Cum va pedepsiti copii?

Ingrid S spune:

Patou, confunzi "In vizita" si personajul Ionutz, cu Goe, care-i alta mancare de peste. Dar ma bucur oricum, deoarece si acolo e un exemplu despre drepturile copiilor. Daca el vrea sa arunce cu mingea in casa si sa sparga ceva, nu e nicio problema, il lasam sa experimenteze, sa fie liber sa se joace (vezi exemplul cu mazgalitul peretilor care mi se pare la fel). Ideea e sa nu exageram cu drepturile sau mai precis, libertatile. Sunt cazuri in care ajung in pericol, pana si usa aia de la scoala era primjdioasa.
Iacata un alt exemplu din familie. Am o verisoara cu un nepot de 9 ani. Ne intalnim rar, ea sta in alt oras. Vine la mine acum 3 luni, copilul se urca pe acoperisul casei invecinate (e langa a mea si are acces usor) si canta la chitara de jucarie a Dianei mele. Vai, ce frumos, ce imaginatie veti zice, doar ca sunt cam 7 m pana jos si oricand putea sa alunece. Nu a vrut sa coboare sub nicio form, parintii radeau (ca tembelii zic eu), m-am dus la el, mi-a scos limba (ca nu vreau jos) si i-am spus: "daca in minutul urmator nu cobori, vin dupa tine si n-o sa-ti placa deloc!" Maraind suparat a coborat, parintii se uitau mirati ca ei pana acum nu l-au facut sa asculte. Eu nu eram dispusa sa se intample la mine un accident. Acasa la ei, putea sa-l lase sa sara de pe bloc. Daca atat ii duce capul.
Am uitat sa va spun ca are 2 fracturi, una la incheietura mainii si alta la genunchi? Tot asa, a cazut de sus.


Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo

gazzella spune:

azi noapte m-am tot framantat, si incercam sa inteleg ce anume ma deranjeaza la astfel de topicuri
si am inteles, e copilul din mine care face scandal

filofteia, ziceai tu ca pana acolo, la 14 ani ceva pedeapsa tot mi-a fost aplicata
si probabil, ai dedus, ca la 14 ani am devenit cuminte datorita educatiei, una bazata pe recompense, pedepse, impunerea respectarii regulilor, manipulare ..brrrr...manipulare
si ca tot am inceput sa deapan amintiri, eu n-am stiut niciodata ce-i pedeapsa sau recompensa
clar pe mine nu ar fi putut sa ma controleze nici cu una nici cu alta
reguli? pai cand va aud pe voi cu reguli sunt speriata, dincolo de teorie pentru ca in ideea ca as fi de acord cu ele as fi pusa in mare dificultate, mare, mare pentru ca mai intai ar trebui sa le fixez, ca pe urma sa le urmez, io!
d-zeu stie, poate gresesc, dati-mi voi exemple de reguli pe care voi le urmati, de la care nu va abateti cu sfintenie
eu cred ca as suferi cumplit sa trebuiasca sa traiesc chiar dupa regulile mele, cele pe care eu mi le-as pune pe hartie
pentru ca eu fara a suferi de disturburi de personalitate nu-s mereu aceasi, sunt "victima" umorilor, schimbarilor starilor de spirit
este cand ma spal pe dinti, este cand ignor, nici nu-mi aduc aminte ca exista si periuta (norocul meu ca genetic sunt inzerstrata totusi ok)
si multe, multe, eu sunt mult "lasa-ma sa te las", adica "nu-mi rupe, lasa-ma in sfanta pace sa visez, sa scriu, sa ma uit la o cretinata la tembelizor, ma relaxeaza" sau alte, alte
si nu consider ca-i nimic nociv cat timp dorintele mele is acelea de-a ma abandona mie si nu de a-i nenoroci pe altii
la fel si cu pruncii, deci cum o gandesc
imi aduc aminte de copilaria mea, cea de dupa 7 ani, si am fost copilul sensibil la orice incercari de manipulare a adultului, somatizam totul
din fericire in familie nu s-a incercat niciodata, dar aduceam acasa de la scoala toate situatiile, iar acasa imi erau linse rani
mama era genul de mama closca, gatea de dimineata pana seara, facea curat (cand nu era la serviciu)
veci nu am spalat nici macar un chilot cat timp am fost la ea in casa
daca uneori exasperata ii mai scapa ceva ii spuneam "da' ti-ai facut prunci pe post de sluga?" stiu, stiu, stiu, ve-ti fi oripilate multe dintre voi
eu la 26 de ani doar mancare faceam, ca ma pasiona bucatarie (din pacate, mi-a trecut fumul) ba imi mai aranjam singura camera, dar nu de harnica ce eram ci pentru ca nu-mi placea sa-mi calce cineva pe teritoriu
asa, in fiecare luna aveam 200 de lei ai mei, sa-i cheltuiesc dupa vrere, ba imi asigura si intrarile prin usa din spate a magazinelor sa-mi aleg hainele, rechizitele
cred ca si Luna de pe cer de-i era posibil mi-o dadea
fara sa ma conditioneze vreodata: "iti fac, dar tu trebuie sa fi asa"
asa, nimeni niciodata nu avea voie sa zica ceva rau despre noi ca-l manca cu tot cu fulgi
noi eram perfecti
si dupa ce io-i zgariam noul pic-up cu foarfeca sperand sa ma trimita la casa de copii (nu stiu de ce-mi imaginam io ca acolo are sa fie mai bine) dupa ce plangea sanatos, inghitea in sec si uita

odata am pus chibrite la soneriile vecinilor, dar ca prostii am uitat sa punem si la a noastra
si a venit un vecin destept sa se planga
ce-a facut mama? "aveti dreptate dom'le, niste nenorociti, si eu chiar acum am scos chibritul din sonerie!"
a inchis usa si ne-a spus ca n-a fost o treaba inteligenta, ca sa nu se prinda nimeni trebuia sa ne punem si noua chibritul
asa... si multe si multe
bunicul, ca vorbeai despre bunic, cand am citit prima oara Thomas Gordon - ascultarea pasiva, activa - aveam senzatia ca-l descrie pe bunicul, care a practicat toata viata metoda Gordon fara ca sa stie vreodata ca e o adevarata arta in comunicare
nu-mi lipsea nimic ca sa trebuiasca sa caut sa-mi modific comportamentul pentru a obtine ceva
iar conditionarile "daca nu faci, nu obtii aia nu iti dau, nu iti procur, nu te iubesc" nu le-am cunoscut niciodata
si inca de mica vedeam la unele prietene astfel de raportari ale parintilor si eram foarte nedumerita, nu le intelegeam parintii
si am crescut, chiar fara sa devin o criminala, hoata, etc
ba din contra am crescut atat de bine incat cu greu cineva ar reusi sa ma manipuleze, sunt refractara la manipulare
am facut mai intotdeauna ce am vrut, cand am vrut
iar sacrificiile in viata pe care le-am facut le-am facut asumandu-mi-le constient, impunandu-mi-le fara ca sa resimt vreodata intr-o maniera greoaie care sa ma conduca la somatizare (cum mi se intampla la scoala, in clasa a noua ne-au transferat cu practica- culesul merelor, dormeam in dormitor comun, ne spalam la apa la fantana, mancam la cantina, etc; in cinci zile eram ca o carpa, am sunat si i-am sps "fa ce poti si ia-ma de aici", intr-o ora a fost dupa mine cu scutirile semnate de medici ca sunt bolnava si chiar eram; mama mea nu m-a calit niciodata, dar, doamne, cum m-am calit io in Italia cand mi-am impus sa ma scol cu noaptea in cap sa fiu la 5 la serviciu)
si din contra, odata cu implinirea dezideratului ma observam mai puternica si mai determinata, mai competenta, mai multumita, mai implinita de ceea ce deveneam
asta si vreau de la copii, autodeterminare si nu cred ca eu sunt exceptia de la un curs natural al lucrurilor





Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

gazzella spune:

si inca ceva, totusi, cum s-a facut educatia mea
prin emulare, eu il adulam pe bunic
era persoana cea mai gentila pe care am cunoscut-o vreodata
mergeam cu colegele de clasa in curtea, casa sa
"bine ati venit, acomodati-va! Irina, poti sa le servesti cu ceva pe domnisoare?" (aveam 7 ani si nu era nicio urma de ironie in tonul sau, niciodata)
mai tarziu, eu eram fatita indolenta, care n-a invatat sa aprecieze notele si daca veneam de la scoala cu un 2 pentru "obraznicie" bunicul era acelasi
vedeam in ochii lui aceasi sclipire de admiratie, de placerea atunci cand ma introducea in scriitorii rusi
si simteam, simteam prin toti porii ca persoana acea deosebita pe mine ma vede, percepe ca fiind deosebita
restul puteau sa mearga si dracului (ups!)

asa..acum ce fac eu cu ai mei pruncuti
cum spuneam, eu nu pot sa ma plang de comportamentul lor, dar acolo unde vad mame care se plang ca le sunt obraznici, eu as cauta sa le arat si cealalta moneda
adica azi invatam gentiletea, mergem la cumparaturi nu pentru a merge la cumparaturi ci pentru a ma exercita in fata copiilor facand apel la mine, la acea persoana educata, sensibila, atenta fata de altii
si i-as lasa sa ma observe cum deschid usa magazinului de cartier pentru a astepta sa treaca batranica, cum ii zambesc, cum imi zambeste, cum schimbam fraze de complezenta, cum ne complimentam reciproc
cum luam produsele de pe raft, cum le punem pe tapetul rulant, ne salutam cu vanzatoarea, discutam despre timp lasandu-i pe copii sa intervina, multumindu-le pentru ajutor, complimetandu-ma si cu acestia
cred ca e singurul mod de a-i ajuta sa-si insuseasca adevarata educatie, de-a interioriza respectul fata de cel de langa noi
restul, amenintarea, privarea, pedeapsa fiind doar cai menite de-a obtine in maniera imediata, impusa ceva ce nu poate sa ramana doar la nivel de poleiala, gentiletea nefiind, dupa mine, decat expresia nobletii sufletului
cam atat..ma duc la ei mei ca incep sa-mi resimta lipsa.....

Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

iulia_b spune:

Cred ca ai nostri copii (sau cel putin ai mei) nu trebuie crescuti cu mama perfecta, cu masca vesnic zambitoare pe fata indiferent de circumstante. Poate ar fi bine sa stie si ca sentimentele de ura, durere, suparare sunt firesti si la ceilalti oameni, ca e firesc sa le exprime si sa le discute, sa empatizeze. Nici oamenii din jur nu sunt perfecti, cu zambetul mereu pe figura, exista intotdeauna nuante.
Am incercat sa nu fiu falsa, eu recunosc uneori ca m-au enervat, m-am suparat, i-am certat...acum sa nu credeti ca i-am torturat. Poate au inteles ca si ceilalti trebuie respectati, poate au inteles ca mai tarziu se vor confrunta cu situatii in care mama sau tata (imi pare ca mai absnt in unele cazuri si mi se pare pacat)nu vor fi langa ei, ca trebuie sa respecte niste reguli macar si pt faptul de a nu-i deranja pe ceilalti. Si atunci sa nu li se para ca le fuge pamantul de sub picioare.

filofteia spune:

Cateva exemple de reguli...eu le spun reguli:
-nu ai voie sa te joci cu chibriturile
-in priza nu se baga altceva decat stecherul
-ce tie nu-ti place altuia nu-i face (ne purtam civilizat si nu deranjam celelalte persoane)
-ora de culcare este 22
si mai sunt cateva, nu foarte multe.

Mai Gazzella...eu sunt persoana care cand am venit inopinant de la serviciu si am gasit acasa 4 copii si 4 bone...le-am spus bine ati venit si bonei sa le faca o cafea celorlalte bone, sa serveasca copiii cu suc si bomboane si am plecat inapoi ca aveam treaba.

Oricum Gazzella am sentimentul ca vorbim de lucruri absolut diferite. Exemplele date de tine am si eu o gramada cu fiimiu, ca este plin de imaginatie, dar nu a fost pedepsit.
Niciodata nu mi-am manipulat copilul...chiar cei care ne cunosc au impresia ca-i dau prea multa libertate...cand a venit cu I la romana si nu l-am pedepsit deja am depasit toate standardele de larghete ale cunoscutilor. Dar atunci cand eu ii atraga atentia in mod repetat sa nu mai vorbeasca urat, iar el continua...cu siguranta a venit si fraza..."daca mai continui...1 zi nu mai ai voie la TV"...si a continuat... asa ca i-am spus si eu "OK 1 zi nu mai ai voie la TV"... si el tot a continuat, spunand ca si-asa este pedepsit ce i se mai poate intampla "Nu ai voie la TV doua zile"...si a continuat...si a primit doua zile, apoi trei...pana la o saptamana cand a incetat. De atunci se gandeste de doua ori cand vrea sa spuna ceva urat...gen prost, fraier, cacat, pisat unei alte persoane. Cuvinte de genul asta nu le-a auzit la noi in casa, dar cu socializarea au venit si astea...chiar azi in parc era un baietel care numai asa vorbea cu ceilalti.."Mai prostule de ce faci asa..." nu este prieten cu fiimiu, dar nu pot ocoli toate incidentele de genul asta...nu vorbesc ce mi-au auzit urechile la scoala...una dintre cele mai bune din oras...cea mai buna clasa...nu-l pot ferii chiar de toate, asa ca trebuie sa invete sa discearna si ca noi nu toleram asa ceva...nu vrea cu vorba buna, va invata prin pedepse. Daca eu nu iau atitudine in cazuri de genul asta tot el va avea de suferit, pentru ca va fi marginalizat.

Iulia_b la fel gandesc si eu . Copilului meu nu i-a fost niciodata frica sa-mi spuna ceva...nu m-a mintit niciodata, pentru ca stie ca este normal sa fie frustrat,nervos ca este normal ca uneori eu sa fiu nervoasa si obosita de la serviciu si ca sunt o persoana corecta, indiferent daca in momentul acela n-am chef si-i raspund in doi peri. Stie ca mereu imi voi gasi timp sa stau de vorba cu el, chiar daca nu in acel moment. Mereu ne exprimam sentimentele unii fata de ceilalti...mereu ii amintesc ca eu (sau altcineva) n-am de unde sa stiu ce-si doreste, ce simte, care este parerea lui daca n-o exprima.

patou spune:

Ingrid S, iti inteleg frustrarea. eu ii explic copilului meu ca regulile care exista la noi in casa nu sunt valabile peste tot, asa ca daca mergem in alta parte trebuie sa respecte regulile casei (ca ex. acasa are voie sa manance cu picioarele pe masa, dar daca merge in alta parte nu )

gazzella spune:

pacat ca nu am avut timp sa-l traduc, dar chiar si asa
http://www.consapevolmente.org/site/modules/news/article.php?storyid=56

eloise, ti-s datoare cu-n raspuns articulat, doar sa gasesc o fereastra destul de larga sa ma strecor

Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

gazzella spune:

aseara am tradus articolul si ma tot framantam daca-i oportun sau nu
si-mi asum si acest risc
Eloise, tot nu te-am uitat :-))


Sa ne oprim pentru a ne intoarce in urma, la copilaria noastra aducandu-ne aminte ca a existat un trecut in care nu eram atat de egoisti, aducandu-ne aminte de perioada in care eram inca vii si nu aveam simturile adormite, aducandu-ne aminte de cand copii fiind gandeam fara ajutorul nimanui.


Convingerea comuna in societatea noastra e ca adultii stiu ceea ce se intampla si de ce se intampla, ceea ce trebuie facut si de ce, de ce au nevoie nu doar pentru ei ci si pentru cei care-i inconjoara.
In mod particular adultul cunoaste, stie de ce are nevoie copilul si care situatii comportamentale ii sunt oportune, benefice acestuia, stiind in acelasi timp si care situatii comportamentale nu ar trebui sa i se rezerve sau ar trebui sa i se impiedice inspre binele lui.
In fine, adultul are functiunea de-a introduce copilul in universul adultilor explicandu-i copilului nu doar ceea ce se intampla in jurul sau ci si cum acesta - copilul - simte si de ce simte ajutandu-l sa se modeleze astfel incat sa-i cultive copilului un comportament menit sa-l determine sa perceapa realitatea care se muleaza viziunii adulte si care-i va permite sa se adapteze societatii in care copilul va trebui sa traiasca.
In aceasta viziune copilul nu este decat o specie de ingenu salbatic, care nu cunoaste nimic, care cu usurinta se descompune pentru un nimic, care nu e capabil sa evalueze consecintele actiunilor sale decat pentru o durata scurta de timp si intr-o maniera simplista si care, in mod deosebit, nu cunoaste inca modul de a se relationa altora si pentru aceasta ii va fi explicat, predat comportamentul civil.
In realitate, adultul subevalueaza competentele copilului cel putin in aceasi masura in care-si supraevalueaza competentele sale de a-l invata pe copil comportamentul civil copilul avand o profunda competenta sociala fiind capabil sa evalueze, aceasta fiind o capacitatea innnascuta, emotiile sale si a altora, fiind capabil de a intelege efectele intime reciproce care nasc in urma interactionarii umane. In acelasi timp e constient de actul gandirii stiind ca si altii gandesc, e ceea ce se cheama “capacitate de mentalizare”, adica acea capacitatea a copilului care atunci cand este pus în fa#355;a unui obiect nou, a unei situa#355;ii noi nu prive#351;te obiectul, nu studiaz#259; situa#355;ia, ci î#351;i prive#351;te mama (figura de referin#355;#259;), care la rândul ei prive#351;te, studiaz#259; acea situa#355;ie copilul reglandu-si astfel propriile reac#355;ii în func#355;ie de rec#355;iile mamei cu privire la acel obiect, acea situa#355;ie.
Copilul este, in aceasi masura, competent si in ceea ce priveste nevoile, sentimentele sale, avand simtul unei “echitati interioare” care-i semnaleaza in maniera imediata in fiecare moment cum se simte si la ce-i serveste emotia traita. Un simt deseori necunoscut sau contestat intr-atat incat copilul este in permanneta fortat “inspre binele sau” sa manance atunci cand nu-i este foame, sa doarma atunci cand nu-i este somn, sa se acopere atunci cand nu-i este frig, sa stea nemiscat atunci cand simte nevoia sa alerge, sa fie fericit atunci cand simte nevoia sa fie trist, sa se distreze atunci cand se plictiseste.
Astfel sentimentele copiilor sunt negate, minimalizate, ignorate; exploziile sale de sinceritate sunt judecate ca fiind inoportune, descalificate si puse in ridicol de catre o societate a adultilor care nu reusesc nici macar sa observe ca mananca, dorm, se invelesc, alearga doar din inertie, fiind intr-o profunda maniera supusi normelor externe si stimurilor externi, nu atat nevoilor lor cele mai profunde, mai intime.
E mult mai credibil faptul ca adultul nu-si este competent datorita indepartarii, dezorientarii pe care la randul sau a inregistrat-o in copilarie sub presiunile celor care ii erau adultii meniti sa-l “educe”.

Toate acestea le-am deprins si studiat, citit in diverse carti, inteles de-a lungul unei munci de condividere cu alti parinti. Dar inainte de toate acestea as vrea sa aduc in fata, sa-mi exprim recunostiinta fata de fiul meu care a reusit in prima instanta sa-mi deschida ochii asupra acestui adevar citindu-i o lucrare pe care a scris-o imediat intrat in adolescenta. V-o redau sintetizata:

In ultimii ani Omul nu mai reuseste sa se opreasca un moment, nu reuseaste sa integreze faptele timpului sau; vorbeste, gandeste, mananca, invata, se deplaseaza cu mare viteza si nu reuseste sa se opreasca pentru a gandi incet; e ca si cum am viziona o videocaseta si am derula-o inainte si inapoi cu mare viteza. Atunci cand ii dam drumul copii fiind filmul se deruleaza incet, lasandu-ne sa reflectam asupra lucrurilor importante; copiii care se intalnesc la inceputul filmului se distreaza neavand atatea obligatii, reusesc sa se gandeasca la cerul instelat pentru o lunga zi de iarna sau reusesc sa se gandeasca la migratia pasarilor sau la racoarea unei zile de primavara.
O societate care este intr-o continua miscare frenetica nu mai este o societate ci doar o multime frenetica, un grup de individualitati scufundate in propria solitudine.
Omul este singura rasa care mai intai actioneaza pentru ca ulterior sa reflecteze, Omul se autodistruge, continua sa paseasca inspre amurgul existentei sale.
Rasele inteligente sunt multe pe acesat planeta, dar noi consideram ca am fi unica; chiar si micul vierme apartine unei rase inteligente, actioneaza gandind in timp ce ingrasa pamantul; noi il folosim pentru a pescui, reusim sa ucidem doua animale in acelasi timp fara a face nimic; ucidem alte animale mai inteligente decat noi pur considerandu-le simple bestii.
Sa ne oprim si sa meditam la aceste lucruri, sa ne amintim ca candva nu eram intr-atat de egoisti, sa ne gandim la timpurile cand eram liberi si nu intr-atat de adormiti, sa ne amintim cand copii fiind gandeam singuri, fara ajutorul nimanui.
Intr-un anumit punct al vietii noastre ceva din noi se stinge si dificil reusim sa regasim acea scanteie candva stinsa pentru a o reaprinde si atunci cand se intampla aceasta devenim poeti, scriitori, se cauta a se face ceva pentru a trezi constiinte adormite.
Atunci cand ne trezim intelegem ca am dormit pentru ani si ani si ca nu realizam ceea ce se intampla in lume.

Cand am citit aceasta lucrare am reflectat indelung cum mistificarea copilariei mi-a intunecat si mie ideile. Eram si eu adormita si am fost constransa sa urmez calea fiului meu aducandu-mi aminte cand copil fiind rationalizam cu puritatea si independenta gandului. Amintindu-mi astfel am realizat ca copiii rationalizeaza mult mai bine decat adultii reusind sa vada cu claritate propria lor natura si-a celor care le sunt aproape. Inteleg fara efort interdependenta tuturor fiintelor vii, cat si fiintelor neanimate de viata, adormite in somnul constiintei. Nu le e frica de adevar, chiar si de adevarul cel mai crunt. Nu le e frica de iubire asa cum nu le e frica de furie, nefiindu-le friica sa inoate in sentimente. Nu le e frica sa ceara ajutor, nu le e frica sa-si exprime nevoile si vulnerabilitatea, sunt inca in gradul sa zica da atunci cand e da si nu atunci cand e nu. Sunt capabili de adevarata si absoluta atentie. Percep toate detaliile universului multiform in care sunt introdusi, stiu sa asculte chiar si zgomotul ierbii care creste.
Si atat timp cat nu intervenim noi, adultii pentru a-i confuziona, copiii inteleg foarte bine ceea ce se intampla in jurul lor si chiar si-n sufletelor celor care le sunt aproape.
Sunt capabili sa demonstreze cea mai autentica empatie nu doar pentru cei care le sunt asemanatori ci si mult diversi. Sunt pregatiti sa respecte pana si frunza seaca, piatra. Au sensul frumosului si stiu sa-l aduca la suprafata chiar si intr-o picatura de apa, intr-o umbra, o adiere de vant. Sunt in armonie cu Universul.
Sunt, intr-adevar, poeti, filantopi in sensul cel mai amplu a cuvintelor.
Sa le fim recunoscatori invatamintelor lor, umili in fata intelepciunii acestora. Daca ne-am lasa prinsi de mana probabil ne-ar conduce in acea lume uitata, in care timpul se scurgea incet, ochii nostri erau deschisi si eram o societate a sufletelor si nu o hoarda de solidari.

Sursa: Antonella Sagone e Michele Palermo

Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

roxy spune:

as incerca sa raspund si eu in legatura cu regulile aplicate la copii.Sunt foarte multe care oricat ar fi repetate, copii nu le vor tine minte, nu ca nu vor ci poate pentru ca nu li se pare ca ceea ce vor ei sa faca se aplica pe o interdictie.De exemplu...pentru ei joaca cu mingea in curte nu e tot una cu joaca cu mingea in strada.Cunoastem toti interdictia cu ...nu te juca in strada...dar in curte, ce se poate intempla.Multe.De exemplu sa spargi un geam , sau sa dai cu mingea in cap la fratele tau mai mic care trece pe acolo.
De aceea mi s-a parut usor de aplicat doar cele 3 reguli care sunt esentiale si acopera tot.Regulile sunt:
-nu iti fa rau tie
-nu fa rau altora
-nu strica lucrurile

daca un copil vrea sa faca ceva, nu mai trebuie sa se uite la mama daca are voie sau nu, e de ajuns sa deruleze aceste 3 reguli.Si va vedea singur daca ceea ce face e binesau nu, sau macar va incerca.
Asta e parerea mea despre reguli.Nu are rost sa le umplem memoria cu 1000 de reguli pe care oricum nu le vor tine minte si noi ne vom enerva numai , zicand , uite a stiut ca nu e voie, ca doar i-am zis si totusi a facut.
Copii cuminti va doresc (si mie la fel)si cat mai putine reguli.




roxy mamica lui Alex (17 august 2007)si Cristi (05 iunie 2000)



http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=366&page=1

http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=roxy

eloise spune:

Astept raspunsul tau cu cel mai viu interes . Pentru ca e vorba de niste intrebari pe care mi le pun si inca nu sint in stare sa le dau un raspuns raspicat. Parerile pe care le-am expus, incercind sa nuantez pe cit posibil, pot fi totusi efecte al educatiei clasice si restrictive pe care am primit-o la rindul meu; imi voi dori insa intotdeauna sa inteleg mai mult, sa inteleg daca n-am gresit eu si unde anume. Te rog daca ai timp sa-mi rapunzi punctual la mesajele mele anterioare in care ma refeream la agresivitate si la nevoia de ajustare in societate, la deprinderea empatiei.

Articolul e extraordinar si eu una iti sint recunoscatoare ca l-ai tradus pt ca ma descurc rau de tot cu italiana. Sint lucruri pe care le stiam intuitiv dar nu le-as fi putut expune cu atita claritate.Si, da, sint lucruri pe care orice parinte ar trebui sa le aiba constant in minte.

"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".

Andra si Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...
~*~My dear old pics~*~
~*~New old pics~*~