplat...totul merge spre bine".

E trist, e atit de trist cå.....


Ile, mami de Vivian (07.03.2006) si 11+



http://good-times.webshots.com/album/568512292eJLims

Cristina_C spune:

Emma, Aida
Ma gandesc la voi si va imbratisez cu mult drag!
Doamne ajuta!

Lara spune:

O, Doamne, cata suferinta!!
Sa va dea Dumnezeu putere si multa sanatate!






Lara, mami de Ioana

www.piczo.com/Forsweetdiana?" target="_blank">Rugati-va pentru DIANA
-----------------------

lai spune:

Si mie mi-a stat inima in loc..
Emma si Aida, va iubesc mult de tot si ma gandesc mereu la voi!

Lai

maru spune:

Va port in ruga fiecarei respiratii!
Doamne, fa o minune!

Alaturi de Emma cu gandurile bune si rugaciuni, in fiecare zi la ora 13! Lupta iubita!


Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/

light spune:

Nici eu nu-mi mai gasesc cuvintele...Doar imi plec capul in fata acestei povesti, si ma rog cu incapatanare pentru minunea la care nu incetez a spera.