DRAME PATERNE

Salutari tuturor mamicilor si taticilor!
Citesc cu interes toate postarile. Experiente fericite si nefericite, copiii afectati de divortul parintilor sau de absenta unuia dintre parinti. De regula e vorba de lispa tatalui.
Povestea mea este vesela si trista deopotriva. Am decis sa pun punct primei casnicii atunci cand Alexandra, fetita mea, avea 2 ani. Am realizat ca eforturile mele erau in van si ca tensiunea din cuplul parental era tot mai nociva pt. copila. Fosta sotie s-a agatat la inceput de mine, afirmand ca nu are sot de lasat. Decizia mea era insa definitiva. Sunt genul care suporta multe, dar si cand se satura...Am divortat asadar in noiembrie 2006 la prima instanta. Desi mi-am dorit un divort civilizat, cu o implicare a ambilor parinti in cresterea si educarea copilei noastre, fosta sotie a decis sa se razbune, folosind fetita pe post de arma. Asa ca procesul a durat circa un an, timp in care justitia mi-a acordat mie custodia Alexandrei. Din decembrie 2006 si pana in aprilie 2007 am crescut copila singur, dar fiind ajutat de mama mea, cea care se implicase si anterior in cresterea si educarea strengaritei mele. Din aprilie anul trecut a intrat in familia noastra si actuala sotie, o prietena veche care divortase si ea la finalul lui 2006, la doar doua zile distanta. Am fost uimiti de coincidenta si relatia noastra a evoluat rapid spre un mariaj de vis, intr-o casa plina de copilasi. Sotia mea are 2 fetite din prima casatorie. Cele doua zgatii au 3 si 5 ani, iar Alexandra are 4 acum. In 2007, incepand cu luna aprilie si pana la final, cele 3 fetite au crescut impreuna, fiind la fel de iubite si de ocrotite atat de sotia mea cat si de mine. Niciunul dintre noi doi nu a facut vreodata diferentieri. S-au simtit la fel de iubite si au crescut frumos impreuna, considerandu-se surori.
Alexandra i-a spus destul de repede sotiei mele "MAMI" sau "MAMI HELEN", atunci cand in peisaj aparea si mama ei biologica sau vorbeam despre aceasta, pentru a le diferentia. A fost alegerea ei si ne-a bucurat, pentru ca era dovada ca se simtea minunat in familia noastra frumoasa.
La finalul lui 2007, niste magistrati iresponsabili au decis insa ca Alexandra sa fie incredintata mamei biologice, dupa un an de fericire in cadrul familiei tatalui sau. In ianuarie anul curent a fost smulsa violent din familie si de atunci nu a mai revenit niciodata acasa.
Nemultumita de atasamentul copilei fata de mine, fata de sotia mea si fata de restul familiei paterne extinse, mama ei biologica a decis sa spulbere orice legatura afectiva a fetitei cu noi. Desi justitia a decis totusi ca Alexandra sa petreaca in continuare timp in familia tatalui, acesteia i-a fost incalcat brutal acest drept, desi asta a tulburat grav copila, ducand pana la integrarea ei intr-un program de consiliere psihologica.
Fetitei i-a fost interzisa de mama biologica pana si participarea la cununia tatalui ei cu Mami Helen. Desi aveam 3 domnisoare de onoare superbe, doar doua au imbracat rochitele de printese. Rochita Alexandrei si pantofiorii ei albi sunt inca neatinse, asteptandu-si micuta stapana.
Cele doua surioare ale ei ne intreaba mereu de Alexandra. Tot ce cumparam este in triplu exemplar. Sunt scene induiosatoare, atunci cand le vedem pe micute cum pun in cosuri si exemplarul Alexandrei (dulciuri, jucarii, carticele, lucrusoare etc.). Uneori le convingem cu greu ca nu e cazul sa luam mereu 3 exemplare, pentru ca ... Tot mai greu de explicat fetelor, desi au inteles singurele ca mama Alexandrei se interpune intre noi si copila.
Timp de doua luni - martie si aprilie - am reusit sa vedem copila doar in parc. Scenele au fost insa de cosmar, pentru ca mama biologica a Alexandrei avea niste crize de furie violente atunci cand vedea ca eforturile ei de a o rupe afectiv de noi pe copila nu aveau succes. Le-am luat de 2 ori si pe surioarele ei si copila a avut impresia ca s-a incheiat cosmarul ei si ca va reveni acasa. Durerea ei la finalul scurtei intalniri a fost cu atat mai mare cu cat a realizat ca fusese doar o iluzie si ca noi plecam acasa tot fara ea.
Afland ca sotia mea este gravida, mama Alexandrei i-a spus copilei ca nu o mai iubesc si ca voi avea o alta fetita, pe care o voi iubi. I-a spus copilei ca nu mai doresc sa stiu de ea si ca Mami Helen nu e mamica ei, pt. ca nu o iubeste deloc si nu o vrea in preajma celor doua fetite ale ei.
Copila ne-a povestit tot si am linistit-o, ceea ce a starnit iar furia fostei sotii. Din mai nu ne-a mai lasat nici macar sa o vedem, spunand ca e proprietatea ei, ca ea a facut-o si tot ea o omoara. Culmea e ca eu am convins-o sa pastreze sarcina si am luat-o de sotie in 2004 tocmai pt. a-i oferi tot confortul material si afectiv necesar pentru a pastra sarcina si a nu omori un copil minunat.
Desi in iunie si iulie copila trebuia sa fie in familia tatalui 3 saptamani consecutiv, mama biologica s-a opus categoric, desi am apelat si la executorul judecatoresc si a avut de platit sume foarte mari pt. ca a ignorat sentinta. Pe 29 iunie m-am recasatorit cu "Mami Helen" - data aleasa special pt. a fi in interiorul celor 3 saptamani cu Alexandra acasa - si am reusit sa dam de copila pe 30 iunie. Era la domiciliul mamei sale biologice, insa femeia care o pazea nu a deschis desi era acolo si executorul si politia. Fosta sotie a revenit acasa pe 1 iulie la 4.30 dimineata. Usa s-a deschis si bona de ocazie i-a aruncat copila in brate, in pijamale si speriata deja. Cand a auzit vocile noastre - mai erau mama si fratele meu - Alexandra a inceput sa planga. Sfasietor. O noua iluzie spulberata ca urma sa o luam acasa, in camera ei frumoasa, in mediul familial ideal oferit celor 3 copile. A fost efectiv tarata pe scari de o mama biologica isterizata, aruncata ca un sac in masina pe bancheta din spate si de atunci nu am mai vazut-o. A fost retrasa de la gradinita, pentru ca sentinta stabilea 2 zile pe saptamana cand aveam dreptul sa o iau la mine acasa si sa o readuc a doua zi dimineata la gradinita.
Suntem o familie fericita cu o unica si uriasa nefericire. Avem 2 copile care se simt iubite si care cresc atat de frumos, cu zambetul pe buze, avem inca o fetita care se va naste la inceput de 2009 si mai avem o fetita nu mai putin adorata, care insa traieste o drama si pe care inca nu putem reintegra intr-o familie ideala, cu un cuplu parental frumos, intr-un camin in care dragostea este la ea acasa.
Bogdan Draghici
www.tata.org.ro

Ana68 spune:

Am citit povestea si m-am scarbit toata...si ma crucesc ce poate face orgoliul si egoismul din oameni.Cumplit!
Domnule Draghici,felicitari pentru familia minunata pe care o aveti,pentru devodamentul si abnegatia dvs.
Nu sunt o cunoscatoare in ale partajelor si alte cele de-ale legilor si justitieiinsa intreb si eu:ati cautat sa aflati solutii pentru a iesi din aceasta situatie deplorabila cu fetita dvs. din prima casatorie?Adica ma gandesc asa:sa va adresati la Protectia copilului,depuneti acolo o plangere,ceva,in care sa povestiti viata fetitei dvs..Dat fiind faptul ca micuta merge la consiliere psihologica,ma gandesc ca la un eventual proces de custodie a copilului puteti cita ca martor psihologul.Ma mai gandesc ca si o reclamatie la politie,in care sa mentionati felul in care vorbeste mama biolgica,adica "eu am facut-o,eu o omor", va alarmeaza.In plus,din cate stiu eu(sper sa nu ma aberez si sa gresesc)exista si posibilitatea ca o persoana cu atributii speciale,care ar putea sta de vorba cu micuta s-o intrebe despre viata ei cu mama bilogica,ar putea sa depuna marturie ca lucrurile stau foarte prost cu copila.
Astea toate mi-au venit acum in minte...si zic ,cum am scris mai sus,in necunostinta de cauza.
Solutia cu politia si executorul...ok,e un pas...insa iata ca nu s-a respectat.
Va doresc tot binele din lume,atat dvs. cat si familiei minunate pe care o aveti si sa rezolvati cu bine problema aceasta.


Ana-Maria,mami deAlex&Luana

filofteia spune:

Imi este tare mila de fetita dumneavoastra ...Tati trage de o mana intr-o parte, iar mami trage de cealalta mana in partea opusa...cel care o iubeste mai mult, va da primul drumul...

Lorikay spune:

Dar poti oare sa-i dai drumul cand stii ca e nefericita?
Trebuie sa existe o solutie legala care sa ajute acest copil si sper din tot sufletul sa o gasiti. Nu renuntati!

espiritu spune:

o sa zica lumea ca sunt subiectiv dar eu am o mare inversunare pe justitia romana care cantareste cu fundul situatii delicate.am trait pe propria piele.justitia romana ca de obicei sucks!

ce virtuosi si integri ne dam din spatele monitorului.
in viata e ca la bal mascat :cand toata lumea isi scoate masca s-a dus veselia.

karligutza spune:

mi-a placut replica asta; situatia e foarte trista, dar ca sa inceteze, raul pe care i-l faceti copilei dorind sa o vedeti mereu, e mai mare decat lipsa efectiva ... pana cand o alta instanta de judecata va va da castig de cauza, eu cred ca nu-i faceti decat rau intalnind-o din nou in parc sau mai stiu eu pe unde! sper ca justitia sa se miste repede si daca e sa o recapatati, din felul in care prezentati, mama e rea, tatal e bun... sper sa ii stergeti din minte durerea ce o traieste acum!

cel mai tare ma doare pentru fetita! nu de mama, nu de tata! e pacat ca un copilas trebuie sa treaca prin "furtunile" celor mari!

karligutza
sunt mamica Adelutei

misha71 spune:

Recunosc! Nu am fost tocmai fair-play in alt topic, cu privire la acest site creat de dvs.
Insa mi-am invatat lectia de a nu mai judeca daca nu stii.
Ana68 are dreptate. Protectia Copilului v-ar putea ajuta.
Cu politia, in schimb, nu stiu cum s-ar putea rezolva. Acolo sint necesare dovezi clare. Daca le aveti, e ok, dar daca nu...

Oricum indiferent care are dreptate, nu e drept sa sufere un copil!

www.dropshots.com/popescu71#date" target="_blank">Curiosilor

adeia spune:

Domnule Draghici, e trist, foarte trist ce se intampla cu fetita, dar aici, in Ro, daca mama biologica are serviciu si locuinta nu va pierde copilul. Puteti cere ajutorul Protectiei copilului, dar este traumatizant pentru fetita, am vazut astfel de cazuri si copii sunt foarte afectati. Puteti si sa citati in instanta psihologul fetitei, dar pentru o examinare psihologica a copilului cu scopul de a stabili relatia cu mama si influenta mamei asupra ei aveti nevoie de acordul mamei, si ma indoiesc ca il veti primi. Ceea ce poate v-ar ajuta ar fi sa cereti o expertiza psihiatrica a mamei, o mama sanatoasa la minte nu ar spune niciodata ca daca ea a facut-o tot ea o omoara.
Va doresc sa gasiti, pana la urma, cea mai buna solutie pentru fetita, ea e cea care conteaza si nu merita sa sufere din cauza niciunuia dintre parinti.

ladyJ spune:

Da,Espiritu,exact!

La naiba cu mamele nebune,nu ele sunt problema!
problema in tara romaneasca e justitia care e de mare c--a--c-a-t.
Scuzati

Marina spune:

io nu sunt de acord deloc cu chestia asta intelept e cine cedeaza...cu scuzele de rigoare dar nu ii poti cere omului asta sa renunte la copil doar pt ca exa vrea sa se razbune. Ea face rau copilului, ea tb sa renunte la prostiile astea. Sincer in locul lui as ridica jumatate de justitie si politie in aer pt dreptul meu. El nu vrea sa ia acel copil mamei dar e tatal lui si are dreptul la jumatate din timpul copilului

T_A_T_A spune:

As putea sa dau o replica simplista, care spune ca daca educatia si cresterea copiilor sunt asigurate de regula de mame, atunci si sotii jalnici si tatii incapabili sunt tot rodul monopolului detinut de mamicile acestora, nu? E simplist, dar e valabil in unele cazuri. Ajutati-va sotii sa devina mai implicati si mai responsabili macar ca tatici. Am fost intrebat care au fost erorile mele. M-am gandit mult la erorile comise. Am fost un sot iubitor si un tatic dedicat. Am reusit sa o conving sa nu avorteze. Nu era la primul avort si fiind medic i se parea o banalitate. Nu am stiut ca devenisem al treilea sot cu acte al "ingenuei". O chema Angela, numele de familie avea conotatii bisericoase, locuia pe Virtutii si poza in victima destinului nedrept. Sarcina a fost un accident, dar am crezut ca asa doreste Cineva acolo Sus. Nu apucasem sa o cunosc decat superficial, bazandu-ma doar pe lamentarile sale. I-am oferit absolul totul, atat sentimental cat si material. Era pentru mine FEMEIA IDEALA. Era jumatatea mea, iar taina cununiei consideram ca ne unise pe vecie. Unii au considerat ca i-am oferit prea mult, fara sa-i cer nimic in schimb. Nu cred asta. In dragoste si in casnicie trebuie sa oferi totul fara conditionari, fara dramuirea replicii primite de la partenera. Am tinut sa asist la nasterea Alexandrei si recomand tuturor taticilor sa asiste la acest miracol. Vor fi mai atasati de copiii lor si isi vor respecta si iubi si mai mult partenerele. Am inteles aberatiile sale comportamentale si derapajele legale si morale ca fiind cauzate de o copilarie traumatizata, de o adolescenta haotica si plina de excese, de o tinerete caracterizata de privatiuni si de compromisuri dezonorante. Am cautat mereu circumstante atenuante, pentru a merge mai departe si face sa mearga un mariaj care intrase deja in putrefactie. Cand am inteles ca era o munca de Sisif si ca micuta mea era tot mai afectata de deterioarea relatiei de cuplu parental, atunci am pus punct. PUNCT. Se spune ca mariajul e o loterie. E partial adevarat. In cazul meu, principala eroare a fost ca mi-am asumat un grad de risc prea mare, am ignorat realitatea care-mi arata ca sansele de reusita tindeau catre zero. M-am aruncat legat la ochi intr-un mariaj cu o necunoscuta. Si am pierdut. Dar cel mai mult ma doare ca a pierdut fetita mea. A pierdut sansa de a avea o familie frumoasa, in care sa invete sa ofere iubire neconditionat, in care sa se dezvolte armonios si sa fie fericita. Sper sa fie o pierdere temporara si sa-mi pot salva fetita, pentru a nu-mi reprosa candva ca am ales prost si ca am nefericit-o.
Bogdan Draghici
www.tata.org.ro