Cum treceti peste pierderea celui mai bun prieten
Nu stiu cum sa trec peste vestea ca cel mai frumos si bland motan din lume, cel care mi-a inseninat zilele in ultimii ani nu mai este de aseara printre noi. Plang incontinuu si n-am dormit deloc as'noapte, incerc sa ma controlez pentru ca sunt insarcinata in a 2a luna si stiu ca emotiile astea nu fac bine bb-ului.
Imi fac procese de constiinta : Daca il duceam la doctor mai devreme... daca nu il duceam la veterinarul ala, daca aia, daca cealalta.
Intrebarea mea e cum au reusit sa treaca peste asta cei ce au pierdut un prieten asa devotat... Eu simt ca nu pot, visam sa creasca alaturi de copiii mei, sa fie cu noi cat mai mult timp.
Cred in sinea mea totusi ca ii e mai bine lui acolo unde este acum, de unde cred ca vegheaza asupra noastra...
Multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca si postarea mea.
Raspunsuri
Ilinca_M. spune:
Este groaznic, nu exista consolare in afara timpului care trece.
Eu am pierdut primul meu caine, un pekinez, la 24 de ani. Il aveam de la 12. Tusea intr-una, l-am dus la doctor, i-a facut ceva gen o saptamana de injectii, apoi a zis: gata, e bine, de maine nu mai trebuie.Si "maine" a murit. Nu eram pregatita si cred ca nu poti fi niciodata. Nu stiu cum se face ca a murit tocmai cand eram acasa, eu eram studenta si va dati seama ca putea muri cand eram in alt oras. Cred cu convingere ca asa a vrut el, nu poate fi coincidenta! A fost oribil, am pland pana nu am mai putut, mama (bolnava dupa un accident vascular) plangea si ea...Taica-meu il auzea latrand saptamani intregi dupa aceea...Eu am avut cosmaruri cu moartea lui mult timp. Nici acum nu pot sa-mi amintesc momentele alea, le-am trecut in subconstient, rar mai ies la suprafatza.
Dupa un timp (scurt, nu concepeam viata fara caine!!) am luat un alt caine, o rasa total diferita cu care mi-au trebuit vreo 3 saptamani sa ma acomodez, era opusul pekinezului, nu ma puteam obisnui, il consideram pampalau si prost. Dupa un timp mi-am dat seama ce caine fenomenal am. Mi-am iubit pekinezul enorm, dar pe cainele meu de acum, pe Manole al meu, il iubesc de-o suta de ori mai mult, nu-mi pot imagina viata fara el, numai cand ma gandesc la asta mi se taie respiratia, mi se face rau, plang fara sa vreau!!
La inceputul lui octombrie a.c era sa moara, am mai povestit pe forum pe undeva. A fost operat trei ore jumate si eu in timpul asta am plans afara fara sa na opresc, eram sigura ca moare, de fapt ca a murit si veterinarul incearca sa-l coasa, sa nu mi-l dea desfacut!! Eram insarcinata in 8 sapt., cu gemeni.La urmatorul control, un geaman era oprit din evolutie...la 8 sapt. Nu bag mana-n foc ca asta e cauza, mai mult ca sigur embrionul nu era viabil sau s-a oprit din alte motive...dar...intotdeauna ne putem gandi la un "dar daca...". Stresul a fost imens atunci. Dar nu se compara cu bucuria de dupa, cand l-am vazut revenindu-si din anestezie!!
Va trece durerea...dar numai in timp. Ca animalele dragi noua au o viatza atat de scurta mi se pare unul dintre cele mai triste si mai nedrepte lucruri din lume! Nu ma pot obisnui sau impaca cu idea!
21
http://community.webshots.com/album/569102492pPlZPp
romanitza spune:
Imi pare rau pentru pierderea suferita, Ilinca. Ma bucur insa ca ai reusit sa treci peste si ai reusit sa iubesti un alt catel dupa moartea primului. Eu nu ma pot opri din plans si stiu ca nu imi face bine... Am obtinut sarcina asta foarte greu, dupa ani de tratamente, mult stres si cand am ramas fara speranta aproape... Incerc sa imi impun sa stau calma si sa ma gandesc ca lui ii e mai bine acolo unde s-a dus, sa ii multumesc lui Dumnezeu ca a fost in viata noastra si noi in a lui pentru 3 ani de zile si sa sper ca intr-o buna zi voi putea sa privesc pozele cu el si sa imi amintesc doar momentele placute...De fapt, am avut parte numai de astea si ar trebui sa ma consider norocoasa. Ultimele zile au fost un cosmar pentru mine si asta pentru ca ma gandesc ca primul veterinar la care l-am dus in seara aia a facut ceva gresit si din cauza asta mi-a murit... Ma gandesc ca daca il duceam in alta parte scapa cu viata. Nici o secunda nu m-am gandit ca va muri si din cauza asta sufar atat de mult acum.
Sarcina usoara in continuare, Ilinca si nu te mai gandi la ce a fost cu al doilea bb, asa a fost sa fie! Esti o persoana puternica, ai reusit sa treci peste toate astea si sa ai puterea sa o iei de la capat.
Sper ca intr-o buna zi sa iti pot scrie si eu ca am reusit sa trec peste asta si ca mi-am luat alt pisoi.
Alecsia spune:
Romanitza, durerea va trece, dar greu de tot. Numai timpul poate cicatriza rana lasata de pierderea unui animalut drag. Eu am pierdut un catel, singurul pe care l-am avut. Altul nu as mai putea avea. Ma gandeam ca-mi va fi alaturi multi ani, ca se va juca cu copii mei. A fost un catel intelept,un sufletel care imi citea si expresia fetei , care nu deranja si care imi intorcea intotdeauna dragostea. Mult timp dupa ce a murit, plangeam oriunde ma aflam si il visam mai mereu. Nici acum nu l-am uitat si dupa luni bune, am reusit sa ma uit la fotografiile cu el. Imi dau lacrimile si mi-e tare dor de el, dar stiu ca el acolo unde este nu ar vrea sa ma stie trista, si ma iubeste asa cum l-am iubit si eu. A murit intr-o zi de luni , printr-un accident nefericit.
Macar tu ai facut tot ce ai putut, ai mers la doctor cu motanelul. Inteleg ca a fost bolnav. Incearca sa te linistesti, supararea nu face bine copilasului din burtica.
--------------------------------------------------------
"Sunt atatea minunatii pe lume pentru fiecare, doar ochi sa ai sa le vezi, inima cu care sa le simti si brate sa le cuprinzi si-atunci ale tale, toate vor fi..."
MadameBovary spune:
Eu nu cred ca durerea va trece. Va ramane acolo daca l-ai iubit. E ingrozitor momentul in care realizezi ca, incepand cu ziua aceea, el nu mai exista acolo langa tine. Eu nu mi-am putut exprima durerea in cuvinte atunci si nici acum pentru ca mi se pare imposibil sa spun exact cum m-am simtit. Gandeste-te ca el a scapat de suferinta si ca este intr-un loc mult mai bun acum de unde vegheaza asupra voastra in continuare. Sunt convinsa ca v-a iubit la fel de mult cum l-ati iubit si voi pe el si va fi mereu alaturi de voi. O sa vezi, o sa ai momente cand o sa il simti langa tine... de regula sufletul animalelor ramana alturi de stapanii lor mult timp, ii protejeaza. Va veghea asupra voastra de sus si va fi bine!
I never fake ... sarcasm
isabela spune:
Acum 1 an am pierdut catelusa mea draga. Se pare ca a afacut septicemie. A murit intr-o zi ploioasa de octombrie. A murit la mine in brate. A fost groaznic. Suferinta a fost la fel de mare. Si eu si fetita plangeam ca 2 nebune. Sufeream asa cum n-am crezut ca se poate suferi la moartea unui animalut. Si pentru ca dupa 2 zile, fetita plangea incontinuu, am hotarat sa luam alt catel. Am luat un puiut de caniche. Sa va spun ca la inceput am crezut ca nu o voi putea iubi niciodata, ca tot ce facea comparam cu ce facea cealalata. Nimic nu-mi placea la ea, asa incat fetita mea era disperata si ma intreba daca am sa ajung sa o iubesc vreodata.
Ei bine, da, acum dupa 1 an, o iubesc tare mult, si ea pe mine. Eu sunt "mamica ei", iar copilul este tovarasul de joaca. Nu va spun ce este seara la mine in casa, ce alergaturi in toate camerele, ce joaca.
Asa a fost la mine, dar fratele meu ,dupa moartea catelului lui, nu a mai putut avea altul.
romanitza spune:
Multumesc pentru ca mi-ati impartasit experientele voastre.... Aveti dreptate, durerea nu trece niciodata, doar se estompeaza odata cu trecerea timpului... Ieri am reusit sa facem curatenie prin casa, sa aruncam din lucrurile lui, dar oriunde privesc, parca il vad pe el... As vrea sa ma mut din apartamentul asta, daca va vine sa credeti. Poate asa nu voi mai suferi asa de tare. Nici bradut nu-mi vine sa fac anul asta... Cine o sa se mai joace cu globurile si cine o sa mai imi rastoarne ornamentele?
MadameBovary - multumesc pentru cuvintele tale,ce frumos ai spus ca sufletul animalutului va sta alaturi de al stapinilor si va veghea asupra noastra in continuare
Alecsia - imi pare rau pentru suferinta ta, exact asa simt si eu. O sa incerc, in schimb, sa ma gandesc la bb acum, cu toate ca e f greu.
Unii oameni ma considera cel putin ciudata ca plang dupa animalutul meu, in timp ce ar trebui sa ma gandesc numai la bb, dar iti spun sincer ca nu reusesc sa ma controlez.
Isabela - ma bucur mult ca ai parte de dragostea altui catel, sunt sigura ca acest al doilea catel v-a facut sa treceti mai usor peste pierderea suferita.
Alecsia spune:
Citat: |
citat din mesajul lui MadameBovary O sa vezi, o sa ai momente cand o sa il simti langa tine... de regula sufletul animalelor ramana alturi de stapanii lor mult timp, ii protejeaza. Va veghea asupra voastra de sus si va fi bine! [b] |
---------------------------
"Sunt atatea minunatii pe lume pentru fiecare, doar ochi sa ai sa le vezi, inima cu care sa le simti si brate sa le cuprinzi si-atunci ale tale, toate vor fi..."
Ramonika spune:
e aproape acelasi lucru cu atunci cand pierzi un om drag...
durerea trece, dar in timp...
Ramonika si pisicile www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550848/" target="_blank">Vladutz www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550510/" target="_blank">Maritza www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550608/" target="_blank">Fulgushor www.flickr.com/photos/11125714@N02/2227425419/" target="_blank">Miki
MadameBovary spune:
Romanitza, ma bucur ca am putut sa iti spun un cuvant bun, dar sa stii ca nu am facut-o doar ca sa te simti tu mai bine... am facut-o pentru ca asa simt si pentru ca sunt convinsa ca asa se intampla. Cel putin in cazul meu. Altfel nu imi explic cum, in mod clar si sigur, il auzeam uneori in casa dupa ce a murit sau il vedeam trecand sau in locurile unde obisnuia sa stea... sunt spirite bune care protejeaza si dupa moarte familiile in care au trait.
Si eu mi-am luat un alt animal la scurt timp dupa decesul lui si il iubesc teribil de mult. Plang in continuare si dupa el, dar sunt foarte fericita ca toata dragostea pe care o mai aveam de oferit nu s-a pierdit si ca acum se rasfrange asupra unui alt animalutz care stiu sigur ca si el ma iubeste. E incredibil sentimentul asta, atunci cand il realizezi!
Nu esti exagerata pentru ca suferi. Toti stapanii care si-au iubit animalele sufera dupa ei. E absolut normal!! Si unii trec mai repede peste momentul asta, altii mai putin. Nimeni n-are dreptul sa se bage si sa iti spuna ca nu e bine ce faci si ca n-ar mai trebui sa suferi sau sa plangi... o vei face pana te vei descarca de tot si vei simti puterea de a oferi iubire unui alt animal. Si atunci va fi bine, ai incredere in asta!
Ai grija multa de bebele tau si de tine!
I never fake ... sarcasm
carmencat spune:
Just this side of heaven is a place called Rainbow Bridge.
When an animal dies that has been especially close to someone here, that pet goes to Rainbow Bridge. There are meadows and hills for all of our special friends so they can run and play together. There is plenty of food, water and sunshine, and our friends are warm and comfortable. All the animals who had been ill and old are restored to health and vigor. Those who were hurt or maimed are made whole and strong again, just as we remember them in our dreams of days and times gone by. The animals are happy and content, except for one small thing; they each miss someone very special to them, who had to be left behind.
They all run and play together, but the day comes when one suddenly stops and looks into the distance. His bright eyes are intent. His eager body quivers. Suddenly he begins to run from the group, flying over the green grass, his legs carrying him faster and faster.
You have been spotted, and when you and your special friend finally meet, you cling together in joyous reunion, never to be parted again. The happy kisses rain upon your face; your hands again caress the beloved head, and you look once more into the trusting eyes of your pet, so long gone from your life but never absent from your heart.
Then you cross Rainbow Bridge together…