Un cabotin. Sau cum si de ce mi-am inselat sotia

ileanna spune:

Un cabotin nu stiu daca esti barbat sau femeie si nici nu ma intereseaza. Orice ai fi, te felicit pentru sinceritate, pentru ca ai / ati recastigat / reconstruit.
Felicitari si sotiei tale.

Marius ... 'oi fi tu mega-deosebit si aproape ireal (I agree) dar am senzatia ca nici sotia ta ... femeia care iti trezeste si intretine aceste sentimente - nu este deloc mai prejos. Deci felicitari maxime Doamnei Angela pt ca eu cred ca are un mare merit si nu primeste toate acestea DOAR pentru ca tu esti un om deosebit!! Ca sa primim asa ceva, eu cred ca trebuie sa meritam. Daca eu nu le primesc de la sotul meu ... primul lucru pe care il fac este sa ma cercetez pe mine si abia apoi sa il descalific pe el.

Un_cabotin spune:

Multumesc ptr. aprecieri, Ileana.

De mai multe ori am fost suspectat ca as fi de fapt femeie.
Nu stiu daca ar trebui sa ma simt magulit sau din contra...

De ce ar fi numai o femeie capabila sa povesteasca ceea ce am incercat eu sa spun aici, pe forum?!

simali spune:

Daca a fost cu X in tinerete si apoi a incercat cu Y iar in final s-a intors la X este pentru ca Y nu a fost deloc importanta. Eu chiar am niste buni prieteni in situatia asta. Impreuna tot liceul, au luat o pauza de 4 ani la facultate, apoi "bang" marea regasire, casatorie, copii. Nu este lipsa de maturitate pentru ca el nu viseaza inca la Y.

Uite de pilda diferenta dintre aventura Cabotinului si cea a sotiei lui. E a incercat marea cu degetul dar nu i-a placut. S-a intors la sotul ei hotarata ca marea e prea albastra pentru ea. (Daca i-ar fi placut? Poate aveam de discutata o alta telenovela acum). Din punctul meu de vedere ea e foarte sincera cu sie.

El are o relatie de 2 ani (este foarte mult 2 ani ca sa consideram ca este o simpla aventura), iubire mare, inca mai viseaza la fulminantele partide de amor si pretinde ca asta nu-i tulbura noptile sau ma rog, ca nu-l impiedica sa-si iubeasca sotia. Deci iubire-deziubire-iar iubire... cabotinul cu orizonturi largi e varza in al doilea an de vegetatie la capitolul asta.

Dar recunosc ca daca e artist - si artistii se hranesc cu viata adevarata - a facut ceea ce trebuia pentru a da lumii opere interesante. Marius e plicticos (pentru mine nu este, dar pentru societate in general asa stau lucrurile din pacate) si daca ar fi artist nu ar interesa pe nimeni viata lui obisnuita. Dar daca Un_cabotin scrie un roman (presupunand ca e artist) este posibil sa se vanda... Cine dintre cei doi este un tata mai bun pentru copilul lui? Ce-i pasa publicului? El vrea senzational si si daca cineva vrea sa fie "carne de tun" cu atat mai bine.


alice

A_Iulia spune:

De acord, el nu mai viseaza la Y, dar crezi ca a fost cu Y asa, fara sa si-o doreasca? Probabil ca la inceput a fost indragostit si de Y. Si mai cred ca in perioada respectiva nu s-a gandit deloc la X.
Ca pana la urma n-a ramas cu Y, e alta poveste.

Eu nu cred in iubirea "pe viata", odata ce ai simtit-o. Cred ca ea trebuie intretinuta, cred ca poate sa dispara, cred ca poate sa reapara, chiar cu aceeasi persoana. e dinamica, nu e fixa si constanta.

A_Iulia spune:

Eu sunt convinsa ca orice barbat, sau in fine, APROAPE orice barbat se comporta cu sotia lui pentru o perioada, mai lunga sau mai scurta, absolut la fel ca si Marius sau Rufus.

simali spune:

Foarte frumos ceea ce ai scris.

Sunt multi oameni - barbati si femei - care nu fac atat de multa parada de cuvinte si gesturi cand iubesc. Probabil ca unul din aceasta categorie a scris cantecul acela frumos "Words don't come easy to me...". Dar ei isi demonstreaza iubirea cu multe fapte (iti repara dusul, stau cu copilul o zi intreaga cand tu vrei sa iesi doar cu fetele, iti fac un ceai cand esti bolnava, etc.). Pe de alta parte stiu barbati (si femei) care umplu patul iubitului/iubitei cu petale de trandafiri, care fac declaratii nebune sub balcon, vin cu imense cadouri legate cu panglica rosie dar devin brusc absorbiti de altceva daca iubita/iubitul are nevoie de un ajutor oricat de mic sau se simt insealti daca ea/el trece printr-o perioada grea si nu mai corespunde imaginii de poveste...



alice

simali spune:

Da, este adevarat ca sunt foarte multi oameni care se pot indragosti si de 7 ori pe an. Si este dragoste autentica, nu simulare.
Dar sunt si oameni care iubesc de foarte putine ori in viata lor cu adevarat. Secretul este, asa cum ai spus si tu, sa-ti intreti dragostea. E ca un foc, daca nu mai pui din cand in cand un lemn (LA TIMP) focul se stinge dupa o perioada mai lunga sau mai scurta.

Adevrata norma de maestru este sa sti sa intreti acest foc cat mai mult, poate chiar o viata intreaga. Sunt multe cupluri care au reusit.

Eu sunt casatorita de 15 ani. Dragostea mea s-a maturizat si a crescut impreuna cu mine. Am crezut si eu, ca mai toti oamenii, ca dupa 2-3 ani o sa treaca si o sa ramana doar o prietenie sincera. Nu a fost asa. Atunci cand eu, ca persoana, am urcat o treapta, dragostea mea a urcat impreuna cu mine acea treapta. Nu mai iubesc ca-n prima zi. Nici nu m-as mai intoarce sa iubesc ca-n prima zi. Asa cum daca ma intrebi daca vreau astazi sa mai am 25 de ani ti-as spune "in nici un caz". Pentru ca acum iubesc diferit, matur, subtil, echilibrat, inteligent. Eu cred ca iubirea e ca vinul. Bine pastrata se transforma in ceva atat de bun si de frumos incat te surprine chiar si pe tine.

alice

pisigri spune:

simali
sincer, ma gindeam aseara (si am vrut sa o spun, dar nu cred ca m-as fi putut exprima asa de coerent ca tine) ca mie...nu imi plac inceputurile. altcineva le lauda si se intreba cine nu si-ar dori un "inceput", asa, din cind in cind...fara implicatii si complicatii, doar de dragul fiorilor "inceputului"....ei bine, eu nu vreau "inceputuri" pentru ca mi se par ...false, dificile, greu de gestionat, prea pline de arderi prea intense, mi se pare ca te obliga sa stai in expectativa si sa iti calculezi fiecare gest, ca sa nu pari rece dar nici sa nu lasi impresia de caracatita hrapareata sau de mitza lesinata...inceputurile te obliga sa fii fals, sa te prezinti ca la un interviu, in cele mai bune haine si cu o masca...ce va cadea, desigur, in timp.

Sincer...daca ma intrebi pe mine, din anumite puncte de vedere, sosetele mrdare si bigudiurile au si ele un "farmec" al lor..

if you can't say something nice, then don't say it at all
http://pisigri.blogspot.com/

larissa_79 spune:

pisigri, eu am vorbit doar din prisma mea cu doar 3 'inceputuri' la activ, din care unul, si cel mai intens, cu sotul meu. Toate au fost minunate si toate inainte de 22 de ani. Fara masti si lucruri false. Au fost frumoase, eram un copil si ei erau la fel de tineri ca si mine, prea tineri pentru masti si disimulare. De asta am zis ca sunt frumoase inceputurile. Fiecare a fost minunat si diferit: rasarituri de soare la mare, plimbari tarzii in parc, tinut de mana luni intregi, discutii interminabile despre viitor, definire de idei, atingeri stinghere. A fost totul minunat si inocent. Chiar n-a fost timpul de masti si prefacatorie.
Daca sunt prea multe si pe la alte varste poate nu mai sunt asa frumoase.

Deci nu mi-e dor de un inceput acum, eu cea de acum cu un el ci mi-e dor de un inceput ca cele de atunci...cand eu eram alfel, diferita de cea de acum. Un inceput acum la varsta asta cu un om incarcat si el la activ cu un car de amintiri, iubiri si suferinte...nu imi doresc.



Eu chiar am crezut ca pentru toti sunt frumoase inceputurile. Se pare ca nu.


Larisa si Alexia (13 iulie 2006)

http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/

S-o ajutam pe Alexia!

ellis spune:

Am tot citit...eram hotarata sa nu postez, dar vreau doar sa itifelicit sotia ca a luptat, da, poate ea stie pentru ce, probabil pentru iubirea ei si pentru familia voastra, dar sigur pentru copilul vostru; e o femeie puternica daca spui ca acum aveti o relatie frumoasa, dar Dumnezeu stie ce e de fapt in sufletul ei; pacat de durerea ei! Eu nu cred ca un barbat care a calcat stramb nu o va mai face din nou!(se vede treaba ca nici tu nu crezi) Si atunci va mai lupta cineva pentru familia voastra? Eu zic insa sa incerci sa iti respecti sotia, sa ii daruiesti dragostea si sprijinul tau si sa ocolesti tu ispitele...ca in viata asta toti avem ispite, depinde de noi cat de demni vrem sa fim.

MARIUS - este de admirat 'banalitatea' ta; asa este, oamenii de care vorbesti nu sunt si nici nu ar trebui sa fie exceptii, ma bucur ca si eu am langa mine asa ceva, de 14 ani alaturi de mine, iar eu simt si vad in el ce ai descris tu despre sotia, adica mereu ii regasesc privirea calda pe care o stiam de la inceput, chiar daca uneori obosita, mi-e dor de el imediat ce iese pe usa si, mai presus de toate, am iubirea si sprijinul lui, am umarul pe care sa ma sprijin cand obosesc; sau poate sunteti exceptii, sa aiba vreo legatura numele pe care il purtati?

Asadar, eu nu sunt genul de persoana ce plange la filme, sunt o femeie puternica, ce isi iubeste enorm sotul si se simte iubita in aceeasi masura, insa, eu nu as putea trece peste durerea produsa de o situatie similara cu a autorului; consider ca se poate face compromisul si sa mergi mai departe, dar cu sufletul meu ce ar fi? iar iubirea , respectul, increderea, ce ar mai ramane din ele? cu buretele nu stergi lacrimi, suferinta, deznadejde, indoiala...niciodata nu ar putea fi la fel ca inainte.

Ellis,de ALESSIA MARIA (20.11.2007)
POVESTEA NOASTRA
UN ANISOR