cum s fac sa ma port frumos cu baiatul meu?

MariaG spune:

Of, iti trimit 30 de imbratisari si iti doresc toata rabdarea din lume.
Si eu am aceeasi problema si incerc sa o rezolv in felul urmator:
il trezesc pe la 6 si jumatate 7 fara un sfert, il pupacesc bine (ca sa stie ca e iubit si sa nu se dea cu fundul de pamant pentru niste atentie ca nu sunt intotdeauna convinsa ca rezist), ii aduc laptele cu cacao si cat bea el ca un print laptele in varful patului cu ochii lipiti de somn ii scot hainele si i le asez pe pat. El termina si ii mai dau cativa pupici el imi mai da cateva picioare in semn de afectiune (nu ma bate ci se zbate ca si cum l-as gadila). Apoi il trimit la baie sa pipi si sa se spele si ii spun cu ce sa se imbrace singur si cu ce sa vina la mine sa-l ajut. Cat se spala el ma imbrac si eu (la episodul asta eu am intotdeauna o problema si dureaza mai mult decat ar trebui-inca mai lucrez la asta). Apoi mergem la bucatarie sa-si manance danonino (la gradi primesc si mic dejun asa ca acasa mananca doar un danonino mare) si cu ceasul in fata ii explic ca daca nu termina de mancat pana ce limba mare ajunge la punctul x, mancarea ramane pe masa si va trebui sa o aruncam si nu mai are voie sa isi ia jucarie cu el la gradinita.
De cele mai multe ori functioneaza, dar exista si cazuri cand plecam de acasa cu ochi in lacrimi si eu incercand sa ii explic ca plange degeaba ca nu am ce sa fac: intelegerea e intelegere. Si imi mai spune cateodata ca sunt rea, dar ca ma iubeste. Ceea ce e o mare binecuvantare pentru ca nu ma simt vinovata.
Am constatat ca cu cat sunt lucrurile mai clare si el stie exact ce are de facut cu atat sunt mai rare episoadele in care ne certam dimineata. Cum simte o nota de ezitare, cum o exploateaza, dar asta imi place la el foarte mult pentru ca inseamna ca e atent la ce se intampla in jurul lui si sesizeaza imediat diferentele care pot fi exploatate.
Ma simteam ca ultimul om, stiind ca ridicarea tonului este de fapt o forma de agresiune in fata careia el nu se poate apara, stiind mai ales cum ma simteam eu cand tipa mama la mine si cat de nedrept si nejustificat mi se parea comportamentul. Si stiu cat de naucitor e pentru copil oscilarea asta in comportament.

Intr-o seara, cu vreo doua saptamani in urma, pe strada fiind, se ruga de mine sa-l mai las la desene animate cand ajungem acasa (era 8 si jumatate si inca nu eram acasa) si pentru ca eu tot spuneam nu a inceput sa tipe la mine: tu nu intelegi ca vreau desene animate???? L-am urcat pe o bordura ca sa fie mai sus si sa se poata uita in ochii mei si l-am intrebat:
- Alex, tu o iubesti pe mama?
- Da.
- Si mama te iubeste pe tine?
- Da.
- Vrei sa promitem ca nu mai tipam?
- Da.
- Uite, mami iti promite ca nu mai tipa la tine si tu ii promiti mamei ca nu mai tipi la ea, da?
- Da.
- Daca mami tipa la tine, tu imi spui linistit: "mami, te rog sa nu mai tipi", iar daca tu tipi la mine eu iti spun linistita "Alex, te rog sa nu mai tipi", bine?
- Da. te iubesc, mami.

Eu n-am mai tipat la el in ultima vreme, am avut cateva momente in care am fost pe punctul dar am strans din dinti si am spus cu o voce normala: du-te te rog la tine in camera, vorbim dupa ce ma calmez. Si dupa ce ma ia in brate si ma pupa se duce si ma duc eu la el cateva minute mai tarziu dupa ce reusesc sa ma adun.

Si magne-B6 chiar ajuta, eu iau 2 dimineata si 2 seara in zilele in care simt ca nu ma mai tin nervii.

Si inca ceva, majoritatea copiem comportamentul mamelor noastre si e mai bine daca pornim la drum cu aceasta idee in minte si incercam sa corectam respectivul comportament decat sa ne gandim "nu, eu nu o sa fac asa". Macar asa avem avantajul ca stim cam cum vom reactiona si cum s-ar simti copilul si putem corecta.

Na, am scris un post cat o zi de vara.....

Maria

http://www.copaculdehartie.ro/

andruskandu spune:

Foarte frumos!

Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006

MariaG spune:

:(
aseara ne-am certat din nou si pana la urma am ridicat tonul ca sa ma auda pentru ca era super agitat (cu pumni si picioare la mama, cu pumnii stransi la mine, intr-o logoree continua pentru ca ... nu mai stiu)
ma gandesc ca si faptul ca ei sunt agitati mai mult decat e cazul nu ne ajuta ...
mama are ciudatul obicei de a-l agita indiferent cat incerc eu sa ii explic efectele.....
aseara prinsa intre supararea pe mama ca l-a adus tarziu si agitat acasa si bombardamentele de la el am clacat ... la el (mama plecase deja)
si azi noapte n-am dormit tot gandindu-ma cum sa fac....

Maria

http://www.copaculdehartie.ro/

ra_mata spune:

carla2005 spune:

cand tipa copilul incearca sa-i vorbesti in soapta, da cu fata la el sa vada ca spui ceva...eu am facut asa cu Alexandra mea, era intr-o criza de tipat (bine ea e mai mica 1 an si 11luni) mi-am dat seama ca nu-i pot vorbi fara sa tip si si asa aveam sanse minime sa fiu auzita , asa ca am intors-o cu fata la mine si apoi am inceput sa-i vorbesc in soapta, m-am apropiat de urechea ei sa auda ca soptesc ceva si s-a orpit instantaneu...si eu m-am mirat, aplicasem metoda asa in lipsa de altceva, a inceput s arada cand si-a dat seama ca eu de fapt ii cantam un cantecel! Totul e sa ai putina inspiratie pe moment!

mama din 16 nov 2006
Draga mea

noltic spune:

Intre baieti si mamici exista o relatie speciala inca inainte de nastere; odata cu hrana a primit si ceva din natura emotionala a mamei. Aceeasi relatie speciala va marca toata viata baiatului, adolescentului, barbatului; este povestea despre geneza din care barbatul este usor intimidat de saracia propriului aport in aducerea pe lume a unei vieti. Este un complex deja cunoscut si celebru; ideea este ca mama ii confera recunoastere si dragoste neconditionata din care el isi va fauri propriul izvor de incredere; daca nu va beneficia de el acest baiat nu va fi constient niciodata de valoarea propriei identitati. Fetele sunt mult mai stabile: memoria colectiva le confera prin nastere darul sfant de a procrea si ele nu au decat mici conflicte cu autoritatea masculina a tatilor lor. Revin la relatia dintre baiat si mama: daca baiatul are o constitutie emotionala dezvoltata si iti simte nesiguranta/ezitarea fata de valorile elementare ale familiei va face tot posibilul sa te protejeze, dar in acelasi timp are nevoie de resurse materne; el se hraneste cu dragoste si incredere neconditionata din partea mamei; cand se va obisnui cu acest aport de afectiune va trece mai departe si se va ocupa de viata lui. Cineva drag mie imi da aceeasi replica cand comentam stangaciile baiatului ei: nu vreau sa fie mamos, din cauza asta nu ii arat cat este de important pentru mine; dar eu stiu ca ea nu stie sa ii arate fiului ei cat de mult il iubeste; pentru ca mama ei nu a invatat-o ce inseamna sa iti iunesti copilul, este la fel de rece si acum ca si atunci cand avea cativa anisori: trebuie sa invete sa se descurce singura(asta este vesnica explicatie a incapacitatii de a iubi sincer propriul copil). Sincer acum: copii care nu se simt iubiti pot iubi la randul lor????

april spune:

pt mesaj
asa e, copiii trebuie sa se simta iubiti

andira spune:

Iti spun ce-am facut eu: mi-am luat carti sa ma ajute, care sa vorbeasca exact de problemele parintilor.
Acum sunt pe la a 5-a, si abia astept sa ma duc pe la Diverta sa vad ce mai gasesc.

Uite cateva titluri care mie mi-au folosit foarte mult, daca ai timp eu zic ca sunt binevenite: "Ingerasii nostri", "cele 5 semne ale dragostei" - sau ceva de genul asta, e vorba de exact acel rezervor de iubire care trebuie sa fie tot timpul plin, "Comunicarea eficienta cu copiii - acasa si la scoala".
Mie primele 2 mi-au placut cel mai mult, si am invatat mult din ele.

Cand ma vede fetita mea cea mare ca sunt pe cale uneori sa ma enervez, vine la mine (are 3 ani), isi pune manutele in jurul gatului meu, se lipeste cu obrajorul de obrazul meu si-mi spune "nu te supara, iubirea mea".
Imi trec nervii instant, si imi dau seama ca munca si efortul meu din ultimele luni sunt rasplatite, prin simplul fapt ca ea nu mai plange sau nu tipa.
Si-mi spune "iubirea mea" pentru ca eu tot timpul le spun ca sunt, alaturi de tati, "iubirile mele".