2 ani, loveste...

Dragele mele,
Puiul meu de-abia ce a inceput gradinita (2 saptamani), are 2 ani si 2 luni si a inceput sa ne loveaasca pe toti. A mai avut pana acum doua faze cu lovit, una pe la un an si 3 luni, cealalta inainte de 2 ani, pe la un an si opt luni. In ambele variante am folosit ce am stiut si, desi nu parea ca dau rezultat metodele mele, pana la urma s-a oprit (de la sine, as zice). Acum simt ca vrea sa se razbune pe mine ca il las la gradi (tati nu are inima sa il lase plangand, asa ca il las eu, ca unul dintre noi trebuie sa o faca...)Am incercat sa ii spun ca noi (tati si cu mine) nu ne lovim, desi ne iubim, si daca vrea sa ne spuna ca ne iubeste si ca ii e dor de noi, trebuie sa ne mangaie. Uneori merge, alteori parca nu are urechiuse...Partea proasta e ca chestia asta cu lovitul se grefeaza pe Nu Nu Nu (tot cam de 1-2 saptamani face si asta: afara nu, in casa nu, rezulta lovim..., imbracat nu, dezbracat nu, iti trag una, mami ca nu vreau nici una din -singurele doua- variante).
Va rog, spuneti-mi ca si voi treceti sau ati trecut prin asa ceva si se rezolva...Va rog mult, ca nu stiu cat mai rezist pana ii trag si eu una, sa vada ca doare si dupa aia sa te tii...

J G spune:

Tot putin peste 2 ani, fara sa aiba legatura cu vreun eveniment sau schimbare, Carla a inceput sa ne loveasca. Eu am zis ca de la Tom si Jerry...
N-am facut decat sa o tin de manuta, sa-i repet de 1000 de ori ca noi nu batem, nu lovim, nu e frumos si ca daca avem nervi nu trebuie sa lovim sau sa trantim obiecte.
Acum dupa vreo 5 luni o mai face foarte rar. Eu zic ca e doar o faza care cu multa blandete trece.

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

rrox3 spune:

E doar o faza, o sa treaca daca nu o amplificati. In nici un caz nu il loviti si voi pe el, ca sa vada cum este. Ideea pe care vrei sa i-o transmiti e ca lovitul pur si simplu nu e acceptat. Nu-i permiteti sa va loveasca, prindeti-l de manute repetandu-i ca nu e permis sa loveasca. Spuneti-i ca il intelegeti ca e furios, e OK sa fie furios. Si voi va enervati cand lucrurile nu se intampla cum vreti voi. Dar nu are voie sa loveasca! Poate in schimb sa spuna ca s-a enervat, ca l-ati suparat, etc. Asta este OK.
Si Ioana - fetita mea cea mica - a avut porniri batause in mai multe perioade. Pe la 2 ani nu a tinut treaba cu exprimatul furiei prin vorbe, dar a tinut indreptarea loviturilor catre obiecte moi. Adica i-am spus ca daca trebuie neaparat sa loveasca ceva, sa loveasca patul, ca pe el nu il doare. Asta a acceptat. Pe la 3 ani a inceput sa functioneze varianta cu vorbit. Daca o enervez imi spune cu patos "esti o rea!" o data, de doua ori, si gata, a scapat de frustrare. I-am spus ca e OK sa-mi spuna ca sunt rea cand se supara pe mine. Mi se pare prea mica sa faca diferentierea intre a fi o persoana rea si a fi o fapta rea facuta de o persoana. Ma rog, "rea" insemnand ca nu-i pe placul ei in momentul ala.
Ideea de baza e ca trebuie sa-i oferi o modalitate de exprimare a furiei, fiindca nu vrei sa si-o reprime si sa adune frustrari.
Multa rabdare va doresc!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

kariguld spune:

faza cu negatia tine cam pana pe la trei ani, apoi ....depinde...
sunt foarte multe subiecte pe aceasta teme, mai ales la "parinti intreaba, parintii raspund"
mai multa fermitate din partea voastra, atunci cand loveste, gasesti niste masuri pe care sa le iei......nu lasi lucrurile asa pe motiv ca nu ii place lui tati ca plange!!! copii imping limitele noastre atat cat le permitem noi, simt imediat daca suntem slabi, stiu cat sa planga ca sa cedam, sa facem ce vor ei.
de ex: daca spune NU cand trebuie sa fie schimbat, sau cand trebuie sa manance, ii spui si tu:"poti sa spui NU pana mine, dar de schimbat/mancat tot vei manca!" si treci la actiune, chiar daca urla, plange....

lucrurile astea sunt atat de normale, fac parte din viata se intampla oricarui parinte (aproape) sunt atatea exemple de ajutor in jur...alte subiecte, emisiunea super nany....



Kari

carmen94 spune:

uf! cu problema asta ma lupt si eu.
Darius(1 an si 4 luni)ne loveste cand ti-e lumea mai draga.arunca jucarii sau canita de apa,farfurioara.....
incerc in fel si chip sa-l fac sa inteleaga cum pui un lucru la locul lui fara sa-l arunci,cum mangai pe cineva(caci eu cred ca el asociaza lovitura cu mangaiatul).mai are faze cand imi da mie in mana canita dupa ce a baut apa sau se intinde sa o puna frumos pe masa,dar fazele astea sunt mai rare.si de fiecare data cand o face incerc sa-l laud si sa-i gadil putin la coarda sensibla
el de mic ,mic (ca acum tareeee mare o fi!!!)arunca jucariile dar puneam pe seama ca il tenteaza zgomotul care-l face cand le arunca.
si mult timp mi-a luat pana l-am invatat cum sa trimita masinuta la mine...caci el o lua si o arunca de trebuia sa ies din raza lui de actiune.
nici eu nu sunt de acord cu lovitul peste manute.in primul rand ce vede la noi ei copiaza.ii dau inainte cu explicatul chiar de oi face buba in gat de atata explicat.
si apoi cand o sa-i treaca de lovit si aruncat ,cine stieeeee ce mai apare?!?!

Fomalhauti spune:

Incearca asa: cand te loveste spui "Daca ma lovesti plec." si pleci in alta camera. Stai un pic de tot si te intorci. Si ii spui "Hai, iubeste-o pe mami. Si nu ma mai bate." Il mangai, dar daca te loveste, pleci iar.

Cat despre "nu", mi-am amintit o faza foarte amuzanta, cu fiul meu cel mare. Era pus pe "nu" si obosit. Eram pe strada si am spus: "Mergem in parc." "Nuuuu. Nu vreau in parc." "Bine, atunci mergem acasa." "Nu vreau acasa." "Uite, facem ce vrei tu." "Nu vreau ce vreau euuuuu." Vestea mai putin buna este ca la 2 ani abia incepe treaba cu "nu". Si dureaza...

tatatushi spune:

Am senzatia ca atunci cand apar "din senin" loviturile, au ceva de=a face cu o plictiseala de-a lui de moment. Adica, de-abia ce s-a trezit din somn (doarme fara pantaloni, asa vrea el)am convenit ca iesim afara, e de acord, dar pana cand ii spun ca ne imbracam (adica se lungeste putin pana iesim afara). Atunci nu vrea sa se imbrace, probabil ar iesi pe afara in fundul gol si ar fi okay pentru el..Deocamdata sunt in cautari, incerc si pentru mine sa-mi dau raspunsuri, nu stiu inca la ce stimuli se porneste cu lovitul (banuiesc ca treaba asta cu, cum sa-i zic, plictiseala - ca dureaza ceva mai mult decat are el chef -) e una din cauze.
Faza cu "vrei, nu vrei, se intampla, indiferent ce zici tu" nu merge la noi. Loveste in jur in prostie daca facem ceva ce nu vrea el.
Aia cu Esti suparat merge dar nu intotdeauna. Acu citesc o carte despre reflectarea sentimentelor (punerea lor in cuvinte) si mai incerc si de pe acolo ceva smecherii...uneori merge, alteori nu
Probabil o sa ii dau niste perne la indemana, cand ii vine sa loveasca, sa stie ca poate lovi in ele.
Fetelor,va mai tin la curent. Mai spuneti=mi ce va mai trece voua prin cap ca, cine stie, impreuna poate reusim sa gasim o solutie.Si, va rog, spuneti-mi si ca trece faza asta, nu numai ca de-acu tot asa o sa fie :)

try spune:

Nu stiu daca si la tine e acelasi lucru, dar iti povestesc despre noi. Baiatul meu cel mare in anumite zile, cand se trezea din somn (de regula dupa-amiaza), avea asa o stare de nervi si nu-i intra nimic in voie. Daca deveneam prea dulceaga cu el, se enerva, daca eram dura cu el si mai urat facea si se termina cu plansete si/sau pedepsiri in final pt ca ajungea sa escaladeze in manifestari. Si-am observat in timp ca, daca am rabdare si nu ma grabesc nicaieri dupa ce se trezea (ca de multe ori eu cum se trezea vroiam sa fac cate-n luan si-n stele, repede sa mancam, repede sa mergem afara sau ce aveam noi de facut), daca sunt calma si doar urmaresc sa-l tin un pic la pieptul meu in brate si sa privim 10 minute la tv, fara sa vorbim, fara sa-l solicit in nici un fel (un fel de continuare treaza a somnului) era cel mai bine. Si il lasam pe el sa dicteze cand isi revenea din starea asta, adica nu-l fortam, ii dadeam timp sa depaseasca starea asta de nervi si sa se energizeze singur.
Si eu cand eram mica imi amintesc ca erau zile cand ma trezeam nervoasa, asa, fara motiv si eram tare ciufuta daca nu ma lasai in pace, adica trebuia sa-m iacorzi ceva minute, fara sa ma bagi in seama, fara sa ma intrebi de vreme sau, si mai rau, sa ma iei la rost cu ceva. Daca maica-mea devenea mieroasa cu mine si raspunea supercalma la starea mea de nervi, ma enervam si mai rau.
Eu am facut o legatura cu fazele mele din copilarie cu sculatul nervoasa de-abia la un timp dupa ce alex incepuse sa aiba starile astea. Uitasem de ele.
Au trecut, nu mi-aduc aminte ultima data cand s-a mai trezit nervos. Uneori e o incompatibilitate intre starea mea energica (pt ca eu era treaza si poate abia astept ca el sa se trezeasca si cautam sa-l invadez cu strans in brate, gadilituri, joaca sau chestii de genul, hai repede sa mancam hai repede sa mai stiu eu ce) si starea lui inca somnolenta poate si lipsita de vlaga. Uneori avea nevoie de timp sa-i revina vlaga si sa functioneze la parametri normali.