Tata in Ro

catale spune:

Simpatic, ce facea mama cand tu ai fost cu copilul in concedii si cand a stat in postnatal ? Sigur, asta numai daca vrei sa raspunzi, nu e obligatoriu

simpatic spune:

Pai cred ca am raspuns dar raspunsul meu a fost probabil prea lung si pictisitor....

In timpul concediului postnatal al mamei aceasta si-a rezolvat o problema profesionala destul de importanta, care i-a solicitat tot timpul si atentia (ca sa nu mai zic de stres si nervi)

Dar sa nu ma intelegeti gresit,nu vreau sa credeti ca mama nu s-a ocupat de copil, atunci cand a putut. S-a intamplat ca in primii 3 ani de viata ai copilului eu sa fiu mai aproape de el. Asa a fost conjuctura , nu a fost nimic intentionat. Nu a fost o dorinta de a mea sau de a ei. Probabil ca , daca fosta sotie mai astepta 2 ani si introducea atunci actiune de divort, lucrurile ar fi stat altfel, si copilul nu mai era asa de atasat de mine, si nu mai suferea atat



Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!

catale spune:

Aha. NU voi mai comenta momentan nimic, tocmai am avut o discutie cu tatal copilului meu si sigur as fi prea subiectiva.
Insa chiar as vrea ca mamicile sa fie de acord cu custodia coumna.

Simpatic, iti doresc sa gasiti o cale de coumincare, pentru binele copilului.

simpatic spune:

Multumesc mult , si eu sper din toata inima


Un om poate avea totul neavand nimic, sau, poate sa nu aiba nimic avand totul!

http://good-times.webshots.com/album/568236795OVrCJy

sterge spune:

simpatic: am frunzarit rapid si usor amuzat topicul. Doar o mostra iti ofer:

"Si da, eu sunt o mama care nici moarta nu as renunta la fetita mea, pt ca pur si simplu e viata mea, indiferent de ce balarii scrieti voi . D`aia , ca nu vreau io !!!"

Asadar, nu Eu sunt viata fetitei mele, si EA e viata mea. Aceasta este si motivatia multor mame de aici: ELE au nevoie de copil, nu copilul de ele. Daca stii sa citesti printre randuri, vei gasi multe asemenea afirmatii, care denota aceasta mentalitate.
In rest, argumentele sunt cam de acelasi calibru" d-aia, ca nu vreau io".

succes.

simpatic spune:

Am inteles deja acest lucru, si chiar am spus ca una din concluziile trase din acest topic este ca, atunci cand 2 persoane care isi iubesc copilul divorteaza au tendinta de a actiona egoist, gandidu-se mai intai la propria lor persoana, la propriile sentimente, si apoi la copil, si nu este vorba doar de mama, ambii parinti au tendinta sa reactioneze asa, insa desigur mama o va face cu mult mai multa determinare , iar aceasta determinare provine din alta concluzie care am tras-o din discutiile de aici : mamele sunt ferm convinse ca un copil este mai mult mai atasat de ele, astfel ca in subconstient sunt sigure ca actiunea lor are proiectie pozitiva si in sulfetul copilului si ca acesta atat psihic cat si afectiv se va simti mult mai bine langa ele.
Cred ca marea majoritate a mamelor de aici stiu si simt ca, copilul lor este mult mai atasat de ele, si cred ca, chiar daca nu realizeaza, in acest context sustin ca vor face totul pentru copil , copilul fiind "viata lor". Practic viata mamei , se contopeste cu viata copilului devenind un tot.Automat facandu-si bine lor , fac bine si copilului.

Cazurile rare, in care un copil este mult mai atasat de tata, sunt privite cu extrem de multa suspiciune, sunt intoarse pe toate partile, pana la cele mai mici amanunte , ca sa rezulte foarte clar cum a fost posibil sa se ajunga in aceasta situatie "anormala" , iar daca aceasta se demonstreaza, se neaga insusi importanta atasamentului.
Din nefericire, cand , intr-un asemenea caz se ajunge la divort, drama copilului este IMENSA , si crede- ma ca "IMENS" este doar o vorba , un termen fara sens lipsit de continut.....Cand o sa iti vezi copilul respingandu-si propria mama, cand copilul o sa te roage cu lacrimi in ochi IN FIECARE ZI sa nu pleci de langa el, cand o sa iti auzi copilul spunadu-i mamei pe un ton care ar fi induiosat si cel mai nemilos om ,"mami , atuma pec a tati, atuma pec a tati", cand o sa vezi sistemul si societatea cum tot pe tine te arata cu degetul ca , "ti-ai lasat copilul plangand" ...si peste toate astea vine reactia mamei care care va fi de multe ori nebanuita (un exemplu - va ajunge sa acuze tatal ca lucreaza cu "forte malefice" ca sa isi determine copilul sa il iubeasca mai mult pe el), iti garantez ca, ti-ai fi dorit ca , copilul sa nu fie atasat de tine, si asta inspre binele lui, ti-ai fi dorit ca, sa nu te fi ocupat in timpul relatiei de copil , si asta in spre binele lui, ti-ai fi dorit sa NU FII PARINTE , numai sa nu iti vezi copilul suferind...
Eu am facut greseala de a fi PARINTE , cu tot ce a presupus asta , si nu ma fost doar TATA (ceea ce intelege societatea prin tata) , am fost PARINTE...Cel mai trist lucru, este ca , daca ar fi acum sa dau un sfat tuturor tatilor indiferent de cat de stabila li se pare relatia lor, aceasta ar fi sa NU se mai ocupe de copii lor, si sa NU fie foarte apropiati de ei, pentru ca , in cazul in care se va ajunge la divort, cel ce va suferi cel mai mult , va fi copilul.
Pare un sfat desuet, dat crede-ma ca "AM FOST ACOLO" , si stiu ce zic...

A_Iulia spune:

Ar trebui sa se ia in considerare ca atunci cand apare un copil, acesta te leaga pe viata de partener. Indiferent ce se intampla ulterior, divort, separare, etc - legatura este pe viata, sau cel putin pana cand copilul ajunge la maturitate.

Nu poti sa stergi cu buretele drepturile copilului, doar din cauza orgoliilor.

Poate cu un frate, o sora, o mama poti sa intrerupi o legatura, consecintele nu sunt atat de dramatice (in orice caz, nu implica copiii). Desi nu e legatura de sange, cea intre parintii unui copil este speciala, intrucat se fac mai multe compromisuri decat in timpul casatoriei (in masura in care esti rational si respecti drepturile copilului tau).

De multe ori importanta acestei legaturi este desconsiderata de unul sau de ambii parteneri. Fiecare considera ca i se cuvine, ca are dreptul, se calca in picioare parerea celuilalt, primeaza lipsa de respect, si in tot acest razboi interesul copilului este lasat la urma.

Poate nu ar fi rau sa existe niste cursuri de educatie in acest sens, si cei in divort, cu copiii minori, sa aiba parte de consiliere psihologica in care sa li se explice ca un divort nu inseamna decat confirmarea incheierii vietii in doi, fara nici o legatura cu statutul de parinte, pe care il ai pe viata, si la care poti renunta de buna voie insa nu ti se poate limita de catre partener.

simpatic spune:

Ai perfecta dreptate

Fania spune:

Hartia aurie de impachetat
"Povestea spune ca in urma cu un numar de ani un om si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani pt ca a risipit o hirtie aurie de impachetat foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si deveni si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hartia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun. Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunind: "Acesta este pentru tine, taticule".
Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind a vazut ca, de fapt, cutia era goala. El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cand dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?" Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis: "Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pana cand s-a umplut." Tatal a ramas perplex. S-a pus in genunchi si si-a imbratisat fetita si rugat-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.
La scurt timp dupa aceasta, micuta fetita a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie alaturi de patul sau tot restul vietii sale. Si de cate ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar si isi amintea de dragostea care a pus-o fetita acolo.

Intr-un adevarat sens, fiecare dintre noi, ca si oameni, primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta."
Copiii sunt ca ingerii care te ridica pe picioarele tale atunci cind ai probleme sa-ti aduci aminte tu insuti sa zbori.
Ei, copiii, ne daruiesc dragostea lor si ce pacat ca uneori ii purtam in aceste razboaie mizerabile dintre adulti.
Ma doare sufletul si imi musc buzele atunci cand copilul meu plange dupa tatal sau care munceste departe, pentru ca noi sa ii putem oferi ceva mai mult, si nu stiu sa-i opresc lacrimile care curg pe obraz,si nu stiu sa-i aduc zambetul pe buze in acele clipe desi stiu sa fac atat de multe lucruri pentru puiul meu, as da orice ca sotul meu sa fie alaturi de noi, sa-i lumineze zilele si sa-l tina strans in brate seara la culcare. Si daca, printr-o teribila gluma a vietii am fi nevoiti sa trecem printr-un divort, nu as putea niciodata sa rapesc copilului meu bucuria de a fi alaturi de tatal lui, nu cred ca avem dreptul sa mutilam sufletul unui copil doar pentru ca suntem mame!

[poze]

simpatic spune:

Foarte frumos, si atat de trist...
M-as bucura daca si mama copilului meu ar citi aceste randuri si ar incerca-o macar un mic sentiment de regret.....
Intr-o zi oarecare, din "razboiul" nostru , i-am facut cadou un tablou cu urmatoarea poza
...eram intr-o perioada foarte grea , cu psihicul la pamant , cand credeam ca , copilul meu se va departa definitiv de mine...
Despre reactia ei la vederea tabloului...nu comentez....