Ce se intampla cu copilul meu?!

Sunt cu nervii intinsi la maxim...de o saptamana nu ne mai intelegem cu el.
Are 3 ani...e firesc ati spune,dar parca niciodata nu a fost ca acum.Ma sfideaza cand ii spun sa nu mai faca un anume lucru. Pur si simplu se uita la mine si se stramba,rade si continua sa faca.
Arunca cu diferite obiecte,jucarii de parca ar vrea sa le strice,isi impinge fratiorul,arunca pisica in sus....iar despre stransul jucariilor...nici gand. Am inecrcat si eu cu "sechestrul",care nu le srange le sechestrez intr-o cutie anume undeva sus unde nu ajunge,dar nu functioneaza decat cu masinutele lui preferate.Dar ele nu sunt singurele care le imprastie...de ex se joaca cu leggo si spune ca el il va strange ca apoi sa zica "nu,tu strangi". Eu il amenint ca le iau la "sechestru" iar el spune..."ok,ia-le ca mie imi plac cel mai mult masinile cu ochii(preferatele)".
In plus trebuie sa tip la el ca sa ma fac auzita si nu neaparat si ascultata.De multe ori repet ca un papagal: Dani,inceteaza! Dani,inceteaza!...

Ma intreb oare ce s-a intamplat cu copilul meu care pana acum o saptamana coopera,ma ajuta,ma asculta?!

E o etapa normala la 3 ani? Si daca da, ce trebuie sa fac eu,cum sa procedez?

Ma gandesc pe de alta parte ca poate face asta dintr-un motiv anume...poate ii lipseste ceva sau poate ca vrea sa atraga atentia...ce vrea sa-mi spuna?

Nu s-a intamplat nimik deosebit in perioada asta.Nu cred ca l-a afectat ceva...sau poate nu-mi dau seama..astept intrebari pt a reusi impreuna cu voi sa descifrez "misterul"

Aldebaran spune:

Nu stiu ce sfat sa-ti dau, vreau doar sa-ti spun ca am patit la fel. Ma bucuram ca am trecut tare usor prin 'problematica" varsta de 2 ani", fara niciun tantrum, fara nicio criza si cum a implinit 3 ani(in august ca si al tau) s-a si schimbat. Nu-i mai convine nimic, nici la pupat nu mai sta, pentru cea mai mica chestie ducem tratative intregi, respinge pe toata lumea, cuvintele lui favorite sunt "lasa-ma" si "nu ti-am zis sa ma lasi in pace?".
Are mania aruncatului cu jucarii prin casa desi a stricat o gramada si stie ca altele nu mai pupa.
As fi pus-o pe seama gradinitei, dar povestea a inceput inainte de asta si oricum, acolo ii place, nu pot spune ca-i stresat .
Sa-ti zic sincer eu il las in pace si astept sa-i treaca. Intre timp am invatat sa nu ma enervez si sa nu tip ca oricum nu rezolv nim,ic.
Cand ii spun , ca si tine "Aris, inceteaza!" si nu ma asculta, ma duc la el pur si simplu si il opresc,de obicei il iau de acolo in ciuda protestelor lui.
Rabdare, asta-i cuvantul magic...
In cazul tau poate fi si prezenta fratiorului, poate acum a inceput sa-l vada ca pe o "competitie", nu stiu ce sa-ti spun ca eu n-am decat unul.

Corina

Natasa spune:

La noi a functionat aruncarea jucariilor. Nu vroia sa si le stringa puneam mina pe una (mai veche si mai rupta, dar in viteza el nu vedea) si o aruncam sub ochii lui. Cind a vazut ca e serios a inceput sa coopereze. Cu rugaminti, recompense si alte minuni nu a functionat. Nu am tipat la el, i-am explicat frumos ca daca nu are grija de lucrurile lui inseamna ca nu are nevoie de ele si ca atare le pot arunca. Acum e la gradinita si e primul care stringe jucariile atunci cind le cere educatoarea.
Cit despre crize de genul "nu vreau sa fac asta" nu stiu ce sa spun. Se rezolva cu rabdare, cu vorbit frumos si cu pedepse si in aceeasi masura cu recompense. La voi s-ar putea sa fie vorba si de gelozie si de atragerea atentiei pentru ca are un fratior mai mic.

catale spune:

Giana, la noi a inceput perioada asta pe la 2 ani si a tinut-o asa pana pe la 4 ani. Acum as putea spune ca e chiar un copil cuminte, cu exceptia faptului ca rar vrea sa-si stranga ea jucariile. Acum are o metoda noua: Le strang daca ma ajuti si tu. O ajut, dar ea ma "fenteaza", strange o jucarie, doua, dupa care incepe sa se miste in reluare si tot eu ajung sa strang toate jucariile.
Multa rabdare si trece si perioada asta.

Fomalhauti spune:

Teoria spune ca exista o varsta la care copilul incepe sa se intrebe "Cine sunt eu si ce pot sa fac?". In cazul vostru: "Am incercat si stiu ca pot sa strang jucariile. Dar oare pot si sa NU le strang?" "Stiu deja ca pot sa fac ce spune mama. Dar pot sa NU fac ce spune ea?"

Ideea cu a-i lua jucariile pe care le lasa peste tot mi se pare geniala. Doar ca trebuie s-o aplici si sa ai rabdare. Azi nu a strans Lego, ii iei Lego si il pui "bine". Maine iei alta jucarie pe care o lasa la nimereala. Doar ca nu le dai inapoi prea curand. Va ramane cu masinutele favorite pe care probabil le va strange cand va vedea ca vorbesti serios cu luatul jucariilor. Dar in cateva zile se va plictisi sa se joace cu aceleasi masinute. Nu stiu cat ii plac, poate dureaza o saptamana sau doua dar pana la urma se plictiseste. Ai putea, cand cere o jucarie noua sa-i spui: "Ce rost are sa-ti cumpar, tot le lasi peste tot si eu ti le iau?"

Mai exista totusi un aspect...teoretic. (Eu personal nu sunt deloc convinsa ca este asa, am mai scris despre asta, eu cred ca foarte multe trasaturi ale unui om sunt innascute.) Teoria zice ca in perioada in care un copil face experimente de genul "Ia sa vedem ce pot eu sa fac?" el poate fi transformat, prin diverse constrangeri, intr-un copil ascultator. Totusi exista un risc, va fi "un copil ascultator" nu numai fata de parinti. S-ar putea adolescent fiind sa "asculte" de diferiti colegi sau mai tarziu....sa asculte de sotie.

Mi-amintesc ca eram in parc cu copiii si cu verisoara mea si cu fiul ei. Fiul ei insista sa mearga pe un anume drum si ea se opunea. "Dar tu de ce nu vrei sa mergi pe acolo?" "Fiindca s-a obisnuit sa faca numai ce vrea el." I-am expus si ei teoria si imediat a zis: "Ce?! Sa asculte de nevasta?! Hai pe unde vrei!"

Repet, eu nu sunt deloc convinsa, dar e o teorie....

Danelutza spune:

Georgiana cind afli raspunsul, ni-l spui si noua ?
Ca eu de urlat si vorbit singura, deja m-am saturat, si asta nu de cind a implinit trei ani ci de pe la doi ani , doar ca de aproape o luna de cind merge la gradinita, situatia s-a inrautatit, probabil o asculta pe educatoare si atunci acasa isi face de cap
Rabdare trebuie sa avem... rabdare si iar rabdare...

---

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=53616" target="_blank">Nasterea printesei noastre, poze in casuta galbena , www.dropshots.com/danelutza" target="_blank">filmulete
Elvetia in miniatura

betiana spune:

Varsta de 3 ani reprezinta apogeul primei etape a negativismului. Copilul testeaza limitele rabdarii parintilor.Parintii trebuie sa gaseasca acele modalitati potrivite de a contracara reactiile ostile. In primul rand nu le mai cumparati tot ce isi doresc. Va fi un sistem de recompense pentru comportamente dezirabile. Observati si lucrurile bune pe care le face. Apreciati-l intotdeauna. Daca treceti cu vederea un lucru bun, copilul o sa considere ca oricum nu vedeti ce face, asa ca ce rost mai are sa se straduie.

Amina_Marina spune:

Sau are nevoie de mai multa atentie, avind si un fratior mai mic , in interiorul lui poate gelos si se mainfesta prin irascibilitate.
Trebuie sa-l intrebi de ce nu vrea sa stranga jucariile sau zice NU la orice, sa gasesti ce-l determina sa nu le stranga, cum ar fi mai bine din punctul lui de vedere.


.............................................
Doi Trandafiri Albi,
in Rasaritul Primaverii.
...........................
"The kingdom of God is inside you and all around you, not in buildings made of stone.... Break a piece of wood and I am there... lift a stone and you will find me."
..........................
In spatele nick-urilor se afla foarte multe minti bolnave.

simali spune:

Si eu cred ca poti sa-i influentezi comportamentul in copilaria mica. In sensul ca omul vine pe lume cu anumite trasaturi de caracter (diferite de la unul la altul) pe care cel ce educa le poate modela sau le poate lasa in voia lor:
- ca daca-l cresti sa se supuna regulilor va de veni conformist (poate singurul fraier care mai arunca hartia la cos in tot cartierul?)
- ca daca nu tolerezi sa te agrseze pe tine sau pe fratiorul mai mic risti sa nu mai agreseze pe nimeni niciodata (fraierul care nu da inapoi pumni cand primeste)

Mi-am pus si eu uneori problema asta. Dar mi-am raspuns singura: eu mi-as dori ca membrii familiei noastre (copil, nora, nepoti, sot, bunici, etc.) sa creada in valorile familiei noastre. Daca imi invat copilul sa fie smecher, el va practica smecheria mai intai cu noi, daca-l invat sa incalce regulile, primele reguli pe care le va incalca vor fi cele ale familiei noastre, daca-i stimuez agresivitatea va fi agresiv si in familie, etc..

Daca-l cresti ascultator, va asculta de toata lumea (inclsiv de cine nu trebuie), cred si eu asta, doar ca un parinte destept nu vrea un copil care sa-l asculte asa, automat, fara sa judece. Educatia cu bataia cea mai lunga este aceea in care copilul face ceea ce trebuie pentru ca-si doreste el, personal, acest lucru, nu altcineva. Pentru asta este nevoie de ceva manipulare, pentru a "modela" usor si subil inclinatiile naturale ale copilului catre comportamentul dezirabil, pentru a-i trezi constiinta si a-i folosi inclinatia fireasca spre a face ceea ce trebuie. Acest tip de educatie, care este de fapt ghidata tot timpul de copil si de inclinatiile lui naturale, care presupune intelegerea rostului unor reguli si nu supunerea orbeasca in fata lor, este si cea mai rezistenta in timp - nu o anuleaza o gasca de cartier in 5 minute, la adolescenta.



alice

szivarvany spune:

daaa, categoric la aceasta varsta copilu` surzeste
Niciodata nu aude cele treijde rugaminti ...
Si Giulia zicea imediat la orice "nu" , fara sa auda intrebarea si de multe ori am pacalit-o intreband daca vrea ciukalata si zicea repede nu ...
Intr`adevar cand face lucruri bune e sarbatoare mare, suntem amandoua incantate, recompensam imediat, iar cand face ceva mai putin "mumos" ... ei bine, aici depinde de ce anume face, dar exista mai multe variante: nu vorbesc cu ea sa vada ce "cool" e si atunci vine repede si-mi zice ca nu e bine, nu ii cumpar nicio prostioara de prin magazin, o amenint ca o las in fata usii daca este nesimtita si continua scandalul gratuit, ca deseori se poate enerva si ea ca doar e om, insa cand chiar nu are motiv, nu tolerez.
Si ii place la nebunie sa spuna "eu vreau, pentru ca eu am zis ca vreau si de aia vrea sa ..." nu va spun ce simt eu la faza asta si cum ma straduiesc sa nu urc decibelii ...
Si am avut si noi momente de zbieraturi si crize, insa le rezolvam simplu: treci in camera ta, eu stau in a mea, cand ne calmam ne revedem ... De obicei ne intalnim pe hol sa facem pace si dup`aia totul e roz, ca si cum nu ar fi zbierat ca un mic dracusor ...
Daca se intampla afara, eu o las acolo, ii spun sa zbiere cat poate ea de tare, cand ii trece sa ma urmeze, pana atunci insa sa nu vina langa mine. Repet, cand o apuca fara sa fie un adevarat motiv de suparare ! Cand are motive sa fie suparata (atunci de obicei nu face asa de urat si doar se intristeaza) , atunci o iau in brate si ne punem de acord sa rezolvam supararea cumva. (de ex. daca i s-a luat jucaria sau a cazut cumva sau alte incidente prin parc ).
Mai nou, asta acum dupa 4 ani, ii place sa "minta". E mult spus, dar ii place sa spuna da cand e nu si nu cand e da, la anumite lucruri pe care le face ... ei bine, pe mine asta ma scoate din minti. Nu stiu cum sa-i mai explic ca daca face ceva si-mi zice, problema se rezolva mai repede si mai usoar, daca nu spune adevarul, va suporta singura consecintele ...



Daria & GIULIA(2004 08 16)

buli spune:

Matei care e doar un pic mai mare ca Giulia ta face exact la fel, ba chiar se foloseste de o poezie sa se justifice.
adica zice " la mine da inseamna nu si nu inseamna da"
"nu stii, mami? - dupa vineri vine joi, dupa 3 urmeaza 2, inainte-i inapoi-"
uneori ma amuza, insa doar uneori

crizele asemanatoare cu cele ale lui Dani le-am rezolvat mai usor cu duhul blindetii si cu muuult calm. e foarte capos al meu si cu restrictii ajungeam la niste faze aberante, asa ca ne-am lasat.
uneori am fost mai indulgenta decit as fi vrut, dar acum nu-mi pare rau.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@